ORDIN Nr. 671
din 15 decembrie 2009
privind aprobarea Normelor
de completare a Declaratiei statistice Intrastat
ACT EMIS DE:
INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 904 din 23 decembrie 2009
Potrivit prevederilor Legii nr. 422/2006 privind
organizarea şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu
bunuri,
în temeiul prevederilor Legii organizării şi
funcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009 şi ale Hotărârii Guvernului
nr. 957/2005 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de
Statistică, republicată, cu modificările ulterioare,
preşedintele Institutului Naţional de Statistică emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Normele de completare a Declaraţiei
statistice Intrastat.
Art. 2. - Normele de completare a Declaraţiei
statistice Intrastat sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 3. - Institutul Naţional de Statistică asigură
actualizarea Normelor de completare a Declaraţiei statistice Intrastat în
concordanţă cu legislaţia naţională şi europeană.
Art. 4. - Prezentul ordin va fi pus în aplicare de
către direcţia de specialitate din cadrul Institutului Naţional de Statistică.
Art. 5. - La data intrării în vigoare a prezentului
ordin se abrogă prevederile Ordinului preşedintelui Institutului Naţional de
Statistică nr. 684/2008 privind Normele de completare a Declaraţiei statistice
Intrastat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 12
decembrie 2008.
Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Institutului Naţional de Statistică,
Vergii Voineagu
ANEXA
NORME
de completare a Declaraţiei statistice Intrastat
Cadrul legal:
- naţional: Legea nr. 422/2006 privind organizarea şi
funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 967 din 4 decembrie 2006;
- european: Regulamentul (CE) nr. 638/2004 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 31 martie 2004 privind statisticile comunitare
ale comerţului cu mărfuri între statele membre şi de abrogare a Regulamentului
(CEE) nr. 3.330/91 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L102 din 7 aprilie 2004, cu modificările ulterioare.
Scopul prezentelor norme
Normele de completare a Declaraţiei statistice
Intrastat conţin informaţii privind sistemul statistic Intrastat, menite să
sprijine furnizorii de date pentru a completa Declaraţia statistică Intrastat
într-un mod corect şi eficient.
Declaraţia statistică Intrastat în România
Declaraţia statistică Intrastat este o declaraţie
obligatorie, conform Legii nr. 422/2006, pentru schimbul de bunuri dintre
România şi alte state membre ale Uniunii Europene. Fluxurile de bunuri din alte
state membre ale Uniunii Europene către teritoriul României se numesc introduceri
şi fluxurile de bunuri care părăsesc teritoriul României cu destinaţia alte
state membre ale Uniunii Europene se numesc expedieri.
Obligaţia de raportare în sistemul statistic
Intrastat
Obligaţia furnizării de date statistice Intrastat
revine tuturor operatorilor economici care îndeplinesc simultan următoarele
condiţii:
1. sunt înregistraţi în scopuri de taxă pe valoare
adăugată (au cod de identificare fiscală);
2. realizează schimburi de bunuri cu alte state membre
ale Uniunii Europene;
3. valoarea totală anuală a schimburilor de bunuri cu
alte state membre ale Uniunii Europene, pentru fiecare din cele două fluxuri,
introduceri şi, respectiv, expedieri, depăşeşte pragul valoric Intrastat
stabilit pentru fiecare an.
Obligaţiile în sistemul Intrastat se stabilesc de către
Institutul Naţional de Statistică pe baza declaraţiilor statistice Intrastat
din anul precedent şi a informaţiilor din deconturile de TVA şi declaraţiile
recapitulative furnizate de Ministerul Finanţelor Publice. Schimbul de date
dintre Institutul Naţional de Statistică şi Ministerul Finanţelor Publice are
loc într-un singur sens, respectiv Ministerul Finanţelor Publice furnizează
Institutului Naţional de Statistică informaţiile din deconturile de TVA şi
declaraţiile recapitulative, însă Institutul Naţional de Statistică nu
furnizează sub nicio formă şi pe nicio cale informaţii statistice colectate în
cadrul sistemului statistic Intrastat la nivel de operator economic.
Praguri valorice Intrastat
Institutul Naţional de Statistică a stabilit un nivel
al pragurilor valorice Intrastat de 900.000 lei pentru expedieri
intracomunitare de bunuri şi de 300.000 lei pentru introduceri intracomunitare
de bunuri.
Un operator economic a cărui valoare anuală pentru
introducerile intracomunitare de bunuri este egală sau mai mare de 300.000 lei
trebuie să declare pentru fluxul introduceri. Un operator economic a cărui
valoare anuală pentru expedierile intracomunitare de bunuri este egală sau mai
mare de 900.000 lei trebuie să declare pentru fluxul expedieri.
Tipuri de declaraţii statistice în funcţie de
valoarea anuală a schimburilor intracomunitare de bunuri
Tip de declaraţie
|
Introduceri
|
Expedieri
|
Nu există obligaţia de a transmite Declaraţia statistică
Intrastat
|
mai mici de 300.000 lei
|
mai mici de 900.000 lei
|
Declaraţie standard, în care se completează toate informaţiile,
mai puţin valoarea statistică
|
egale sau mai mari de 300.000 lei şi mai mici de 10.000.000 lei
|
egale sau mai mari de 900.000 lei şi mai mici de 20.000.000 lei
|
Declaraţie extinsă, în care se completează toate informaţiile,
inclusiv valoarea statistică
|
egale sau mai mari de 10.000.000 lei
|
egale sau mai mari de 20.000.000 lei
|
Remarcă: Dacă un
operator economic este obligat să transmită declaraţii statistice Intrastat
pentru ambele fluxuri, este posibil ca pentru unul dintre fluxuri să transmită
declaraţia standard, iar pentru celălalt flux să transmită declaraţia extinsă,
In acest caz, este permisă transmiterea declaraţiei extinse pentru ambele
fluxuri.
Declaraţia statistică Intrastat trebuie transmisă de
operatorii economici care au depăşit pragul valoric Intrastat în anul anterior
celui de referinţă sau îl depăşesc în anul de referinţă, separat pentru
introduceri şi expedieri de bunuri. Astfel, aceşti operatori economici devin
furnizori de informaţii statistice Intrastat.
Pentru anul de referinţă, furnizorii de informaţii
statistice Intrastat sunt:
a) operatorii economici care au avut obligaţia de
raportare în sistemul statistic Intrastat pentru întregul an anterior celui de
referinţă şi care pe tot parcursul anului anterior celui de referinţă au
realizat un nivel al schimburilor intracomunitare de bunuri superior nivelului
pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru anul de referinţă, separat
pentru fiecare flux. Aceştia completează şi transmit Declaraţia statistică
Intrastat pentru întregul an de referinţă;
b) operatorii economici care au dobândit obligaţia de
raportare pentru sistemul statistic Intrastat în cursul anului anterior celui
de referinţă, prin depăşirea pragurilor valorice Intrastat stabilite pentru
anul anterior celui de referinţă, separat pentru fiecare flux. Aceştia
completează şi transmit Declaraţia statistică Intrastat pentru întregul an de
referinţă;
c) operatorii economici care depăşesc nivelul
pragurilor valorice Intrastat în cursul anului de referinţă, separat pentru
fiecare flux. Obligaţia de raportare pentru sistemul statistic Intrastat a
acestora intervine în luna în care valoarea cumulată de la începutul anului de
referinţă a schimburilor intracomunitare de bunuri depăşeşte nivelul pragurilor
valorice Intrastat stabilite pentru anul de referinţă, separat pe cele două
fluxuri.
Pragul valoric Intrastat pentru declararea valorii
statistice se aplică acelor furnizori de informaţii statistice Intrastat care
în anul anterior celui de referinţă sau în anul de referinţă au înregistrat
valori anuale, separat pentru fiecare flux, peste nivelul pragului valoric
Intrastat stabilit pentru valoarea statistică la 10.000.000 lei pentru
introduceri şi, respectiv, 20.000.000 lei pentru expedieri. Această regulă este
stipulată în legislaţia comunitară, având ca principal obiectiv reducerea
sarcinilor de raportare pentru întreprinderile mici şi mijlocii.
Operatorii economici au obligaţia să transmită date
pentru sistemul statistic Intrastat pentru introducerile şi expedierile de
bunuri lunare, întotdeauna până la sfârşitul anului de referinţă în care pragul
valoric Intrastat a fost depăşit şi pentru următorul an calendaristic. După un
an calendaristic întreg în care furnizorul de informaţii statistice nu a
realizat un nivel al schimburilor intracomunitare de bunuri, exprimat în valori
cumulate de la începutul anului calendaristic, superior nivelului pragului
valoric Intrastat stabilit pentru introduceri şi/sau expedieri, obligaţia de a
raporta date pentru sistemul statistic Intrastat încetează şi nu va mai trebui
transmisă Declaraţia statistică Intrastat începând cu luna ianuarie a anului
următor. Aceasta se va aplica în condiţiile în care pragul valoric Intrastat nu
este depăşit din nou în cursul anului următor. Regulile menţionate vor fi
aplicate din nou, în mod separat pentru introduceri şi expedieri
intracomunitare de bunuri.
Datele statistice Intrastat trebuie furnizate către
Institutul Naţional de Statistică lunar, într-un interval de cel mult 15 zile
calendaristice de la expirarea perioadei de referinţă.
Furnizorul de informaţii statistice poate întocmi şi
transmite Declaraţia statistică Intrastat singur sau poate apela la serviciile
unui alt operator economic pentru întocmirea şi transmiterea Declaraţiei
statistice Intrastat, ce poartă denumirea de parte terţă declarantă.
Responsabilitatea pentru corectitudinea informaţiilor
statistice cuprinse în Declaraţia statistică Intrastat şi transmiterea acesteia
la termenul legal, conform legislaţiei în vigoare, aparţine în exclusivitate
furnizorului de informaţii statistice, respectiv operatorului economic obligat
să furnizeze informaţii statistice Intrastat conform Legii nr. 422/2006.
Furnizorul de informaţii statistice Intrastat, în cazul
în care apelează la serviciile unei părţi terţe declarante pentru completarea
şi transmiterea Declaraţiei statistice Intrastat, are obligaţia de a face
dovada existenţei unui contract între furnizorul de informaţii statistice şi
partea terţă declarantă pentru completarea şi transmiterea Declaraţiei
statistice Intrastat de către partea terţă declarantă în numele furnizorului de
informaţii statistice şi de a o transmite la Institutul Naţional de Statistică.
O parte terţă declarantă poate transmite date pentru un operator economic numai
după ce Institutul Naţional de Statistică l-a înregistrat în urma solicitării
furnizorului de informaţii statistice.
De asemenea, încetarea relaţiilor dintre un furnizor de
date şi o parte terţă declarantă trebuie notificată Institutului Naţional de
Statistică.
Ce trebuie declarat pentru sistemul statistic
Intrastat?
Statisticile privind schimburile intracomunitare cu
bunuri cuprind toate mişcările de bunuri dintre statele membre ale Uniunii
Europene, care măresc sau reduc stocul de resurse materiale al unui stat. Toate
bunurile care sosesc pe teritoriul României din alte state membre ale Uniunii
Europene sau părăsesc teritoriul României cu destinaţia alte state membre ale
Uniunii Europene trebuie declarate în Declaraţia statistică Intrastat.
Practic, aceasta înseamnă că Declaraţia statistică
Intrastat trebuie întocmită pentru introducerile şi/sau expedierile
intracomunitare de bunuri în următoarele cazuri:
a) schimburi intracomunitare de bunuri care implică
transfer de proprietate şi sunt destinate utilizării, consumului, investiţiei
sau revânzării;
b) mişcări de bunuri dintr-un stat membru al Uniunii
Europene în altul, fără transfer de proprietate. Spre exemplu, transferul de
stocuri, mişcări de bunuri înainte şi după procesare etc;
c) returnarea de bunuri;
d) mişcări specifice de bunuri;
e) leasing financiar;
f) leasing operaţional cu o durată de peste 2 ani.
Ce nu trebuie declarat pentru sistemul statistic
Intrastat?
Pentru următoarele cazuri nu trebuie întocmită
Declaraţia statistică Intrastat:
a) comerţul cu servicii;
b) bunuri în tranzit simplu;
c) mişcări temporare de bunuri;
d) mişcări de bunuri pentru/după reparaţii şi/sau
întreţinere;
e) schimbul de bunuri cu acele teritorii ale statelor
membre ale Uniunii Europene ce nu aparţin teritoriului statistic al statelor
membre ale Uniunii Europene;
f) schimburi de bunuri în cadrul comerţului
triunghiular, în situaţia în care bunurile nu intră pe teritoriul naţional al
României din alte state membre ale Uniunii Europene sau nu sunt expediate din
România către alt stat membru al Uniunii Europene. Pentru mai multe informaţii
referitoare la comerţul triunghiular, vă rugăm să consultaţi Manualul pentru
furnizorii de informaţii statistice Intrastat, partea a II-a, cap. 4.
Important!
Lista bunurilor excluse din statisticile de comerţ
cu bunuri între statele membre ale Uniunii Europene în vigoare începând cu anul
2010 a fost revizuită, conform tabelului nr 1.
Pentru informaţii metodologice detaliate privind
statisticile de comerţ intracomunitar cu bunuri, puteţi consulta manualele şi
ghidurile de pe site-ul www.intrastat.ro, secţiunea „Metodologie
Intrastat".
Modalităţi de completare şi transmitere a
declaraţiilor statistice Intrastat
Declaraţiile statistice Intrastat se transmit
Institutului Naţional de Statistică numai în format electronic, declaraţiile pe
hârtie nefiind acceptate. Pentru aceasta, Institutul Naţional de Statistică
pune la dispoziţia furnizorilor de informaţii statistice Intrastat următoarele
modalităţi electronice de completare şi transmitere a declaraţiilor statistice
Intrastat:
1. aplicaţia Intrastat on-line, disponibilă cu titlu
gratuit pe site-ul www.intrastat.ro;
2. aplicaţia Intrastat off-line, disponibilă cu titlu
gratuit pe site-ul www.intrastat.ro
Aplicaţia Intrastat off-line permite crearea unui
fişier ce va conţine Declaraţia statistică Intrastat, pe care furnizorul de
informaţii statistice îl transmite către Institutul Naţional de Statistică prin
una dintre următoarele modalităţi:
a) e-mail, la adresa declaraţie.intrastat@insse.ro;
b) încărcarea fişierului în aplicaţia on-line Intrastat
disponibilă pe site-ul www.intrastat.ro;
c) dacă furnizorul de informaţii statistice nu dispune
de condiţii tehnice de transmitere a Declaraţiei statistice Intrastat potrivit
lit. a) sau b), acesta se poate adresa direcţiei teritoriale de statistică în
raza căreia îşi are sediul, solicitând posibilitatea de a transmite prin e-mail
fişierul conţinând Declaraţia statistică Intrastat Institutului Naţional de
Statistică.
3. prin utilizarea software-ului propriu, existent sau
dezvoltat de furnizorul de informaţii statistice, pentru realizarea fişierului
care să conţină Declaraţia statistică Intrastat într-un format predefinit,
descris în Manualul de descriere a procedurii pentru crearea altor tipuri de
fişiere acceptate de INS, care poate fi descărcat de pe site-ul www.intrastat.ro
sau furnizat la cerere de către Institutul Naţional de Statistică. Fişierul
care conţine Declaraţia statistică Intrastat, în format predefinit, se
transmite Institutului Naţional de Statistică folosind aceeaşi procedură
descrisă la punctul precedent.
Institutul Naţional de Statistică recomandă utilizarea
aplicaţiilor Intrastat on-line sau off-line, întrucât acestea conţin reguli de
validare predefinite pentru realizarea unor declaraţii statistice Intrastat
corecte si valide.
Informaţii de completat în Declaraţia statistică
Intrastat
Perioada
|
Se indică luna şi anul de referinţă în care au fost realizate
schimburile intracomunitare de bunuri, respectiv luna şi anul în care
bunurile sunt introduse sau expediate pe/de pe teritoriul României.
|
Date de identificare pentru furnizorul de informaţii statistice
|
Se indică informaţii de identificare a operatorului economic care
a realizat schimburi intracomunitare de bunuri şi date de contact actualizate
ale persoanei responsabile pentru completarea Declaraţiei statistice
Intrastat.
|
Date de identificare pentru partea terţă declarantă
|
Dacă este cazul, se indică informaţii de identificare a părţii
terţe declarante şi date de contact actualizate ale persoanei responsabile
pentru completarea Declaraţiei statistice Intrastat.
|
Introduceri/Expedieri
|
Se indică fluxul pentru care se întocmeşte Declaraţia statistică
Intrastat: introduceri sau expedieri.
|
Tip de declaraţie
|
„Nouă" - în cazul în care Declaraţia statistică Intrastat se
transmite pentru prima dată, pentru o anumită
perioadă de referinţă.
„Revizuire" - în cazul în care au loc
corecţii/modificări/adăugări/ştergeri pentru anumite date existente într-o
declaraţie statistică Intrastat deja transmisă. Revizuirea datelor
se face prin intervenţia în corpul declaraţiei
asupra liniei/liniilor ce trebuie
corectate/modificate/adăugate/şterse. Declaraţia statistică Intrastat
„Revizuită"
conţine toate datele perioadei de referinţă (nu numai
linia/liniile revizuite) pentru care se retransmite şi va
reprezenta declaraţia furnizorului de informaţii statistice
Intrastat pentru respectiva perioadă de referinţă
(va înlocui în totalitate declaraţia precedentă).
„Nulă" - în cazul în care furnizorul de informaţii
statistice Intrastat nu realizează schimburi intracomunitare
de bunuri într-o lună de referinţă, trebuie să transmită câte o
declaraţie „Nulă" pentru fiecare lună de referinţă
în care nu realizează schimburi intracomunitare de bunuri.
Declaraţia statistică Intrastat „Nulă" trebuie completată
doar cu datele de identificare ale furnizorului de
informaţii statistice.
In cazul în care furnizorul de informaţii statistice Intrastat nu
transmite către Institutul Naţional de Statistică
declaraţia „Nulă" în luna/lunile în care nu realizează
schimburi intracomunitare de bunuri, acesta va suporta
prevederile legale în vigoare privind nerespectarea obligaţiilor
privind furnizarea informaţiilor statistice Intrastat.
|
Cod şi denumire din Nomenclatorul combinat
|
Pentru identificarea bunurilor care fac obiectul schimburilor
intracomunitare se foloseşte Nomenclatorul combinat, denumit în continuare
A/C, la nivel de 8 cifre, aferent anului de referinţă pentru care are loc
transmiterea datelor. Procedura de căutare şi selecţie a codurilor aferente
bunurilor este facilitată de aplicaţiile informatice puse la dispoziţie cu
titlu gratuit furnizorilor de informaţii statistice Intrastat de către
Institutul Naţional de Statistică.
Furnizorul de informaţii statistice are obligaţia raportării
corecte a bunurilor şi a selectării codului de 8 cifre din NC, corespunzător
bunurilor ce fac obiectul schimburilor intracomunitare. Informaţiile
adiţionale privind codul NC la nivel de 8 cifre existente în diferite
documente, spre exemplu factura externă etc, trebuie analizate cu
rigurozitate, în vederea asigurării corespondenţei cu bunurile pe care le
însoţesc. In cazul în care aceste informaţii se dovedesc a fi incorecte sau
inexacte, vor fi ignorate în procedura de completare a Declaraţiei statistice
Intrastat şi înlocuite cu informaţiile corecte, corespunzătoare bunurilor ce
fac obiectul schimburilor intracomunitare, conform NC în vigoare.
|
Ţara parteneră
- Destinaţie
- Expediţie/Origine
|
Pentru expedieri intracomunitare de bunuri, se indică statul
membru de destinaţie din Uniunea Europeană,
conform nomenclatorului de ţări şi teritorii prevăzut în tabelul
nr. 2.
Pentru introduceri intracomunitare de bunuri, se indică statul
membru de expediţie din Uniunea Europeană,
respectiv de unde bunurile au fost expediate către România,
precum şi ţara de origine a bunului respectiv,
conform nomenclatorului de ţări şi teritorii prevăzut în tabelul
nr. 2.
Sunt considerate originare dintr-o ţară bunurile obţinute în
întregime în respectiva ţară. In cazul în care două
sau mai multe ţări au intervenit în fabricarea unui bun, acest
bun este considerat originar din ţara în care a
avut loc ultima transformare substanţială, justificată din punct
de vedere economic, respectiv realizată de un
operator economic echipat în acest sens şi având ca rezultat un
produs nou sau reprezentând un stadiu de
fabricaţie important.
Schimburile de bunuri cu anumite părţi ale teritoriilor statelor
membre ale Uniunii Europene nu se cuprind în
sistemul statistic Intrastat, deoarece acestea nu aparţin
teritoriului statistic al Uniunii Europene, acestea făcând
obiectul declaraţiilor vamale, pe care Institutul Naţional de
Statistică le preia de la Autoritatea Naţională a
Vămilor. Aceste teritorii sunt: Busingen (CH), Campione d'ltalia
(CH), San Marino (SM), Gibraltar (Gl), Ceuta
(XC), Melilla (XL), Andorra (AD), Groenlanda (GL), Insulele Feroe
(FO) şi zonele din Cipru aflate în afara
controlului guvernului.
Schimburile de bunuri cu următoarele teritorii ale statelor
membre, care, deşi aparţin teritoriului statistic al
Uniunii Europene, nu aparţin teritoriului fiscal al Uniunii
Europene, nu trebuie raportate în Declaraţia statistică
Intrastat: Heligoland (DE), Teritoriile franceze din depărtare
(FR), Insulele Aland (FI), Muntele Âthos (GR),
Insulele Channel (GB), Livigno (IT), apele teritoriale ale
lacului Lugano (IT) şi Insulele Canare (ES). Pentru
schimburile de bunuri cu aceste teritorii se întocmesc declaraţii
vamale, pe care Institutul Naţional de Statistică
le preia de la Autoritatea Naţională a Vămilor.
|
Valoare facturată
|
Se completează valoarea facturată a bunurilor, conform
documentelor de achiziţie/vânzare. Valoarea facturată
se completează în lei, fără zecimale şi nu cuprinde TVA, accize
etc.
Dacă valoarea bunurilor este exprimată în altă monedă decât leu,
pentru Declaraţia statistică Intrastat această
valoare trebuie transformată în lei. Transformarea are la bază
cursul de schimb stabilit de Banca Naţională a
României în momentul expedierii/introducerii bunurilor din/pe
teritoriul naţional al României.
Valoarea facturată trebuie să reflecte întotdeauna valoarea reală
a bunurilor. Dacă schimbul de bunuri nu
este însoţit de un document care să ateste valoarea reală a
bunurilor, valoarea facturată trebuie estimată
folosind valoarea de piaţă a bunurilor.
In valoarea facturată pot fi incluse cheltuieli incidentale, dacă
acestea reprezintă plăţi achitate de cumpărător
către vânzător şi sunt încorporate în mod simultan în baza de
calcul pentru TVA. Cheltuielile incidentale pot
reprezenta cheltuieli legate de ambalaje, transport, asigurare
sau comisioane.
Pentru bunurile expediate/introduse pentru prelucrare, trebuie
indicată valoarea totală care ar fi fost facturată
în cazul cumpărării sau vânzării obişnuite a respectivelor
bunuri.
Pentru bunurile introduse/expediate în urma prelucrării, valoarea
indicată trebuie să fie valoarea estimată a
bunurilor expediate/introduse pentru prelucrare, la care se
adaugă valoarea activităţii de prelucrare realizată
şi valoarea materialelor auxiliare încorporate în acestea.
Pentru alte schimburi intracomunitare de bunuri pentru care nu
există documente care să indice valoarea
reală a bunurilor, în câmpul „valoare facturată" din
Declaraţia statistică Intrastat trebuie indicată valoarea care
ar fi fost facturată în cazul cumpărării sau vânzării obişnuite a
respectivelor bunuri. Este cazul furnizorilor de
informaţii statistice Intrastat care realizează un transferai
propriilor bunuri în alt stat membru pentru o posibilă
vânzare, pentru stocare pe o perioadă mai mare de 24 de luni sau
pentru prelucrare sub contract.
|
Valoare statistică
|
Valoarea statistică este valoarea la frontiera naţională a
României a bunului introdus sau expediat. In afară de valoarea bunului,
valoarea statistică conţine costul transportului şi asigurării acestuia până
la frontiera română. Valoarea statistică derivă, în mod normal, din valoarea
indicată în câmpul „valoare facturată" din Declaraţia statistică
Intrastat, ajustată în funcţie de termenii de livrare. Relaţiile existente
între valoarea facturată şi valoarea statistică sunt prevăzute în tabelul nr.
3. Valoarea statistică a bunurilor se declară astfel:
• pentru expedieri se declară valoarea bunurilor care fac
obiectul schimburilor intracomunitare de bunuri, inclusiv cheltuielile de
transport, asigurare şi alte cheltuieli pentru transportul bunurilor pe
teritoriul naţional;
• pentru introduceri se declară valoarea bunurilor, inclusiv
cheltuielile de transport, asigurare şi alte cheltuieli pentru transportul
bunurilor pe parcursul extern.
|
|
Bunurile pentru prelucrare şi cele rezultate în urma prelucrării
vor fi estimate la valoarea lor de piaţă, înainte
şi, respectiv, după prelucrare.
Valoarea statistică se completează în lei, fără zecimale.
Dacă valoarea bunurilor este exprimată în altă monedă decât leu,
pentru Declaraţia statistică Intrastat această valoare trebuie transformată
în lei. Transformarea are la bază cursul de schimb stabilit de Banca
Naţională a României în momentul expedierii/introducerii bunurilor din/pe
teritoriul naţional al României.
Valoarea statistică a bunurilor trebuie completată de toţi
furnizorii de informaţii statistice Intrastat care au realizat în anul anterior
celui de referinţă sau în anul de referinţă introduceri intracomunitare de
bunuri mai mari de 10.000.000 lei şi/sau expedieri intracomunitare de bunuri
mai mari de 20.000.000 lei.
|
Masa netă
|
Masa netă reprezintă greutatea bunurilor, exclusiv ambalajele
aferente transportului, cum ar fi paleţi,
containere etc. Masa netă se exprimă în kilograme, fără zecimale,
pentru fiecare linie din Declaraţia statistică
Intrastat.
Pentru bunurile a căror masă netă este exprimată cu zecimale, se
aplică regulile generale de rotunjire,
respectiv:
- dacă partea zecimală este mai mică decât 5, se rotunjeşte la
valoarea întreagă inferioară;
- dacă partea zecimală este mai mare sau egală cu 5, se
rotunjeşte la valoarea întreagă superioară. Pentru bunurile a căror masă netă
este mai mică de 1 kg, rotunjirea se face astfel: pentru cantităţi mai mari
sau egale cu 0,5 kg se raportează 1 kg, iar pentru cantităţi mai mici de 0,5
kg se raportează 0 kg.
In cazul în care există mai multe bunuri declarate în linii
distincte în Declaraţia statistică Intrastat pentru o anumită perioadă de
referinţă, pe un anumit flux, încadrate la acelaşi cod de 8 cifre din NC, cu
aceeaşi ţară parteneră, acelaşi tip de tranzacţie, aceiaşi termeni de livrare
şi acelaşi mod de transport, iar masa netă pentru fiecare linie completată în
Declaraţia statistică Intrastat este mai mică de 0,5, respectivele linii vor
fi cumulate pentru a nu denatura rezultatele statistice obţinute prin
raportarea unor valori facturate/statistice mari aferente unor mase nete
egale cu 0.
|
Cantitatea în unitatea de măsură suplimentară
|
Unitatea de măsură suplimentară reprezintă unitatea de măsură,
alta decât kilogramul, în care poate fi exprimat un bun. Nu toate bunurile
pot fi exprimate în unităţi de măsură suplimentare. Unităţile de măsură
suplimentare sunt stabilite prin NC pentru fiecare cod la nivel de 8 cifre
care poate fi exprimat într-o asemenea unitate de măsură. Lista unităţilor de
măsură suplimentare este prevăzută în tabelul nr. 4. In Declaraţia statistică
Intrastat se indică cantitatea în unitatea de măsură suplimentară aferentă
codului de 8 cifre selectat din NC, spre exemplu număr de bucăţi, număr de
perechi, metri pătraţi, metri cubi, litri etc. Cantitatea în unităţi de
măsură suplimentare se exprimă fără zecimale.
In cazul în care cantitatea exprimată în unitatea de măsură
suplimentară este mai mică de o unitate de măsură suplimentară, se raportează
întotdeauna cifra 1. Pentru restul cazurilor, se aplică regulile generale de
rotunjire prezentate la punctul anterior „Masa netă".
|
Natura tranzacţiei
|
Important!
Incepând cu anul 2010, sistemul de codificare a naturii
tranzacţiei se modifică. Noua codificare este prevăzută în tabelul nr 5.
Informaţii mai detaliate privind selectarea corectă a noilor coduri de natura
tranzacţiei, în vigoare începând cu anul 2010, sunt prezentate în versiunea
2010 a Manualului pentru furnizorii de informaţii statistice Intrastat,
partea a II-a, cap. 2, disponibilă pe site-ul www.intrastat.ro
Natura tranzacţiei defineşte tipul de tranzacţie realizată, spre
exemplu vânzare, cumpărare, prelucrare etc.
In Declaraţia statistică Intrastat se completează codul
corespunzător naturii tranzacţiei, care se preia din coloana „Cod" a
tabelului nr. 5. Coloana „Cod" conţine combinaţii ale codurilor numerice
din coloana A şi a subdiviziunilor acestora din coloana B, pe baza cărora se
definesc, din punct de vedere statistic, tipurile de tranzacţii economice.
|
Termeni de livrare
|
Termenii de livrare reprezintă prevederi contractuale ce
stabilesc obligaţiile vânzătorului şi ale cumpărătorului într-o tranzacţie.
In Declaraţia statistică Intrastat se indică codurile INCOTERMS
stabilite de Camera Internaţională de Comerţ. Nomenclatorul termenilor de
livrare INCOTERMS este prevăzut în tabelul nr. 6.
|
Mod de transport
|
Se indică în Declaraţia statistică Intrastat codul corespunzător
modului de transport prin care bunurile părăsesc teritoriul naţional la
expediere sau sosesc pe teritoriul naţional la introducere. Nomenclatorul
modurilor de transport este prevăzut în tabelul nr. 7
|
In cazul în care într-o perioadă de referinţă sunt
realizate schimburi intracomunitare de bunuri pe un anumit flux, încadrate la
acelaşi cod de 8 cifre din NC, cu aceeaşi ţară parteneră, acelaşi tip de
tranzacţie, aceiaşi termeni de livrare şi acelaşi mod de transport, acestea pot
fi cumulate şi declarate într-o singură linie pe declaraţie.
Institutul Naţional de Statistică va verifica din
punctul de vedere al corectitudinii şi completitudinii declaraţiile statistice
Intrastat, iar furnizorii de informaţii statistice Intrastat pot fi contactaţi
pentru a oferi mai multe detalii privind datele înscrise în declaraţii sau
pentru revizuirea declaraţiilor statistice Intrastat transmise anterior.
Orice sesizare din partea Institutului Naţional de
Statistică, prin personalul propriu, adresată furnizorului de informaţii
statistice privind Declaraţia statistică Intrastat, prin unul dintre
următoarele mijloace: telefon, fax, e-mail sau alt mijloc stabilit de
personalul Institutului Naţional de Statistică, trebuie soluţionată de către
furnizorul de informaţii statistice în maximum două zile lucrătoare de la
comunicarea acesteia.
Important!
Completarea declaraţiei statistice Intrastat este
obligatorie, iar transmiterea ei la Institutul Naţional de Statistică se va
face exclusiv pe cale electronică.
Legea nr. 422/2006, la art. 10, prevede următoarele:
„(1) Constituie contravenţii următoarele fapte săvârşite
de către furnizorii de informaţii statistice Intrastat:
a) refuzul transmiterii datelor statistice solicitate;
b) întârzieri în transmiterea datelor;
c) comunicarea de date incorecte şi incomplete;
d) refuzul de a prezenta persoanelor autorizate de către
conducerea Institutului Naţional de Statistică documentele şi evidenţele
necesare verificării datelor statistice;
e) neaplicarea măsurilor dispuse de către Institutul
Naţional de Statistică prin atenţionări sau procese-verbale de constatare a
contravenţiei.
(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se
sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei.
(3) Amenzile prevăzute la alin. (2) se aplică şi
persoanelor juridice. [...]"
Tabelul nr. 1
Lista bunurilor excluse din statisticile de comerţ
cu bunuri între statele membre ale Uniunii Europene
a) aur monetar
|
b) mijloace de plată legale şi titluri de valoare, inclusiv cele
utilizate pentru plata serviciilor, cum ar fi taxele poştale, impozitele sau
redevenţele
|
c) bunuri pentru şi ulterioare utilizării temporare (de exemplu,
închiriere, împrumut, leasing operaţional), dacă următoarele condiţii sunt
îndeplinite cumulat:
1. nu este planificată sau realizată nicio prelucrare asupra
respectivului bun;
2. durata prevăzută pentru utilizarea temporară nu a depăşit sau
nu se preconiza să depăşească 24 de luni;
3. expedierea/introducerea nu trebuie declarată ca
livrare/achiziţie în scopuri fiscale.
|
d) bunuri care circulă între:
1. un stat membru şi enclavele sale teritoriale din alte state
membre; şi
2. statul membru-gazdă şi enclavele teritoriale ale altor state
membre sau organizaţii internaţionale. Enclavele teritoriale includ
ambasadele şi forţele armate naţionale staţionate în afara teritoriului ţării
de origine.
|
e) bunuri utilizate ca suporturi de informaţii personalizate,
inclusiv programe informatice dezvoltate la comandă
|
f) programe informatice descărcate de pe internet
|
g) bunuri furnizate gratuit, care nu fac, în sine, obiectul unei
tranzacţii comerciale, cu condiţia ca mişcarea lor să se efectueze doar cu
intenţia de a pregăti sau a sprijini o tranzacţie comercială prevăzută
ulterior, demonstrând caracteristicile bunurilor sau serviciilor, cum ar fi:
1. material publicitar;
2. mostre comerciale.
|
h) bunuri destinate a fi reparate şi după reparaţie şi piese de
schimb care sunt încorporate în cadrul reparaţiei, precum şi părţi defecte
înlocuite
|
i) mijloace de transport care circulă în cursul funcţionării lor,
inclusiv lansatoare de vehicule spaţiale în momentul lansării în spaţiu
|
Tabelul nr. 2
Nomenclatorul de ţări şi teritorii
Denumire
|
Abreviere
|
Denumire
|
Abreviere
|
Denumire
|
Abreviere
|
Andorra
|
AD
|
Camerun
|
CM
|
Hong Kong
|
HK
|
Emiratele Arabe Unite
|
AE
|
China - Republica Populară
|
CN
|
Insulele Heard şi McDonald
|
HM
|
Afganistan
|
AF
|
Columbia
|
CO
|
Honduras
|
HN
|
Antigua si Barbuda
|
AG
|
Costa Rica
|
CR
|
Croaţia
|
HR
|
Anguilla
|
Al
|
|
|
Haiti
|
HT
|
Albania
|
AL
|
Cuba
|
CU
|
Ungaria
|
HU
|
Armenia
|
AM
|
Capul Verde
|
CV
|
Indonezia
|
ID
|
Antilele Olandeze
|
AN
|
Insula Christmas
|
CX
|
Irlanda
|
IE
|
Angola
|
AO
|
Cipru
|
CY
|
Israel
|
IL
|
Antarctica
|
AQ
|
Republic Cehă
|
CZ
|
India
|
IN
|
Argentina
|
AR
|
Germania
|
DE
|
Teritoriul Britanic din Oceanul Indian
|
IO
|
Samoa Americană
|
AS
|
Djibouti
|
DJ
|
Irak
|
IQ
|
Austria
|
AT
|
Danemarca
|
DK
|
Iran
|
IR
|
Australia
|
AU
|
Dominica
|
DM
|
Islanda
|
IS
|
Aruba
|
AW
|
Republica Dominicană
|
DO
|
Italia
|
IT
|
Azerbaidjan
|
AZ
|
Algeria
|
DZ
|
Jamaica
|
JM
|
Bosnia şi Herţegovina
|
BA
|
Ecuador
|
EC
|
Iordania
|
JO
|
Barbados
|
BB
|
Estonia
|
EE
|
Japonia
|
JP
|
Bangladesh
|
BD
|
Egipt
|
EG
|
Kenya
|
KE
|
Belgia
|
BE
|
Eritreea
|
ER
|
Kârgâizstan
|
KG
|
Burkina Faso
|
BF
|
Spania
|
ES
|
Cambodgia
|
KH
|
Bulgaria
|
BG
|
Etiopia
|
ET
|
Kiribati
|
KI
|
Bahrain
|
BH
|
Finlanda
|
FI
|
Insulele Comore
|
KM
|
Burundi
|
Bl
|
Insulele Fiji
|
FJ
|
Saint Kitts şi Nevis
|
KN
|
Benin
|
BJ
|
Insulele Falkland
|
FK
|
Coreea de Nord
|
KP
|
Insulele Bermude
|
BM
|
Micronezia
|
FM
|
Coreea de Sud
|
KR
|
Brunei Darussalam
|
BN
|
Insulele Feroe
|
FO
|
Kuweit
|
KW
|
Bolivia
|
BO
|
Franţa
|
FR
|
Insulele Cayman
|
KY
|
Brazilia
|
BR
|
Gabon
|
GA
|
Kazahstan
|
KZ
|
Bahamas
|
BS
|
Marea Britanie
|
GB
|
Laos
|
LA
|
Bhutan
|
BT
|
Grenada
|
GD
|
Liban
|
LB
|
Insula Bouvet
|
BV
|
Georgia
|
GE
|
Saint Lucia
|
LC
|
Botswana
|
BW
|
Ghana
|
GH
|
Liechtenstein
|
LI
|
Belarus
|
BY
|
Gibraltar
|
GI
|
Sri Lanka
|
LK
|
Belize
|
BZ
|
Groenlanda
|
GL
|
Liberia
|
LR
|
Canada
|
CA
|
Gambia
|
GM
|
Lesotho
|
LS
|
Insulele Cocos
|
CC
|
Guineea
|
GN
|
Lituania
|
LT
|
Congo - Republica Democrată
|
CD
|
Guineea Ecuatorială
|
GQ
|
Luxemburg
|
LU
|
Republica Centrafricană
|
CF
|
Grecia
|
GR
|
Letonia
|
LV
|
Congo
|
CG
|
Georgia de Sud şi Insulele Sandwich de Sud
|
GS
|
Libia
|
LY
|
Elveţia
|
CH
|
Guatemala
|
GT
|
Maroc
|
MA
|
Coasta de Fildeş
|
CI
|
Guam
|
GU
|
Republica Moldova
|
MD
|
Insulele Cook
|
CK
|
Guineea-Bissau
|
GW
|
Madagascar
|
MG
|
Chile
|
CL
|
Guyana
|
GY
|
Insulele Marshall
|
MH
|
Denumire
|
Abreviere
|
Denumire
|
Abreviere
|
Denumire
|
Abreviere
|
Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei
|
MK
|
Rwanda
|
RW
|
Insulele Virgine Britanice
|
VG
|
Mali
|
ML
|
Arabia Saudită
|
SA
|
Insulele Virgine Americane
|
VI
|
Myanmar
|
MM
|
Insulele Solomon
|
SB
|
Vietnam
|
VN
|
Mongolia
|
MN
|
Seychelles
|
SC
|
Vanuatu
|
VU
|
Macao
|
MO
|
Sudan
|
SD
|
Wallis şi Futuna
|
WF
|
Insulele Mariane de Nord
|
MP
|
Suedia
|
SE
|
Samoa de Vest
|
WS
|
Mauritania
|
MR
|
Singapore
|
SG
|
Ceuta
|
XC
|
Montserrat
|
MS
|
Insula Sfânta Elena
|
SH
|
Kosovo
|
XK
|
Malta
|
MT
|
Slovenia
|
SI
|
Melilla
|
XL
|
Mauritius
|
MU
|
Slovacia
|
SK
|
Muntenegru
|
XM
|
Insulele Maldive
|
MV
|
Sierra Leone
|
SL
|
Serbia
|
XS
|
Malawi
|
MW
|
San Marino
|
SM
|
Yemen
|
YE
|
Mexic
|
MX
|
Senegal
|
SN
|
Mayotte (Birmania)
|
YT
|
Malaysia
|
MY
|
Somalia
|
SO
|
Africa de Sud
|
ZA
|
Mozambic
|
MZ
|
Surinam
|
SR
|
Zambia
|
ZM
|
Namibia
|
NA
|
Sâo Tome şi Principe
|
ST
|
Zimbabwe
|
ZW
|
Noua Caledonie
|
NC
|
Salvador
|
SV
|
Ţări şi teritorii necunoscute din Uniunea Europeană
|
QV
|
Niger
|
NE
|
Siria
|
SY
|
Ţări şi teritorii necunoscute care nu aparţin Uniunii Europene
|
QW
|
Insulele Norfolk
|
NF
|
Swaziland
|
SZ
|
Stocuri şi provizii în cadrul schimburilor intracomunitare
|
QR
|
Nigeria
|
NG
|
Insulele Turks şi Caicos
|
TC
|
Stocuri şi provizii în cadrul schimburilor cu ţările terţe
|
QS
|
Nicaragua
|
NI
|
Ciad
|
TD
|
|
|
Olanda
|
NL
|
Teritorii franceze din sud
|
TF
|
|
|
Norvegia
|
NO
|
Togo
|
TG
|
|
|
Nepal
|
NP
|
Thailanda
|
TH
|
|
|
Nauru
|
NR
|
Tadjikistan
|
TJ
|
|
|
Niue
|
NU
|
Insula Tokelau
|
TK
|
|
|
Noua Zeelandă
|
NZ
|
Timor-Leste
|
TL
|
|
|
Oman
|
OM
|
Turkmenistan
|
TM
|
|
|
Panama
|
PA
|
Tunisia
|
TN
|
|
|
Peru
|
PE
|
Tonga
|
TO
|
|
|
Polinezia Franceză
|
PF
|
Turcia
|
TR
|
|
|
Papua Noua Guinee
|
PG
|
Trinidad şi Tobago
|
TT
|
|
|
Filipine
|
PH
|
Tuvalu
|
TV
|
|
|
Pakistan
|
PK
|
Taiwan
|
TW
|
|
|
Polonia
|
PL
|
Tanzania
|
TZ
|
|
|
Saint Pierre şi Miquelon
|
PM
|
Ucraina
|
UA
|
|
|
Pitcairn
|
PN
|
Uganda
|
UG
|
|
|
Fâşia Gaza şi Teritoriile de Vest
|
PS
|
Teritorii S.U.A, din depărtare
|
UM
|
|
|
Portugalia
|
PT
|
Statele Unite ale Americii
|
US
|
|
|
Palau
|
PW
|
Uruguay
|
UY
|
|
|
Paraguay
|
PY
|
Uzbekistan
|
UZ
|
|
|
Qatar
|
QA
|
Vatican
|
VA
|
|
|
România
|
RO
|
Saint Vincent şi Grenadines
|
VC
|
|
|
Federaţia Rusă
|
RU
|
Venezuela
|
VE
|
|
|
Tabelul nr. 3
Relaţia dintre valoarea facturată şi valoarea
statistică în Declaraţia statistică Intrastat
Flux: expedieri de bunuri
|
Termeni de livrare
|
Valoare facturată
|
Valoare statistică
|
Relaţia
|
EXW
|
Valoarea facturată EXW - valoarea bunurilor la poarta fabricii
|
Valoarea facturată EXW, la care se adaugă cheltuielile de
transport şi asigurare pe parcurs intern, respectiv de la locul livrării până
la frontiera externă a României
|
VS>VF
|
FCA
|
Valoarea facturată FCA - include, pe lângă valoarea bunurilor,
cheltuielile de transport până la vamă
|
Valoarea facturată FCA, la care se adaugă cheltuielile de
transport şi asigurare pe parcurs intern, respectiv de la locul livrării până
la frontiera externă a României
|
VS>VF
|
FAS
|
Valoarea facturată FAS - include, pe lângă valoarea bunurilor,
cheltuielile de transport până la chei
|
Valoarea facturată FAS, la care se adaugă cheltuielile de
încărcare pentru trecerea graniţei - nivel balustradă/chei
|
VS>VF
|
FOB
|
Valoarea facturată FOB - include, pe lângă valoarea bunurilor,
toate cheltuielile până la depozitarea bunului pe vapor
|
Valoarea facturată FOB
|
VS=VF/ VS>VF
|
CFR
|
Valoarea facturată CFR - include, pe lângă valoarea bunurilor,
cheltuielile de transport până la destinaţie; nu include cheltuielile de
asigurare
|
Valoarea facturată CFR, din care se scad cheltuielile de
transport şi asigurare pe parcurs extern, respectiv de la frontiera externă a
României până la locul de destinaţie
|
VS<VF
|
CIF
|
Valoarea facturată CIF - include, pe lângă valoarea bunurilor, şi
cheltuielile de transport şi asigurare până la destinaţie
|
Valoarea facturată CIF, din care se scad cheltuielile de
transport pe parcurs extern, respectiv de la frontiera externă a României
până la locul de destinaţie
|
VS<VF
|
CPT
|
Valoarea facturată CPT - include, pe lângă valoarea bunurilor,
toate cheltuielile până la poarta importatorului
|
Valoarea facturată CPT, din care se scad cheltuielile de
transport pe parcurs extern, respectiv de la frontiera externă a României
până la locul de destinaţie
|
VS<VF
|
CIP
|
Valoarea facturată CIP - include, pe lângă valoarea bunurilor,
toate cheltuielile de transport şi asigurare până la poarta importatorului
|
Valoarea facturată CIP, din care se scad cheltuielile de
transport pe parcurs extern, respectiv de la frontiera externă a României
până la locul de destinaţie
|
VS<VF
|
DAF
|
Valoarea facturată DAF - include, pe lângă valoarea bunurilor,
toate cheltuielile de transport până la frontiera convenită
|
Valoarea facturată DAF
|
VS=VF/ VS<VF
|
DES
|
Valoarea facturată DES - reprezintă valoarea bunurilor la bordul
vasului, în portul de destinaţie
|
Valoarea facturată DES, din care se scad cheltuielile de
transport şi asigurare pe parcurs extern, respectiv de la frontiera externă a
României până la locul de destinaţie
|
VS<VF
|
DEQ
|
Valoarea facturată DEQ - reprezintă valoarea bunurilor descărcate
pe chei, cu taxe vamale plătite
|
Valoarea facturată DEQ, din care se scad cheltuielile de
descărcare şi taxele vamale
|
VS<VF
|
DDU
|
Valoarea facturată DDU - reprezintă valoarea bunurilor ajunse la
cumpărător, cu taxe vamale neplătite
|
Valoarea facturată DDU, din care se scad cheltuielile de
transport şi asigurare parcurs extern, respectiv de la frontiera externă a
României până la locul de destinaţie
|
VS<VF
|
DDP
|
Valoarea facturată DDP - reprezintă valoarea bunurilor ajunse la
cumpărător, cu taxe vamale plătite
|
Valoarea facturată DDP, din care se scad cheltuielile de
transport şi asigurare pe parcurs extern, precum şi taxele vamale
|
VS<VF
|
Flux: introduceri de bunuri
|
Termeni de livrare
|
Valoare facturată
|
Valoare statistică
|
Relaţia
|
EXW
|
Valoarea facturată EXW - valoarea bunurilor la poarta fabricii
|
Valoarea facturată EXW, la care se adaugă cheltuielile de
transport şi asigurare pe parcurs extern, respectiv de la locul livrării până
la frontiera externă a României
|
VS>VF
|
FCA
|
Valoarea facturată FCA - include, pe lângă valoarea bunurilor,
cheltuielile de transport până la vamă
|
Valoarea facturată FCA, la care se adaugă cheltuielile de
transport şi asigurare pe parcurs extern, respectiv de la locul livrării până
la frontiera externă a României
|
VS>VF
|
FAS
|
Valoarea facturată FAS - include, pe lângă valoarea bunurilor,
cheltuielile de transport până la chei
|
Valoarea facturată FAS, la care se adaugă cheltuielile de
încărcare pentru trecerea graniţei - nivel balustradă/chei
|
VS>VF
|
FOB
|
Valoarea facturată FOB - include, pe lângă valoarea bunurilor,
toate cheltuielile până la depozitarea bunului pe vapor
|
Valoare FOB
|
VS>VF/ VS=VF
|
CFR
|
Valoarea facturată CFR - include, pe lângă valoarea bunurilor,
cheltuielile de transport până la destinaţie; nu include cheltuielile de
asigurare
|
Valoarea facturată CFR, din care se scad cheltuielile de
transport şi asigurare pe parcurs intern, respectiv de la frontiera externă a
României până la locul de destinaţie
|
VS<VF
|
CIF
|
Valoarea facturată CIF - include, pe lângă valoarea bunurilor,
cheltuielile de transport şi asigurare până la destinaţie
|
Valoarea facturată CIF, din care se scad cheltuielile de
transport pe parcurs intern, respectiv de la frontiera externă a României
până la locul de destinaţie
|
VS<VF/ VS=VF
|
CPT
|
Valoarea facturată CPT - include, pe lângă valoarea bunurilor,
toate cheltuielile până la poarta importatorului
|
Valoarea facturată CPT, din care se scad cheltuielile de
transport pe parcurs intern, respectiv de la frontiera externă a României
până la locul de destinaţie
|
VS<VF
|
CIP
|
Valoarea facturată CIP - include, pe lângă valoarea bunurilor,
toate cheltuielile de transport şi asigurare până la poarta importatorului
|
Valoarea facturată CIP, din care se scad cheltuielile de
transport pe parcurs intern, respectiv de la frontiera externă a României
până la locul de destinaţie
|
VS<VF
|
DAF
|
Valoarea facturată DAF - include, pe lângă valoarea bunurilor,
toate cheltuielile de transport până la frontiera convenită
|
Valoarea facturată DAF
|
VS=VF/ VS>VF
|
DES
|
Valoarea facturată DES - reprezintă valoarea bunurilor la bordul
vasului, în portul de destinaţie
|
Valoarea facturată DES, din care se scad cheltuielile de
transport şi asigurare pe parcurs intern, respectiv de la frontiera externă a
României până la locul de destinaţie
|
VS<VF
|
DEQ
|
Valoarea facturată DEQ - reprezintă valoarea bunurilor descărcate
pe chei, cu taxe vamale plătite
|
Valoarea facturată DEQ, din care se scad cheltuielile de descărcare
şi taxele vamale
|
VS<VF
|
DDU
|
Valoarea facturată DDU - reprezintă valoarea bunurilor ajunse la
cumpărător, cu taxe vamale neplătite
|
Valoarea facturată DDU, din care se scad cheltuielile de
transport şi asigurare parcurs intern, respectiv de la frontiera externă a
României până la locul de destinaţie
|
VS<VF
|
DDP
|
Valoarea facturată DDP - reprezintă valoarea bunurilor ajunse la
cumpărător, cu taxe vamale plătite
|
Valoarea facturată DDP, din care se scad cheltuielile de
transport şi asigurare pe parcurs intern, precum şi taxele vamale
|
VS<VF
|
Tabelul nr. 4
Lista unităţilor de măsură suplimentare
Abreviere
|
Denumire unitate de măsură
|
m
|
Metru
|
m2
|
Metru pătrat
|
l
|
Litru
|
m3
|
Metru cub
|
1.000 l
|
1.000 litri
|
c/k
|
Carate - 1 carat metric a 2 x 104 kg
|
G
|
Gram
|
GT
|
Tonaj brut
|
ct/l
|
Capacitatea de încărcare în tone metrice
|
1.000 KWh
|
1.000 kilowatt oră
|
gi F/s
|
Gram izotopi fisionabili
|
1.000 m3
|
1.000 metri cubi
|
pa
|
Număr de perechi
|
p/st
|
Număr de bucăţi
|
100 p/st
|
100 bucăţi
|
1.000 p/st
|
1.000 bucăţi
|
1 ale. 100%
|
Litru de alcool pur- 100%
|
Kg 90% sdt.
|
Kilogram de substanţă uscată 90%
|
ce/el
|
Număr de elemente
|
Kg K2O
|
Kilogram de oxid de potasiu
|
Kg KOH
|
Kilogram de hidroxid de potasiu - potasă caustică
|
Kg N
|
Kilogram de azot
|
Kg NaOH
|
Kilogram de hidroxid de sodiu - sodă caustică
|
Kg P205
|
Kilogram de pentoxid de fosfor - anhidridă fosforică
|
Kg U
|
Kilogram de uraniu
|
Kg C5H14C1NO
|
Kilogram de clorură de colină
|
Kg H2O2
|
Kilogram de peroxid de hidrogen
|
Kg met. am.
|
Kilogram de metilamină
|
Kg/net eda
|
Kilogram greutate netă a produsului scurs
|
TJ
|
Terajoule - putere calorică superioară
|
Tabelul nr. 5
Codificarea naturii tranzacţiei
Coloana A
|
Coloana B
|
Cod
|
1. Schimburi de bunuri care implică transferul efectiv sau
intenţionat al dreptului de proprietate de la rezidenţi la nerezidenti contra
unei compensaţii financiare sau de altă natură (cu excepţia schimburilor
înregistrate sub codurile 2, 7 şi 8)
|
1. Cumpărare/vânzare definitivă
|
1.1
|
2. Livrare pentru vânzare la vedere sau cu testare, pentru
consignaţie sau prin intermediul unui agent comisionar
|
1.2
|
3. Comerţ barter -compensaţie în natură
|
1.3
|
4. Leasing financiar - închiriere-achiziţie1)
|
1.4
|
9. Altele
|
1.9
|
1) Leasingul
financiar cuprinde operaţiuni unde ratele sunt calculate în aşa fel încât să
acopere în întregime sau aproape în întregime valoarea bunurilor. Riscurile şi
beneficiile dreptului de proprietate sunt transferate concesionarului. La sfârşitul
contractului, concesionarul devine proprietarul legal al bunurilor.
Coloana A
|
Coloana B
|
Cod
|
2. Returnări şi înlocuiri de bunuri în mod gratuit după
înregistrarea operaţiunii iniţiale
|
1. Returnări de bunuri
|
2.1
|
2. Inlocuiri de bunuri returnate
|
2.2
|
3. Inlocuiri - de exemplu, sub garanţie - ale bunurilor care nu
au fost returnate
|
2.3
|
9. Altele
|
2.9
|
3. Schimburi de bunuri, care implică transferul de proprietate
fără compensaţii financiare sau de altă natură (de exemplu, ajutoare)
|
|
3
|
4. Schimburi de bunuri în scopul prelucrării pe bază de contract2)
(fără transferul dreptului de proprietate către prelucrător)
|
1. Bunuri destinate reintroducerii în statul membru de unde au
fost expediate iniţial
|
4.1
|
2. Bunuri care nu sunt destinate reintroducerii în statul membru
de unde au fost expediate iniţial
|
4.2
|
5. Schimburi de bunuri după prelucrare pe bază de contract (fără
transferul dreptului de proprietate către prelucrător)
|
1. Bunuri reintroduse în statul membru de unde au fost expediate
iniţial
|
5.1
|
2. Bunuri care nu sunt reintroduse în statul membru de unde au
fost expediate iniţial
|
5.2
|
6. Schimburi de bunuri particulare înregistrate pentru scopuri
naţionale
|
|
6
|
7. Schimburi de bunuri în cadrul unor proiecte comune de apărare
sau altor programe comune interguvernamentale de producţie
|
|
7
|
8. Furnizarea de materiale de construcţie şi echipament tehnic în
cadrul unui contract general de construcţii sau construcţii civile pentru
care nu este necesară o facturare separată a bunurilor, fiind emisă o singură
factură pentru întregul contract
|
|
8
|
9. Alte schimburi de bunuri
|
1. Inchirieri, împrumuturi, leasing operaţional cu durata de
peste 24 de luni
|
9.1
|
9. Altele
|
9.9
|
Informaţii mai detaliate privind selectarea corectă
a noilor coduri de natura tranzacţiei, în vigoare începând cu anul 2010, sunt
prezentate în versiunea 2010 a Manualului pentru furnizorii de informaţii
statistice Intrastat, partea a II-a, cap. 2, disponibilă pe site-ul
www.intrastat.ro
2) Prelucrarea
include operaţiuni de transformare, construcţie, montaj, îmbunătăţire, renovare
etc, având ca obiectiv producerea unui articol nou sau îmbunătăţit substanţial.
Aceasta nu implică neapărat o modificare a clasificării produsului.
Activităţile de prelucrare realizate pe cont propriu de prelucrător nu sunt
incluse la acest cod, fiind necesară înregistrarea lor la codul 1 din coloana
A.
Tabelul nr. 6
Nomenclatorul termenilor de livrare INCOTERMS
Semnificaţie
|
Locul de indicat, la cerere
|
Cod termen livrare
|
INCOTERMS ICC/ECE Geneva
|
EXW
|
Ex Works...
Franco uzină
|
Locaţia lucrărilor
|
FCA
|
Free Carrier...
Franco la transportator
|
Locul convenit
|
FAS
|
Free Along Ship...
Livrat în apropierea navei
|
Port de încărcare convenit
|
FOB
|
Free On Board...
Franco la bordul navei
|
Port de încărcare convenit
|
CFR
|
Cost and Freight...
Livrat în portul de destinaţie cu costuri şi cheltuieli de
transport
achitate
|
Port de destinaţie convenit
|
CIF
|
Cost, Insurance and Freight...
Livrat în portul de destinaţie cu cost, asigurare şi cheltuieli
de
transport achitate
|
Port de destinaţie convenit
|
Semnificaţie
|
Locul de indicat, la cerere
|
Cod termen livrare
|
INCOTERMS ICC/ECE Geneva
|
CPT
|
Carriage Paid To...
Livrat la destinaţie cu cheltuielile de transport achitate
|
Loc de destinaţie convenit
|
CIP
|
Carriage and Insurance Paid to...
Livrat la destinaţie cu cheltuielile de transport şi asigurare
achitate
|
Loc de destinaţie convenit
|
DAF
|
Delivered At Frontier...
Livrat la frontieră
|
Loc de livrare la frontieră convenit
|
DES
|
Delivered Ex Ship...
Livrat la bordul navei la destinaţie
|
Port convenit de destinaţie
|
DEQ
|
Delivered ExQuay...
Livrat franco la chei în portul de destinaţie
|
După acordare liber de vamă, port convenit
|
DDU
|
Delivered Duty Unpaid...
Livrat la destinaţie fără taxe vamale plătite
|
Locul convenit de destinaţie în ţara de sosire
|
DDP
|
Delivered Duty Paid...
Livrat la destinaţie cu taxe vamale plătite
|
Locul convenit de livrare în ţara de sosire
|
XXX
|
Alţi termeni de livrare decât cei mai sus menţionaţi
|
|
Tabelul nr. 7
Nomenclatorul modurilor de transport
Cod
|
Descriere
|
1.
|
Transport maritim
|
2.
|
Transport feroviar
|
3.
|
Transport rutier
|
4.
|
Transport aerian
|
5.
|
Transport poştal
|
7.
|
Transport prin instalaţii de transport fixe
|
8.
|
Transport naval pe ape interne
|
9.
|
Transport prin propulsie proprie - autopropulsie
|