ORDIN Nr
ORDIN Nr. 45
din 15 aprilie 2009
privind delegarea catre
secretarul de stat pentru armamente a competentei îndeplinirii unor atributii
aflate în responsabilitatea ministrului apararii nationale
ACT EMIS DE:
MINISTERUL APARARII NATIONALE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 264 din 22 aprilie 2009
Pentru aplicarea dispoziţiilor
art. 32 alin. (3) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr.
346/2006, cu modificările ulterioare,
ministrul apărării
naţionale emite prezentul ordin.
Art. 1. - (1) Se deleagă secretarului de stat
pentru domeniul de competenţă al ministrului apărării naţionale, după
armamente competenţa îndeplinirii unor atribuţii aflate în cum urmează:
a) în ceea ce priveşte prevederile Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor
internaţionale;
b) în ceea ce priveşte programul anual al achiziţiilor
publice al Ministerului Apărării Naţionale privind înzestrarea cu armament,
tehnică de luptă şi materiale cu destinaţie militară, precum şi listele şi
fişele obiectivelor de investiţii aferente acestuia, începând cu anul 2010;
c) în domeniul cercetării ştiinţifice.
(2) Secretarul de stat pentru armamente îl informează pe ministrul apărării naţionale anual sau ori de câte ori este
nevoie despre activităţile desfăşurate în temeiul alin. (1).
Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul apărării naţionale,
Mihai Stănisoară