Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.62 din 28.07.2014

privind aprobarea Protocolului încheiat între Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi Ministerul Tineretului şi Sportului privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor ai căror părinţi deţin certificate doveditoare ale calităţii de revoluţionar eliberate în temeiul Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004
ACT EMIS DE: Secretariatul De Stat Pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat În România În Perioada 1945-1989
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 633 din 29 august 2014



SmartCity1

În conformitate cu:

– anexa nr. 3/39 la Legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, privind aprobarea programelor proprii desfăşurate de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cod program 479/2568;

– prevederile art. 4 alin.(1) lit. d), h) şi i) din Hotărârea Guvernului nr. 760/2003 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu modificările ulterioare;

– Referatul nr. 18/3.151 din 13 iunie 2014 al Serviciului FCAA privind necesitatea încheierii protocolului între Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi Ministerul Tineretului şi Sportului privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor ai căror părinţi deţin certificate doveditoare ale calităţii de revoluţionar eliberate în temeiul Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 760/2003, cu modificările ulterioare, secretarul de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 emite prezentul ordin. Articolul 1Se aprobă protocolul încheiat între Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi Ministerul Tineretului şi Sportului nr. 18/3.946 din 16 iulie 2014 - nr. 1.024 din 16 iulie 2014 privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor ai căror părinţi deţin certificate doveditoare ale calităţii de revoluţionar eliberate în temeiul Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Secretarul de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, Adrian Sanda
ANEXĂMINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI Nr. 1.024 din 16 iulie 2014 SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUŢIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989 Nr. 18/3.946 din 16 iulie 2014 PROTOCOL privind trimiterea în tabere de odihnă a copiilor ai căror părinţi deţin certificate doveditoare ale calităţii de revoluţionar eliberate în temeiul Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, denumit în continuare S.S.P.R. (având denumirea modificată prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2014, în Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989), cu sediul în Bucureşti, bd. Iancu de Hunedoara nr. 3-5, sectorul 1 (adresă de corespondenţă: Piaţa Presei Libere nr. 1, corp B, etaj 3), tel. 021.3198626, fax 021.3198628, CUI 4266499, cont RO55TREZ70023680157XXXXX deschis la ATCPMB, reprezentat prin domnul Adrian Sanda - secretar de stat, şi Ministerul Tineretului şi Sportului, cu sediul în Bucureşti, str. Vasile Conta nr. 16, sectorul 2, tel. 021.3076417, fax. 021.3076418, CUI 26604620, cont IBAN RO24TREZ7005003XXX004585, reprezentat prin Gabriela Szabo - ministru, au convenit următoarele: Articolul 1(1) În vacanţa şcolară şi universitară din vara anului 2014, cele două părţi vor colabora pentru realizarea programului de trimitere în centrele de agrement aparţinând direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret sau în locaţiile agenţilor economici privaţi care funcţionează cu acreditarea Ministerului Tineretului şi Sportului (M.T.S.), a copiilor preşcolari, elevilor sau studenţilor care urmează la zi cursurile universitare şi de master în instituţiile de învăţământ superior acreditate, conform legii, ai căror părinţi deţin certificate doveditoare a calităţii de revoluţionar eliberate în baza Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Vârsta maximă a copiilor pentru participare în tabără este de 26 de ani. Articolul 2 (1) Ministerul Tineretului şi Sportului, prin direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, va pune la dispoziţia S.S.P.R. oferta centrelor de agrement din subordinea M.T.S. şi oferta agenţilor economici privaţi acreditaţi de M.T.S. În urma selectării ofertelor de către S.S.P.R. vor fi solicitate locurile corespunzătoare în tabere şcolare pentru copiii menţionaţi la art. 1, ce urmează a fi asigurate de către direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, sau de către Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, denumite în continuare Direcţii.(2) Pentru a selecta tabăra, perioada şi pentru a afla costul acesteia, părinţii care deţin certificate de revoluţionar eliberate în baza
Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sau asociaţiile de revoluţionari - organizatori de grupuri, care doresc participarea copiilor menţionaţi la art. 1 în tabere, se vor prezenta pentru informare la direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti. Rezervarea locurilor în centrele de agrement/locaţii private se face de către S.S.P.R. prin direcţii, conform avizului acordat de acesta.
(3) Părinţii sau organizatorii de grupuri - preşedinţii de asociaţie care doresc participarea copiilor la programul pentru tabere - vor prezenta la S.S.P.R., cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de plecarea în tabără, următoarele documente:1. Părinţii: a)cerere în care sunt specificate: tabăra, perioada, costul acesteia, numele şi prenumele părintelui, numărul certificatului care atestă calitatea de revoluţionar conform prevederilor
Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, numele şi prenumele copilului, data naşterii copilului; b)copie de pe BI/CI părinte; c)o copie a certificatului care atestă calitatea copilului de urmaş de erou-martir sau calitatea de revoluţionar a părintelui, conform prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare; d)originalul adeverinţei de şcolarizare în cadrul învăţământului de stat sau acreditat, conform prevederilor legale, iar pentru copiii preşcolari adeverinţă de la grădiniţă, în original; e)o copie a certificatului de naştere al copiilor sau, după caz, copie de pe BI/CI al/a copiilor; f)alte acte doveditoare (hotărâri judecătoreşti, anchete sociale etc.); g)declaraţie pe propria răspundere că nu obţin niciun venit, pentru studenţii care urmează la zi cursurile universitare şi masterale.2. Asociaţiile de revoluţionari - organizatorii de grupuri: a)cerere în care sunt specificate tabăra, perioada şi costul acesteia; b)tabel nominal semnat şi ştampilat, în original, de către reprezentantul legal al asociaţiei, tabel care va conţine în mod obligatoriu următoarele date de identificare: date de identificare ale asociaţiei (adresă, nr. telefon/mobil, număr fax), numele şi prenumele părintelui care are calitatea de revoluţionar, numărul certificatului care atestă calitatea de revoluţionar, numele şi prenumele copilului, data naşterii copilului, numele şi prenumele însoţitorului/însoţitorilor de grup; c)copie de pe BI/CI însoţitor; d)copie de pe certificatul copilului de urmaş de erou-martir sau copie a certificatului de revoluţionar al părintelui, conform prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare; e)copie de pe BI/CI al/a părintelui; f)adeverinţa de şcolarizare în cadrul învăţământului de stat sau acreditat conform prevederilor legale, în original; pentru copii preşcolari, adeverinţă de la grădiniţă, în original; g)copie de pe certificatul de naştere al copilului, copie de pe BI/CI al/a copilului; h)alte documente necesare (anchete sociale, hotărâri judecătoreşti etc.); i)declaraţie pe propria răspundere că nu obţin niciun venit pentru studenţii care urmează la zi cursurile universitare şi masterale.(4) Cererile şi tabelele pentru plecarea în tabără, înaintate la S.S.P.R., care nu conţin toate datele şi documentele justificative prevăzute la alin. (3), cele care prezintă modificări sau care au fost depuse spre avizare cu întârziere nu vor fi avizate.(5) S.S.P.R. va transmite direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, respectiv Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, avizul, însoţit de o xerocopie a tabelului înaintat de către asociaţie la această instituţie, în cel mult 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii. Articolul 3 (1) S.S.P.R. va asigura finanţarea cheltuielilor legate de cazarea şi masa copiilor conform art. 1, în baza bugetului prevăzut pentru anul 2014, achitând contravaloarea cheltuielilor prilejuite de serviciile acordate de tabără, direct, prestatorilor de servicii (direcţii judeţene pentru sport şi tineret sau agenţi economici privaţi acreditaţi, în ale căror centre de agrement/locaţii s-au desfăşurat tabere pentru copiii persoanelor prevăzute la art. 1).(2) Centralizarea, corespondenţa şi asigurarea finanţării cheltuielilor prilejuite de cazarea şi masa participanţilor se vor asigura de către Serviciul financiar-contabilitate al S.S.P.R., astfel încât plata către direcţiile judeţene pentru sport şi tineret/agenţii economici privaţi în ale căror centre de agrement/locaţii s-au desfăşurat tabere pentru copiii persoanelor prevăzute la art. 1 să se realizeze în maximum 15 zile calendaristice de la finalizarea taberei. Pentru efectuarea plăţilor, direcţiile judeţene pentru sport şi tineret/agenţii economici trebuie să aibă conturi deschise la Trezoreria Statului. Articolul 4Direcţiile judeţene pentru sport şi tineret/agenţii economici privaţi în ale căror centre de agrement/locaţii s-au desfăşurat taberele de mai sus vor transmite la S.S.P.R., în maximum 10 zile de la prestarea serviciului de cazare şi masă, factura detaliată a cheltuielilor (preţ cazare, preţ masă), însoţită de xerocopia avizului din partea S.S.P.R. şi de tabelul cu persoanele avizate de S.S.P.R., confirmate de către reprezentantul legal al prestatorului de servicii (nume, prenume, calitate, semnătura şi ştampila unităţii) şi de către însoţitorul/însoţitorii legal/legali al/ai grupului (reprezentant - conducător/conducători grup din partea asociaţiilor de revoluţionari sau cadre didactice), avizaţi pentru participarea în tabără de către S.S.P.R. (nume, prenume, BI/CI, semnătura, calitate) că au participat efectiv la tabăra. Factura va fi însoţită şi de xerocopia contractului încheiat între prestatorul de servicii, direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti şi S.S.P.R. Articolul 5Ministerul Tineretului şi Sportului, prin direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti răspund de modul de rezervare a locurilor în tabere şi de organizarea grupurilor. Articolul 6Ministerul Tineretului şi Sportului pune la dispoziţia S.S.P.R., prin direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv Direcţia pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti oferta agenţilor economici privaţi acreditaţi în anul 2014, cu care s-au încheiat contracte şi tarifele practicate de aceştia, precum şi oferta naţională a centrelor de agrement din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului. Atât preţurile din oferta agenţilor economici privaţi, cât şi preţurile din oferta naţională a centrelor de agrement din administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului se adresează elevilor şi studenţilor cu vârsta de maximum 35 de ani. Articolul 7Sumele reprezentând valoarea serviciilor prestate de tabere în favoarea copiilor prevăzuţi la art. 1 sunt suportate din bugetul S.S.P.R., aprobat pe anul 2014 în cuantum de până la 550 lei/copil/sejur tabără/cazare şi masă, pe serie de 6-7 zile. Articolul 8 (1) Numărul maxim de copii care vor beneficia de prezentul protocol este de 450.(2) Avizul se acordă în urma depunerii documentelor complete menţionate la art. 2 alin. (3). Articolul 9Sumele facturate de către direcţiile judeţene pentru sport şi tineret/agenţii economici privaţi, în ale căror centre de agrement/locaţii s-au desfăşurat taberele de mai sus se vor vira de către S.S.P.R. în termen de 15 zile de la finalizarea taberei, conform cu factura şi documentele prevăzute la art. 4, în conturile deschise la Trezoreria Statului şi comunicate de către aceştia. Articolul 10Pentru copiii care nu au avizul S.S.P.R. şi care beneficiază de serviciile de tabără, cheltuielile nu vor fi decontate de către S.S.P.R. şi se suportă de către părinţii acestora sau de către organizatorii de grup. Articolul 11În cazul în care părinţii/organizatorii de grup optează pentru o tabără care presupune cheltuieli mai mari decât subvenţia de până la 550 lei/copil/sejur/cazare şi masă (6-7 zile) suportată de S.S.P.R., aceştia vor plăti diferenţa. Articolul 12Orice modificare a prezentului protocol se va face cu acordul ambelor părţi. Articolul 13Neînţelegerile dintre părţi se vor rezolva pe cale amiabilă. Articolul 14Prezentul protocol se încheie în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte. Articolul 15Prezentul protocol se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. MINISTERUL TINERETULUI ŞI SPORTULUI Gabriela Szabo, ministru SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUŢIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989 Adrian Sanda, secretar de stat


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 62/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 62 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 62/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu