Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 760 din 3 aprilie 2007

privind eliberarea actelor de studii postliceale absolventilor cursurilor de echivalare, cu durata de un an, cursuri organizate in baza Hotararii Guvernului nr. 797/1997

ACT EMIS DE: MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 305 din 8 mai 2007

In temeiul Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Hotărârii Guvernului nr. 223/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se aprobă eliberarea actelor de studii care certifică absolvirea nivelului de învăţământ postliceal, absolvenţilor de liceu sanitar, promoţiile 1976 - 1994 inclusiv, care au urmat şi au promovat cursul cu durata de un an în vederea echivalării studiilor cu cele de nivel postliceal.

(2) Au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii menţionate la alin. (1) şi a foilor matricole, anexe la acestea, numai absolvenţii prevăzuţi la alin. (1), cărora nu li s-au eliberat astfel de acte de studii înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin.

Art. 2. - (1) Pentru absolvenţii menţionaţi la art. 1 pentru care există documente şcolare (cataloage, registre matricole etc), eliberarea actelor de studii prevăzute la art. 1 se face la cerere, fără examen, de către unităţile de învăţământ organizatoare ale examenului de absolvire a cursului cu durata de un an în vederea echivalării studiilor cu cele de nivel postliceal.

(2) Pentru absolvenţii menţionaţi la art. 1 pentru care nu există documente şcolare (cataloage, registre matricole etc.) privind parcurgerea cursului de echivalare cu durata de un an, se procedează la susţinerea unui examen de reconstituire a situaţiilor şcolare.

Art. 3. - (1) Absolvenţii menţionaţi la art. 1 şi 2 primesc acte de studii care certifică absolvirea nivelului de învăţământ postliceal, după cum urmează:

a) absolvenţii cursurilor de echivalare, care au promovat examenul de finalizare a studiilor postliceale sanitare anterior anului 1996, primesc diplomă de absolvire a şcolii postliceale de specialitate, conform reglementărilor legale în vigoare în acea perioadă;

b) absolvenţii cursurilor de echivalare, care au promovat examenul de finalizare a studiilor postliceale sanitare în intervalul 1996 - 1999, primesc certificat de absolvire a şcolii postliceale, conform reglementărilor legale în vigoare în acea perioadă.

(2) Completarea diplomelor/certificatelor de absolvire a şcolii postliceale pentru absolvenţii cursurilor de echivalare se face astfel:

-  pe faţa diplomei/certificatului, în caseta 1 la rândul 5, şi pe cotor, în caseta 1 la rândul 7, după sintagma „a urmat cursurile şcolii postliceale" se va adăuga „Conform Hotărârii Guvernului nr. 797/1997') caseta ce urmează după sintagma „durata de şcolarizare", pe faţa diplomei şi pe cotor, se va completa cu „ 7 an";

-   pe verso, caseta „Situaţia promovării pe ani de studii" se barează; nu se semnează şi nu se ştampilează;

-   pe verso, în caseta 2, la „Situaţia la examenul de absolvire" se completează numele unităţii de învăţământ organizatoare a examenului de absolvire din localitatea, apoi sesiunea şi anul susţinerii examenului de absolvire. La rubricile „Disciplinele de examen" se va completa lista probelor susţinute în cadrul examenului de absolvire, conform metodologiei în vigoare la data desfăşurării examenului. Aceste probe pot fi: „proba practică", „proba scrisă" şi „lucrare de diplomă".

Art. 4. - Foaia matricolă-anexă la diploma/certificatul de absolvire a şcolii postliceale se eliberează la cerere şi se completează respectându-se planul de învăţământ pentru cursul de echivalare, conform specialităţii parcurse.

Art. 5. - (1) Diplomele/certificatele de absolvire a şcolii postliceale se întocmesc, se semnează şi se ştampilează în termen de 60 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Diplomele/certificatele de absolvire se semnează şi se ştampilează de către persoanele indicate pe tipizat din actuala structură a unităţii de învăţământ organizatoare a examenului de finalizare.

(3) Eliberarea diplomei/certificatului de absolvire a şcolii postliceale se face în baza următoarelor documente:

a) cererea solicitantului;

b) copia legalizată de pe certificatul de naştere;

c) copia legalizată de pe certificatul de căsătorie (dacă este cazul schimbării numelui);

d) copia legalizată de pe diploma de bacalaureat a liceului sanitar, promoţiile 1976-1994 inclusiv;

e) copia legalizată de pe certificatul de calificare (atestat) obţinut la absolvirea liceului sanitar, din care să reiasă susţinerea examenului de calificare;

f) adeverinţa de salariat şi vechimea în profilul respectiv la data înscrierii la cursul de echivalare sau copia de pe carnetul de muncă, care se certifică de secretariatul unităţii de învăţământ;

g) copia adeverinţei eliberate de unitatea de învăţământ, prin care se face dovada parcurgerii şi finalizării cursului de echivalare.

Art. 6. - Conducerile unităţilor de învăţământ care eliberează actele de studii pentru absolvenţii menţionaţi la art. 1 şi 2 iau măsuri pentru inventarierea şi arhivarea documentelor şcolare care fac obiectul prezentului ordin, precum şi a documentelor depuse de solicitant conform art. 5 alin. (3).

Art. 7. - (1) In vederea susţinerii examenului de reconstituire prevăzut la art. 2 alin. (2), conducerile unităţilor de învăţământ, împreună cu inspectorul şcolar responsabil cu actele de studii la nivelul inspectoratului şcolar, întocmesc două procese-verbale de constatare a situaţiei documentelor şcolare din arhivă, starea de fapt şi, eventual, motivele inexistenţei acestora. Cele două procese-verbale întocmite au valoare de original. Un exemplar se înaintează Ministerului Educaţiei şi Cercetării*) - Direcţia generală management învăţământ preuniversitar, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I. Al doilea exemplar al procesului-verbal se arhivează în unitatea de învăţământ.

(2) Unităţile de învăţământ organizatoare ale cursului de echivalare organizează examen de reconstituire a situaţiilor şcolare pentru absolvenţii prevăzuţi la art. 2 alin. (2), prin susţinere de probe scrise la toate disciplinele cuprinse în planul de învăţământ pentru cursul de echivalare.

(3) Instrucţiunile privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru reconstituirea situaţiilor şcolare sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(4) Absolvenţii menţionaţi la art. 2 alin. (2), proveniţi de la şcolile postliceale sanitare de stat care s-au desfiinţat, susţin examenul de reconstituire a situaţiilor şcolare la şcolile postliceale prevăzute în anexă.

(5) Pentru absolvenţii menţionaţi la art. 2 alin. (2), actele de studii care certifică absolvirea nivelului de învăţământ postliceal se întocmesc conform art. 3, se semnează şi se ştampilează în termen de 30 de zile de la încheierea examenului de reconstituire a situaţiei şcolare.

Art. 8. - (1) Direcţia generală management învăţământ preuniversitar din Ministerul Educaţiei şi Cercetării comunică Ministerului Sănătăţii Publice, Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România şi Federaţiei „Sanitas" prezentul ordin.

(2) Inspectoratele şcolare judeţene comunică prezentul ordin tuturor unităţilor de învăţământ postliceal sanitar de stat din raza teritorială a judeţului.

(3) Conducerile unităţilor de învăţământ afişează prezentul ordin la avizierul şcolii.

(4) Inspectoratele şcolare judeţene transmit o copie a prezentului ordin autorităţilor judeţene de sănătate publică şi filialelor judeţene ale Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, în vederea informării personalului sanitar interesat.

Art. 9. - Direcţia generală management învăţământ preuniversitar, inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi conducerile unităţilor de învăţământ postliceal duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 10. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educaţiei şi cercetării,

Mihail Hărdău

*) Conform art. 15 lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 12 aprilie 2007, denumirea „Ministerul Educaţiei şi Cercetării" se înlocuieşte cu denumirea „Ministerul Educaţiei, Cercetării si Tineretului"

ANEXA

INSTRUCŢIUNI

privind organizarea şi desfăşurarea examenului pentru reconstituirea situaţiilor şcolare

Art. 1. - Prezentele instrucţiuni se aplică absolvenţilor liceului sanitar, promoţiile 1976-1994 inclusiv, care au urmat cursul cu durata de un an pentru echivalare cu nivelul studiilor postliceale sanitare şi au promovat examenul de absolvire, în baza Hotărârii Guvernului nr. 797/1997, absolvenţi pentru care nu există documente şcolare (registre şcolare, cataloage etc.) privind parcurgerea cursului de echivalare.

Art. 2. - (1) Pentru absolvenţii aflaţi în situaţia prevăzută la art. 2 alin. (2) din ordin, se organizează examen de reconstituire a situaţiilor şcolare.

(2) Examenul de reconstituire a situaţiilor şcolare este constituit din probe scrise la toate disciplinele cuprinse în planul de învăţământ al cursului de echivalare.

Art. 3. - (1) Absolvenţii cursului de echivalare care se află în situaţia reconstituirii situaţiilor şcolare susţin examenul de reconstituire la unităţile de învăţământ care au organizat examenul de finalizare a cursului.

(2) Absolvenţii cursului de echivalare ai Şcolii Postliceale Sanitare din Galaţi, care se află în situaţia reconstituirii situaţiilor şcolare, susţin acest examen la Şcoala Postliceală Sanitară Brăila, iar cei de la Şcoala Postliceală Sanitară Tulcea susţin examenul la Şcoala Postliceală Sanitară din Constanţa.

Art. 4. - (1) Organizarea şi desfăşurarea probelor examenului de reconstituire se desfăşoară în sesiunile examenului de absolvire a învăţământului postliceal (iunie şi august) din anii 2007 şi 2008.

(2)  Pot fi susţinute în aceeaşi zi probe scrise pentru cel mult două discipline din planul de învăţământ.

(3) Directorul unităţii de învăţământ stabileşte prin decizie internă componenţa comisiilor, datele şi orele de desfăşurare a probelor de examen în perioada precizată la alin. (1).

(4) Graficul examenului de reconstituire propus de unitatea de învăţământ se aprobă de inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti şi se comunică Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Direcţia generală management învăţământ preuniversitar, şi filialelor judeţene ale Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea examenului.

Art. 5. - (1) In vederea susţinerii examenului de reconstituire a situaţiilor şcolare, perioada de înscriere a absolvenţilor este identică cu cea cuprinsă în graficul examenului de absolvire a învăţământului postliceal. Inscrierea se face la secretariatele unităţilor şcolare organizatoare.

(2) Dosarul de înscriere conţine:

a) cererea solicitantului;

b) copia legalizată la biroul notarului public de pe certificatul de naştere;

c)  copia legalizată la biroul notarului public de pe certificatul de căsătorie (dacă este cazul schimbării numelui);

d) copia legalizată la biroul notarului public de pe diploma de bacalaureat a liceului sanitar, promoţiile 1976-1994 inclusiv;

e) copia legalizată la biroul notarului public de pe certificatul de calificare (atestat), din care să reiasă susţinerea examenului de calificare;

f)  adeverinţa de salariat şi vechimea în profilul respectiv la data înscrierii la cursul de echivalare sau copia de pe carnetul de muncă, care se certifică de secretariatul unităţii de învăţământ;

g) copia de pe adeverinţa eliberată de unitatea de învăţământ, prin care se face dovada parcurgerii şi finalizării cursului de echivalare.

(3) Se pot înscrie la examenul de reconstituire a situaţiilor şcolare numai persoanele care îndeplinesc cumulat următoarele condiţii:

a) sunt absolvenţi de liceu sanitar, promoţiile 1976-1994 inclusiv;

b) au absolvit cursul cu durata de un an pentru echivalare cu nivelul studiilor postliceale;

c) au promovat examenul de absolvire a cursului de echivalare;

d) nu au primit acte de studii pentru nivel postliceal înainte de intrarea în vigoare a prezentului ordin.

(4) Reconstituirea situaţiilor şcolare şi, ulterior, eliberarea actelor de studii de nivel postliceal se fac numai în specialitatea în care absolvenţii au urmat cursul de echivalare.

(5) Examenul de reconstituire a situaţiilor şcolare se va desfăşura conform prezentelor instrucţiuni, având ca suport planurile de învăţământ care au fost utilizate pentru desfăşurarea cursurilor. Pentru cursurile de echivalare desfăşurate în anul 1992 se vor utiliza planurile de învăţământ care au un număr total de 320 de ore, iar pentru cursurile de echivalare desfăşurate după anul 1996 se vor utiliza planurile de învăţământ care conţin un număr total de 528 de ore.

(6) Fiecare unitate de învăţământ organizatoare a examenului de reconstituire a situaţiilor şcolare va afişa, alături de graficul examenelor, tematica de examen pentru fiecare disciplină şi specialitate.

(7) Pe actele de studii (diplomă/certificat), la rubrica „Specializare" se va completa, în funcţie de planul de învăţământ parcurs: asistent medical radiologie, asistent medical de laborator, asistent medical balneofizioterapie, tehnician optică medicală, asistent medical obstetrică-ginecologie, asistent medical pediatrie, tehnician tehnică dentară, asistent medical igienă, asistent medical ocrotire, asistent medical dietetică, tehnician aparatură medicală, asistent medical, asistent de farmacie.

Art. 6. - (1) Unităţile de învăţământ organizează şi desfăşoară examenul de reconstituire conform metodologiei de susţinere a examenelor de diferenţă descrise în Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.925/2005, astfel:

a) pentru fiecare specialitate se stabileşte o comisie care are un preşedinte şi câte doi profesori exeminatori pentru fiecare disciplină;

b) durata probei scrise este de 90 de minute din momentul transcrierii subiectelor pe tablă sau primirii de către absolvenţi a foii cu subiecte. Proba scrisă conţine două variante de subiecte, dintre care absolventul tratează o singură variantă, la alegere;

c) fiecare profesor examinator acordă o notă pentru lucrarea scrisă. Media aritmetică a notelor acordate de cei doi profesori examinatori, rotunjită la nota întreagă cea mai apropiată, reprezintă nota finală la disciplina de examen; fracţiunile de 50 de sutimi se rotunjesc în favoarea absolventului;

d) rezultatele obţinute se consemnează în catalogul de examen de către profesorii examinatori şi se trec în catalogul clasei şi în registrul matricol;

e) lucrările scrise se păstrează în arhiva unităţii de învăţământ o perioadă de un an.

(2) Susţinerea examenului de reconstituire a situaţiilor şcolare se face cu taxă, stabilită de fiecare unitate de învăţământ organizatoare a examenului de reconstituire a situaţiilor şcolare, astfel încât să acopere toate cheltuielile de examen.

(3) Alături de cadrele didactice desemnate prin decizie internă ca profesori examinatori, pe durata desfăşurării probelor scrise vor fi supraveghetori şi membri ai filialelor judeţene ale Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România.

Art. 7. - Cadrele didactice care fac parte din comisiile de organizare şi desfăşurare a examenului de reconstituire sunt retribuite prin plata cu ora, după cum urmează:

-   preşedintele şi membrii comisiei, câte 15 minute pentru fiecare candidat, înmulţite cu numărul disciplinelor la care se susţin probe scrise, dar fără a depăşi un salariu de bază al funcţiei în care este încadrat;

-   cadrele didactice - profesori supraveghetori: pentru fiecare probă se calculează câte două ore destinate supravegherii candidaţilor;

-   secretar - 24 de ore, indiferent de numărul candidaţilor şi al disciplinelor.

Art. 8. - Inspectoratele şcolare judeţene se adresează filialelor judeţene ale Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România pentru desemnarea de către acestea de asistenţi medicali care să participe la examenul de reconstituire a situaţiilor şcolare în calitate de supraveghetor.

Art. 9. - După încheierea fiecărei sesiuni a examenului de reconstituire a situaţiilor şcolare, directorul unităţii de învăţământ va elabora şi va transmite Ministerului Educaţiei şi Cercetării - Direcţia generală management învăţământ preuniversitar un raport cu următoarea structură:

a) Date statistice, care se vor completa după următorul tabel:

Specialitatea

Numărul de elevi

Numărul de absolvenţi posibili beneficiari ai prevederilor prezentului ordin

Inscrişi

Prezenţi

Absenţi

Promovaţi

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

b) Aprecieri  asupra organizării  şi  desfăşurării examenului de reconstituire a situaţiilor şcolare.

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 760/2007

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 760 din 2007
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001

ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 760/2007
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu