ORDIN Nr. 374
din 10 aprilie 2006
privind aprobarea Strategiei
in domeniul sanatatii mintale
ACT EMIS DE:
MINISTERUL SANATATII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 373 din 2 mai 2006
Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei
generale de asistentă medicală, structuri sanitare si salarizare nr. E.N.
9.163/2006,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 168/2005 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările
ulterioare,
ministrul sănătăţii emite
următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă Strategia în domeniul sănătăţii
mintale, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - (1) Comisia de specialitate psihiatrie din
cadrul Ministerului Sănătăţii va desemna un grup de lucru pentru implementarea
strategiei prevăzute la art. 1.
(2) Strategia prevăzută la art. 1 va sta la baza
elaborării Programului naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia
psihiatrică şi psihosocială.
Art. 3. - Prezentul ordin se va publica în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii,
Gheorghe Eugen
Nicolăescu
ANEXA
STRATEGIA
în domeniul sănătăţii mintale
I. Preambul
Raportul anual (2001) al Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii arată că tulburările psihice sunt o importantă sursă de dizabilităţi,
5 din primele 10 poziţii ale ierarhiei bolilor în funcţie de capacitatea de a
genera dizabilităţi fiind ocupate de tulburări psihice.
Prevalenta pe viaţă a acestor boli este de aproximativ
33% ceea ce înseamnă că unul din trei oameni va avea, la un moment dat, pe
parcursul vieţii, o tulburare psihică diagnosticabilă prin criterii
internaţional acceptate. Prevalenta pe 6 luni este de aproximativ 20%. Chiar
dacă în România nu dispunem de studii epidemiologice recente (pentru că sunt
foarte costisitoare) nu există nici un motiv pentru a crede că ne situăm sub
acest nivel considerat teoretic. Dimpotrivă, există suficiente indicii care
sugerează, în ultimul deceniu, valori semnificativ mai mari (în raport cu media
europeană): deteriorarea generală a stării de sănătate a populaţiei,
expansiunea abuzurilor şi a dependenţelor de substanţe psihoactive, creşterea
ratei suicidului, suprasaturarea cu factori de stres a societăţii (declin
economic, creşterea şomajului, scăderea nivelului de trai), expansiunea
comportamentelor agresive şi violente etc.
Importanţa problemei este subliniată şi de faptul că,
spre deosebire de marea majoritate a bolilor somatice, o boală psihică prezentă
la o anumită persoană reprezintă o sursă de alterare a echilibrului
microgrupului social (familial, profesional) în care această persoană trăieşte.
In evaluarea costurilor economice ale tulburărilor psihice se estimează că
raportul între costurile globale şi costurile directe (legate de asistenţa
medicală) este de aproximativ 9/1, ceea ce înseamnă că intervenţia societăţii
trebuie să fie preponderent preventivă. De pildă, studii foarte recente demonstrează că în majoritatea ţărilor
europene costurile globale ale alcoolismului sunt mai mari de 1% (până la 5%!)
din PIB.
In afară de datele de prevalentă ale unor tulburări
psihice constituite (deci cu spaţiu nosografic clar delimitat prin criterii
internaţionale de diagnostic) există şi categoria „simptomelor izolate",
estimată la 18-20% ca prevalentă punctuală. Opinia actuală este că trebuie
intervenit încă din acest stadiu larvar de boală.
Ingrijirile de sănătate mintală
în România se concentrează, în prezent, în spitalele de psihiatrie şi sunt
subordonate unui model excesiv biologizant. Oarecum paradoxal, numărul de
paturi de psihiatrie este printre cele mai scăzute din Europa (76,1 paturi la
100.000 de locuitori). Nu există decât o comunicare formală între unităţile cu
paturi şi cele ambulatorii, continuitatea îngrijirilor se limitează adesea la
continuitatea administrării unui anumit medicament psihotrop, nu se poate vorbi
despre o anume specializare, nu există conceptul de echipă terapeutică şi cu
atât mai puţin acela de îngrijiri comunitare. In opinia publică persistă imaginea
negativă a bolii psihice, a purtătorilor acestor boli, a spaţiilor de îngrijire
şi chiar a celor ce o îngrijesc.
In aceste condiţii necesitatea
unei reforme este de domeniul evidenţei. Această reformă nu s-a făcut din cel
puţin 3 motive:
- lipsa unei viziuni şi a unei strategii la nivel
central;
- lipsa resurselor financiare;
- lipsa coeziunii şi a unei determinări autentice la
nivelul profesioniştilor de sănătate mintală.
Ministerul Sănătăţii îşi propune adoptarea unei
politici în sănătatea mintală, politică pe care o prezentăm în continuare.
II. Viziune, valori şi
principii
Viziune
Ministerul Sănătăţii îşi propune să furnizeze servicii
de sănătate mintală accesibile, de calitate şi bazate pe nevoile existente,
într-un mediu cât mai puţin restrictiv, precum şi programe acoperitoare de
promovare, prevenire şi educaţie în sănătate mintală.
Valori şi principii de organizare ale reformei sistemului de îngrijiri
Valoarea esenţială care stă la baza realizării acestei
strategii este respectul pentru drepturile omului şi respectarea demnităţii
umane.
Trecerea de la sistemul tradiţional de îngrijiri la
unul care pune accent pe integrarea persoanei în comunitate implică acceptarea
unui set de valori explicite.
Acestea sunt:
1. Responsabilitatea echipei comunitare - presupune
responsabilitatea pentru persoana cu probleme de sănătate mintală la orice
moment, indiferent dacă aceasta se găseşte într-o facilitate de îngrijire
(spitalicească, centru de zi, centru de reabilitare etc.) sau în comunitate. A
avea această responsabilitate este un lucru dificil, deoarece persoana
frecventează numeroase unităţi de îngrijire, nu are o constanţă profesională şi
dispune de resurse în general limitate de trai independent. Responsabilitatea
pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală se încadrează unei logici de
cuprindere geografică şi se operaţionalizează după o prealabilă evaluare a
nevoilor populaţionale din aria de cuprindere dată (pentru evaluarea
problemelor existente în comunitatea deservită şi identificarea posibilelor
soluţii de întâmpinare a acestora).
2. Participarea comunităţii - comunitatea deservită
de un sistem integrat de îngrijiri de sănătate mintală participă la deciziile
şi coordonarea acestuia.In general, implementarea unor programe comunitare de
îngrijiri de sănătate mintală s-a confruntat la început cu o rezistenţă
crescută a comunităţii de a-şi asuma şi de a susţine aceste iniţiative. Aceste
rezerve ale comunităţii se datorează, pe de o parte, atitudinilor negative care
mai persistă în legătură cu boala mintală, dar şi faptului că implementarea
programelor s-a făcut iniţial fără consultarea comunităţilor. Actualmente, în
consiliile directoare ale sistemelor de suport comunitar sunt invitaţi să
participe lideri politici şi persoane marcante din comunitate, precum şi orice
persoană care poate să aibă un statut de lider informai (în special lideri ai
comunităţilor etnice sau religioase). Tendinţa actuală în sistemele funcţionale
de îngrijiri de sănătate mintală este aceea de a realiza planul de servicii cu
sprijinul reprezentanţilor comunităţii. Realizarea planurilor de servicii se
face după o prealabilă educare a participanţilor asupra sistemului de
îngrijiri, precum şi de informare asupra resurselor disponibile, asupra
prevederilor legale şi de funcţionare practică a unităţilor de îngrijire din
sistem. Planul de servicii pentru o populaţie dintr-o anumită arie de
cuprindere se realizează nu numai prin consultări cu liderii comunitari, ci şi
printr-o prealabilă analiză a nevoilor populaţionale şi după o consultare cu
reprezentanţi ai beneficiarilor şi familiilor lor.
3. Accesibilitatea serviciilor - presupune toate
mecanismele puse în joc pentru ca persoanele care au
nevoie de îngrijiri să cunoască serviciile din comunitate şi să facă uz de
acestea. In primul rând, accesibilizarea unui serviciu presupune o locaţie
spaţială uşor de localizat şi de atins, precum şi o accesibilitate lingvistică
- acolo unde există minorităţi etnice/lingvistice, serviciul va cuprinde în echipa sa terapeutică persoane aparţinând
respectivei comunităţi. Accesibilizarea serviciilor presupune şi angajarea
echipei terapeutice în acţiuni sociale, care implică campanii de promovare a
serviciilor, intervenţii care să crească şansa ca persoanele care au nevoie de
tratament să beneficieze într-adevăr de acesta, căutarea unor soluţii de
asistenţă locativă mai ieftină, precum şi găsirea unor oportunităţi şi soluţii
pentru reinserţia profesională. Pentru a realiza aceste obiective, echipa
terapeutică trebuie să se angajeze activ în acţiuni şi campanii de reducere a
stigmatizării persoanelor cu probleme severe de sănătate mintală.
4. Echilibru între componentele sistemului - fiecare componentă a sistemului trebuie să fie în
echilibru cu celelalte, astfel încât persoana în dificultate să poată beneficia
de îngrijiri, indiferent de nevoile ei. A realiza un echilibru între
componentele unui sistem comunitar este un lucru dificil din mai multe puncte
de vedere. In primul rând, serviciile publice, private şi neguvernamentale pot
să propună programe care în fond nu fac nimic altceva decât să dubleze oferta,
lăsând componente de servicii sub- sau nedezvoltate deloc. In al doilea rând,
existenţa unor profesionişti, echipe de profesionişti sau grupe de consumatori
care se angajează activ în dezvoltarea unui anumit sector al sistemului poate
să aibă ca rezultat subdezvoltarea unor alte sectoare prin alocarea
preferenţială de resurse umane şi materiale. Pentru a asigura echilibrul
ofertei de servicii, fiecare sistem de suport comunitar necesită un management
centralizat care să aloce resursele în funcţie de nevoile reale ale
beneficiarilor.
5. Continuitatea îngrijirilor - în mod ideal, continuitatea îngrijirilor înseamnă că fiecare consumator
beneficiază de servicii de la aceiaşi profesionişti pe tot parcursul îngrijirii
sale. Serviciile de sănătate mintală tind să fie compartimentalizate, iar
transferul informaţiilor despre evoluţia, tratamentele şi nevoile
beneficiarilor se face uneori anevoios, datorită birocraţiei crescute şi
aspectelor legate de confidenţialitate în transmiterea informaţiilor.
Alternativa cea mai eficientă este aceea a managementului de caz. Managerul de
caz ideal are atât rol de susţinător al consumatorilor (prin acţiuni de advocacy), de manager de sistem, prin
integrarea tuturor informaţiilor despre serviciile şi programele disponibile în
teritoriu, precum şi de terapeut. Pentru a-şi îndeplini aceste obiective,
managerul ar trebui să aibă o încărcătură de cazuri redusă, deservind în mod
ideal maximum 15 clienţi.
6. Alternative minimal restrictive - alternativele
minimal restrictive presupun tratarea persoanelor cu probleme de sănătate
mintală în unităţi de îngrijire care să interfereze cât mai puţin cu drepturile
lor civile şi cu participarea lor la viaţa comunitară. In această ordine de
idei, spitalizarea va fi indicată numai atunci când este strict necesară, fie
datorită riscului de auto- sau heteroagresivitate, fie datorită necesităţii
aplicării unor tratamente sau investigaţii speciale.
7. Accentul pe reabilitare - interesul pentru
reabilitare este dublu. In primul rând, politicile de dezinstituţionalizare
grăbite ale anilor 70 au „aruncat" în stradă mulţi psihotici cronici, al
căror risc de deteriorare a funcţionării este foarte rapid în comunitate. De
asemenea, întârzierea demarării procesului reabilitativ după debutul maladiei
aduce cu sine o creştere a potenţialului de dizabilitate. Apariţia noilor
generaţii de neuroleptice, cu efecte secundare considerabil mai puţine,
favorizează de asemenea procesul de reabilitare. Principalul punct de greutate al procesului de
reabilitare ar trebui să fie inserţia sau reinserţia profesională, precum şi
îmbunătăţirea abilităţilor funcţionale.
8. Specializarea îngrijirilor - asigurarea unor
servicii care să deservească un anumit tip de patologie sau care să ofere un
anumit tip de îngrijire. In România, la un nivel momentan neoficial, sunt
recunoscute subspecializări, cum ar fi gerontopsihiatria, psihiatria
comunitară, psihiatria legală, psihoterapia sau tratamentul adicţiilor, dar nu
există prevederi legale care să statueze aceste supracompetenţe sau profesii în
sine (cum este cazul psihoterapiei). Unităţile de îngrijire, cu rare excepţii,
sunt de tip „psihiatrie generală", alăturând clienţi cu patologii şi
niveluri de funcţionare psihosocială diferite.
9. Implicarea beneficiarilor şi a familiilor acestora
în procesul de îngrijire - oferta actuală a sistemului de îngrijiri de sănătate
mintală este, în mare măsură, sub controlul psihiatrului. Consultarea
beneficiarilor, a familiilor acestora sau a formelor asociative constituite sub
egida implicării consumatorilor de servicii de sănătate mintală sunt acţiuni
deloc uzuale în practica zilnică. Dezvoltarea unor sisteme de îngrijiri care
urmăresc o integrare comunitară optimă implică un parteneriat activ între
profesionişti şi utilizatorii de servicii în domenii cum ar fi: acţiuni sociale
comune, consultarea consumatorilor în ceea ce priveşte furnizarea de servicii,
dezvoltarea noilor servicii sau restructurarea celor existente, implicarea
familiilor ori comunităţii în procesul de îngrijiri, sprijinirea iniţiativelor
de întrajutorare şi suport comunitar etc.
10. Centrarea pe probe a
practicii clinice şi comunitare - o serie de iniţiative şi tehnologii în
domeniul sănătăţii mintale şi-au dovedit, în momentul de faţă, fie ineficienta,
fie faptul că sunt extrem de costisitoare în comparaţie cu proceduri sau
servicii alternative. Stabilirea unor standarde de calitate pentru serviciile
de îngrijiri şi asistenţă şi importarea şi adaptarea unor tehnologii şi formule
de organizare care şi-au dovedit eficienţa şi efectivitatea trebuie să
reprezinte o prioritate a organizatorilor reformei.
III. Scop şi obiective
Scop: scăderea
morbidităţii datorită bolilor psihice şi ameliorarea parametrilor de sănătate
mintală la nivelul întregii populaţii.
Obiective:
a) reformarea sistemului de îngrijiri în sănătatea
mintală;
b) reducerea factorilor de
risc şi de vulnerabilizare pentru boala psihică;
c) realizarea unei poziţionări superioare a
conceptului de sănătate mintală în sistemul de valori al societăţii româneşti.
Ultimul obiectiv, de a cărui atingere depinde într-o
bună măsură realizarea celorlalte două, impune un scurt comentariu. Există
câteva idei simple care definesc clar importanţa sănătăţii mintale. Aceste idei
trebuie cultivate cu grijă şi responsabilitate în societatea românească:
- nu există sănătate fără sănătate mintală;
- sănătatea mintală este o dimensiune a calităţii
vieţii şi o resursă pentru o dezvoltare pozitivă;
- fiecare persoană are dreptul la sănătate mintală;
salvgardarea şi promovarea sănătăţii mintale reprezintă o responsabilitate a
întregii societăţi;
- fiecare membru al comunităţii este responsabil
pentru climatul general al societăţii, iar atitudinea sa va influenţa în ultimă
instanţă dimensiunea publică a sănătăţii mintale;
- utilizatorii serviciilor de sănătate mintală
trebuie să aibă acelaşi statut ca şi utilizatorii oricăror servicii de
sănătate.
IV. Axe strategice (module)
Strategia Ministerului Sănătăţii în domeniul sănătăţii
mintale poate fi sintetizată în 5 axe pe care le vom numi în continuare module:
1. modulul „prevenţie";
2. modulul „sistem de îngrijiri";
3. modulul „legislaţie";
4. modulul „resurse";
5. modulul „conexiuni cu alte sisteme".
1. Modulul prevenţie
(profilaxie primară)
In orice strategie de sănătate mintală versantul
preventiv trebuie să fie prioritar.
Pentru realizarea acestui
obiectiv se vor încuraja colaborările în parteneriat cu organizaţii
neguvernamentale specializate în domeniul sănătăţii mintale, care pot furniza
proiecte profesionale, eventual cu finanţare externă, şi pot constitui mijloace
de transferare a expertizei în domeniu (adesea costisitoare prin faptul că
necesită evaluări complexe, experienţă anterioară, implicarea unor specialişti
multidisciplinari) în vederea generalizării unor astfel de iniţiative la
condiţiile noastre specifice. De asemenea, se va încuraja cooperarea
interdepartamentală (cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării în primul rând,
Ministerul Apărării Naţionale etc.) pentru identificarea nevoilor
grupurilor-ţintă, elaborarea mesajelor, a programelor şi evaluarea lor
post-factum.
Ministerul Sănătăţii are în vedere 3 tipuri de
prevenţie, în funcţie de populaţia-ţintă:
a) prevenţia generală, ce vizează întreaga populaţie.
Exemple:
- programe de igienă mintală (uzul/abuzul de substanţe
psihoactive, profilaxia insomniilor etc);
- managementul stresului, al situaţiilor de criză şi
al conflictelor etc;
- programe destinate părinţilor pentru educarea
copiilor în prevenirea abuzului de alcool, droguri sau pentru prevenirea
abuzării copiilor (campanii de postere tematice, stimularea conştientizării
societăţii civile, implicarea părinţilor în activitatea educaţională din
şcoli);
- programe de parteneriate cu mass-media pentru răspândirea sistematică a concepţiilor referitoare la
un stil de viaţă sănătos sau de valorizare a activităţii de voluntariat;
- programe de asistenţă pentru situaţii de criză
(dezastre);
- atragerea în parteneriate a unor instituţii de largă
reprezentare, cum este Biserica;
b) prevenţia selectivă, ce vizează grupuri
populaţionale al căror risc de a dezvolta tulburări psihice este semnificativ
mai mare decât al mediei. Exemple:
- programe privind copiii instituţionalizaţi;
- programe adresate copiilor
şi adolescenţilor cu antecedente heredo-colaterale de dependenţă de alcool;
- programe adresate copiilor convalescenţi care au
suferit agresiuni cerebrale;
- programe de integrare-protecţie a copiilor cu boli
severe, cu potenţial transmisibil - SIDA;
c) prevenţia focalizată, ce vizează grupuri cu risc
înalt (simptome minimale, markeri biologici, predispoziţie genetică; fără să se
întrunească criteriile internaţionale de diagnostic pentru o anumită tulburare
psihică). Exemple:
- programe privind copiii cu
antecedente heredo-colaterale de patologie afectivă, schizofrenie etc;
- programe privind populaţia vârstnică;
- programe de dezvoltare a reţelei de suport social
pentru reducerea efectelor psihosociale defavorabile asupra vârstnicilor;
- programe destinate copiilor cu risc pentru
afecţiuni psihice majore prin prezenţa familială a unei vulnerabilităţi
genetice (schizofrenie, boli afective, adicţii etc.) sau prin prezenţa unui
factor familial extern (părinţi cu adicţii, familie asistată social) sau prin
tulburări de comportament (opoziţionism, violenţă în mediul şcolar);
- înfiinţarea de centre de consiliere, încurajarea
celor aparţinând de ONG-uri, având ca populaţii-ţintă familiile cu risc;
- programe pentru părinţii/familiile dezorganizate cu risc crescut de abuzare/neglijare a copiilor,
copii orfani.
Se va urmări identificarea factorilor de risc
biologici, psihologici şi sociali, prin metodologii specifice (screening),
eventual adaptate populaţiei de referinţă.
Intervenţia preventivă (profilaxia primară) trebuie să
facă obiectul unor programe educaţionale, medicale, de asistenţă socială etc.
Conceptul, dar mai ales formatul de tip program asigură structura optimă,
pornind de la formularea obiectivelor finale şi de etapă, de la resursele umane
şi financiare şi terminând cu monitorizarea realizării.
Ministerul Sănătăţii consideră ca fiind fundamentală
plasarea în poziţie prioritară, în cadrul modulului prevenţie, a programelor şi
acţiunilor ce vizează sănătatea mintală a copiilor şi adolescenţilor. In acest
context obiectivele imediate sunt:
- promovarea unei concepţii mai cuprinzătoare asupra
protecţiei sănătăţii mintale care să includă atât copilul, cât şi familia sa,
cel puţin mama;
- înfiinţarea unor centre de consiliere prenatală;
- înfiinţarea de centre de consiliere a familiilor cu
copii aflate în dificultate (risc de abandon, cu copii instituţionalizaţi,
monoparentale, cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate);
- prevenirea întârzierii dezvoltării psihomotorii a
copilului prin reintroducerea examinărilor periodice care să includă teste
(screening) pentru depistarea şi intervenţia precoce;
- întărirea protecţiei sănătăţii mintale a copilului
şcolar prin pregătirea continuă a personalului medical şcolar;
- introducerea de programe de
sănătate mintală a copilului şcolar care să asigure armonizarea cerinţelor
programului de învăţământ cu potenţial cognitiv-emoţional al elevilor (teme mai
puţine pentru acasă, fără exagerările actuale); vizează îmbunătăţirea integrării
şcolare, reducerea riscului de tulburări de conduită, a părăsirii precoce a
şcolii;
- creşterea ponderii educaţiei sanitare în şcoli
vizând dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos şi formarea competenţelor sociale
(combaterea toxicomaniilor, alcoolismului, suicidului, violenţei), asigurarea
educaţiei sexuale;
- diversificarea formelor de intervenţie
medico-educaţională în şcoli şi în afara lor pentru a acoperi nevoile speciale
ale unor categorii de copii şi tineri cu vulnerabilitate crescută (diferite
forme de handicap, dezavantaj social, cu risc crescut de dezadaptare socială şi
delincventă);
- introducerea de programe de consiliere preventivă
adresate copilului şi familiei cu un părinte bolnav somatic sever.
Pentru tineri şi persoanele adulte:
- dezvoltarea de programe de
prevenţie primară (informare şi consiliere) a adicţiilor, oferite de medicii
generalişti şi la nivelul medicinii primare);
- dezvoltarea de programe de sprijin psihologic
adresate tinerilor delincvenţi introduşi în condiţii de probaţiune, precum şi
ofiţerilor de probaţiune.
2. Modulul sistem de
îngrijiri (profilaxie secundară şi terţiară)
Ministerul Sănătăţii consideră că reformarea sistemului
de îngrijiri în sănătatea mintală trebuie să se facă prin respectarea
următoarelor principii, validate de experienţa internaţională:
1. al zonalităţii (teritorializării);
2. al echipei terapeutice;
3. al continuităţii îngrijirilor;
4. al specializării (multicriteriale: vârstă,
patologie, abordare terapeutică);
5. al orientării comunitare.
Odată adoptate aceste principii, reforma impune pe
termen scurt şi mediu un compromis între dispozitivul de îngrijiri actual şi
cel prefigurat.
Promovarea unui nou tip de structuri care să asigure
dezvoltarea îngrijirilor în direcţia celor 5 principii enunţate.
2.1. Flexibilizarea structurilor prevăzute/existente
în fiecare zonă (laborator de sănătate mintală/centru de sănătate mintală)
prin:
a) asigurarea mobilităţii echipei existente în
centrul de sănătate mintală teritorial;
b) dezvoltarea centrelor de
criză, inclusiv a celor funcţionând pe lângă spitalele generale sau
policlinici;
c) dezvoltarea serviciilor de psihiatrie de legătură;
d) dezvoltarea compartimentelor de psihiatrie din
spitalele generale teritoriale.
2.2. Dezvoltarea stadială, progresivă, echilibrată,
adecvată nevoilor locale şi resurselor disponibile a serviciilor şi
structurilor celor mai potrivite specificului local, care să asigure
continuitatea îngrijirilor în condiţii cât mai apropiate ambientului firesc
natural al pacientului (îngrijire de tip comunitar).
2.3. După asigurarea capacităţilor de îngrijire de
tip comunitar, se poate trece la transferarea sarcinilor de îngrijire - prin
dezinstituţionalizare - către acest sector, prin reducerea adecvată a numărului
de paturi din spitalele de profil existente în teritoriu. Se va asigura
practic, în acest mod, îngrijirea populaţiei de pacienţi existente în teritoriu
în condiţii de tip comunitar, cu aceleaşi fonduri, dar în condiţii mai bune de
cost-eficienţă. Acest proces trebuie să înceapă după înfiinţarea unui număr
adecvat (minimal) de unităţi ambulatoriu teritorializate.
Structuri (dispozitivul de îngrijiri):
- centrul de sănătate mintală;
- spitalul de psihiatrie;
- secţia/compartimentul de psihiatrie din spitalul
general;
- staţionarul de zi;
- centrul de intervenţie în criză;
- reţele specializate: dependenţe, gerontopsihiatrie
etc. Centrul de sănătate mintală trebuie să devină piesa fundamentală a sistemului. Centrul de
sănătate mintală, denumire acreditată în statele Uniunii Europene pentru
asistenţa psihiatrică comunitară ambulatorie, este echivalentul laboratorului de sănătate
mintală, înfiinţat prin ordinul ministrului sănătăţii nr. 86/1976. (In prezent
prin ordinul ministrului sănătăţii nr. 736 din 2 noiembrie 1999, laboratorul de
sănătate mintală este integrat în spitalul psihiatric sau în spitalul general
cu secţie de psihiatrie.)
Centrul de sănătate mintală trebuie să devină unitatea
de bază a îngrijirilor psihiatrice, el reprezentând în fapt deplasarea
accentului îngrijirilor spre ambulatoriu, o alternativă la spitalizare ce
permite o mai bună monitorizare a tratamentului şi a programelor de reabilitare
şi realizarea unui raport cost-eficienţă optim.
Centrul de sănătate mintală, ca element structural
major al sistemului de îngrijiri, poate îndeplini şi alte funcţii importante,
cum sunt screeningul pentru identificarea factorilor de risc şi a nevoilor
concrete ale unui anumit teritoriu sau implementarea unor programe de prevenţie
selectivă şi focalizată.
Asistenţa comunitară va dezvolta şi măsuri de prevenţie
secundară prin colaborarea cu serviciile de asistenţă socială în vederea:
- interesării părinţilor în realizarea unui statut de
îngrijire corespunzător al copiilor cu diferite riscuri;
- plasamentului acestor copii
în instituţii adecvate când nu mai există alte soluţii;
- identificării precoce a copiilor cu semne minore de
dezvoltare/dezadaptare (performanţe şcolare proaste, hiperactivitate, tulburări
de atenţie etc), întrucât ei constituie o populaţie cu riscuri viitoare mai
mari de comunicare, de construire a stimei de sine, cu riscuri comportamentale,
depresie, adicţie la substanţe, violenţă;
- dezvoltării unor oportunităţi bazate pe resursele
locale care să ţintească compensarea dificultăţilor de mai sus prin stimularea
socializării secundare în grupuri de adolescenţi, prin dezvoltarea unor
deprinderi sănătoase de petrecere a timpului liber, a stimei de sine şi
capacităţilor normale de adaptare la comunitate;
- dispensarizării la un nivel mai complex
(biopsihosocial), mai intens şi competent decât în prezent, la nivelul echipei
terapeutice şi cu ajutorul unor oportunităţi multiple (case protejate, vizite
la domiciliu, grupuri terapeutice, grupuri de foşti dependenţi, gen AA etc.)
sprijinite/dezvoltate cu ajutorul autorităţilor/comunităţilor locale.
3. Modulul legislaţie
La acest nivel Ministerul Sănătăţii are în vedere:
• elaborarea normelor de implementare pentru Legea
sănătăţii mintale care a fost adoptată sub numele de Legea nr. 487/2002. Legea
are titlul „Legea privind promovarea sănătăţii mintale şi a protecţiei
persoanelor cu tulburări psihice", proiect în a cărui elaborare au fost
respectate „Principiile pentru protecţia persoanelor cu tulburări psihice şi
ale ameliorării îngrijirilor de sănătate mintală" conţinute în Rezoluţia
46/119 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 17 decembrie
1991.
După adoptarea acestor norme, Ministerul Sănătăţii se
va implica în procesul de implementare, atât la nivelul corpului de
profesionişti în sănătatea mintală (prin ateliere zonale, cu ajutorul grupului
de specialişti ce au lucrat la elaborarea legii), cât şi la nivelul întregii
populaţii (prin campanie de mediatizare);
• alte segmente legislative ce privesc:
- regimul substanţelor
psihoactive (inclusiv băuturile alcoolice);
- diseminarea modelelor violenţei prin diverse canale
mediatice;
- regimul juridic al persoanelor cu tulburări psihice
care comit infracţiuni.
4. Modulul resurse
a) Resurse financiare
Ministerul Sănătăţii va continua să finanţeze Programul
de profilaxie în sănătatea mintală şi va urmări, prin comisia de specialitate,
o continuă ameliorare a acestui program. Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii
va încuraja identificarea unor linii extrabugetare de finanţare, inclusiv din
surse externe (internaţionale): Banca Mondială, PHARE etc.
b) Resurse umane
Ministerul Sănătăţii va urmări elaborarea şi
implementarea următoarelor:
- programe de formare adaptate obiectivelor acestei
strategii, la toate nivelurile (studenţi la medicină,
medici psihiatri, psihologi, asistente, asistenţi sociali etc);
- programe de specializare pentru medicii de familie;
- mecanisme de atragere către zona sănătăţii mintale
a altor specialişti: sociologi, jurişti, reprezentanţi ai clerului etc.
Dezvoltarea îngrijirilor psihiatrice comunitare şi
asistenţa socială adecvată trebuie să constituie o prioritate. Aceasta include
implicarea medicilor de familie şi a lucrătorilor din îngrijirile de sănătate
primară în îngrijirile de sănătate mintală.
Vor fi dezvoltate programe de instruire adecvate pentru
toţi profesioniştii de sănătate mintală, în concordanţă cu standardele
europene.
5. Modulul conexiuni cu
alte sisteme (subsisteme de interfaţă)
Complexitatea unei strategii naţionale de sănătate
mintală impune, ca element tactic, realizarea unui grup de conexiuni cu alte
sisteme. Este foarte probabil ca succesul strategiei să depindă de
funcţionalitatea acestor subsisteme de interfaţă. Principalele conexiuni sunt:
a) cu sistemul medical general:
- dezvoltarea psihiatriei de legătură (liaison psychiatry: compartimente de
psihiatrie în spitalul general);
- combaterea tendinţelor rejective faţă de bolnavul
psihic manifestate în comunitatea medicinii somatice;
- dezvoltarea unei strategii
de alianţă cu medicina de familie;
b) cu învăţământul universitar şi cercetarea
ştiinţifică:
- inserarea problematicii sănătăţii mintale în
programa analitică a facultăţilor de medicină, psihologie, sociologie etc;
- înfiinţarea unui departament de sănătate mintală în
cadrul Institutului de Sănătate Publică;
- înfiinţarea unui Institut de Cercetări în Sănătate
Mintală (prin colaborare cu Academia de Ştiinţe Medicale);
c) cu mass-media:
- programe de informare şi sensibilizare adresate
tinerilor jurnalişti;
- program de monitorizare a presei în vederea
combaterii tendinţelor stigmatizatoare faţă de boala psihică şi purtătorii ei;
d) cu sistemul asociativ (ONG-uri):
In implementarea acestei strategii Ministerul Sănătăţii
va colabora în continuare, inclusiv prin crearea unui
grup de lucru permanent, cu principalele ONG-uri din
domeniu: Liga Română pentru Sănătate Mintală, Asociaţia Psihiatrică Română şi
altele.
V. Rezultate aşteptate
1. accesibilitate
crescută a serviciilor (prin distribuţie teritorială echilibrată);
2. servicii orientate spre nevoile comunităţii (prin
dezvoltarea centrelor de sănătate mintală);
3. creşterea calităţii îngrijirilor (prin
diversificare şi respectarea standardelor de calitate);
4. reducerea factorilor de risc pentru sănătatea mintală şi orientarea spre nevoile grupurilor
celor mai vulnerabile (prin dezvoltarea abordării preventive);
5. dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală în
spitalele generale şi la nivelul asistenţei primare;
6. finanţarea echitabilă, transparentă şi adaptată
nevoilor a serviciilor de sănătate mintală;
7. dezvoltarea unui cadru de colaborare
intersectorială pentru a răspunde complexităţii problemelor de sănătate mintală
(funcţionarea unui comitet interministerial pentru sănătate mintală);
8. dezvoltarea parteneriatelor cu societatea civilă
în promovarea sănătăţii mintale.
VI. Concluzie
Prezenta strategie a Ministerului Sănătăţii în domeniul
sănătăţii mintale a fost gândită şi elaborată în concordanţă cu recomandările
auditului de sănătate mintală al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (2001).
Materializarea acestei strategii impune conceperea unui Plan naţional de
sănătate mintală, cu obiective pe termen scurt, mediu şi lung, cu o
monitorizare corespunzătoare, precum şi cu responsabilizări precise.