Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.52 din 16.01.2012

privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice
ACT EMIS DE: Ministerul Finantelor Publice
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 46 din 19 ianuarie 2012



SmartCity1

În baza art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 4, art. 28, art. 36 alin. (3) şi art. 37 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: Articolul 1(1) Potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1)-(4) din aceeaşi lege au obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale, inclusiv în situaţia fuziunii, divizării sau lichidării acestora, în condiţiile legii.(2) Potrivit art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, exerciţiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situaţiile financiare anuale şi, de regulă, coincide cu anul calendaristic. Durata exerciţiului financiar este de 12 luni. Articolul 2Prezentul ordin se aplică de către entităţile care aplică Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de către entităţile care aplică Sistemul simplificat de contabilitate, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.239/2011. Articolul 3Persoanele al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic au obligaţia să întocmească şi să depună situaţii financiare anuale încheiate la 31 decembrie la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în condiţiile prevăzute în anexele nr. 1 şi 3, care fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 4(1) Potrivit prevederilor art. 5 alin. (11) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro şi totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro pot opta pentru sistemul simplificat de contabilitate.(2) Persoanele care au optat pentru sistemul simplificat de contabilitate au obligaţia să întocmească şi să depună situaţii financiare anuale simplificate la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în condiţiile prevăzute în anexele nr. 1 şi 3. Articolul 5(1) Pentru scopuri contabile, exerciţiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic, în condiţiile prevăzute la art. 27 alin. (3) şi alin. (31) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Entităţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, conform art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia să întocmească şi să depună raportări anuale la 31 decembrie la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, potrivit Sistemului de raportare anuală la 31 decembrie, prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.(3) Sistemul de raportare anuală menţionat la alin. (2) se aplică societăţilor comerciale şi sucursalelor care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(4) Entităţile prevăzute la alin. (3) întocmesc raportări anuale la 31 decembrie distinct de situaţiile financiare anuale încheiate la data aleasă pentru acestea.(5) Formatul electronic al situaţiilor financiare anuale întocmite de entităţile al căror exerciţiu financiar este diferit de anul calendaristic, conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice.(6) La întocmirea situaţiilor financiare anuale prevăzute la alin. (5) sunt avute în vedere atât prevederile Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.878/2010 privind întocmirea situaţiilor financiare anuale de către entităţile care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 6Persoanele prevăzute la art. 3, precum şi sucursalele cu sediul în România care aparţin unei persoane juridice cu sediul în străinătate, respectiv filialele unei societăţimamă cu sediul în străinătate sau filialele filialelor unei societăţi-mamă străine, care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt denumite în înţelesul prezentului ordin entităţi. Articolul 7(1) Potrivit prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada lichidării, persoanele juridice aflate în lichidare depun, în termen de 90 de zile de la încheierea fiecărui an calendaristic, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice o raportare anuală.(2) Sistemul de raportare anuală prevăzut în anexa nr. 2 se aplică, de asemenea, entităţilor prevăzute la alin. (1), precum şi subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European.(3) Potrivit art. 5 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, subunităţile deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European nu întocmesc situaţii financiare anuale pentru propria activitate. Articolul 8(1) Se aprobă structura formularelor „Date informative“ (cod 30) şi „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40), prevăzute în anexa nr. 3.(2) Situaţiile financiare anuale, respectiv situaţiile financiare anuale simplificate întocmite la 31 decembrie de entităţile al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic, precum şi raportările anuale la 31 decembrie vor fi însoţite de formularele prevăzute la alin. (1). Articolul 9(1) Entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Banca Naţională a României, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private întocmesc situaţii financiare anuale la 31 decembrie având în vedere pe lângă reglementările aplicabile acestora şi prevederile generale cuprinse la pct. I.1.4 şi I.1.5 din anexa nr. 1.(2) Persoanele juridice fără scop patrimonial întocmesc situaţii financiare anuale încheiate la 31 decembrie având în vedere pe lângă reglementările aplicabile acestora şi prevederile generale cuprinse la pct. I.1.3 din anexa nr. 1. Articolul 10(1) Regiile autonome, societăţile sau companiile naţionale şi societăţile comerciale care au beneficiat în anul 2011 de sume de la bugetul de stat ori de la bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor îşi majorează patrimoniul sau capitalul social, după caz, cu valoarea acestora, în condiţiile legii. Se exceptează sumele acordate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale pentru finanţarea investiţiilor aferente domeniului public, precum şi sumele acordate pentru finanţarea investiţiilor care au scheme de ajutor de stat aprobate conform prevederilor legale.(2) Operaţiunile de majorare a patrimoniului, respectiv a capitalului social cu sumele prevăzute la alin. (1), efectuată cu respectarea prevederilor legale, se înregistrează în contabilitate potrivit reglementărilor contabile aplicabile. Articolul 11La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.870/2010 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 30 decembrie 2010. Articolul 12Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu ANEXA Nr. 1Principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale încheiate la 31 decembrie de către entităţile al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic I. Prevederi generale 1.1. Entităţile prevăzute la art. 3 din ordin întocmesc situaţii financiare anuale încheiate la 31 decembrie potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare. 1.2. Entităţile prevăzute la art. 4 din ordin întocmesc situaţii financiare anuale simplificate încheiate la 31 decembrie potrivit Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.239/2011 pentru aprobarea Sistemului simplificat de contabilitate. 1.3. Persoanele juridice fără scop patrimonial prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întocmesc situaţii financiare anuale la 31 decembrie compuse din bilanţ şi contul rezultatului exerciţiului, în formatul prevăzut de Reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobate prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 1.969/2007, utilizând programul de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice pentru acestea. 1.4. Instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare, definite potrivit reglementărilor legale, înscrise în Registrul general, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică, definite potrivit legii, care acordă credite legate de serviciile de plată şi a căror activitate este limitată la prestarea de servicii de plată, respectiv emitere de monedă electronică şi prestare de servicii de plată, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private întocmesc situaţii financiare anuale încheiate la 31 decembrie, în conformitate cu reglementările contabile aplicabile acestora, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de formularul „Date informative“ (cod 30) şi formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40), în formatul stabilit de aceste instituţii cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii. 1.5. La întocmirea situaţiilor financiare anuale de către entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Banca Naţională a României sunt avute în vedere, pe lângă reglementările aplicabile acestora, şi prevederile cap. 5 „Aprobarea, semnarea şi publicarea situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale consolidate“ şi cap. 6 „Prevederi specifice privind publicarea documentelor contabile de către sucursalele din România ale instituţiilor de credit sau instituţiilor financiare nebancare străine“ din Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aplicabile instituţiilor de credit, instituţiilor financiare nebancare şi Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, aprobate prin Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 13/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru aceste entităţi, termenul de depunere la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice a situaţiilor financiare anuale, a documentelor şi informaţiilor prevăzute de reglementările menţionate mai sus este de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar. Formatul electronic, conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. Programul de asistenţă este pus la dispoziţie gratuit de unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau poate fi descărcat de pe serverul web al Ministerului Finanţelor Publice, de la adresa www.mfinante.ro 1.6. Entităţile prevăzute la art. 1 alin. (1)-(3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de forma de organizare, forma de proprietate şi de reglementările contabile aplicabile, au obligaţia să depună situaţii financiare anuale încheiate la 31 decembrie la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, potrivit prevederilor legale în vigoare. Situaţiile financiare anuale încheiate la 31 decembrie se depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice însoţite de formularul „Date informative“ (cod 30) şi formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40), în formatul cuprins în anexa nr. 3 la ordin. II. Cerinţe privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale încheiate la 31 decembrie A. Pentru entităţile al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic, cu excepţia celor prevăzute la art. 4 din ordin 2.1. Entităţile care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre cele 3 criterii de mărime prevăzute la art. 3 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume: totalul activelor: 3.650.000 euro;cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro;numărul mediu de salariaţi: 50,întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind: 1. bilanţ (cod 10); 2. cont de profit şi pierdere (cod 20); 3. situaţia modificărilor capitalului propriu; 4. situaţia fluxurilor de numerar; 5. note explicative la situaţiile financiare anuale. Acestea vor fi însoţite de formularul „Date informative“ (cod 30) şi formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40). 