ORDIN Nr. 85
din 28 martie 2006
pentru aprobarea Ghidului
privind protectia instalatiilor nucleare impotriva unui sabotaj din interior
ACT EMIS DE:
COMISIA NATIONALA PENTRU CONTROLUL ACTIVITATILOR NUCLEARE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 366 din 26 aprilie 2006
In conformitate cu prevederile Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor
nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii
Guvernului nr. 1.627/2003 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare, cu
modificările ulterioare,
în baza art. 5 din Legea nr. 111/1996, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul
Activităţilor Nucleare emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Ghidul privind protecţia
instalaţiilor nucleare împotriva unui sabotaj din interior, prevăzut în anexa
care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Art. 3. - Prezentul ordin intră în vigoare în termen de
30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 4. - Direcţia materiale speciale va duce la
îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Controlul
Activităţilor Nucleare,
Vilmos Zsombori
ANEXĂ
GHID
privind protecţia instalaţiilor nucleare împotriva
unui sabotaj din interior
1. Domeniu
Art. 1. - Prezentul ghid este folosit de titularul de
autorizaţie ca bază pentru evaluarea măsurilor de protecţie ce vor trebui luate
de către acesta, din punctul de vedere al construcţiei şi al problemelor
tehnice, administrativ-organizatorice şi de personal, împotriva sabotajelor din
partea persoanelor cu drept de acces.
2. Principii
Art. 2. - Se consideră că
ameninţarea poate proveni din interiorul instalaţiilor nucleare, din partea
unui angajat cu drept de acces (aflat în orice funcţie) care deţine informaţii
despre tipul materialelor nucleare, despre cantitatea şi amplasarea acestora,
despre echipamentele vulnerabile din punctul de vedere al securităţii nucleare
şi despre caracteristicile sistemului de protecţie fizică şi foloseşte mijloace
auxiliare disponibile.
Art. 3. - Se ia în considerare posibilitatea existenţei
unei cooperări între persoana cu drept de acces şi una sau mai multe persoane
din exteriorul instalaţiei nucleare. Persoana cu drept de acces poate acţiona
din următoarele motive: ideologice, avantaje financiare, intimidare,
constrângere, şantaj.
3. Obiective
Art. 4. - Obiectivele privind
protecţia instalaţiilor nucleare împotriva unui sabotaj din interior:
- reducerea la minimum a riscurilor privind
tentativele de sustragere a materialelor nucleare sau de sabotaj de către
persoanele cu drept de acces în instalaţia nucleară;
- descoperirea la timp a
sustragerii unor cantităţi relevante de materiale nucleare sau de materiale
radioactive (chiar şi sustragerea repetată a unor cantităţi mici);
- localizarea şi recuperarea în cel mai scurt timp a
materialelor nucleare sau a materialelor radioactive
sustrase;
- împiedicarea acţiunilor de sabotaj care ar conduce
la eliberarea unor cantităţi importante de produşi radioactivi în mediu.
Descoperirea acţiunilor trebuie făcută încă din faza de iniţiere, astfel încât,
în cazul în care sabotajul nu poate fi împiedicat, să poată fi luate măsurile
necesare pentru a reduce la minimum consecinţele radiologice;
- împiedicarea acţiunilor de sabotaj asupra
echipamentelor cu impact în securitatea nucleară;
- protejarea bazelor de date împotriva distrugerii neautorizate şi împotriva sustragerii de informaţii
clasificate.
Art. 5. - Sistemul de evidenţă a materialelor nucleare
trebuie să furnizeze valori exacte pentru materialele nucleare aflate în
inventar, care să conducă la depistarea la timp a
sustragerii acestora.
Art. 6. - Inregistrările contabile obţinute în urma
aplicării sistemului de garanţii nucleare trebuie utilizate în scopul
descoperirii unei sustrageri de materiale nucleare.
4. Cerinţe generale
Art. 7. - Titularul de autorizaţie trebuie să ia
măsurile necesare pentru a se descoperi din timp orice încercare de furt sau de
sabotaj din partea persoanelor cu drept de acces.
Art. 8. - Titularul de autorizaţie trebuie să asigure
protecţia fizică a materialelor nucleare, inclusiv împotriva sabotării de către
persoanele cu drept de acces.
Art. 9. - Titularul de autorizaţie trebuie să stabilească
şi să adopte măsurile necesare pentru a reduce la minimum riscurile privind
tentativele de sustragere a materialelor nucleare sau/şi de sabotaj al
diferitelor echipamente, în funcţie de caracteristicile instalaţiei nucleare şi
de amplasamentul acesteia.
Art. 10. - Titularul de autorizaţie trebuie să aibă în
vedere faptul că numai pentru combustibilul nuclear există posibilitatea
producerii masei critice. In măsura în care este posibilă o sustragere de
combustibil nuclear, aceste cantităţi vor fi concretizate în funcţie de
instalaţia nucleară.
Art. 11. - Detecţia oricărei intruziuni trebuie
realizată la nivelul barierelor fizice care înconjoară zona protejată. Ambele
părţi ale perimetrului zonei protejate trebuie prevăzute cu iluminare
suficientă pentru o supraveghere cât mai bună şi o evaluare cât mai exactă a
situaţiei, în cazul în care se constată intenţia unei intruziuni în zona
protejată.
Art. 12. - Sustragerea
combustibilului nuclear în cantităţi mici este posibilă numai în zonele în care
pastilele de combustibil sunt manevrate liber sau sunt depozitate în containere
metalice. Timpul necesar pentru a procura pe această cale o cantitate relevantă
este însă foarte mare. Prin măsurile de siguranţă luate trebuie să se poată
descoperi la timp o asemenea situaţie.
Art. 13. - Titularul de autorizaţie trebuie să ia
măsuri pentru ca persoanele cu drept de acces să nu poată acţiona în ceea ce
priveşte eliberarea unor cantităţi substanţiale de materiale radioactive în
împrejurimi, precum şi în ceea ce priveşte o posibilă sustragere a unor
cantităţi relevante de combustibili nucleari HEU.
Art. 14. - Titularul de autorizaţie trebuie să
gestioneze cu prudenţă accesul în zonele vitale pentru
persoanele care au antecedente legate de consumul de alcool sau de droguri.
Art. 15. - Pentru staţiile de tratare a deşeurilor
radioactive, manipularea închiderilor tehnice de aerisire a respectivelor
instalaţii nucleare poate duce la concentrarea efluenţilor radioactivi în
interiorul instalaţiei nucleare.
5. Măsuri
Art. 16. - Accesul în zonele protejate şi în zonele
vitale va fi permis numai persoanelor cu drept de acces.
Art. 17. - Accesul în instalaţiile nucleare al
persoanelor depistate pozitiv la controlul cu
alcoolscopul este interzis.
Art. 18. - Măsurile de control necesare vor fi
convenite în funcţie de ameninţările posibile pentru instalaţia respectivă, prevăzute în documentul
„Ameninţarea - bază de proiect", emis de Autoritate.
Art. 19. - Toate autovehiculele, persoanele, bagajele
şi coletele care intră sau care ies în/din zona protejată şi zona vitală
trebuie controlate prin mijloace specifice, conform procedurilor întocmite de
titularul de autorizaţie şi aprobate de Autoritate.
Art. 20. - In vederea prevenirii introducerii unor
scule, materiale explozive, arme sau dispozitive care ar putea fi folosite
pentru sabotaj, toate autovehiculele, persoanele,
bagajele şi coletele se controlează prin mijloace specifice.
Art. 21. - Persoanele cu drept de acces în zonele
protejate sau în zonele vitale ale unei instalaţii nucleare sunt numai cele
care posedă permise sau ecusoane speciale, înregistrate corespunzător.
Art. 22. - Permisele speciale de acces în zonele
protejate vor fi eliberate numai persoanelor ale căror sarcini de serviciu
impun prezenţa în aceste zone.
Art. 23. - Accesul în zonele protejate va fi permis
numai după controlul permisului sau ecusonului de acces şi după identificarea
persoanei cu drept de acces individual.
Art. 24. - Titularul de autorizaţie trebuie să obţină
pentru toate persoanele care urmează să desfăşoare activităţi profesionale, cu
caracter permanent sau temporar, în punctele de lucru vitale din cadrul
instalaţiilor nucleare sau care au acces la documentele cu caracter secret
avizul organelor competente privind siguranţa naţională, conform prevederilor
art. 9 alin. (5) din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a
activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.
Art. 25. - Vor fi stabilite pentru fiecare instalaţie
nucleară zonele vitale în care:
- combustibilul nuclear este utilizat sau depozitat
într-o formă în care poate fi sustras de către o persoană cu drept de acces;
- sunt instalate sisteme şi utilaje pentru protejarea
materialelor nucleare şi radioactive, precum şi sisteme de împiedicare şi
neutralizare a atacurilor;
- sunt instalate echipamente;
- sunt deţinute bazele de date şi informaţii secrete
de stat.
Art. 26. - Zonele vitale se vor stabili avându-se în
vedere clasificarea materialelor nucleare în concordanţă cu prevederile art. 61
din Normele de protecţie fizică în domeniul nuclear, aprobate prin Ordinul
preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr.
382/2001, fluxul tehnologic şi, după caz, elementele de construcţie.
Art. 27. - Zonele vitale trebuie să asigure detecţia
intruziunii prin senzori adecvaţi şi întârzierea pătrunderii în interior prin
bariere fizice corespunzătoare.
Art. 28. - Zonele vitale nu trebuie să se afle în
apropierea drumurilor publice.
Art. 29. - Toate punctele potenţiale de acces trebuie
asigurate în mod corespunzător. Ieşirile de urgenţă şi ferestrele trebuie
asigurate şi prevăzute cu dispozitive de alarmare pentru detectarea oricărei
intruziuni.
Art. 30. - Sistemul de înregistrare a accesului trebuie
să permită în orice moment identificarea persoanelor care sunt sau au fost
prezente în zonele protejate şi în zonele vitale (în ultima lună) şi ce
activitate desfăşoară sau au desfăşurat (de exemplu, sarcinile de serviciu).
Art. 31. - Persoanele vor fi controlate înainte de
intrarea lor în zonele protejate ale instalaţiei nucleare pentru prevenirea
introducerii unor scule, materiale explozive, arme sau dispozitive ce ar putea
fi folosite pentru sabotaj sau deplasare neautorizată de materiale nucleare.
Art. 32. - Titularul de autorizaţie va lua măsuri
astfel încât manipulările sau deplasările neautorizate ale echipamentelor
importante din punctul de vedere al securităţii nucleare să fie împiedicate,
îngreunate (de exemplu, eliberarea cartelelor de acces, sistemul de chei) sau
cel puţin identificate din timp (de exemplu, autoanuntarea, supravegherea de la
distanţă, montarea de sigilii din plumb sau sigilii).
Art. 33. - In cazul părăsirii zonelor vitale şi la
părăsirea zonei protejate, se va efectua controlul persoanelor şi al
materialelor pentru a se preveni sustragerea de materiale nucleare.
Art. 34. - Titularul de autorizaţie
trebuie să ia măsurile potrivite tehnice şi/sau administrativ-organizatorice
care să împiedice sustragerea repetată de cantităţi mici de combustibil
nuclear. Aceste măsuri vor fi stabilite pe baza unei analize a instalaţiei.
Art. 35. - Titularul de autorizaţie
trebuie să prevadă măsuri care să împiedice sau să întârzie colaborarea din
interior a unei persoane cu drept de acces cu persoane care efectuează o
„intervenţie în forţă" din exterior.
Art. 36. - Măsurile prevăzute la art. 35 trebuie să
întârzie adversarul suficient timp, astfel încât personalul de protecţie fizică
să poată asigura, dacă este cazul, măsuri compensatorii pentru menţinerea
eficienţei barierei ce închide zona interioară de protecţie.
Art. 37. - Personalul şi echipamentele necesare pentru
detecţia, evaluarea, întârzierea şi neutralizarea adversarului trebuie să fie
active 24 de ore din 24.
6. Definiţii:
a) Ameninţarea - bază de
proiect - documentul emis de Autoritate pentru
fiecare instalaţie în scopul definirii caracteristicilor adversarului probabil,
împotriva căruia va fi conceput şi dimensionat sistemul de protecţie fizică;
b) instalaţie nucleară:
- orice reactor
nuclear, cu excepţia aceluia cu care este echipat un mijloc de transport
maritim ori aerian spre a fi folosit ca sursă de putere, dacă este pentru
propulsie sau în orice alt scop;
- orice uzină care foloseşte combustibil nuclear
pentru producerea de materiale nucleare, inclusiv orice uzină de retratare a
combustibilului nuclear iradiat;
- orice instalaţie în care sunt stocate materiale
nucleare, cu excepţia depozitărilor în vederea transportului de materiale
nucleare. Instalaţiile nucleare aparţinând unui singur operator, care se află
pe acelaşi amplasament, vor fi considerate o singură instalaţie nucleară;
c) material nuclear - orice
materie primă nucleară şi orice material fisionabil special;
d) sabotaj - orice act
premeditat îndreptat împotriva unei instalaţii nucleare sau unui material
nuclear în folosinţă, depozitare sau transport, care poate pune direct ori
indirect în pericol sănătatea sau siguranţa personalului, populaţiei şi
mediului înconjurător prin expunerea la radiaţii ori eliberarea substanţelor
radioactive;
e) zonă protejată - zonă supravegheată în permanenţă de personalul de pază şi/sau prin
mijloace tehnice, înconjurată de o barieră fizică şi cu un număr limitat de căi
de acces controlate;
f) zonă vitală - zonă în care se află materiale nucleare, echipamente, dispozitive
sau sisteme care pot fi vulnerabile la acţiuni de sabotaj sau de furt.