Ordinul Nr.85 din 13.04.2011privind aprobarea Suplimentului nr. 1 al Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2011, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 18/2011 ACT EMIS DE: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 276 din 20 aprilie 2011
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 70.326 din 24 martie 2011 al Direcţiei generale politici în sectorul vegetal,în baza prevederilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 34 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată,în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin: Articolul 1Se aprobă Suplimentul nr. 1 al Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2011, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 18/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 96 şi 96 bis din 4 februarie 2011, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără ANEXĂSOIURI înscrise în Suplimentul nr. 1 al Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2011, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 18/2011 I. CEREALE CEREALS GRÂU - Triticum aestivum L.emend. Fiori et Paol.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Andelka |
2126 |
2011 |
|
|
(8) |
Andino |
2111 |
2011 |
|
|
(8) |
Arlequin |
2111 |
2011 |
|
|
(8) |
Bandolero |
2126 |
2011 |
|
|
(8) |
Flamura 85 |
1001 |
2011 |
|
|
(8) |
GK Bani |
2043 |
2011 |
|
|
(8) |
Katarina |
2126 |
2011 |
|
|
(8) |
Mihaela |
2126 |
2011 |
|
|
(8) |
Miranda |
1001 |
2011 |
|
|
(8) |
Turda 2000 |
1005 |
2000 |
2011 |
|
(8) |
GRÂU DURUM - Triticum durum Desf.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Grandur |
1001 |
2011 |
|
|
(8) |
Wintergold |
2138 |
2011 |
|
|
(8) |
PORUMB - Zea mays L.
Denumirea hibridului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Tipul hibridului Forma H |
Grupa de maturitate FAO-Index Maturitas |
|
Anjou 292 |
2111 |
2001 |
|
|
HS |
300 |
|
DKC4968YG |
2081 |
2011 |
|
|
HS |
250 |
(39) |
ES Sigma |
2084 |
2011 |
|
|
HT |
100 |
|
Kalvados |
2032 |
2011 |
|
|
HS |
500 |
|
Kinemas |
2032 |
2011 |
|
|
HS |
300 |
|
Kiskun Emma |
2045 |
2011 |
|
|
HS |
250 |
|
Krabas |
2032 |
2011 |
|
|
HS |
290 |
|
Krebs |
2032 |
2011 |
|
|
HS |
500 |
|
MAS 41B |
2123 |
2011 |
|
|
HS |
300 |
|
MAS 47P |
2123 |
2011 |
|
|
HS |
400 |
|
MAS 55F |
2123 |
2011 |
|
|
HS |
500 |
|
P0017 |
2097 |
2011 |
|
|
HT |
400 |
|
P0159 |
2097 |
2011 |
|
|
HS |
400 |
|
P0222 |
2097 |
2011 |
|
|
HS |
500 |
|
P0746 |
2097 |
2011 |
|
|
HS |
500 |
|
PR36V78 |
2122 |
2011 |
|
|
HS |
400 |
(39) |
PR38A76 |
2122 |
2011 |
|
|
HS |
200 |
(39) |
Prisio YG |
2081 |
2011 |
|
|
HS |
400 |
(39) |
Ranki CS |
2129 |
2011 |
|
|
HS |
400 |
|
Subianca |
2127 |
2011 |
|
|
HS |
340 |
|
Surco |
2127 |
2011 |
|
|
HS |
600 |
|
Suzuka |
2127 |
2011 |
|
|
HS |
400 |
|
Szonja |
2045 |
2011 |
|
|
HS |
200 |
|
Texxel YG |
2081 |
2011 |
|
|
HS |
400 |
(39) |
Traci CS |
2129 |
2011 |
|
|
HS |
400 |
|
HIBRIDUL SORG X IARBĂ DE SUDAN - Sorghum bicolor (L.) Moench x Sorghum sudanense (Piper) Stapf.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Tarquino |
1099 |
2011 |
|
|
|
TRITICALE - x Triticosecale Wittm.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Mezin |
1001 |
2011 |
|
|
(8) |
II. PLANTE OLEAGINOASE ŞI TEXTILE OIL AND FIBRE PLANTS CAMELINA - Camelina sativa L. Crantz
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Camelia |
1001 |
2011 |
|
|
|
FLOAREA-SOARELUI - Helianthus annuus L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till after deletion) |
Observaţii Other specific mentions Tipul hibridului Forma H |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
Alvarez |
1099 |
2011 |
|
|
HS |
Atllas |
2101 |
2011 |
|
|
HS |
Aurasol |
|
|
|
|
|
- Orasole |
2082 |
2004 |
|
|
HS |
Codistar |
2129 |
2011 |
|
|
HS |
DKF2514 |
2082 |
2009 |
|
|
HS |
DKF3554 |
2082 |
2009 |
|
|
HS |
ES Nautic |
2084 |
2011 |
|
|
HT |
Fleuret OR |
2082 |
2004 |
|
|
HS |
Florencia CS |
2129 |
2011 |
|
|
HS |
Flornil |
1001 |
2011 |
|
|
HS |
Goldimi |
1099 |
2011 |
|
|
HS |
Heliacan |
2032 |
2008 |
radiat 31.01.2011 |
30.06.2013 |
HS |
Heliasun RM |
2032 |
2006 |
radiat 31.01.2011 |
30.06.2013 |
HS |
Itanol |
2082 |
2006 |
|
|
HS |
LG5474HO |
2111 |
2011 |
|
|
HS |
LG5633CL |
2111 |
2011 |
|
|
HS |
LG5663 CL |
2111 |
2011 |
|
|
HS |
Liliana |
1078 |
2011 |
|
|
HS |
Mandala |
2043 |
2011 |
|
|
HS |
MAS 83R |
2123 |
2011 |
|
|
HS |
MAS 89OL |
2123 |
2011 |
|
|
HS |
MAS 90T |
2123 |
2011 |
|
|
HS |
Morena CL |
2003 |
2011 |
|
|
HS |
NS Maestro |
2012 |
2011 |
|
|
HS |
NS Taurus |
2012 |
2011 |
|
|
HS |
P63LE42 |
2097 |
2011 |
|
|
HS |
P64LE35 |
2097 |
2011 |
|
|
HS |
Patron |
2082 |
2011 |
|
|
HS |
Pollka CL |
2101 |
2011 |
|
|
HS |
PR64F50 |
2097 |
2011 |
|
|
HS |
PR64F66 |
2097 |
2011 |
|
|
HS |
PR64G46 |
2097 |
2011 |
|
|
HS |
PR64H34 |
2097 |
2011 |
|
|
HS |
PR64H52 |
2097 |
2011 |
|
|
HS |
PRO229 |
1098 |
2011 |
|
|
HS |
Prominent |
2082 |
2011 |
|
|
HS |
QC Gringo |
1099 |
2011 |
|
|
HS |
QC Rioleico |
1099 |
2011 |
|
|
HS |
Rigasol OR |
2082 |
2004 |
|
|
HS |
Rumbasol |
2082 |
2006 |
|
|
HS |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
Salut RM |
2032 |
2009 |
radiat 31.01.2011 |
30.06.2013 |
HS |
SU Inessa |
2043 |
2011 |
|
|
HS |
Sulfosol |
1099 |
2011 |
|
|
HS |
SY Constanza |
2082 |
2011 |
|
|
HS |
Tellia |
2032 |
2007 |
radiat 31.01.2011 |
30.06.2013 |
HS |
Unisol |
2082 |
2005 |
|
|
HS |
RAPIŢĂ - Brassica napus L. partim.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
NS Ilia |
2012 |
2011 |
|
|
(8) (24) (25) |
Rohan |
2099 |
2011 |
|
|
(8) (24) (25) |
SOIA - Glycine max. (L.) Merrill
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions Grupa de maturitate Maturity group |
Crina F |
1001 |
2011 |
|
|
I |
Darina TD |
1005 |
2011 |
|
|
00 |
Galina |
2012 |
2011 |
|
|
I |
NS Mercury |
2012 |
2011 |
|
|
I |
NS Rubin |
2012 |
2011 |
|
|
I |
Vigo |
1078 |
2011 |
|
|
I |
III. PLANTE TUBERCULIFERE ŞI RĂDĂCINOASE TUBER AND ROOT PLANTS CARTOF - Solanum tuberosum L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions Grupa de maturitate Maturity group |
Expres |
1003 |
2011 |
|
|
td |
SFECLĂ DE ZAHĂR - Beta vulgaris L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Baikal |
2132 |
2011 |
|
|
D m (2) |
Buda |
2119 |
2002 |
radiat 31.01.2011 |
30.06.2013 |
D m (2) |
Eike |
2119 |
2011 |
|
|
D m (2) |
Remos |
2119 |
2005 |
radiat 31.01.2011 |
30.06.2013 |
D m (2) |
SFECLĂ FURAJERĂ - Beta vulgaris L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Krakus |
2066 |
2001 |
|
|
P m (4) |
Tytan Poly |
2066 |
2001 |
|
|
P M (7) |
Ursus Poly |
2066 |
2001 |
|
|
P M (7) |
IV. PLANTE FURAJERE FODDER PLANTS GHIZDEI - Lotus corniculatus L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Dacia 1 |
1004 |
2011 |
|
|
|
GOLOMĂŢ - Dactylis glomerata L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Barlegro |
2133 |
2011 |
|
|
|
LUCERNĂ - Medicago sativa L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
PR54V46 |
2097 |
2011 |
|
|
|
PR55V48 |
2097 |
2011 |
|
|
|
PĂIUŞ ROŞU - Festuca rubra L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Rushmore |
2137 |
2011 |
|
|
gz (27) (11) |
RAIGRAS PEREN - Lolium perenne L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Bartasja |
2133 |
2011 |
|
|
T |
sparcetă - Onobrychis viciifolia Scop.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Vlamar |
1004 |
2011 |
|
|
|
TRIFOI ROŞU - Trifolium pratense L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Marga Liv |
1017 |
2011 |
|
|
D |
Roxana 1 |
1004 |
2011 |
|
|
D |
VII. SPECII LEGUMICOLE VEGETABLE SPECIES ARDEI - Capsicum annuum L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
|
Grupa de maturitate Maturity group |
Andreika |
1093 |
2011 |
|
|
(30) |
tm a |
Dariochea |
1031 |
2011 |
|
|
(30) |
td a |
Doljan |
1035 |
2011 |
|
|
(32) |
std a |
Iulia |
1109 |
2011 |
|
|
(30) |
stm a |
Jovial |
1033 |
2011 |
|
|
(31) sl |
stm a |
Karola |
1093 |
2011 |
|
|
(30) |
tm a |
FASOLE DE CÂMP - Phaseolus vulgaris L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Grupa de maturitate Maturity group |
Lechinţa |
1034 |
2011 |
|
|
a |
Prut |
1031 |
2011 |
|
|
nd a |
FASOLE PITICĂ DE GRĂDINĂ - Phaseolus vulgaris L.var.nanus (L.) Aschers
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions Grupa de maturitate Maturity group |
SOIURI CU PĂSTAIA VERDE (Green Pod Varieties) |
Cerasela |
1031 |
2011 |
|
|
ex a |
MORCOV - Daucus carota L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
|
Grupa de maturitate Maturity group |
Bucovina |
1029 |
2011 |
|
|
H |
tm a |
PĂTLĂGELE VINETE - Solanum melongena L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Grupa de maturitate Maturity group |
Belona |
1029 |
2011 |
|
|
std a |
REVENT - Rheum rhabarbarum L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions Grupa de maturitate Maturity group |
Livia |
1034 |
2011 |
|
|
stm b |
TOMATE - Lycopersicon esculentum Mill.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Grupa de maturitate Maturity group |
PENTRU INDUSTRIALIZARE (for Industrial Processing) |
Moldoveanca |
1031 |
2011 |
|
|
stm a |
VIII. POMI FRUIT TREES CAIS - Prunus armeniaca L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Maturitate de consum (luna/decada) Maturity group |
Elmar |
1043 |
2011 |
|
|
VI/3 |
Ovidius |
1043 |
2011 |
|
|
VII/3 |
CIREŞ - Prunus avium (L.) L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Maturitate de consum (luna/decada) Maturity group |
Aureea |
1042 |
2011 |
|
|
VI/2 |
Andrei |
1047 |
2011 |
|
|
VI/2 |
Iosif |
1047 |
2011 |
|
|
VI/2 |
Izverna |
1037 |
1989 |
2008 |
|
VI/2-3 |
Mihai |
1047 |
2011 |
|
|
VI/2 |
Paul |
1047 |
2011 |
|
|
VI/2 |
Ponoare |
1037 |
1989 |
2008 |
|
VI/1 |
Teodora |
1042 |
2011 |
|
|
VI/2 |
PRUN - Prunus domestica L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Maturitate de consum (luna/decada) Maturity group |
Topval |
1052 |
2011 |
|
|
VIII/2 |
ARBUŞTI FRUCTIFERI FRUIT BUSHES CĂTINĂ - Hippophaë rhamnoides L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Miki |
1110 |
2011 |
|
|
std |
PORTALTOI POMICOLI FRUIT-GROWING STOCH
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
PORTALTOI VEGETATIVI (Vegetative Stock) |
PENTRU CIREŞ (for Cherry) |
IP-C7 |
1037 |
2011 |
|
|
şi pentru vişin |
IX. VIŢA-DE-VIE - Vitis sp. L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Denumirea clonei Clone Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Culoarea bobului Grape color |
Epoca de maturare Maturity group |
PENTRU MASĂ (Table Grapes) |
Oltean |
|
1079 |
2011 |
|
|
A |
V-VI |
PENTRU VIN (Wine Grapes) |
|
Fetească albă 144 Od. |
1067 |
2011 |
|
|
A |
IV-V |
|
Merlot 146 Mn. |
1065 |
2011 |
|
|
N |
V |
|
Şarba 3 Od. |
1067 |
2011 |
|
|
A |
V |
|
|
|
|
|
|
|
|
A = alb (white) N = negru (black) XII. PLANTE ORNAMENTALE ORNAMENTALS FLORI ANUALE (ANNUAL FLOWERS) CRĂIŢE - Tagetes patula L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Nanuk |
1033 |
2011 |
|
|
|
FLORI PERENE (PERENNIAL FLOWERS) CRIZANTEMA - Chrysanthemum sp.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Clara |
1042 |
2011 |
|
|
|
GLADIOLA - Gladiolus hybridus L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Gabriella |
1042 |
2011 |
|
|
|
Mellisa |
1042 |
2011 |
|
|
|
Melna |
1042 |
2011 |
|
|
|
ARBUŞTI ORNAMENTALI ORNAMENTAL SHRUBBERY) PIERSIC - Prunus persica (L.) Batsch
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Rubin |
1037 |
2011 |
|
|
|
TRANDAFIR - Rosa L.
Denumirea soiului Variety Denomination |
Menţinătorul Maintainer |
Anul înregistrării Date of listing |
Anul reînscrierii (radierii) Date of renewal or of cancellation |
Comercializare până la Marketing till (after deletion) |
Observaţii Other specific mentions |
Aroma |
1042 |
2011 |
|
|
acoperitor de sol, roz |
Violeta |
1042 |
2011 |
|
|
acoperitor de sol, roz |
LEGENDĂ: Explicaţia simbolurilor folosite în caracterizarea soiurilor este următoarea:
a |
sămânţa soiului poate fi pe de o parte certificată ca „sămânţă de bază“ |
b |
sămânţa soiului poate fi verificată numai ca „sămânţă standard“ |
H |
hibrid |
HS |
hibrid simplu |
HT |
hibrid trilinial |
nd |
creştere nedeterminată |
sl |
pentru câmp şi solarii |
Grupa de maturitate pentru soia:
00 |
soiuri timpurii |
I |
soiuri semitârzii |
Grupele de maturitate pentru legume, arbuşti fructiferi şi plante ornamentale:
ex |
soiuri extratimpurii |
tm |
soiuri timpurii |
stm |
soiuri semitimpurii |
std |
soiuri semitârzii |
td |
soiuri târzii |
gz |
soiuri pentru gazon |
La sfecla de zahăr:
M |
soiuri plurigerme |
m |
soiuri monogerme |
Ploidia:
D |
diploid |
P |
poliploid sau triploid |
T |
tetraploid |
La sfecla de zahăr şi furajeră s-a specificat metoda de ameliorare astfel:
(2) |
2nx2n |
diploid androsteril x diploid fertil |
(4) |
2nx4n |
diploid androsteril x tetraploid fertil |
(7) |
2n+4n |
diploid fertil + tetraploid fertil |
Epoca de maturare la viţa-de-vie:
IV |
1-15 septembrie |
V |
16-30 septembrie |
VI |
1-15 septembrie |
Alte simboluri:
(8) |
soiuri de toamnă |
(11) |
42 cromozomi |
(24) |
pentru ulei |
(25) |
fără acid erucic |
(27) |
ssp. commutata |
(30) |
ardei gras |
(31) |
ardei iute |
(39) |
organism modificat genetic |
Lista menţinătorilor soiurilor înregistrate în Suplimentul nr. 1 al Catalogului oficial al soiurilor de plante de cultură din România pentru anul 2011, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 18/2011
Cod |
Denumirea |
Adresa |
1001 |
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea |
Fundulea - 915200, judeţul Călăraşi |
1003 |
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava |
Suceava - 720262, Bd.1 Decembrie 1918 nr. 15, judeţul Suceava |
1004 |
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca |
Cluj-Napoca - 400372, calea Mănăştur nr. 3, judeţul Cluj |
1005 |
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda |
Turda - 401100, Str. Agriculturii nr. 27, judeţul Cluj |
1017 |
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Livada |
Comuna Livada - 447180, str. Baia Mare nr. 7, judeţul Satu Mare |
1029 |
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură şi Floricultură Vidra |
Vidra - 077185, judeţul Ilfov |
1031 |
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău |
Bacău - 600388, Calea Bârladului nr. 220, judeţul Bacău |
1033 |
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău |
Buzău - 120024, Str. Mesteacănului nr. 23, judeţul Buzău |
1034 |
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Iernut |
Iernut - 545100, str. T. Vladimirescu nr. 4, judeţul Mureş |
1035 |
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Işalniţa |
Işalniţa - 207340, judeţul Dolj |
1037 |
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti - Mărăcineni |
Comuna Mărăcineni - 117450, judeţul Argeş |
1042 |
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Cluj |
Cluj-Napoca - 400457, Str. Horticultorilor nr. 5, CP - 1-86, judeţul Cluj |
1043 |
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanţa |
Comuna Valu lui Traian - 907300, Str. Pepinierei nr. 1, judeţul Constanţa |
1047 |
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iaşi |
Iaşi - 700620, şos. Voineşti nr. 175, judeţul Iaşi |
1052 |
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea |
Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 464, judeţul Vâlcea |
1065 |
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Miniş |
Comuna Ghioroc - 317135, judeţul Arad |
1067 |
Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Odobeşti |
Odobeşti - 625300, str. Ştefan cel Mare nr. 61, judeţul Vrancea |
1078 |
Societatea Comercială ITC - S.R.L. |
Bucureşti - 011464, sectorul 1, bd. Mărăşti nr. 61 |
1079 |
Universitatea din Craiova, Facultatea de Agricultură |
Craiova - 200583, Str. Libertăţii nr. 15, judeţul Dolj |
1093 |
Societatea Comercială „Agrosel“ - S.R.L. |
Câmpia Turzii - 405100, Str. Laminoriştilor nr. 19, judeţul Cluj |
Cod |
Denumirea |
Adresa |
1098 |
Societatea Comercială „Procera Agrochemicals România“ - S.R.L. |
Fundulea - 915200, Str. Muncii nr. 11, judeţul Călăraşi |
1099 |
Societatea Comercială „Quality Crops Agro“ - S.R.L. |
Bucureşti - 11995, sectorul 1, str. Puşkin nr. 1, et. 1, ap. 2 |
1109 |
Societatea Comercială „Petrosu“ - S.A. |
Brăila - 810225, Bd. Dorobanţilor nr. 52, bl. A40, ap. 28, judeţul Brăila |
1110 |
Societatea Comercială „MIK A.I. Impex“ - S.R.L. |
Gherla - 405300, Str. Reformei nr. 6, judeţul Cluj |
2003 |
Societatea Comercială „Saaten Union România“ - S.R.L. |
Bucureşti - 020041, sectorul 2, str. I.L.Caragiale nr. 3, et. 3, ap. 8 |
2012 |
Institute of Field and Vegetable Crops |
Maksima Gorkog 30, 21000 Novi Sad, Serbia |
2032 |
KWS SAAT AG. |
Postfach 14 63, D-37555, Einbeck, Germany |
2043 |
Cereal Research Non-Profit Company Szeged |
P.O. Box 391, H 6701, Szeged, Hungary |
2045 |
Kiskun Research Center |
Halas Fuses Puszta 42, H-6400 Kiskun, Hungary |
2081 |
Monsanto SAS |
1 Rue Jacques Monod, Europarc du Chêne, 69673 Bron Cedex, France |
2082 |
Syngenta Seeds - S.A. |
12 chemin de l’Hobit, BP 27, F-31790, Saint-Sauveur, France |
2084 |
Euralis Semences - S.A. |
Avenue Gaston Phoebus, F-64231 Lescar Cedex, France |
2097 |
Pioneer Hi-Bred Services GmbH |
Pioneer Strasse Industriegelaende, A -7111 Parndorf, Austria |
2099 |
Norddeutsche Pflanzenzucht Hans-Georg Lembke KG |
Hohenlieth, D-24363 Holtsee, Germany |
2101 |
R2n |
Avenue Saint Pierre, Site de Bourran, BP 3336, F-12033, Rodez, Cedex 09, France |
2111 |
Limagrain Verneuil Holding |
BP 115, F - 63203, Riom Cedex, France |
2119 |
Strube GmbH S Co. KG |
Hauptstrasse 1, 38387 Söllingen, Germany |
2122 |
Pioneer Genetique SARL |
Chemin de l’ Enseigure, F- 31840, Aussonne, France |
2123 |
Maïsadour Semences |
Route de Saint Sever, F-40280, Haut Mauco, France |
Cod |
Denumirea |
Adresa |
2126 |
Department for Cereal Breeding and Genetics Osijek |
Jusno predgrade 17, 31103, Osijek, Croaţia |
2127 |
Dow AgroSciences GmbH |
Im Rheinfeld 7, D-76437, Rastatt, Germany |
2129 |
Caussade Semences |
Z.I. De Meaux, BP 109-82303, Caussade Cedex, France |
2132 |
Maribo Seed International ApS |
Hojbygardvej 31, 4960 - Holeby, Denmark |
2133 |
Barenbrug Holland B.V. |
Stationsstraat 40, Oosterhout-GLD, P.O. Box 4, 6678-ZG, Holland |
2137 |
Ampac Seed Company |
PO Box 318, Tangent, Oregon, 97389 USA |
2138 |
Südwestdeutsche Saatzucht GmbH & Co. KG |
Im Rheinfeld 1-13, 76437 Rastatt, Germany |
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS
Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at:
WhatsApp +1(520)200-2320)
(support@thehackangels.com).
(www.thehackangels.com)
If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 85/2011
|