2.2. Societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, astfel cum este definită de legislaţia în vigoare privind piaţa de capital, întocmesc situaţii financiare anuale cuprinzând cele 5 componente prevăzute la pct. 2.1, indiferent de totalul activelor, cifra de afaceri netă sau numărul mediu de salariaţi. 2.3. Entităţile care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile de mărime prevăzute la art. 3 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, întocmesc situaţii financiare anuale prescurtate care cuprind: 1. bilanţ prescurtat (cod 10); 2. cont de profit şi pierdere (cod 20); 3. note explicative la situaţiile financiare anuale prescurtate. Opţional, acestea pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de numerar. Acestea vor fi însoţite de formularul „Date informative“ (cod 30) şi formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40). 2.4. În vederea raportării unitare a informaţiilor, bilanţul va purta simbolul cod 10, iar contul de profit şi pierdere - simbolul cod 20. 2.5. În cazul entităţilor nou-înfiinţate, acestea pot întocmi pentru primul exerciţiu financiar de raportare situaţii financiare anuale prescurtate sau situaţii financiare anuale cu 5 componente. Pentru al doilea exerciţiu financiar de raportare, aceste entităţi analizează indicatorii determinaţi din situaţiile financiare anuale ale exerciţiului financiar precedent şi indicatorii determinaţi pe baza datelor din contabilitate şi a balanţei de verificare încheiate la sfârşitul exerciţiului financiar curent, întocmind situaţii financiare anuale în funcţie de criteriile de mărime înregistrate. Se aplică, de asemenea, prevederile pct. 2.20. 2.6. Pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale la 31 decembrie, încadrarea în criteriile de mărime prevăzute la art. 3 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, se efectuează la sfârşitul exerciţiului financiar, pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare anuale la 31 decembrie aferente exerciţiului financiar precedent şi a indicatorilor determinaţi pe baza datelor din contabilitate şi a balanţei de verificare încheiate pentru sfârşitul exerciţiului financiar curent, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar. 2.7. Prevederile de mai sus referitoare la componentele situaţiilor financiare anuale se aplică şi subunităţilor fără personalitate juridică din România, care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, cu excepţia subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European şi al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic. În cazul subunităţilor fără personalitate juridică din România, care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, în scopul întocmirii situaţiilor financiare anuale, soldul conturilor 481 „Decontări între unitate şi subunităţi“ şi 482 „Decontări între subunităţi“ se transferă în contul 461 „Debitori diverşi“/analitic distinct sau 462 „Creditori diverşi“/analitic distinct, după caz, urmând ca la începutul exerciţiului financiar următor să se repună în conturile din care au provenit. 2.8. Notele explicative cuprinse în cap. II secţiunea 9 din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt limitative, acestea urmând să conţină cel puţin informaţiile cerute de această secţiune. 2.9. Formularele din cadrul situaţiilor financiare anuale sunt prevăzute în cap. VI din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare. 2.10. (1) Situaţiile financiare anuale încheiate la 31 decembrie se semnează de persoanele abilitate potrivit legii. (2) Situaţiile financiare anuale se semnează şi de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii.2.11. Entităţile vor completa datele de identificare (denumirea entităţii, adresa, telefonul şi numărul de înmatriculare la registrul comerţului), precum şi datele referitoare la încadrarea corectă în forma de proprietate şi codul unic de înregistrare, fără a se folosi prescurtări sau iniţiale. În căsuţe se vor trece codurile care delimitează încadrarea entităţii. Entităţile completează codul privind activitatea, cod format din 4 cifre (clase de activităţi), potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările ulterioare. Prevederile de la acest punct referitoare la completarea formei de proprietate se vor avea în vedere şi de subunităţile înregistrate în România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate. Societăţile comerciale care, potrivit actului constitutiv, reprezintă filiale ale unor societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat completează la forma de proprietate codul 15, respectiv 29, după caz. Necompletarea corectă pe prima pagină a formularului „Bilanţ“ cu datele prevăzute mai sus sau completarea formularelor cuprinse în situaţiile financiare anuale cu date eronate conduce la imposibilitatea identificării entităţii ori a situaţiei economico-financiare, entitatea fiind sancţionată potrivit prevederilor art. 42 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 2.12. Entităţile înscriu în formularul „Contul de profit şi pierdere“, la rândul 19 „Salarii şi indemnizaţii“, toate cheltuielile reprezentând drepturi salariale. La acest rând se cuprind şi drepturile colaboratorilor, stabilite potrivit legislaţiei muncii, care se preiau din rulajul debitor al contului 621 „Cheltuieli cu colaboratorii“, analitic „Colaboratori persoane fizice“. La rândul 48 din formularul „Date informative“ (cod 30) se cuprinde contravaloarea tichetelor de masă acordate salariaţilor în baza prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare. 2.13. Situaţiile financiare anuale se întocmesc în lei. Această unitate de măsură se va trece pe fiecare formular. 2.14. În formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40), informaţiile sunt înscrise la costul istoric sau la valoarea reevaluată a imobilizărilor, după caz. 2.15. În formularul „Date informative“, la rândurile 01 şi 02, coloana 1, entităţile care au în subordine subunităţi vor înscrie cifra 1, indiferent de numărul acestora. La rândurile privind plăţile restante se înscriu sumele de la sfârşitul exerciţiului financiar care au depăşit termenele de plată prevăzute în contracte sau acte normative. 2.16. Potrivit art. 185 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consiliul de administraţie, respectiv directoratul este obligat să depună la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă, situaţiile financiare anuale, raportul lor, raportul cenzorilor ori raportul auditorilor financiari, după caz. Depunerea situaţiilor financiare anuale şi a documentelor cerute de lege, în format hârtie şi în format electronic, se efectuează la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 627/1995 privind îmbunătăţirea disciplinei depunerii bilanţurilor contabile şi a altor documente cu caracter financiar-contabil şi fiscal, de către agenţii economici şi alţi contribuabili. De asemenea, la depunerea situaţiilor financiare anuale se vor avea în vedere şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Naţional, cu modificările şi completările ulterioare. B. Pentru entităţile care au optat pentru aplicarea sistemului simplificat de contabilitate 2.17. Entităţile care în exerciţiul financiar precedent au îndeplinit concomitent următoarele două criterii de mărime:cifra de afaceri netă sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro inclusiv; şitotalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro inclusivpot opta pentru aplicarea sistemului simplificat de contabilitate. În acest caz, acestea întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind:bilanţ simplificat (cod 10),cont de profit şi pierdere simplificat (cod 20).Acestea vor fi însoţite de formularul „Date informative“ (cod 30) şi formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40). 2.18. În vederea raportării unitare a informaţiilor, bilanţul simplificat va purta simbolul cod 10, iar contul de profit şi pierdere simplificat - simbolul cod 20. 2.19. (1) Încadrarea în criteriile de mărime prevăzute la pct. 2.17 se efectuează pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare anuale, respectiv a balanţei de verificare, încheiate la finele exerciţiului financiar precedent, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii aceluiaşi exerciţiu financiar. (2) Entităţile care la finele exerciţiului financiar precedent depăşesc limitele unuia sau ale ambelor criterii de mărime prevăzute la pct. 2.17 aplică Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu prima raportare contabilă efectuată în exerciţiul financiar următor celui pentru care s-a constatat depăşirea criteriilor.(3) Entităţile care îndeplinesc cele două criterii prevăzute la pct. 2.17, dar nu optează pentru aplicarea sistemului simplificat de contabilitate, aplică Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare.2.20. În cazul entităţilor nou-înfiinţate, acestea pot opta în primul exerciţiu financiar fie pentru aplicarea sistemului simplificat de contabilitate, fie pentru aplicarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare. Dacă în al doilea exerciţiu financiar de raportare aceste entităţi încetează să îndeplinească criteriile prevăzute la pct. 2.17, ele sunt obligate să aplice Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare. 2.21. (1) Entităţile care au optat pentru aplicarea sistemului simplificat de contabilitate utilizează pentru evidenţierea operaţiunilor economico-financiare planul de conturi simplificat şi tratamentele contabile prevăzute de reglementările contabile simplificate. (2) În funcţie de necesităţile de informaţii şi complexitatea operaţiunilor economico-financiare, aceste entităţi pot utiliza şi conturi din Planul de conturi general, precum şi tratamente contabile cuprinse în Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Entităţile care au utilizat o parte sau toate conturile din Planul de conturi general cuprins în Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, completează situaţiile financiare anuale simplificate pe baza informaţiilor corespunzătoare elementelor prezentate în aceste situaţii.(4) Entităţile care au optat pentru sistemul simplificat de contabilitate, inclusiv cele care au utilizat unele tratamente contabile cuprinse în Reglementările contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau o parte ori toate conturile din planul de conturi general cuprins în aceleaşi reglementări, întocmesc situaţii financiare anuale simplificate, care se compun din bilanţ şi cont de profit şi pierdere simplificate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.2.22. Situaţiile financiare anuale simplificate trebuie însoţite de o declaraţie scrisă de asumare a răspunderii pentru întocmirea acestora în conformitate cu sistemul simplificat de contabilitate. 2.23. Formularele cuprinse în situaţiile financiare anuale simplificate sunt prevăzute în cap. VI din Sistemul simplificat de contabilitate, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.239/2011. 2.24. (1) Situaţiile financiare anuale simplificate încheiate la 31 decembrie se întocmesc şi se semnează de către persoanele care organizează şi conduc contabilitatea entităţilor, potrivit legii. (2) Situaţiile financiare anuale simplificate se semnează şi de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii.2.25. În cazul subunităţilor fără personalitate juridică din România, care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, în scopul întocmirii situaţiilor financiare anuale simplificate, soldul contului 480 „Decontări în cadrul unităţii“/analitic distinct se transferă în contul 461 „Debitori diverşi“/analitic distinct sau 462 „Creditori diverşi“/analitic distinct, după caz, urmând ca, la începutul exerciţiului financiar următor, să se repună în conturile din care au provenit. 2.26. Entităţile vor completa datele de identificare (denumirea entităţii, adresa, telefonul şi numărul de înmatriculare la registrul comerţului), precum şi datele referitoare la încadrarea corectă în forma de proprietate şi codul unic de înregistrare, fără a se folosi prescurtări sau iniţiale. În căsuţe se vor trece codurile care delimitează încadrarea entităţii. Entităţile completează codul privind activitatea, cod format din 4 cifre (clase de activităţi), potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările ulterioare. Necompletarea corectă pe prima pagină a formularului „Bilanţ simplificat“ cu datele prevăzute mai sus sau completarea formularelor cuprinse în situaţiile financiare anuale simplificate cu date eronate conduce la imposibilitatea identificării entităţii ori a situaţiei economico-financiare, entitatea fiind sancţionată potrivit prevederilor art. 42 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 2.27. Persoanele juridice înscriu în formularul „Contul de profit şi pierdere simplificat“, la rândul 17 „Salarii şi indemnizaţii“, toate cheltuielile reprezentând drepturi salariale. La acest rând se cuprind şi drepturile colaboratorilor, stabilite potrivit legislaţiei muncii, care se preiau din rulajul debitor al contului 620 „Cheltuieli cu alte servicii executate de terţi“/analitic „Colaboratori persoane fizice“. La rândul 48 din formularul „Date informative“ (cod 30) se cuprinde contravaloarea tichetelor de masă acordate salariaţilor în baza prevederilor Legii nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare. 2.28. Situaţiile financiare anuale simplificate se întocmesc în lei. Această unitate de măsură se va trece pe fiecare formular. 2.29. În formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40), informaţiile sunt înscrise la costul istoric sau la valoarea reevaluată a imobilizărilor, după caz. 2.30. În formularul „Date informative“, la rândurile privind plăţile restante se înscriu sumele de la sfârşitul exerciţiului financiar care au depăşit termenele de plată prevăzute în contracte sau acte normative. 2.31. Potrivit art. 185 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, consiliul de administraţie, respectiv directoratul este obligat să depună la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă, situaţiile financiare anuale, raportul lor, raportul cenzorilor ori raportul auditorilor financiari, după caz. Depunerea situaţiilor financiare anuale şi a documentelor cerute de lege, în format hârtie şi în format electronic, se efectuează la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 627/1995. De asemenea, la depunerea situaţiilor financiare anuale se vor avea în vedere şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.085/2003, cu modificările şi completările ulterioare. III. Termenul de depunere a situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale simplificate la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice 3.1. Termenele pentru depunerea situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale simplificate la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sunt următoarele: a)pentru societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar; b)pentru celelalte persoane prevăzute la art. 1 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.Subunităţile din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate, cu excepţia subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European, depun situaţii financiare anuale încheiate la 31 decembrie la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar. 3.2. Entităţile vor depune, potrivit legii, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice situaţiile financiare anuale şi situaţiile financiare anuale simplificate încheiate la 31 decembrie, întocmite cu ajutorul programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. Situaţiile financiare anuale şi situaţiile financiare anuale simplificate depuse la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice vor fi însoţite de formularul „Date informative“ (cod 30) şi formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40). 3.3. Entităţile care nu au desfăşurat activitate de la constituire până la 31 decembrie nu întocmesc situaţii financiare anuale şi situaţii financiare anuale simplificate, urmând să depună în acest sens la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice o declaraţie pe propria răspundere a persoanei care are obligaţia gestionării entităţii, care să cuprindă toate datele de identificare a entităţii:denumirea completă (conform certificatului de înmatriculare);adresa şi numărul de telefon;numărul de înregistrare la registrul comerţului;codul unic de înregistrare;capitalul social.Depunerea la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice a declaraţiilor entităţilor care nu au desfăşurat activitate de la constituire până la 31 decembrie se efectuează în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar. 3.4. Nedepunerea situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale simplificate la 31 decembrie sau a declaraţiilor, după caz, menţionate la pct. 3.1 şi 3.3, se sancţionează conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 3.5. Potrivit art. 29 şi art. 30 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, şi de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile. Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite de o declaraţie scrisă a persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin care acestea îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi confirmă că: a)politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile; b)situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată; c)persoana juridică îşi desfăşoară activitatea în condiţii de continuitate.3.6. Situaţiile financiare anuale simplificate vor fi însoţite de raportul administratorilor la a cărui elaborare se aplică prevederile secţiunii 10 „Conţinutul raportului administratorilor“ din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare. IV. Completarea situaţiilor financiare anuale şi a situaţiilor financiare anuale simplificate încheiate la 31 decembrie A. Completarea situaţiilor financiare anuale la 31 decembrie de către entităţile al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic se efectuează folosindu-se Planul de conturi general prevăzut la cap. IV din Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare. B. Completarea situaţiilor financiare anuale simplificate la 31 decembrie de către entităţile care au optat pentru aplicarea sistemului simplificat de contabilitate se efectuează cu respectarea prevederilor pct. 2.21. V. Nomenclator - forme de proprietate
Codul Denumirea
10 PROPRIETATE DE STAT
11 Regii autonome
12 Societăţi comerciale cu capital integral de stat
13 Alte unităţi economice de stat netransformate în societăţi comerciale sau regii autonome
14 Companii şi societăţi naţionale
15 Societăţi comerciale reprezentând filiale ale unor societăţi comerciale cu capital integral de stat
20 PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat şi privat)
PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - sub 50%)
21 Societăţi comerciale cu capital de stat autohton şi de stat străin
22 Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat autohton şi străin
23 Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat autohton
24 Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat străin
PROPRIETATE MIXTĂ (cu capital de stat - 50% şi peste 50%)
25 Societăţi comerciale cu capital de stat autohton şi de stat străin
26 Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat autohton şi străin
27 Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat autohton
28 Societăţi comerciale cu capital de stat şi privat străin
29 Societăţi comerciale reprezentând filiale ale unor societăţi comerciale cu capital majoritar de stat
30 PROPRIETATE INDIVIDUALĂ - PRIVATĂ (cu capital: privat autohton, privat autohton şi străin, privat străin, societăţi agricole)
31 Societăţi comerciale în nume colectiv
32 Societăţi comerciale în comandită simplă
33 Societăţi comerciale în comandită pe acţiuni
34 Societăţi comerciale pe acţiuni
35 Societăţi comerciale cu răspundere limitată
36 Societăţi agricole
37 Societăţi comerciale cu capital de stat, privatizate în cursul anului curent
40 PROPRIETATE COOPERATISTĂ
41 Cooperative de consum
42 Cooperative meşteşugăreşti
43 Cooperative şi asociaţii agricole netransformate
44 Cooperative de credit
50 PROPRIETATE OBŞTEASCĂ (societăţi comerciale aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor politice şi obşteşti)

VI. Formatul electronic al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale simplificate 6.1. Formatul electronic al situaţiilor financiare anuale întocmite de entităţile al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic şi al situaţiilor financiare anuale simplificate întocmite de entităţile care au optat pentru aplicarea sistemului simplificat de contabilitate, conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. 6.2. Programul de asistenţă este pus la dispoziţia entităţilor gratuit de unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau poate fi descărcat de pe portalul Ministerului Finanţelor Publice, de la adresa www.mfinante.ro 6.3. Formatul electronic al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale simplificate, generat prin programele de asistenţă, constă într-un fişier PDF având ataşat un fişier .xml şi un fişier cu extensia .zip. Fişierul cu extensia .zip va conţine documentele cerute de lege scanate alb-negru, lizibil şi cu o rezoluţie care să permită încadrarea în limita a 10 MB a fişierului PDF la care este ataşat fişierul .zip. ANEXA Nr. 2Sistemul de raportare anuală la 31 decembrie I. Prevederi generale 1.1. Entităţile prevăzute la art. 5 din ordin şi care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit art. 27 alin. (3) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de forma de organizare şi forma de proprietate, au obligaţia să întocmească şi să depună raportări anuale la 31 decembrie la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. 1.2. Sistemul de raportare anuală se aplică şi persoanelor juridice aflate în lichidare, potrivit legii, precum şi subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European. 1.3. Entităţile prevăzute la pct. 1.1 şi 1.2 pot depune raportările anuale direct la registratura unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau la oficiile poştale, prin scrisori cu valoare declarată, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 627/1995 privind îmbunătăţirea disciplinei depunerii bilanţurilor contabile şi a altor documente cu caracter financiar-contabil şi fiscal, de către agenţii economici şi alţi contribuabili. De asemenea, la depunerea raportărilor anuale la 31 decembrie se vor avea în vedere şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.085/2003 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la implementarea Sistemului Electronic Naţional. 1.4. În cazul subunităţilor fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, în scopul întocmirii raportărilor anuale, soldul conturilor 481 „Decontări între unitate şi subunităţi“ şi 482 „Decontări între subunităţi“ se transferă în contul 461 „Debitori diverşi“/analitic distinct sau 462 „Creditori diverşi“/analitic distinct, după caz, urmând ca, la începutul următorului an calendaristic, să se repună în conturile din care au provenit. II. Cerinţe privind întocmirea şi depunerea raportărilor anuale încheiate la 31 decembrie 2.1. Entităţile prevăzute la pct. 1.1 şi 1.2 întocmesc şi depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportări anuale la 31 decembrie care cuprind următoarele formulare: a)Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii (cod 10), în structura prevăzută la pct. 4.2; b)Situaţia veniturilor şi cheltuielilor (cod 20), în structura prevăzută la pct. 4.3; c)Date informative (cod 30), în structura prevăzută în anexa nr. 3 la ordin; d)Situaţia activelor imobilizate (cod 40), în structura prevăzută în anexa nr. 3 la ordin.2.2. Formularele „Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii“, „Situaţia veniturilor şi cheltuielilor“, „Date informative“ şi „Situaţia activelor imobilizate“ cuprinse în raportarea anuală la 31 decembrie sunt întocmite pe baza balanţei de verificare a conturilor sintetice la data de 31 decembrie. 2.3. Entităţile completează datele de identificare (denumirea entităţii, adresa, numărul de telefon şi numărul de înmatriculare la registrul comerţului), precum şi datele referitoare la încadrarea corectă în forma de proprietate şi codul unic de înregistrare fără a se folosi prescurtări sau iniţiale. În căsuţe se vor trece codurile care delimitează încadrarea entităţii. 2.4. Entităţile completează codul privind activitatea, cod format din 4 cifre (clase de activităţi), din Clasificarea activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările ulterioare. Necompletarea corectă pe prima pagină a formularului „Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii“ cu datele prevăzute mai sus sau completarea formularelor cuprinse în raportările anuale la 31 decembrie cu date eronate conduce la imposibilitatea identificării entităţii ori a situaţiei economico-financiare, entitatea fiind sancţionată potrivit prevederilor art. 42 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 2.5. (1) Raportările anuale la 31 decembrie se semnează de persoanele abilitate potrivit legii să semneze situaţiile financiare anuale. (2) Raportările anuale la 31 decembrie se semnează şi de către administratorul sau persoana care are obligaţia gestionării entităţii.2.6. Formatul electronic al raportărilor anuale la 31 decembrie, conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice pentru întocmirea raportărilor anuale la 31 decembrie, aplicabil entităţilor prevăzute la pct. 1.1 şi 1.2. Programul de asistenţă este pus la dispoziţia entităţilor gratuit de unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau poate fi descărcat de pe serverul web al Ministerului Finanţelor Publice, de la adresa www.mfinante.ro. Acest program este elaborat distinct de programul de asistenţă aplicabil pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale, respectiv situaţiile financiare anuale simplificate. 2.7. Entităţile depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportările anuale la 31 decembrie, în format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă. 2.8. Formatul electronic al raportărilor anuale la 31 decembrie, generat prin programele de asistenţă, constă întrun fişier PDF având ataşat un fişier .xml. 2.9. Formularele care compun raportările anuale la 31 decembrie se completează în lei. Această unitate de măsură se va trece pe fiecare formular. 2.10. La completarea formei de proprietate se va avea în vedere acelaşi nomenclator privind formele de proprietate, aplicabil entităţilor pentru care exerciţiul financiar coincide cu anul calendaristic, cuprins în anexa nr. 1 la ordin. III. Termenul de depunere a raportărilor anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice 3.1. Depunerea la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice a raportărilor anuale la 31 decembrie, întocmite de entităţile prevăzute la pct. 1.1, precum şi de subunităţile deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European, se efectuează în termen de 150 de zile de la încheierea anului calendaristic. 3.2. Raportarea anuală întocmită de persoanele juridice aflate în lichidare, potrivit prevederilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada lichidării se depune, în termen de 90 de zile de la încheierea anului calendaristic, la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice. 3.3. Entităţile care nu au desfăşurat activitate de la constituire până la 31 decembrie nu întocmesc raportări anuale la 31 decembrie, urmând să depună în acest sens la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice o declaraţie pe propria răspundere a persoanei care are obligaţia gestionării entităţii, care să cuprindă toate datele de identificare a entităţii:denumirea completă (conform certificatului de înmatriculare);adresa şi numărul de telefon;numărul de înregistrare la registrul comerţului;codul unic de înregistrare;capitalul social.Depunerea la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice a declaraţiilor entităţilor care nu au desfăşurat activitate de la constituire până la 31 decembrie se efectuează în termen de 60 de zile de la încheierea anului calendaristic. 3.4. Nedepunerea raportărilor anuale la 31 decembrie sau a declaraţiilor, după caz, menţionate la pct. 3.1-3.3 se sancţionează conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. IV. Structura formularelor cuprinse în raportările anuale la 31 decembrie 4.1. Completarea raportărilor anuale la 31 decembrie se efectuează folosindu-se planul de conturi cuprins în reglementările contabile aplicabile. 4.2. Structura formularului „Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii“ (cod 10)*), prevăzut la pct. 2.1 lit. a), este următoarea: Judeţul ........ ................ ................ ........ ..........l_l_l Entitatea ........ ................ ................ ........ ............. Adresa: localitatea ........ ........ ..........., sectorul ....., str. ........ ........... nr. ...., bl. ...., sc. .........., ap. ........ Telefon ........ ........ ..........., fax ........ ........ ............. Număr din registrul comerţului ........ ........ ............. Forma de proprietate ........ ................ ................ ...............l_l_l Activitatea preponderentă (denumire clasă CAEN) ........ ........... Cod clasă CAEN ........ ................ ................ ................l_l_l_l_l Cod unic de înregistrare ........ ........ ...........l_l_l_l_l_l_l_l_l_l *) Formularul „Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii“ este reprodus în facsimil. Administrator Numele şi prenumele ........ ........ ............... Semnătura ........ ................ ........ ............. Ştampila unităţii Întocmit Numele şi prenumele ........ ........ .............. Calitatea ........ ................ ................ ........ Semnătura ........ ................ ........ ............. Nr. de înregistrare în organismul profesional 4.3. Structura formularului „Situaţia veniturilor şi cheltuielilor“ (cod 20)**), prevăzut la pct. 2.1 lit. b), este următoarea: *) Conturi de repartizat după natura elementelor respective. **) Formularul „Situaţia veniturilor şi cheltuielilor“ este reprodus în facsimil. Administrator Numele şi prenumele ........ ........ ............... Semnătura ........ ................ ........ ............. Ştampila unităţii Întocmit Numele şi prenumele ........ ........ .............. Calitatea ........ ................ ................ ........ Semnătura ........ ................ ........ ............. Nr. de înregistrare în organismul profesional ANEXA Nr. 3Structura formularelor „Date informative“ (cod 30) şi „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40) şi modul de completare a acestora 1. Formularele care compun situaţiile financiare anuale şi situaţiile financiare anuale simplificate încheiate la 31 decembrie, precum şi raportările anuale la 31 decembrie vor fi însoţite de formularul „Date informative“ (cod 30) şi formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40)1). Entităţile care aplică sistemul simplificat de contabilitate şi au folosit planul de conturi cuprins în aceste reglementări contabile simplificate vor completa formularele „Date informative“ (cod 30) şi „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40) 1) Formularele „Date informative“ şi „Situaţia activelor imobilizate“ sunt reproduse în facsimil. folosind conturile corespunzătoare informaţiilor prezentate în aceste formulare. 2. În formularul „Date informative“ (cod 30), la rândurile 01 şi 02 coloana 1, entităţile care au în subordine subunităţi vor înscrie cifra 1, indiferent de numărul acestora. 3. La rândurile privind plăţile restante din formularul „Date informative“ (cod 30) se înscriu sumele care la data de 31 decembrie au depăşit termenele de plată prevăzute în contracte sau acte normative. 4. La rândul 48 din formularul „Date informative“ (cod 30) se va cuprinde contravaloarea tichetelor de masă acordate salariaţilor în baza prevederilor Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare. 5. În formularul „Situaţia activelor imobilizate“ (cod 40), informaţiile sunt înscrise la costul istoric sau la valoarea reevaluată a imobilizărilor, după caz. În cadrul acestui formular, la „Situaţia ajustărilor pentru depreciere“ se înscriu informaţiile din contabilitate reprezentând ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare aferente imobilizărilor. *) Pentru statutul de „persoane juridice afiliate“ se vor avea în vedere prevederile art. 7 alin. (1) pct. 21 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. **) Se va completa cu cheltuielile efectuate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, respectiv cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativă, dezvoltarea tehnologică şi inovarea, stabilite potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare. ***) Cheltuielile de inovare se determină potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.450/2004 al Comisiei din 13 august 2004 de punere în aplicare a Deciziei nr. 1.608/2003/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind producţia şi dezvoltarea statisticilor comunitare privind inovarea, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 267 din 14 august 2004. 1) În categoria „Alte datorii în legătură cu persoanele fizice şi persoanele juridice, altele decât datoriile în legătură cu instituţiile publice (instituţiile statului),“ nu se vor înscrie subvenţiile aferente veniturilor existente în soldul contului 472. 2) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăţilor, care sunt negociabile şi tranzacţionate, potrivit legii. 3) Titluri de valoare care conferă drepturi de proprietate asupra societăţilor, care nu sunt tranzacţionate. Administrator Numele şi prenumele ........ ........ ............... Semnătura ........ ................ ........ ............. Ştampila unităţii Întocmit Numele şi prenumele ........ ........ .............. Calitatea ........ ................ ................ ........ Semnătura ........ ................ ........ ............. Nr. de înregistrare în organismul profesional ........ ............. Administrator Numele şi prenumele ........ ........ ............... Semnătura ........ ................ ........ ............. Ştampila unităţii Întocmit Numele şi prenumele ........ ........ .............. Calitatea ........ ................ ................ ........ Semnătura ........ ................ ........ ............. Nr. de înregistrare în organismul profesional



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 52/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 52 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu