Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.4542 din 08.09.2014

pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea şi funcţionarea învăţământului terţiar nonuniversitar, organizat la nivelul colegiilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, în anul şcolar 2014-2015
ACT EMIS DE: Ministerul Educatiei Nationale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 663 din 09 septembrie 2014

SmartCity1

În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 185/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei naţionale şi ministrul delegat pentru învăţământul superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică emit prezentul ordin. Articolul 1Se aprobă Metodologia-cadru privind organizarea şi funcţionarea învăţământului terţiar nonuniversitar, organizat la nivelul colegiilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, în anul şcolar 2014-2015, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Direcţia generală învăţământ superior, Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, Autoritatea Naţională pentru Calificări şi instituţiile de învăţământ superior duc la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin. Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul educaţiei naţionale, Remus Pricopie p. Ministrul delegat pentru învăţământul superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, Tudor Prisecaru, secretar de stat
ANEXĂMETODOLOGIE-CADRU privind organizarea şi funcţionarea învăţământului terţiar nonuniversitar, organizat la nivelul colegiilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, în anul şcolar 2014-2015 Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1 (1) Prezenta metodologie reglementează organizarea şi funcţionarea, în anul şcolar 2014-2015, a nivelului de învăţământ terţiar nonuniversitar ce se poate organiza de către instituţiile de învăţământ superior acreditate în cadrul unor structuri fără personalitate juridică, denumite colegii, înfiinţate în condiţiile legii în acest scop.(2) Colegiul este condus de un director. Articolul 2 (1) Conform prevederilor
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, nivelul de învăţământul terţiar nonuniversitar se organizează pentru absolvenţii de liceu.
(2) Instituţiile de învăţământ superior acreditate care organizează învăţământ terţiar nonuniversitar în cadrul colegiilor elaborează o metodologie proprie ce vizează organizarea şi funcţionarea acestui învăţământ. Articolul 3 (1) Instituţiile de învăţământ superior acreditate oferă, în cadrul colegiilor, cursuri de învăţământ de nivel terţiar nonuniversitar autorizate în condiţiile legii.(2) Iniţiativa înfiinţării nivelului de învăţământ terţiar nonuniversitar se realizează prin hotărârea Senatului instituţiei de învăţământ superior acreditate, la propunerea Consiliului de administraţie.(3) Sediul, resursa umană şi resursele materiale se aprobă conform prevederilor legale în vigoare. Capitolul IIOrganizarea şi funcţionarea Articolul 4 (1) Învăţământul terţiar nonuniversitar se organizează la forma cu frecvenţă pentru calificările profesionale/ocupaţiile corespunzătoare nivelului de calificare 5, conform Cadrului Naţional al Calificărilor (CNC), aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 918/2013.
(2) Calificările profesionale/ocupaţiile corespunzătoare nivelului de calificare sunt conforme celor menţionate în Registrul Naţional al Calificărilor - RNC, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Până la aprobarea RNC se utilizează nomenclatoarele calificărilor profesionale pentru care se asigură pregătirea prin învăţământul preuniversitar.(3) Învăţământul terţiar nonuniversitar organizat în cadrul colegiilor are o durată de 1-3 ani, în funcţie de complexitatea calificării şi de numărul de credite dobândite, şi se derulează pe baza Standardelor de Pregătire Profesională (SPP) aprobate de către Ministerul Educaţiei Naţionale pentru calificările respective. Articolul 5Învăţământul terţiar nonuniversitar poate fi organizat în colegii, conform prezentei metodologii-cadru, numai în domeniile şi calificările pentru care instituţiile de învăţământ superior care le organizează au programe de studii universitare de licenţă acreditate/autorizate ( nivel 6 CNC). Articolul 6(1) Pentru anul şcolar 2014-2015, instituţiile de învăţământ superior de stat acreditate pot proceda, în condiţiile legii, la organizarea de colegii în cadrul cărora se desfăşoară nivelul de învăţământ terţiar nonuniversitar care se finanţează integral de către solicitanţi.(2) Taxele de admitere la colegiu se stabilesc la propunerea Consiliului de administraţie din instituţia de învăţământ superior acreditată şi se aprobă prin hotărâre a Senatului.(3) Candidaţii admişi încheie un contract de şcolarizare cu instituţia de învăţământ superior acreditată.(4) Taxa corespunzătoare şcolarizării se aprobă de către Senatul universităţii, la propunerea Consiliului de administraţie, şi se afişează odată cu planul de şcolarizare. Articolul 7Instituţiile de învăţământ superior acreditate înaintează, în condiţiile legii, Ministerului Educaţiei Naţionale lista calificărilor ce se propun a fi şcolarizate în cadrul colegiilor în anul şcolar 2014-2015, însoţită de planul de şcolarizare, cuprinzând calificările/ocupaţiile profesionale şi numărul de locuri pentru fiecare domeniu, până la data de 20 octombrie 2014, în vederea aprobării prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. Capitolul IIIAdmiterea Articolul 8 (1) Fiecare instituţie de învăţământ superior acreditată care organizează învăţământ terţiar nonuniversitar, prin intermediul colegiilor, elaborează o metodologie proprie de admitere, conform prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.346/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de admitere în învăţământul postliceal.(2) Metodologia proprie pentru admitere este elaborată de către colegiu, este avizată de Consiliul de administraţie şi este aprobată prin hotărârea Senatului universităţii. Capitolul IVFinalizarea studiilor. Evaluarea şi certificarea rezultatelor învăţării Articolul 9Finalizarea studiilor, respectiv evaluarea şi certificarea rezultatelor învăţării în colegiile din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate se realizează în conformitate cu prevederile ordinului ministrului educaţiei naţionale privind aprobarea metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal. Capitolul VDispoziţii finale Articolul 10Instituţiile de învăţământ superior acreditate întreprind măsurile legale necesare pentru organizarea colegiilor la data intrării în vigoare a prezentei metodologii-cadru.

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 4542/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 4542 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 4542/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu