ORDIN Nr. 60
din 12 iunie 2008
privind aprobarea
Metodologiei de monitorizare a pietei cu amanuntul de energie electrica
ACT EMIS DE:
AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 551 din 22 iulie 2008
Având în vedere Referatul de aprobare întocmit de
Departamentul piaţă de energie electrică şi în
conformitate cu prevederile procesului-verbal al şedinţei Comitetului de
reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei din
data de 12 iunie 2008,
în temeiul art. 11 alin. (1), al art. 11 alin. (2) lit. i), n), o), p), r) şi u) din Legea energiei electrice nr.
13/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare
în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Metodologia de monitorizare a
pieţei cu amănuntul de energie electrică, prevăzută în anexa care face parte integrantă
din prezentul ordin.
Art. 2. - Departamentul piaţă de energie electrică din
cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi titularii de licenţe emise de Autoritatea
Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei vor duce la îndeplinire
prevederile prezentului ordin.
Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.
Preşedintele Autorităţii
Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
Gergely Olosz
ANEXA
METODOLOGIE
de monitorizare a pieţei cu amănuntul de energie
electrică
CAPITOLUL I
Scopul şi obiectivele metodologiei
Art. 1. - Prezenta metodologie are drept scop stabilirea metodelor de supraveghere şi evaluare a
funcţionării pieţei cu amănuntul de energie electrică din România în vederea
aprecierii nivelului de concurenţă şi transparenţă pe piaţă, a gradului de
dezvoltare a acesteia pentru prevenirea/ descurajarea practicilor
anticoncurenţiale şi a celor care pot prejudicia siguranţa în alimentare a
consumatorilor.
Art. 2. - (1) Prin întreg ansamblul de reglementări
emise, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în
continuare ANRE, are în
vedere prevenirea abuzului de poziţie dominantă.
(2) ANRE sesizează Consiliul Concurenţei ori de câte
ori constată nerespectarea unei prevederi legale referitoare la concurenţă şi
transparenţă, precum şi în cazul în care are motive întemeiate să considere
producerea unui abuz de poziţie dominantă.
Art. 3. -Aplicarea prezentei metodologii asigură:
a) urmărirea respectării reglementărilor emise de ANRE
cu privire la organizarea şi funcţionarea pieţei cu amănuntul de energie
electrică;
b) supravegherea
comportamentului furnizorilor pe piaţa cu amănuntul de energie electrică;
c) evaluarea periodică a performanţelor, a nivelului
de eficienţă şi concurenţă al pieţei cu amănuntul de energie electrică;
d) identificarea unor elemente care conduc la scăderea
eficienţei pieţei cu amănuntul de energie electrică şi luarea măsurilor
necesare pentru remedierea acestora;
e) creşterea nivelului de transparenţă pe piaţa cu
amănuntul, cu efect direct asupra îmbunătăţirii mediului concurenţial;
f) publicarea informaţiilor cu privire la modul de
reglementare, funcţionare şi interacţiune a pieţelor de energie electrică,
precum şi a performanţelor activităţii prestate de către furnizori în scopul
informării şi protejării consumatorilor.
CAPITOLUL II
Domeniu de aplicare
Art. 4. -Activitatea de monitorizare a pieţei cu
amănuntul de energie electrică este desfăşurată de către ANRE în conformitate
cu prevederile Legii energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 5. - Prezenta metodologia este
utilizată de Direcţia monitorizare din cadrul ANRE în activitatea de monitorizare
a pieţei cu amănuntul de energie electrică.
CAPITOLUL III
Definiţii şi abrevieri
Art. 6. -Termenii din prezenta metodologie au
semnificaţiile cuprinse în tabelul de mai jos. Termenii definiţi în Codul
comercial al pieţei cu amănuntul au aceleaşi semnificaţii şi în prezenta
metodologie.
Abuz de poziţie dominantă
|
- acţiunea anticoncurenţială a unui participant la o piaţă
determinată deţinând o poziţie dominantă pe piaţa respectivă
|
Acţiune cu caracter anticoncurenţial
|
- acţiunile care au ca obiectiv sau pot avea ca efect afectarea
activităţii economice ori prejudicierea consumatorilor prin restrângerea,
împiedicarea sau denaturarea concurenţei.
|
Direcţia de monitorizare
|
- direcţie distinctă din cadrul ANRE, responsabilă de îndeplinirea
funcţiei de supraveghere a funcţionării pieţelor de energie electrică
|
Comportament de piaţă anormal
|
- comportamentul anormal poate fi caracterizat de următoarele
aspecte, fără a se limita însă la acestea:
- diferenţele de preţ practicate de către un furnizor, la acelaşi
moment şi în cadrul aceleiaşi categorii de consumatori, dintre un consumator
potenţial şi altul existent, luând în considerare întreg contextul
negocierii;
- neadaptarea preţurilor din
ofertele-tip practicate la consumatori şi costurile de achiziţie ale energiei
(inclusiv costurile de reţea).
|
Comportament de piaţă inadecvat
|
- comportamentul care se abate de la reglementările ANRE şi de la
procedurile conexe, putând avea un efect negativ asupra eficienţei pieţei în
ansamblul ei.
|
Consiliul Concurenţei
|
- autoritatea naţională administrativă autonomă în domeniul
concurenţei, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor Legii
concurenţei nr. 21/1996.
|
Cota de piaţă a unui furnizor pe piaţa cu amănuntul de energie
electrică
|
- cota reprezentată de vânzările unui furnizor din totalul
vânzărilor pe piaţa cu amănuntul
|
Poziţie dominantă
|
- situaţia în care un operator economic este capabil, într-o
măsură apreciabilă, să se comporte independent faţă de concurenţii şi de
clienţii săi de pe piaţa relevantă (în sensul prevederilor Regulamentului
pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996,
privind practicile anticoncurenţiale, aprobat prin Ordinul Consiliului
Concurenţei nr. 34/1997 pentru punerea în aplicare a unor regulamente şi
instrucţiuni, cu modificările şi completările ulterioare).
In literatura de specialitate se utilizează şi termenul de putere
de piaţă, cu o semnificaţie foarte apropiată.
|
Piaţa relevantă
|
- piaţa ce cuprinde toate produsele/serviciile care sunt
considerate de cumpărători ca interschimbabile sau substituibile, datorită
caracteristicilor, preţului şi utilizărilor acestora, precum şi zona în care
sunt localizaţi operatorii economici implicaţi în livrarea produselor sau
prestarea serviciilor respective.
|
Art. 7. -Abrevieri:
Codul comercial angro
|
- Codul comercial al pieţei angro de energie electrică
|
Codul comercial al PAM
|
- Propunerea privind Codul comercial al pieţei cu amănuntul de
energie electrică
|
Condiţii de licenţă
|
- condiţiile pe care trebuie să le respecte titularul unei
licenţe emise de ANRE
|
Directiva Consiliului 90/377/CEE
|
- Directiva Uniunii Europene 377/1990, cu modificările şi
completările aduse prin Decizia Comisiei 394/2007
|
DPE
|
- Departamentul piaţă de energie electrică
|
DMPE
|
- Direcţia monitorizare piaţă
|
DPTE
|
- Departamentul preţuri şi tarife în domeniul energiei electrice
|
DPPFE
|
- Direcţia preţuri de producere şi furnizare
|
Furnizor pe PAM
|
- Titularul unei licenţe pentru
furnizarea de energie electrică care a desfăşurat tranzacţii cu energie
electrică pe PAM
|
Metodologia de monitorizare a pieţei angro
|
- metodologia de monitorizare a pieţei angro de energie electrică
pentru aprecierea nivelului de concurenţă pe piaţă şi prevenirea abuzului de
poziţie dominantă
|
PAN
|
- piaţa angro de energie electrică
|
PAM
|
- piaţa cu amănuntul de energie electrică
|
Regulamentul de furnizare
|
- Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.007/2004
|
CAPITOLUL IV
Documente de referinţă
Art. 8. - Documentele de referinţă care au stat la baza
întocmirii prezentei metodologii sunt:
a) Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu
modificările şi completările ulterioare;
b) Legea concurenţei nr.
21/1996, republicată;
c) Regulamentul de furnizare a energiei electrice la
consumatori, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.007/2004;
d) Procedura privind schimbarea furnizorului de
energie electrică, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de
Reglementare în Domeniul Energiei nr. 21/2005, cu modificările şi completările
ulterioare;
e) Directiva Consiliului 90/377/CEE, cu modificările
şi completările aduse prin Decizia Comisiei 394/2007;
f) Codul comercial al pieţei angro de energie
electrică, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de
Reglementare în Domeniul Energiei nr. 25/2004;
g) Metodologia de monitorizare a pieţei angro de
energie electrică pentru aprecierea nivelului de concurenţă pe piaţă şi
prevenirea abuzului de poziţie dominantă, aprobată prin Ordinul preşedintelui
Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 35/2006;'
h) Propunerea privind Codul Comercial al pieţei cu
amănuntul de energie electrică;
i) Propunerea de Procedură
pentru raportarea datelor privind consumatorii de energie electrică în
conformitate cu Directiva Consiliului 90/377/CEE.
CAPITOLUL V
Responsabilitatea supravegherii
Art. 9. - Pentru aprecierea nivelului de eficienţă,
concurenţă şi transparenţă pe PAM şi/sau prevenirea/descurajarea practicilor
anticoncurenţiale şi a celor care pot afecta siguranţa în alimentare a
consumatorilor, sunt necesare supravegherea şi evaluarea continuă a:
a) modului de aplicare şi respectare a regulilor de
piaţă de către furnizori;
b) eficacităţii ansamblului de reglementări şi reguli
de piaţă corespunzătoare PAM;
c) comportamentului furnizorilor la PAM.
Art. 10. - Responsabilitatea supravegherii permanente/
continue a elementelor precizate revine Direcţiei de monitorizare din cadrul ANRE.
Art. 11. - DMPE are şi responsabilitatea de a disemina
informaţiile cu privire la PAM, conform Codului comercial al PAM, prezentei metodologii,
precum si altor proceduri din cadrul ANRE.
Art. 12. - DMPE colaborează cu compartimente din cadrul
Consiliului Concurenţei în scopul prevenirii şi descurajării practicilor
anticoncurenţiale pe PAM, în conformitate cu acordul dintre cele două instituţii.
CAPITOLUL VI
Premise pentru desfăşurarea activităţilor de
supraveghere
Art. 13. - Supravegherea
continuă a PAM presupune accesul permanent al Direcţiei de monitorizare la
toate datele rezultate din piaţă.
Art. 14. - Pentru realizarea activităţii de
supraveghere, furnizorii pe PAM transmit lunar la ANRE date de monitorizare,
conform unor machete întocmite pe tip de operator economic participant la
piaţă, al căror conţinut minimal este prezentat în anexa la prezenta
metodologie. Având în vedere faptul că activitatea unui furnizor pe PAM este
strâns legată de activitatea acestuia pe PAN, machetele conţin informaţii
privind tranzacţiile desfăşurate de respectivii participanţi atât pe PAN, cât
şi pe PAM, operatorii economici realizând o raportare unică pentru
monitorizarea ambelor pieţe.
Art. 15. - De asemenea, se vor utiliza şi informaţiile
semestriale raportate de furnizorii de energie electrică la ANRE, în
conformitate cu Procedura pentru raportarea datelor privind consumatorii de
energie electrică, potrivit Directivei Consiliului 90/377/CEE.
Art. 16. - Machetele de culegere a datelor se revizuiesc
periodic, pentru a reflecta prevederile cadrului de
reglementare în vigoare sau necesităţile de preluare în baza de date şi se
publică pe web-site-ul ANRE.
Art. 17. -ANRE publică informaţii privind funcţionarea
PAM, în formă agregată, cu păstrarea confidenţialităţii datelor privind
activităţile comerciale sau financiare a căror
publicare aduce atingere principiului concurenţei loiale, potrivit legii.
Art. 18. - Incadrarea informaţiilor în categoria celor
cu caracter confidenţial, a căror publicare aduce atingere principiului
concurenţei loiale, precum şi perioadele de timp în care acestea rămân
confidenţiale se stabilesc de ANRE, cu consultarea titularilor de licenţă, în
baza principiului neidentificării integrale a tranzacţiei şi în baza practicii
internaţionale.
CAPITOLUL VII
Metode de evaluare a nivelului de concurenţă pe
piaţă
Art. 19. - Nivelul concurenţei pe piaţa naţională de
energie electrică poate fi apreciat prin intermediul unui set de indicatori
transparenţi, relevanţi, implementaţi gradual, cu eforturi suportabile, de
către ANRE. Alegerea setului de indicatori trebuie să respecte tendinţele pe
plan european şi internaţional, reflectaţi de reglementările în vigoare la
nivelul Uniunii Europene şi de reglementările similare de pe alte pieţe de
energie electrică aflate într-un stadiu avansat de liberalizare.
Art. 20. -In condiţiile liberalizării pieţei cu
amănuntul de energie electrică, ANRE acţionează în sensul dezvoltării cadrului
pentru monitorizarea sporită a PAM. Pentru creşterea pertinenţei concluziilor
activităţii de supraveghere, ANRE se preocupă să identifice indicatorii
relevanţi, precum şi să testeze gradual alţii, propuşi de teoriile economice,
de practica internaţională şi de cerinţele de raportare către instituţiile
Uniunii Europene, si anume: EUROSTAT, CEER, ERGEG etc.
Art. 21. - Indicatorii definiţi în prezenta metodologie
încearcă să menţină un echilibru între condiţia de simplitate, utilizare
uşoară, accesul la datele primare necesare şi necesitatea de a avea nişte
indicatori robuşti care să constituie instrumente utile de lucru atât pentru
cei implicaţi în supravegherea pieţei, cât şi pentru participanţii la piaţă sau
alte instituţii interesate.
Art. 22.-ANRE:
a) defineşte, în conformitate cu prezenta
metodologie, indicatorii privind eficienţa funcţionării PAM,
structura/concentrarea pieţei şi comportamentul furnizorilor pe PAM;
b) urmăreşte evoluţia în timp a indicatorilor definiţi;
c) realizează comparaţii ale indicatorilor determinaţi
pe plan naţional cu indicatorii similari obţinuţi pe pieţele internaţionale;
d) asigură stocarea valorilor indicatorilor definiţi,
utilizând tehnica de calcul de la nivelul compartimentului sau participând la
extinderea bazelor de date existente, conform regulilor de organizare internă
specifică instituţiei.
Art. 23. - Utilizarea indicatorilor trebuie realizată
cu atenţie şi presupune calcularea lor pentru componente ale PAM rezultate din
împărţirea pieţei din punctul de vedere al tipurilor de consum sau al
categoriilor de consumatori, al tipurilor de preţuri practicate de către
furnizori sau al regiunilor geografice în care consumatorii sunt poziţionaţi.
Această abordare are ca principal scop stabilirea pieţei relevante care să
poată oferi informaţiile esenţiale privind gradul de concurenţă al PAM.
Art. 24. - Intr-o primă etapă
se pot defini următoarele componente ale PAM:
- piaţa consumatorilor casnici (analiză comparativă pe
regiuni geografice şi categorii sociale);
- piaţa consumatorilor necasnici alimentaţi în regim
reglementat (analiză comparativă pe categorii de consumatori şi pe regiuni
geografice);
- piaţa consumatorilor necasnici alimentaţi în regim
concurenţial (analiză comparativă pe categorii de consumatori şi pe regiuni
geografice).
Art. 25. - Pe măsura dezvoltării PAM şi a creşterii
gradului real de liberalizare a acesteia, se trece de la determinarea
indicatorilor de monitorizare pe ansamblu piaţă la determinarea lor pe componentele PAM precizate. Determinarea indicatorilor pentru
anumite componente PAM (cu caracter geografic, social etc.) se va efectua, pentru început, pe baza unor chestionare
completate de respondenţi (furnizori sau consumatori) anual/bianual, urmând ca,
în funcţie de rezultate, ANRE să decidă dacă este necesară transformarea
acestora în raportări periodice. Pentru realizarea unor astfel de analize, ANRE
va utiliza programele de consultanţă de care va dispune la momentul respectiv.
7.1. Indicatori de structură
şi concentrare a pieţei
Art. 26. - Concentrarea unei pieţe este determinată de
numărul de participanţi existenţi pe piaţă şi de cotele de piaţă ale acestora
pe piaţa respectivă. Indicatorii din această categorie au rolul de a
detecta/aprecia posibilitatea exercitării puterii de piaţă, pornind de la
premisa că un grad mare de concentrare a pieţei constituie un mediu prielnic
pentru exercitarea abuzivă a puterii de piaţă.
Rata de concentrare a pieţei
Art. 27. - Rata de concentrare a pieţei este reflectată
de:
a) C1 - cota de piaţă a celui mai mare furnizor
participant la piaţă (exprimată în procente);
b) C3 - suma cotelor de piaţă
ale primilor 3 furnizori participanţi.
Art. 28. - Corespunzător practicilor şi documentelor
elaborate la nivelul Uniunii Europene, valorile lui C1 pot fi interpretate
astfel:
a) valori mai mari de 20% pot fi îngrijorătoare pentru
concurenţă;
b) o valoare a C1>40% poate sugera existenţa unei
poziţii dominante pe piaţă;
c) o valoare a C1>50% este interpretată aproape
unanim ca indicând o poziţie dominantă pe piaţă.
Art. 29. - Corespunzător practicilor Uniunii Europene,
valorile lui C3 pot fi interpretate astfel:
a) C3 tinde la 0% - concurenţă perfectă;
b) 40%<C3<70% - piaţă moderat concentrată;
c) 70%<C3<100% - piaţă excesiv concentrată.
Indicatorul Herfindahl- Hirschman (HHI)
Art. 30. - Pentru PAM/componentele PAM, indicele HHI se
calculează prin însumarea pătratelor cotelor de piaţă ale furnizorilor de pe
piaţa respectivă:
n
HHI(i) = SUM [Qj(i)],
j=1
în care:
j = furnizor;
Qj (i) reprezintă cota de piaţă a furnizorului j, în intervalul de timp i, exprimată în
procente.
Art. 31. - Indicele HHI este interpretat, de regulă,
astfel:
a) HHI tinde la 0 - concurenţă perfectă;
b) HHI<1.000 - piaţă neconcentrată;
c) 1.000<HHI<1.800 - piaţă moderat concentrată;
d) HHI>1.800 - piaţă cu concentrare ridicată;
e) HHI=10.000 - monopol.
Sumar
Art. 32. -ANRE defineşte şi aplică indicatorii C1, C3
şi HHI în corelare cu datele disponibile:
a) pe ansamblul PAM;
b) pe tipuri de consum: casnic şi necasnic (mici, mari
şi foarte mari);
c) pe categorii de consumatori: în funcţie de consumul
anual al consumatorilor, conform Directivei Uniunii
Europene 377;
d) pe tip de preţ utilizat: reglementat sau negociat.
Art. 33. - Pentru determinarea concentrării pe piaţă,
ANRE urmăreşte cel puţin următorii indicatori:
Nr. crt.
|
Indicatorul
|
Intervalul de procesare
|
Tipul de valori
|
1.
|
Cota de piaţă a fiecărui furnizor
(tipul de consum, categoriile de consumatori, tipul preţului)
|
lunar/anual
|
lunare/anuale
|
2.
|
Cota de piaţă a furnizorilor impliciţi
(tipul de consum, categoriile de consumatori, tipul preţului)
|
lunar/anual
|
lunare/anuale
|
3.
|
HHI
(tipuri de consum, categoriile de consumatori, tipul preţului)
|
lunar/anual
|
lunare/anuale
|
4.
|
C1,C3
(tipuri de consum, categoriile de consumatori, tipul preţului)
|
lunar/anual
|
lunare/anuale
|
7.2 Indicatori privind
eficienţa şi performanţa pieţei şi factorii care îi influenţează
Art. 34. - Indicatorii din această categorie au rolul
de a aprecia efectele concurenţei asupra pieţei, reflectate în principal în
nivelul preţurilor rezultate, în rata de schimbare a furnizorului de către
consumatorii finali, în gradul real de deschidere a pieţei, precum şi în
eliminarea barierelor de intrare a unor noi furnizori pe piaţă.
Rata de schimbare a furnizorului
Art. 35. - Rata de schimbare a furnizorului de către
consumatori reprezintă un indicator ce oferă imaginea finală asupra gradului de
concurenţă pe întreg ansamblul pieţei de energie electrică (piaţa angro + piaţa
cu amănuntul), deoarece vânzarea la consumatorul final încheie lanţul
tranzacţiilor cu energie.
Art. 36. - Indicatorul se poate defini şi calcula lunar
şi anual, pe tip de consum şi categorii de consumatori, în funcţie de datele
disponibile, oferind informaţii privind:
a) rata de schimbare brută - se determină pe baza
numărului de consumatori care au schimbat furnizorul cel puţin o dată (inclusiv
consumatorii care optează pentru furnizorii impliciţi);
b) rata de schimbare netă (transfer între furnizori) -
se determină pe baza numărului de consumatori care au schimbat furnizorul cel
puţin o dată (exclusiv consumatorii care optează pentru furnizorii impliciţi);
înainte de a trage o concluzie clară privind nivelul concurenţei pe PAM, se
impune înregistrarea evoluţiei acestui indicator o perioadă de 12 luni;
c) rata de schimbare multiplă brută - se determină pe
baza numărului de consumatori care au schimbat furnizorul de mai multe ori (cel
puţin de două ori) (inclusiv consumatorii care preferă furnizorii impliciţi);
d) rata de schimbare multiplă netă - se determină pe
baza numărului de consumatori care au schimbat furnizorul de mai multe ori (cel
puţin de două ori) (exclusiv consumatorii care optează pentru furnizorii
impliciţi).
Art. 37. - Până la crearea Registrului unic electronic
(bază de date), prin care operatorii de distribuţie vor ţine evidenţa
consumatorilor ce îşi schimbă furnizorul, conform Codului Comercial al PAM,
ANRE va determina, pe baza raportărilor lunare ale furnizorilor, doar rata de
schimbare brută.
Art. 38. - In contextul liberalizării totale a pieţei
este necesară supravegherea în special a furnizorilor impliciţi, deoarece, prin
deţinerea unor cote de piaţă semnificative de către aceştia la momentul
liberalizării, evoluţiile lor pot induce efecte importante asupra PAM. Astfel,
pentru furnizorii impliciţi se vor determina şi se vor urmări evoluţiile
următoarelor elemente:
a) numărul de consumatori care renunţă la furnizorul
implicit (pierderile furnizorului implicit) - numărul consumatorilor care
pleacă de la furnizorul implicit desemnat să deservească zona geografică a
respectivilor consumatori; cantitatea de energie dislocată furnizorului
implicit de către aceşti consumatori, asociată cu numărul lor, oferă o imagine
mai clară asupra gradului de competitivitate al pieţei;
b) numărul de consumatori care aleg furnizorul
implicit (câştigurile furnizorului implicit) - numărul consumatorilor care
optează pentru furnizorul implicit desemnat să deservească zona geografică a
respectivilor consumatori;
c) numărul consumatorilor care nu au schimbat
niciodată furnizorul implicit;
d) cota numărului de consumatori care au preţuri
reglementate - în pieţele în care coexistă preţuri reglementate cu cele
concurenţiale s-a observat faptul că mai mult de 80% dintre consumatori sunt
alimentaţi la preţuri reglementate, ceea ce indică o concurenţă redusă;
e) preţuri introductive/preliminare - pentru a identifica
eventualele strategii de preţuri practicate, în segmentul concurenţial al PAM,
de furnizorii impliciţi, în vederea atragerii consumatorilor este utilă
compararea preţului iniţial oferit consumatorului cu cel practicat după
terminarea primei perioade de contractare.
Gradul real de deschidere a pieţei cu amănuntul
Art. 39. - Gradul real de deschidere a pieţei, atât
pentru consumatorii necasnici, cât şi pentru cei casnici, se poate determina
astfel:
a) ponderea volumelor de energie electrică furnizate în
regim concurenţial în consumul final total; şi/sau
b) ponderea numărului locurilor de consum pentru care
preţurile au fost stabilite concurenţial în totalul locurilor de consum.
Bariere de intrare
Art. 40. -In vederea susţinerii
dezvoltării PAM este necesar să se identifice şi apoi să se elimine eventualele
obstacole care pot îngrădi concurenţa. Din experienţa altor state, în contextul
liberalizării PAM, a rezultat că următoarele elemente pot fi considerate bariere de intrare a unor noi furnizori pe PAM:
a) existenţa unor categorii de consumatori cărora li se
aplică tarife reglementate, altele decât categoria consumatorilor vulnerabili;
b) încadrarea incorectă a unor consumatori în categoria
celor vulnerabili;
c) necorelarea nivelurilor tarifelor reglementate cu
cele obţinute pe piaţa angro în condiţii de concurenţă şi transparenţă;
d) numărul limitat al furnizorilor pe piaţă;
e) strategiile de preţuri practicate de către
furnizorii impliciţi (exercitarea puterii de piaţă);
f) absenţa concurenţei prin lipsa motivării
consumatorilor de a schimba furnizorul;
g) complexitatea şi lipsa de transparenţă a procesului
de schimbare a furnizorului;
h) costurile implicate de schimbarea furnizorului;
i) favorizarea furnizorilor
impliciţi de către operatorii de distribuţie care deservesc aceeaşi zonă
geografică (acordarea accesului preferenţial la informaţii despre consumatori -
baze de date proprii).
Sumar
Art. 41. -In acest scop, ANRE urmăreşte cel puţin
următorii indicatori:
Nr. crt.
|
Indicatorul
|
Intervalul de procesare
|
Tipul de valori
|
1.
|
Consum final de energie
(tipul de consum, categorii de consumatori, tipuri de preţ)
|
lunar/anual
|
lunare/anuale
|
2.
|
Gradul real de deschidere a PAM
(volum, număr de locuri de consum)
|
lunar/anual
|
lunare/anuale
|
3.
|
Număr de furnizori licenţiaţi
|
anual
|
anual
|
4.
|
Număr de furnizori activi
(tipul de consum, categorii de consumatori)
|
lunar/anual
|
lunare/anuale
|
5.
|
Număr consumatori
(tipul de consum, categorii de consumatori, tipuri de preţ)
|
lunar/anual
|
lunare/anuale
|
6.
|
Rata de schimbare a furnizorului
(tipuri de consum, categorii de consumatori, tipuri de preţ)
|
lunar/anual
|
lunare/anuale
|
7.
|
Preţuri medii de revenire la consumatorul final
|
|
|
Art. 42. - DMPE va supraveghea şi va analiza, după caz,
şi alte elemente de maxim interes, cum ar fi:
a) structura achiziţiei de energie electrică (cantităţi
şi preţuri) a furnizorilor care alimentează consumatori;
b) gradul de corelare dintre preţul mediu de revenire
al consumatorilor necasnici (în special al celor cu consum anual mic) cu cel
corespunzător pieţei angro (preţul pieţei angro se consideră a fi preţul
stabilit pe PZU sau pe piaţa contractelor bilaterale + un tarif mediu de
utilizare a reţelei de transport şi distribuţie);
c) compararea preţurilor reglementate
cu cele concurenţiale (tipuri de consum, categorii de consumatori);
d) evoluţia preţurilor de vânzare la consumatori în
alte ţări membre ale Uniunii Europene (tipuri de consum, categorii de
consumatori);
e) diversitatea produselor/serviciilor oferite de
furnizori consumatorilor (în special consumatorilor casnici);
f) diferenţa de preţ al produselor comparabile oferite
de furnizori consumatorilor (în special celor casnici);
g) evaluarea nivelului beneficiilor obţinute de
consumatori prin schimbarea furnizorului, comparativ cu costurile înregistrate
de aceştia în cadrul procesului de schimbare;
h) impactul schimbărilor intervenite în reglementări
asupra pieţei, cum ar fi: reguli de piaţă, tarifare, licenţiere etc.;
i) impactul evenimentelor de tip
privatizări, fuziuni, reorganizări etc. asupra pieţelor.
7.3. Indicatori de evaluare
a comportamentului furnizorilor în cadrul pieţei
Art. 43. - Metodele utilizate în scopul identificării
comportamentului anticoncurenţial pe PAM diferă pentru segmentul de piaţă
aferent consumatorilor necasnici mari şi foarte mari faţă de cel corespunzător
consumatorilor necasnici mici şi casnici atât în ceea ce priveşte analizele
cantitative (de exemplu, nivelul preţurilor), cât şi pentru analizele calitative
(de exemplu, caracteristicile contractuale).
Segmentul de piaţă corespunzător consumatorilor
necasnici mari şi foarte mari
Art. 44. -Analizele de preţ pentru aceşti consumatori
sunt dificil de realizat, deoarece majoritatea contractelor încheiate cu
furnizorii sunt specifice fiecărui consumator, fapt ce se datorează, în
principal, adaptării preţului la curba proprie de consum a consumatorului în
cauză. Totuşi, se pot urmări în timp:
a) evoluţia nivelului preţurilor, inclusiv reacţia la
diferitele evenimente ce apar în piaţă, cum ar fi: deciziile de reglementare
sau modificări ale modelului de piaţă;
b) evoluţia comparativă a preţurilor medii pentru
diferite categorii de consumatori;
c) compararea preţurilor din ofertele-tip publicate de
furnizori pentru aceleaşi categorii de consumatori.
Art. 45. -Acest segment de piaţă se caracterizează prin
disponibilitatea consumatorilor de a aloca resurse financiare substanţiale în
vederea procurării energiei electrice necesare, astfel încât chiar la
concentrări moderate ale pieţei aceştia nu pot deveni vulnerabili în raport cu
furnizorii.
Art. 46. - Activitatea ANRE se concentrează pe
monitorizarea unor aspecte care ar putea semnala un posibil comportament
anticoncurenţial sau inadecvat, cum ar fi:
a) calitatea serviciului oferit (caracteristici
contractuale);
b) activitatea furnizorului pe parcursul perioadei de
ofertare a contractelor de furnizare (numărul de răspunsuri, timpul de
răspuns).
Art. 47. - Evaluarea acestor aspecte se poate realiza pe
baza unor chestionare adresate consumatorilor,
efectuate la iniţiativa ANRE sau ca răspuns la solicitările şi/sau reclamaţiile
clienţilor.
Segmentul de piaţă corespunzător consumatorilor
necasnici mici şi casnici
Ar. 48. -Analizele de preţ sunt mai uşor de realizat
din cauza ponderii mari a contractelor standardizate care se încheie pe acest
segment de piaţă, precum şi a faptului că preţurile aferente acestor
consumatori sunt publice sau chiar aprobate de ANRE. Este recomandat ca
analizele de preţ să fie efectuate cu valorile rezultate după extragerea
tarifelor de transport şi distribuţie ale reţelei.
Art. 49. -Aspectele principale pe care ANRE le va avea
în vedere pentru acest segment de piaţă sunt:
a) evoluţia preţurilor în timp - modificările de preţ
şi modalităţile de plată agreate în diferite regiuni
geografice;
b) beneficiile pe care le-ar obţine consumatorii, aşa
cum ar fi de aşteptat într-o piaţă competitivă, la modificarea preţurilor
angro; timpul şi magnitudinea reacţiei preţurilor consumatorilor finali la
creşterile sau la scăderile preţurilor angro;
c) compararea preţurilor consumatorilor existenţi cu
preţurile oferite consumatorilor noi (preţuri pe două nivele).
Art. 50. -Analiza calitativă a acestei categorii de
clienţi se impune a se realiza în contextul deschiderii totale a pieţei,
deoarece lipsa de experienţă poate crea probleme deosebite unor categorii de
consumatori.
CAPITOLUL VIII
Rezultatele supravegherii. Rapoarte şi înregistrări
Art. 51. - Rezultatele activităţii de supraveghere fac
obiectul unor rapoarte, analize sau informări periodice întocmite de DMPE din
cadrul ANRE, care includ:
a) aprecieri cu privire la structura şi performanţele
pieţei supravegheate, bazate pe indicatorii precizaţi anterior;
b) identificarea cazurilor de funcţionare inadecvată a
pieţei şi a cauzelor posibile care le-au provocat;
c) analiza cazurilor de comportament anormal, inadecvat
sau anticoncurenţial al furnizorilor împreună cu acţiunile
întreprinse/informaţiile culese în scopul analizării situaţiei semnalate, până
la data întocmirii raportului (analizele se vor realiza având în vedere şi
posibilele cauze datorate operatorilor de reţea);
d) soluţii posibile pentru remedierea abaterilor
constatate;
e) analize pe probleme specifice pieţei de energie
electrică într-un anumit context de funcţionare a acesteia.
Art. 52. - Soluţiile menţionate la paragraful precedent
includ, după caz:
a) propuneri de modificare a Codului comercial al PAM
sau a oricăror altor reglementări şi proceduri în conexiune cu acesta;
b) propuneri privind atenţionarea/sancţionarea
furnizorilor al căror comportament a fost sesizat ca inadecvat.
Art. 53. - Rapoartele de monitorizare sunt aduse la
cunoştinţa conducerii ANRE, conform regulamentului intern de organizare şi
funcţionare şi procedurilor operaţionale specifice, în vederea analizării şi
luării măsurilor care se impun.
Art. 54. - DMPE din cadrul ANRE întocmeşte lunar un
raport de supraveghere; de regulă, raportul întocmit în luna curentă 1 se
referă la rezultatele supravegherii corespunzătoare lunii 1-2.
Art. 55. - Participanţii la
pieţele de energie electrică sau orice altă persoană fizică/juridică pot sesiza
ANRE cu privire la funcţionarea PAM sau la comportamentul furnizorilor la piaţa
respectivă.
Art. 56. - DMPE din cadrul ANRE analizează pe baza
prezentei metodologii orice caz de comportament anormal/
inadecvat/anticoncurenţial al unuia sau mai multor participanţi la piaţă:
a) sesizat de orice persoană fizică/juridică;
b) rezultat din activitatea proprie de supraveghere.
Art. 57. - Dacă din analiza efectuată conform
prevederilor paragrafului precedent se dovedeşte că unul sau mai mulţi
furnizori nu au respectat prevederile Codului comercial al PAM sau alte reguli
şi proceduri stabilite conform acestuia, în funcţie de gravitatea faptelor constatate,
ANRE procedează astfel:
a) atenţionează furnizorii respectivi să se supună
regulilor, să se comporte de o manieră concurenţială şi să îndepărteze orice
motive care împiedică aceasta;
b) aplică sancţiuni părţilor respective, conform
prevederilor legii;
c) suspendă licenţa de furnizare a furnizorului găsit
vinovat.
Art. 58. - In cazul în care, pe baza rezultatelor
analizei efectuate conform
prevederilor art. 55, ANRE are motive întemeiate să considere încălcarea de
către unul sau mai mulţi furnizori a unei prevederi legale cu privire la
concurenţă şi transparenţă sau producerea unui abuz de poziţie dominantă, ANRE
sesizează Consiliul Concurenţei cu privire la aceasta.
CAPITOLUL IX
Asigurarea transparenţei
Art. 59. - DMPE din cadrul ANRE publică rapoarte lunare
conform unor proceduri interne, cuprinzând sinteze cu privire la rezultatele
supravegherii, incluzând, după caz:
- evenimentele deosebite care au avut loc pe PAM în
perioada analizată;
- lista furnizorilor activi;
- gradul real de deschidere a pieţei;
- valorile indicatorilor de concentrare a PAM;
- valorile indicatorilor de evaluare a performanţelor
PAM:
(i) sursele de achiziţie a energiei electrice
tranzacţionate în vederea
furnizării către consumatorii finali;
(ii) preţurile medii de achiziţie;
(iii) structura energiei electrice vândute pe tip de
consum şi pe categorii de consumatori;
(iv) preţurile medii de vânzare pe tip de consum şi
pe categorii de consumatori;
- numărul consumatorilor pe tip de consum şi pe categorii
de consumatori;
- motivele creşterilor sau
scăderilor semnificative ale preţurilor de furnizare la anumite categorii de
consumatori;
- alte rezultate ale aplicării prezentei metodologii
sau ale măsurilor care au fost luate în cazul constatării unor comportamente
anticoncurenţiale din partea unor participanţi la piaţă.
CAPITOLUL X
Dispoziţii finale
Art. 60. - Nerespectarea prevederilor prezentei
metodologii atrage sancţionarea furnizorilor conform prevederilor
reglementărilor în vigoare în domeniul energiei electrice.
Art. 61. - Prezenta metodologie
se va revizui ori de câte ori se va impune, ca urmare a experienţei acumulate
în domeniu.
ANEXĂ la metodologie
LISTA
machetelor de culegere a datelor de la furnizori
Operatorul economic
|
Denumirea fişierului/formularului
|
Denumirea machetei
|
Conţinutul minim obligatoriu de
raportare
|
Elaboratorul
|
Furnizor concurenţial
|
Monit_piataFconcurentiali
1. Tranz_conc
2. Vanzari_retail
|
A1. Tranzacţii angro pe piaţa concurenţială cu energie electrica
A2. Preţuri medii de revenire pentru categorii de
consumatori necasnici
|
Date referitoare la fiecare tranzacţie cu energie încheiată de
operatorul economic raportor pe piaţa angro (tipul contractului,
caracteristicile contractului, denumirea partenerului contractual, cantitatea
tranzacţionată, preţul mediu, valoarea serviciilor aferente etc.). Vânzările
de energie pe PAM concurenţială pe fiecare categorie de consumatori (număr de
consumatori, consum, preţ mediu, costuri servicii, număr de consumatori care
au schimbat furnizorul în perioada de raportare etc.)
|
DPE/DMPE/ Serviciul monitorizare piaţa cu amănuntul
|
Furnizor implicit
|
Monit_piataFimpliciti
1. Achizitie_regl
2. Tranz_conc
3. Vanzari_retail
4. Dezechilibre
|
A1. Achiziţie energie electrică pentru consumatorii alimentaţi în
regim reglementat
A2. Tranzacţii angro pe piaţa concurenţială cu energie electrica
A3. Preţuri medii de revenire pentru categorii de consumatori necasnici
alimentaţi în regim concurenţial
A4. Rezultate din decontarea dezechilibrelor
|
Date referitoare la fiecare tranzacţie cu energie încheiată de
operatorul economic raportor pe piaţa angro în vederea alimentării
consumatorilor în regim reglementat şi concurenţial (tipul contractului,
caracteristicile contractului, denumirea partenerului contractual, cantitatea
tranzacţionată, preţul
|
DPE/DMPE/ Serviciul monitorizare piaţa cu amănuntul
|
Operatorul economic
|
Denumirea fişierului/formularului
|
Denumirea machetei
|
Conţinutul minim obligatoriu de
raportare
|
Elaboratorul
|
|
|
|
mediu, valoarea serviciilor aferente etc). Vânzările de energie
pe PAM concurenţială pe fiecare categorie de consumatori (număr de
consumatori, consum, preţ mediu, costuri servicii, număr de consumatori care
au schimbat furnizorul în perioada de raportare etc). Veniturile şi
cheltuielile din dezechilibrele repartizate de către partea responsabilă cu
echilibrarea, alocate pentru activitatea reglementată şi pentru cea
concurenţială (cantitate, preţ mediu, valori) şi valoarea rezultata din
redistribuirea veniturilor/costurilor suplimentare provenite din echilibrarea
sistemului.
|
|
Furnizor implicit
|
Rezult_contFimpliciti
|
Date privind rezultatele contabile obţinute
|
Date referitoare la veniturile şi cheltuielile totale/aferente
activităţilor din sectorul energiei electrice
|
DPE/DMPE/ Serviciul monitorizare piaţa cu amănuntul
|
Furnizor implicit
|
F4.T8 Vânzare_tarif_tens RON_modificat1)
|
Vânzările pe niveluri de tensiune la consumatorii alimentaţi în
regim reglementat
|
Date referitoare la vânzările de energie electrică (cantitate,
preţ mediu pe tip de tarif şi nivel de tensiune) ale unui furnizor implicit
către consumatorii alimentaţi în regim reglementat
|
DPTE/DPPFE/ Serviciul tarife la consumatorii captivi
|
Furnizor
implicit/ Furnizor
concurenţial
|
Anexa 1 - Consumatori de energie electrica alţii decât
consumatorii casnici si cei asimilaţi consumatorilor casnici.xls2)
|
Preţuri medii de revenire la consumatorii de energie electrică,
alţii decât consumatorii casnici şi cei asimilaţi consumatorilor casnici
|
Date referitoare la vânzările de energie pe PAM (număr de
consumatori, consum, preţ mediu şi costuri servicii pe categorii de
consumatori etc.)
|
DPTE/DPPFE/
Serviciul tarife
la consumatorii captivi
|
Furnizor
implicit/ Furnizor
concurenţial
|
Anexa 2 - Consumatori casnici si cei asimilaţi consumatorilor
casnici 2)
|
Preţuri medii de revenire pentru categorii de consumatori casnici
şi asimilaţi consumatorilor casnici
|
Date referitoare la vânzările de energie pe PAM (număr de
consumatori, consum, preţ mediu şi costuri servicii pe categorii de
consumatori etc.)
|
DPTE/DPPFE/
Serviciul tarife
la consumatorii captivi
|
1) Macheta face
obiectul Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate la consumatorii
alimentaţi în regim reglementat.
2) Machetele fac
obiectul propunerii de procedură pentru raportarea datelor privind consumatorii
de energie electrică, în conformitate cu Directiva Consiliului 90/377/CEE.