Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 779 din 9 noiembrie 2006

privind finantarea proiectelor cuprinse in Programul national pentru reducerea costurilor cu energia pentru populatie, prin cresterea eficientei energetice si utilizarea energiei regenerabile in anul 2006, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 320/2006

ACT EMIS DE: MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 967 din 4 decembrie 2006

In temeiul Hotărârii Guvernului nr. 738/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Comerţului, cu modificările şi completările ulterioare,

în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 320/2006 privind aprobarea Programului naţional pentru reducerea costurilor cu energia pentru populaţie, prin creşterea eficienţei energetice şi utilizarea energiei regenerabile în anul 2006, potrivit căreia Programul naţional: concretizează aplicarea prevederilor Legii nr. 199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; susţine implementarea Strategiei naţionale privind alimentarea cu energie termică a localităţilor prin sisteme de producere şi distribuţie centralizate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 882/2004; se realizează prin aplicarea Strategiei naţionale în domeniul eficienţei energetice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 163/2004,

prin aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2004 pentru adoptarea unor măsuri privind furnizarea energiei termice populaţiei, pentru încălzirea locuinţei şi prepararea apei calde de consum, prin sisteme publice centralizate de alimentare cu energie termică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 430/2004, cu modificările ulterioare, prin care se prevede acordarea de sume de la bugetul de stat pentru retehnologizarea, modernizarea şi dezvoltarea sistemelor centralizate de producere a energiei termice,

prin aplicarea prevederilor cuprinse în art. 18 alin. (1) lit. e) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, prin care lucrările de investiţii în domeniul energiei termice pot fi finanţate din fonduri transferate de la bugetul de stat ca participare la cofinanţarea unor proiecte realizate cu finanţare externă, precum şi din bugetul Ministerului Economiei şi Comerţului, cu respectarea legislaţiei în vigoare,

ministrul economiei şi comerţului emite următorul ordin:

Art. 1. - Finanţarea proiectelor cuprinse în Programul naţional pentru reducerea costurilor cu energia pentru populaţie, prin creşterea eficienţei energetice şi utilizarea energiei regenerabile în anul 2006, denumit în continuare Programul naţional, se face în limita sumei aprobate prin bugetul Ministerului Economiei şi Comerţului pe anul 2006, la capitolul 82.01 „Industrie extractivă, prelucrătoare şi construcţii", titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", articolul 02 „Transferuri de capital", alineatul 06 „Retehnologizarea centralelor termice şi electrice de termoficare" pentru următoarele categorii de lucrări:

a)   lucrări pentru reabilitarea şi eficientizarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a populaţiei, la nivel de producere, transport şi distribuţie (centrale de termoficare de zonă, centrale termice de cvartal, puncte termice, dotarea acestora cu module termice şi/sau utilaje performante: cazane de abur şi/sau apă fierbinte, schimbătoare de căldură, pompe etc);

b)   lucrări pentru producerea energiei în sisteme de cogenerare (centrale termice cu cogenerare, instalarea de grupuri de cogenerare cu motoare termice);

c)   lucrări pentru modernizarea şi extinderea reţelelor termice de transport şi distribuţie a energiei termice în circuit primar şi circuit secundar (magistrale de termoficare,reţele termice exterioare de încălzire şi apă caldă de consum);

d)   lucrări pentru automatizarea funcţionării sistemelor şi instalaţiilor şi contorizarea consumului de energie termică aferent consumatorilor finali cuplaţi la sistemele centralizate de alimentare cu energie termică;

e)   lucrări pentru utilizarea resurselor regenerabile de energie (energie solară, energie geotermală, energie din biomasă - rumeguş, alte deşeuri de lemn);

f)    lucrări pentru schimbarea combustibilului utilizat pentru producerea energiei termice.

Art. 2. - (1) Valorile de cofinanţare în cadrul Programului naţional, ce vor fi puse la dispoziţia unităţilor administraţiei publice locale beneficiare de către Ministerul Economiei şi Comerţului, sunt stabilite în cadrul listei finale cu proiectele de investiţii selectate, aprobată prin ordin al ministrului economiei şi comerţului.

(2)  Beneficiarul va utiliza fondurile primite prin Programul naţional numai pentru achiziţia de echipamente, nu şi pentru lucrări de construcţii-montaj aferente realizării investiţiei.

(3)  In vederea monitorizării implementării proiectelor de investiţii selectate în cadrul Programului naţional, Agenţia Română pentru Conservarea Energiei va delega reprezentanţi din filialele teritoriale pentru analizarea situaţiei investiţiilor şi întocmirea proceselor-verbale de stabilire a stadiului fizic de implementare. Monitorizarea acestor proiecte de către Agenţia Română pentru Conservarea Energiei se va face pe întreaga durată a executării lucrărilor şi postpunere în funcţiune, pentru urmărirea atingerii parametrilor de eficienţă energetică prevăzuţi în proiect.

(4)   Agenţia Română pentru Conservarea Energiei va primi documentaţiile din partea beneficiarilor, în două exemplare, şi va întocmi în fiecare lună calendaristică Lista de deschidere a finanţării cu sumele solicitate de beneficiari pentru lucrările ale căror stadii fizice sunt confirmate prin procesele-verbale de către reprezentanţii desemnaţi din filialele teritoriale ale agenţiei, prevăzută în anexa nr. 1.

(5)  Lista de deschidere a finanţării prevăzută la alin. (4) va fi transmisă ordonatorului principal de credite, Ministerul Economiei şi Comerţului, însoţită de un exemplar din documentaţiile pentru deschiderea finanţării.

Art. 3. - Direcţia generală politică energetică acordă viza direcţiei de specialitate în limita a maximum 30% din valoarea proiectelor de realibilitare a sistemelor de încălzire urbană cuprinse în Programul naţional.

Art. 4. - (1) Direcţia generală buget economico-financiară supune controlului financiar preventiv propriu documentele transmise de beneficiari prin intermediul Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei şi supune spre aprobare ordonatorului principal de credite cererea de deschidere de finanţare, având la bază viza direcţiei de specialitate, Lista de deschidere a finanţării, Borderoul privind cheltuielile cu achiziţii de echipamente din Programul naţional, prevăzut în anexa nr. 2, şi procesele-verbale de stabilire a stadiului fizic de implementare.

(2) După deschiderea de credite, Ministerul Finanţelor Publice repartizează creditele bugetare şi alimentează conturile deschise pe seama Ministerului Economiei şi Comerţului.

Art. 5. - Sumele prevăzute ca transferuri din bugetul de stat către autorităţile locale se repartizează pe judeţe şi localităţi de către Ministerul Economiei şi Comerţului, conform Listei de deschidere a finanţării, în contul de trezorerie deschis de fiecare beneficiar şi menţionat în cererea de decontare a cheltuielilor înaintată de aceştia la Agenţia Română pentru Conservarea Energiei.

Art. 6. - Agenţia Română pentru Conservarea Energiei va realiza un raport trimestrial privind situaţia executării proiectelor de investiţii selectate în cadrul Programului naţional pe care îl va transmite direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului.

Art. 7. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 8. - Prezentul ordin se aplică de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul economiei şi comerţului,

Codruţ Ioan Seres

*) Anexele nr. 1 şi 2 sunt reproduse în facsimil.

ANEXA Nr. 1

MINISTERUL ECONOMIEI ŞI COMERŢULUI

AGENŢIA ROMANĂ PENTRU CONSERVAREA ENERGIEI

LISTA DE DESCHIDERE A FINANŢĂRII

Programul naţional pentru reducerea costurilor cu energia pentru populaţie, prin creşterea eficienţei energetice şi utilizarea energiei regenerabile (conform H.G. nr. 320/2006)

TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

pentru luna________________anul____________

                                                                                                                                                                                                        - mii lei -

Nr. crt.

Judeţ

Consiliul local                    

Valoarea

Sume alocate cumulat

de la începutul anului

până la finele

lunii precedente

Sume de alocat

lucrărilor conform listei aprobate pe anul curent prin Programul Naţional

situaţiei lucrărilor executate cumulat de la începutul anului până la finele lunii precedente

Obiectiv de

                      investiţii

A

B

1

2

3

4=2-3

TOTAL, din care:

Ordonator principal de credite

               A.R.C.E                                              D.G.P.E.                               D.G.B.E.F.A.

Preşedinte       Şef Serviciu Buget,                       Director General,                    Director General,

                       Finanţe, Contabilitate

ANEXA Nr.2

JUDEŢUL.............................                                                                                                                  

Consiliul local........................

Primăria.................................

BORDEROU

privind cheltuielile cu achiziţii de echipamente din Programul naţional pentru reducerea costurilor cu energia pentru populaţie, prin creşterea eficienţei energetice şi utilizarea energiei regenerabile

TRANSFERURI INTRE UNITĂŢI ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

pentru luna________________anul____________

                                                                                                                                                                                              - mii lei -

Nr. crt.

Obiectivul

Program pentru anul 2006

Sume alocate cumulat de

la începutul anului până la finele lunii precedente

Sume de alocat

                                     Echipamentul

A

B

1

2

3=1-2

TOTAL, din care:

Confirmăm realitatea datelor de mai sus.

(Documentul va avea viza de "control financiar preventiv" şi viza de "certificat în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii").

PRIMAR                                                                                            REPREZENTANT

                                                                                                           FILIALĂ TERITORIALĂ A.R.C.E

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 779/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 779 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 779/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu