ORDIN Nr. 6415
din 11 iunie 2007
privind aprobarea utilizarii
si completarii unor modele de formulare in cazul exportului de marfuri care
intra sub incidenta masurilor de Politica Agricola Comuna si a produselor
Non-Anexa I
ACT EMIS DE:
AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 421 din 25 iunie 2007
Având în vedere:
- prevederile art. 32 din Tratatul de instituire a
Comunităţii Europene, cu completările si modificările ulterioare;
- prevederile art. 1, 2, 3, 10, 13, 51, 52, anexele I şi III din Regulamentul (CE) nr. 1.043/2005 al Comisiei de punere
în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3.448/1993 al Consiliului în ceea ce
priveşte regimul de acordare a restituirilor la export pentru anumite produse
agricole exportate sub formă de mărfuri care nu sunt incluse în anexa I la tratat, precum şi criteriile de
stabilire a cuantumurilor sumelor respective, cu completările şi modificările
ulterioare;
- prevederile art. 49 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr.
800/1999 al Comisiei de stabilire a normelor comune de
aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole, în
baza cărora statele membre ale Comunităţii Europene pot stabili un formular special
al cererii de restituire;
- necesitatea aplicării în mod unitar a
reglementărilor comunitare în ceea ce priveşte măsurile de politică agricolă
comună,
în temeiul art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului
nr. 1.552/2006 privind reorganizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a
Vămilor,
vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală emite următorul ordin:
Art.1.- (1) Se aprobă
utilizarea, completarea, precum şi modelul formularului„Declaraţie de compoziţie, produse Non-Anexa I",prevăzut în anexa nr. 1
(2) Se aprobă utilizarea,
completarea, precum şi modelul formularului „Declaraţia producătorului",
prevăzut în anexa nr. 2.
(3) Se aprobă utilizarea,
completarea, tipărirea, precum şi modelele formularelor „PAC/cerere de plată
restituire", primare şi complementare, prevăzute în anexele nr. 3 şi 4.
(4) Modelele de formulare prevăzute la alin. (1), (2)
şi (3) se utilizează numai în cazul mărfurilor pentru care se solicită o
restituire la export.
(5) Prezentul ordin se aplică
produselor agricole de bază din anexa I la Tratatul de
instituire a Comunităţii Europene, cu completările şi
modificările ulterioare, precum şi produselor transformate din acestea,
necuprinse în anexa I, denumite produse Non-Anexa I.
Art. 2. - (1) In situaţia în care sunt exportate
produse Non-Anexa I, în
vederea calculării restituirilor la export, exportatorul completează formularul
„Declaraţie de compoziţie produse Non-Anexa I".
(2) Formularul prevăzut la
alin. (1) reprezintă documentul prin care produsele de bază, produsele
asimilate şi produsele intermediare folosite la fabricarea produselor
exportate, precum şi cantităţile utilizate sunt descrise în concordanţă cu
Nomenclatura Combinată, respectiv cu procesul de fabricaţie.
(3) Formularul prevăzut la
alin. (1) se depune şi se înregistrează împreună cu declaraţia vamală la biroul
vamal de export. Agentul vamal înscrie în rubrica corespunzătoare numărul şi
data declaraţiei vamale de export, semnează şi aplică ştampila personala.
(4) In situaţia în care pentru
produsele în cauză există o declaraţie de compoziţie înregistrată şi acceptată
de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, denumită în continuare A.P.I.A., conform
art. 10 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.043/2005 al Comisiei, sau când
exportatorul a solicitat analiza mărfurilor conform art. 51 ori când
cantităţile de produse agricole sunt stabilite în conformitate cu art. 52 şi
anexa III din acelaşi regulament, formularul prevăzut la alin. (1) nu se
completează. Exportatorul care deţine o declaraţie de compoziţie înregistrată
şi acceptată de A.P.I.A. are obligaţia de a prezenta autorităţii vamale dovada
acceptării acesteia.
(5) Destinaţiile acestui formular sunt următoarele:
a) exemplarul 1 pentru biroul vamal;
b) exemplarul 2 se transmite de
către biroul vamal la A.P.I.A.;
c) exemplarul 3 se restituie de
către biroul vamal exportatorului.
(6) Formularul prevăzut la
alin. (1) se completează pentru fiecare produs procesat, astfel:
a) în coloana 1 se înscriu produsele de bază,
produsele asimilate conform art. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1.043/2005 al
Comisiei şi produsele intermediare folosite la fabricarea produselor exportate,
precum şi datele suplimentare necesare pentru calcularea restituirii, cum ar fi
procent substanţă uscată, materie grasă şi altele asemenea;
b) în coloana 2 se înscriu
cantităţile produselor menţionate în coloana 1, necesare pentru obţinerea
mărfii exportate;
c) în coloana 3 se înscriu
cantităţile care reprezintă pierderi rezultate din procesarea produselor
menţionate în coloana 1, peste procentul de 2%. Astfel, în cazul pierderilor ce
depăşesc procentul de 2%, în această rubrică se înscrie cantitatea rezultată
din diferenţa dintre pierderea efectivă şi procentul de 2%. Pierderile mai mici
sau egale cu 2% şi cele rezultate în cursul procesului de fabricaţie prin
transformare în vapori, fum, cenuşă nerecuperabilă nu vor fi luate în calcul pentru cantităţile menţionate în această
coloană, deoarece aceste pierderi dau dreptul la restituiri;
d) în coloana 4 se înscriu
cantităţile produselor menţionate în coloana 1, încorporate în reziduuri în
cursul procesării mărfii exportate;
e) în coloana 5 se înscriu
cantităţile produselor menţionate în coloana 1, încorporate în subproduse în
cursul procesării mărfii exportate;
f) în coloana 6 se înscriu
cantităţile de produse cu drept de restituire, care trebuie să fie egale cu
diferenţa dintre cantitatea înscrisă în coloana 2 şi cantităţile înscrise în
coloanele 3 şi 5;
g) în coloana 7 se înscriu coeficienţii de
transformare a produselor asimilate sau intermediare în produse de bază
cuprinse în anexa I la
Regulamentul (CE) nr. 1.043/2005 al Comisiei, conform art. 3 din acelaşi
regulament;
h) în coloana 8, în cazul produselor de bază, se
înscrie cantitatea produsului cu drept de restituire menţionată în coloana 6,
iar în cazul produselor asimilate sau intermediare menţionate în coloana 1, se
înscrie cantitatea de produse de bază obţinută prin înmulţirea datelor din
coloanele 6 şi 7;
i) în coloana 9 se înscrie codul aferent Nomenclaturii
Combinate.
(7) Pierderile, reziduurile şi
subprodusele menţionate la alin. (6) lit. c), d) şi e) se definesc conform art.
2 alin. (1) şi (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.043/2005 al Comisiei.
(8) Formularul prevăzut la
alin. (1) poate conţine una sau mai multe pagini. Numărul de pagini se scrie
sub forma: 1/n, 2/n .... n/n, unde n este numărul total de pagini. Pe fiecare pagină trebuie să apară
numele şi prenumele persoanei care a completat formularul, data şi semnătura în
original.
Art. 3. - (1) In cazul în care exportatorul care depune
o declaraţie de compoziţie nu este şi producătorul produselor Non-Anexa I declarate, se utilizează formularul
„Declaraţia producătorului", conform modelului prezentat în anexa nr. 2.
(2) Formularul prevăzut la
alin. (1) se completează de producător şi se depune împreună cu declaraţia
vamală de export la biroul vamal, însoţind declaraţia de compoziţie menţionată
la art. 2; datele înscrise se certifică prin semnătura şi prin ştampila
producătorului.
(3) Agentul vamal înscrie în
rubrica corespunzătoare numărul şi data declaraţiei vamale de export, semnează
şi aplică ştampila personală.
Art. 4. - (1) In cazul produselor pentru care se acordă
restituiri, se utilizează formularul „PAC/cerere de plată restituire",
conform modelelor prezentate în anexa nr. 3, respectiv anexa nr. 4, unde PAC
înseamnă Politica
Agricolă Comună.
(2) Formularul din anexa nr. 3
reprezintă cererea de plată a restituirii primară, completat de exportator sau
de reprezentantul său în 3 exemplare, fiind utilizat pentru declararea în
detaliu a mărfurilor clasificate la un singur cod tarifar din Nomenclatura de
Restituiri sau din Nomenclatura Combinată, în cazul produselor Non-Anexa I şi a produselor pentru care nu s-au
stabilit coduri în Nomenclatura de Restituiri, dar care beneficiază de
restituiri în baza unor ingrediente.
(3) In cazul în care pentru
declararea mărfurilor se folosesc declaraţii vamale complementare, se
utilizează împreună cu exemplarele cererii de plată primare formularul din
anexa nr. 4, care reprezintă cererea de plată a restituirii complementară,
completat de exportator sau de reprezentantul său, în 3 exemplare.
(4) Formularele complementare
se folosesc numai în cazurile în care declaraţia vamală cuprinde mai mult de un
articol.
(5) Mărfurile pentru care se
solicită restituiri la export, precum şi mărfurile care nu fac obiectul acestor
măsuri se declară pe formulare separate ale documentului administrativ unic.
(6) Rubricile de pe faţa
formularului de cerere de plată a restituirii se completează astfel:
A - birou de expediere/de export: agentul vamal înscrie
codul şi denumirea biroului vamal, numărul şi data
declaraţiei vamale de export şi aplică semnătura şi ştampila personală.
1 - declaraţie: în prima
casetă se înscrie codul EX.
2 - Expeditor/Exportator: se înscriu denumirea,
adresa şi codul unic de înregistrare ale
expeditorului/exportatorului.
3 - Formulare:
Prima casetă: se completează în toate cazurile, când se
depune şi o declaraţie vamală complementară care conţine mărfuri pentru care se
solicită restituiri la export. Fiecare formular al cererii de plată se
completează în aceeaşi ordine cu formularele complementare ale declaraţiei
vamale de export de mărfuri pentru care se solicită şi se numerotează în ordinea
pe care acesta o ocupă. Această casetă nu se completează în cazul în care
cererea de plată restituire se depune pentru o singură marfă, situaţie în care
în rubrica 5 se înscrie cifra 1.
A doua casetă: se înscrie numărul total al formularelor
care compun cererea de plată restituire, atunci când cererea conţine şi
formulare complementare. Această casetă nu se completează în cazul în care
cererea de plată restituire se depune pentru o singură marfă, situaţie în care
în rubrica 5 se înscrie cifra 1.
5 - Articole: se înscrie numărul total de coduri
tarifare din Nomenclatura Restituirilor sau din Nomenclatura Combinată, după
caz, completate pe declaraţia primară şi pe declaraţiile complementare,
respectiv pe cererea primară şi pe cererile complementare. Numărul de articole
corespunde numărului de rubrici 31 completate.
6 - Total colete: se înscrie numărul total al
coletelor în care sunt ambalate mărfurile pentru care se solicită restituiri.
7 - Nr. de referinţă: se completează cu informaţiile
referitoare la anul înregistrării cererii, urmat de datele de identificare
unică a lotului de marfă atribuite de către declarant/reprezentant.
8 - Destinatar: se înscriu denumirea şi adresa
persoanei căreia îi sunt livrate mărfurile.
9 - caseta 9a - An: se înscrie în cifre anul în care a
fost formulată cererea de plată a restituirii;
- caseta 9b - Nr. cerere: se
înscrie numărul atribuit declaraţiei vamale de export din registrul de export
PAC al biroului vamal;
- caseta 9c - Tip plată: se înscrie tipul modalităţii
de plată a restituirii sub forma unui cod numeric, astfel:
00 - plată standard;
01 - plată în avans.
C9 - Număr unic OPR: se înscrie numărul unic de
referinţă atribuit exportatorului de către A.P.I.A., care reprezintă organismul
de plată a restituirii.
13 - c.p.r.: se completează
opţional cu informaţii referitoare la datele de identificare unică a cererii de
plată a restituirii, atribuite de către declarant/reprezentant.
14 - Declarant/Reprezentant: se înscriu denumirea şi
adresa completă a declarantului/reprezentantului. Atunci când declarantul şi
exportatorul sunt aceeaşi persoană, în această rubrică se înscrie, în plus,
menţiunea „exportator".
15 - Ţara de expediere/de export: se înscrie
denumirea ţării de expediţie/export.
16 - Ţara de origine: se înscrie denumirea ţării de
origine atunci când aceasta se cunoaşte şi poate fi probată cu documente ce
atestă originea mărfurilor.
17 - Ţara de destinaţie: se înscrie denumirea ţării
de destinaţie către care sunt livrate mărfurile.
18 - Identitatea şi naţionalitatea mijlocului de
transport la plecare: se completează în conformitate cu prevederile legale
privind completarea declaraţiei vamale de export.
19 - CTR: se înscrie codul:
0 - pentru mărfuri netransportate în containere;
1 - pentru mărfuri transportate în containere.
21 - Identitatea şi naţionalitatea mijlocului de
transport activ care trece frontiera: se completează în conformitate cu
prevederile legale privind completarea declaraţiei vamale de export.
25 - Mod de transport la frontieră: se înscrie codul
corespunzător mijlocului de transport activ cu care se presupune că mărfurile
părăsesc teritoriul vamal al Comunităţii Europene, conform prevederilor privind
completarea declaraţiei vamale în detaliu.
27 - Locul de încărcare: se indică, după caz, sub formă
de cod, locul cunoscut la momentul îndeplinirii formalităţilor vamale, unde
mărfurile urmează a fi încărcate pe mijlocul de transport activ cu care urmează
să treacă frontiera Comunităţii Europene.
29 - Birou de ieşire: se indică biroul vamal prin care
mărfurile urmează să părăsească teritoriul vamal al Comunităţii Europene.
31 - Colete şi descrierea
mărfurilor; mărci şi numele
- numărul/numerele containerului/containerelor
- numărul şi natura: se înscriu următoarele informaţii:
- descrierea mărfurilor în concordanţă cu Nomenclatura
de Restituiri sau cu Nomenclatura Combinată, după caz;
- numărul autorizaţiei antrepozitului de aprovizionare
în care sunt implicate operaţiuni de aprovizionare cu alimente.
32 - Articol nr. - se indică numărul de ordine al
fiecărui articol în raport cu numărul total al articolelor declarate în rubrica 5.
33 - Codul mărfurilor: se înscrie numărul codului
aferent mărfii din Nomenclatura de Restituiri, format din 12 cifre, la care a
noua cifră este întotdeauna 9. Pentru produsele Non-Anexa I şi produsele pentru care nu s-au stabilit
coduri în Nomenclatura de Restituiri, dar care beneficiază de restituiri în
baza unor ingrediente, se înscrie codul de 8 cifre din Nomenclatura Combinată.
35 - Greutate brută (kg): se înscrie greutatea brută a
mărfurilor descrise în rubrica 31, exprimată în kilograme. Aceasta corespunde
masei cumulate a mărfurilor şi a ambalajelor aferente, excluzând greutatea
containerelor, prelatelor şi a altor materiale accesorii mijlocului de
transport.
Atunci când o declaraţie vamală acoperă mai multe
feluri de mărfuri, greutatea brută totală a acestora se înscrie numai în prima
rubrică 35, restul rubricilor 35 rămânând necompletate.
In cazul în care greutatea brută este mai mare de 1 kg
şi include o fracţie a unei unităţi, se utilizează următoarea regulă de
rotunjire:
- de la 0,001 la 0,499: se
rotunjeşte în minus la kg;
- de la 0,5 la 0,999: se rotunjeşte în plus la kg.
Atunci când greutatea brută este mai mică de 1 kg se înscrie ca număr zecimal sub forma „0,xyz".
37 - regim: în prima casetă se
înscrie codul corespunzător regimului vamal pentru care sunt declarate
mărfurile.
38 - Greutate netă (kg): se
înscrie masa netă a mărfurilor descrise în rubrica 31, exprimată în kilograme.
Masa netă este masa mărfurilor fără ambalaj.
41 - Unităţi suplimentare: se indică, atunci când este
cazul, cantitatea exprimată în unitatea de măsură folosită pentru calculul
restituirii la export.
C42 - Nr. declaraţie compoziţie: se înscrie, după caz,
una dintre următoarele menţiuni:
- codul declaraţiei de compoziţie, atribuit de
A.P.I.A., conform art. 10 alin. (3) din Regulamentul
(CE) nr. 1.043/2005 al Comisiei;
- „A", când exportatorul a solicitat analiza
mărfurilor conform art. 51 din Regulamentul (CE) nr. 1.043/2005 al Comisiei;
- „C", când cantităţile de produse agricole sunt
stabilite în conformitate cu art. 52 şi anexa III la Regulamentul (CE) nr.
1.043/2005 al Comisiei.
44 - Informaţii adiţionale/Nr. T5/Nr. certif. dezosare:
se înscriu următoarele:
- nr. şi data licenţei (certificatului) sau extraselor
eliberate de A.P.I.A.;
- nr. şi data certificatului
de dezosare;
- data emiterii exemplarului de control T5.
C45 - Origine C/l: se indică originea produselor de
bază sau a ingredientelor pentru care se solicită restituiri, după cum urmează:
C - atunci când produsele de bază sunt de origine comunitară;
I - atunci când produsele
de bază au fost importate anterior din ţări terţe.
47 - Detalii produse de bază: se completează cu date aferente
produselor de bază sau ingredientelor pentru care se solicită restituiri la
export, astfel:
- coloana 1 - CNR: se
completează codul din nomenclatura de restituiri a produsului de bază sau a
ingredientelor;
- coloana 2 - Greutate netă: se indică masa netă a
produsului de bază sau a ingredientelor, exprimată în kilograme. Masa netă este
masa mărfurilor fără ambalaj;
- coloana 3 - UM: se înscrie codul unităţii de măsură;
- coloana 4 - C48 nr. lic./certif. export: se înscriu
numărul licenţei de export sau al certificatului de fixare în avans ori al
certificatului de restituire pentru produse Non-Anexa I
sau al extrasului atribuit de A.P.I.A. şi data
emiterii acestuia, sub forma: XXXXXXXX/AAAALLZZ.
C49 - Coduri suplimentare: se înscriu codurile suplimentare
de declarare atribuite de A.P.I.A. pentru fiecare produs care se încadrează în
nomenclatura restituirilor la export, în ordinea declarării acestora. Listele
codurilor suplimentare, cu explicaţiile aferente acestora, se întocmesc de
A.P.I.A., se actualizează periodic, se publică de către această instituţie şi
se transmit la A.N.V.
54 - Locul şi data: se înscriu locul şi data
completării C.P.R., semnătura exportatorului sau a reprezentantului său, urmată
de numele, prenumele şi calitatea acestuia.
D - CONTROLAT LA BIROUL DE PLECARE: se Completează de către agentul vamal desemnat să
efectueze controlul documentar asupra declaraţiilor vamale de export şi
cererilor de plată a restituirii, care aplică semnătura şi ştampila personală
în partea dreaptă a rubricii D. Pe exemplarele 1 şi 2 datele înscrise şi
semnăturile aplicate în rubricile A, D şi 54 trebuie să figureze în original.
(7) Rubricile A, B, C, D şi E
de pe versoul exemplarelor 1 şi 2 se completează de exportator/ reprezentant
prin bifarea casetelor sau înscrierea menţiunilor corespunzătoare, după caz.
Aceste date se certifică prin aplicarea ştampilei şi a semnăturii agentului
vamal care a efectuat controlul documentar.
(8) Dispoziţiile alin. (5) se
aplică şi formularelor complementare, pentru rubricile şi casetele
corespondente; prima casetă a rubricii 1 conţine sigla „EX/c", iar rubrica
2 se utilizează opţional şi cuprinde numai denumirea exportatorului şi numărul
de identificare al acestuia.
(9) In cazul formularelor
complementare, rubricile 31 „Colete şi descrierea mărfurilor" care nu se
utilizează se barează cu „/" pentru a nu putea fi completate ulterior.
(10) Destinaţiile formularului
corespunzător modelului din anexa nr. 3 sunt următoarele:
a) exemplarul C.P.R. 1 pentru biroul vamal;
b) exemplarul C.P.R. 2 se
transmite de către biroul vamal la A.P.I.A.;
c) exemplarul C.P.R. 3 se restituie exportatorului.
(11) Destinaţiile formularului corespunzător modelului
din anexa nr. 4 sunt următoarele:
a) exemplarul 1 pentru biroul vamal;
b) exemplarul 2 se transmite de
către biroul vamal la A.P.I.A.;
c) exemplarul 3 se restituie exportatorului.
Art. 5. - (1) Pot fi utilizate
numai formularele cererii de plată a restituirii tipărite, după cum urmează:
a) imprimarea seturilor de
formulare, în vederea punerii în uz, se poate efectua numai pe baza aprobării
prealabile emise de Autoritatea Naţională a Vămilor;
b) informaţiile privind
tipografiile care au obţinut aprobarea pentru tipărirea formularelor se
transmit la A.P.I.A. şi pot fi puse la dispoziţia persoanelor interesate, la
solicitarea acestora.
(2) Persoanele care intenţionează să tipărească
formularul „Cerere de plată a restituirii" sunt obligate să obţină
aprobarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, în baza unei cereri însoţite de
setul propriilor formulare pentru care solicită aprobarea. In situaţia în care
în urma verificării autoritatea vamală constată că sunt îndeplinite toate
condiţiile privind modul de realizare a formularelor, Autoritatea Naţională a
Vămilor aprobă cererea; în caz contrar, solicitantul este înştiinţat în scris
despre motivele refuzului.
(3) Formularele se imprimă pe
hârtie autocopiantă, adezivă la cotor. Fac excepţie câmpurile aferente
rubricilor A, D şi 54 din exemplarul 2, pentru care funcţia de autocopiere este
neutralizată. Hârtia utilizată pentru imprimarea formularelor cererii de plată
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) să aibă o greutate de cel
puţin 40 g/m2;
b) să fie suficient de opacă
pentru ca indicaţiile figurând pe o faţă să nu afecteze lizibilitatea
indicaţiilor ce figurează pe cealaltă faţă;
c) să fie suficient de rezistentă pentru a nu se
produce ruperea ori sifonarea cu uşurinţă a formularelor;
d) să asigure conservarea
datelor înscrise, pe o perioadă de minimum 5 ani de la data completării.
(4) Hârtia pentru cererea de
plată trebuie să fie de culoare albă, cu excepţia următoarelor rubrici: 1, 2,
3, 5, 6, 8, 9, 9a, 9b, 9c, C9, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 21, 25, 26, 27, 29,
31, 32, 33, 35, 37, 38, 41, C42, 44, C45, 47 şi C49, care au un fond oranj pal
ghiloşat; chenarul şi denumirea rubricilor trebuie să fie imprimate în culoare
oranj închis.
(5) Formularele trebuie să aibă
dimensiunile de 210 x 297 mm, fiind permisă o toleranţă în lungime între -5 şi
+8 mm. Dimensiunile rubricilor cererii de plată se raportează la o unitate de
măsură având ca valoare o zecime dintr-un inch pe orizontală şi o şesime
dintr-un inch pe verticală. Casetele din cadrul rubricilor sunt dimensionate
folosindu-se ca unitate de măsură o zecime dintr-un inch pe orizontală.
(6) Pe fiecare formular tipărit
trebuie să se facă o menţiune care să indice numele şi adresa persoanei care,
pe baza aprobării emise de Autoritatea Naţională a Vămilor, a efectuat
imprimarea; această menţiune poate fi înlocuită cu un semn distinctiv imprimat
pe formulare, care să permită identificarea acestora. Formularele trebuie să
aibă imprimat şi termenul de conservare a datelor la
care face referire alin. (3) lit. d).
Art. 6. - (1) Exemplarele declaraţiei de compoziţie şi
ale cererii de plată a restituirii se completează în limba română la maşina de
scris sau printr-un procedeu mecanografic ori similar sau de mână, cu condiţia
ca datele să fie înscrise în mod lizibil, cu cerneală, folosindu-se majuscule.
(2) Exemplarele declaraţiei de compoziţie şi ale cererii
de plată a restituirii depuse la autoritatea vamală nu trebuie să conţină
ştersături, completări sau modificări; în caz contrar, este necesară depunerea
unor noi exemplare completate corespunzător.
Art. 7. - Anexele nr. 1*), 2, 3*) şi 4*) fac parte integrantă
din prezentul ordin.
Art. 8. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală,
Gelu Ştefan Diaconu
*) Anexele 1, 3 şi 4 sunt reproduse în facsimil.
ANEXA Nr. 1
DECLARAŢIE DE COMPOZIŢIE
produse Non-Anexa I
Exportator........................................................................................................................................................................ ........................................
Denumirea comercială a
mărfii:....................................................................................................................................................................................
Codul din Nomenclatura Combinată
(NC):..................................................................................................................................................................
Descrierea mărfii conform
NC:....................................................................................................................................................................................
Cantitatea de marfă exportată
(kg):.............................................................................................................................................................................
Nr. DVE:
Data DVE:
Semnătura
|
EXEMPLAR BIROU VAMAL
|
1
|
Nr. pagină........../...........
|
|
Denumire produs de bază, asimilat sau intermediar
|
Cantităţi în kg, la 100 kg de marfă
|
Coeficienţi
|
Cantitate produs de bază în kg/100kg
|
Codul produsului de bază
|
Cantitate înainte de procesare
|
Pierderi
|
Reziduuri
|
Cantitate produs
atribuită subproduselor
|
Cantitate produs cu drept de
restituire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Numele şi prenumele declarantului....................................................
Data :................................
Semnătura
DECLARAŢIE DE COMPOZIŢIE
produse Non-Anexa I
Exportator........................................................................................................................................................................ ........................................
Denumirea comercială a
mărfii:....................................................................................................................................................................................
Codul din Nomenclatura Combinată
(NC):..................................................................................................................................................................
Descrierea mărfii conform
NC:....................................................................................................................................................................................
Cantitatea de marfă exportată
(kg):.............................................................................................................................................................................
Nr. DVE:
Data DVE:
Semnătura
|
EXEMPLAR A.P.I.A.
|
2
|
Nr. pagină........../...........
|
|
Denumire produs de bază, asimilat sau intermediar
|
Cantităţi în kg, la 100 kg de marfă
|
Coeficienţi
|
Cantitate
produs de bază
în kg/100kg
|
Codul
produsului de bază
|
Cantitate înainte de procesare
|
Pierderi
|
Reziduuri
|
Cantitate produs atribuită subproduselor
|
Cantitate produs cu drept de
restituire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Numele şi prenumele
declarantului....................................................
Data :................................
Semnătura
DECLARAŢIE DE COMPOZIŢIE
produse Non-Anexa I
Exportator........................................................................................................................................................................ ........................................
Denumirea comercială a mărfii:....................................................................................................................................................................................
Codul din Nomenclatura Combinată
(NC):..................................................................................................................................................................
Descrierea mărfii conform
NC:....................................................................................................................................................................................
Cantitatea de marfă exportată
(kg):.............................................................................................................................................................................
Nr. DVE:
Data DVE:
Semnătura
|
EXEMPLAR EXPORTATOR
|
3
|
Nr. pagină........../...........
|
|
Denumire produs de bază, asimilat sau intermediar
|
Cantităţi în kg, la 100 kg de marfă
|
Coeficienţi
|
Cantitate
produs de bază în kg/100kg
|
Codul
produsului de bază
|
Cantitate înainte de procesare
|
Pierderi
|
Reziduuri
|
Cantitate produs
atribuită subproduselor
|
Cantitate
produs cu drept de
restituire
|
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Numele şi prenumele
declarantului....................................................
Data :................................
Semnătura
ANEXA Nr. 2
Nr........................../.........................
Nr. DVE:
Data DVE:
Semnătura
|
DECLARAŢIA PRODUCĂTORULUI
Societatea Comercială
............................................., CUI
............................................, nr. de înregistrare la registrul
comerţului .............................,
cu sediul în ............., adresa................................,
reprezentată legal de ............................................., având funcţia de
......................................................, în calitate de
producător al mărfurilor(denumirea comercială)
..........................................................................................................., exportate de Societatea
Comercială ............................., CUI ................, nr. de
înregistrare la registrul
comerţului ................., cu sediul în ...........................,
adresa........................, reprezentată legal de .................., având funcţia de
....................., pentru care se solicită restituiri la export, declară că:
1. Datele privind cantităţile, calitatea, originea
materiilor prime şi ale produselor semifabricate utilizate la fabricarea
mărfurilor pot fi controlate de reprezentanţii A.P.I.A.
2. Inregistrările stocurilor de produse sunt ţinute
distinct, astfel:
a) folosirea stocurilor de materii prime, produse
semifabricate şi produse finite;
b) creşteri/descreşteri în utilizarea de materii prime
şi produse semifabricate;
c) mărimea, natura şi destinaţia pierderilor
înregistrate.
3. La cererea reprezentanţilor A.P.I.A. se permite
accesul în sediul societăţii şi în spaţiile de producţie sau depozitare în
vederea controlului şi se va colabora pentru:
- a se preleva probe;
- a inspecta stocurile de materii prime şi produse
semifabricate, a inspecta stocul de marfă şi înregistrările
financiar-contabile.
4. Toate documentele referitoare la mărfurile ce fac
obiectul prezentei declaraţii vor fi păstrate cel puţin 5 ani de la încheierea
anului calendaristic de efectuare a exportului.
Locul şi data .............................................
Numele şi prenumele ...............................
Calitatea persoanei ...................................
Semnătura şi ştampila................................
ANEXA Nr. 3

A
Produsele au fost induse în procedura de export
1. direct ia biroul vamal de ieşire, nu există T5
|________|
2. la biroul vamal intern
|________|
3. la biroul vamal intern a fost declarat tranzitul prin
teritoriul altui stat
membru
|________|
|
D
Produsele au fost exportate
l.din antrepozitul vamal
|________|
2.din unitatea de producţie după procesare
|________|
|
B
Produsele sunt pe teritoriul României si
|________|
1. au fost livrate la o destinaţie specială
|________|
2. au fost introduse intr-un depozit
alimentar
|________|
|
E
A fost declarată transbordarea în portul unui alt stat membru înainte
de export
A fost prezentat T5
|________|
Se înscrie codul ISO a statului membru
unde s-a realizat încărcarea
|_________________|
|
C
Produsele au ieşit din România în cadrul livrării către un alt
stat membru la destinaţii speciale sau în antrepozit de alimente
|________|
|
T 2 număr,
data...............................................................
T 5 număr,
data...............................................................
Data exportului sau livrării
|_________________|
|
Exemplarul de control T5 nu a fost prezentat
(se înscrie motivul)
............................................................................
...........................................................................
|
CERTIFICARE BIROU VAMAL
NUME........................................................................
PRENUME.................................................................
SEMNĂTURA............................................................
|
|
DECLARANT/REPREZENTANT:
NUME.............................................................
PRENUME......................................................
SEMNĂTURA.................................................
|
|
|

A
Produsele au fost induse în procedura de export
1. direct ia biroul vamal de ieşire, nu există T5 |________|
2. la biroul vamal intern
|________|
3. la biroul vamal intern a fost declarat tranzitul prin
teritoriul altui stat
membru
|________|
|
D
Produsele au fost exportate
l.din antrepozitul vamal
|________|
2.din unitatea de producţie după
procesare
|________|
|
B
Produsele sunt pe teritoriul României si
|________|
1. au fost livrate la o destinaţie
specială
|________|
2. au fost introduse intr-un depozit
alimentar
|________|
|
E
A fost declarată transbordarea în portul unui alt stat membru înainte
de export
A fost prezentat T5
|________|
Se înscrie codul ISO a statului membru unde s-a realizat
încărcarea
|_________________|
|
C
Produsele au ieşit din România în cadrul livrării către un alt
stat membru la destinaţii speciale sau în antrepozit de alimente
|________|
|
T 2 număr, data................................................................
T 5 număr,
data................................................................
Data exportului sau livrării
|_________________|
|
Exemplarul de control T5 nu a fost prezentat
(se înscrie motivul)
............................................................................
...........................................................................
|
CERTIFICARE BIROU VAMAL
NUME..................................................................PRENUME...........................................................
SEMNĂTURA.....................................................
|
|
DECLARANT/REPREZENTANT:
NUME.............................................................
PRENUME......................................................
SEMNĂTURA.................................................
|
|
|

A
Produsele au fost induse în procedura de export
1. direct ia biroul vamal de ieşire, nu
există T5
|________|
2. la biroul vamal intern
|________|
3. la biroul vamal intern a fost declarat tranzitul prin
teritoriul altui stat
membrU
|________|
|
D
Produsele au fost exportate
l.din antrepozitul vamal
|________|
2.din unitatea de producţie după procesare
|________|
|
B
Produsele sunt pe teritoriul României si
|________|
1. au fost livrate la o destinaţie specială
|________| 2. au fost introduse intr-un depozit
alimentar
|________|
|
E
A fost declarată transbordarea în portul unui alt stat membru
înainte de export
A fost prezentat T5
|________|
Se înscrie codul ISO a statului membru unde s-a realizat
încărcarea
|_________________|
|
C
Produsele au ieşit din România în cadrul
livrării către un alt stat membru la destinaţii speciale sau în antrepozit de
alimente
|________|
|
T 2 număr,
data...............................................................
T 5 număr,
data...............................................................
Data exportului sau livrării
|_________________|
|
Exemplarul de control T5 nu a fost prezentat
(se înscrie motivul)
............................................................................
...........................................................................
|
CERTIFICARE BIROU VAMAL
NUME...................................................................
PRENUME............................................................
SEMNĂTURA......................................................
|
|
DECLARANT/REPREZENTANT:
NUME.............................................................
PRENUME......................................................
SEMNĂTURA.................................................
|
|
|
ANEXA Nr. 4


