ORDIN Nr. 3576
din 30 martie 2009
privind acordarea
acreditarii pentru unitatea de învatamant preuniversitar particular Gradinita
„Funny English Center" din Iasi
ACT EMIS DE:
MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 236 din 9 aprilie 2009
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.
1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al
Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Invăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului
nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea
autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de
educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.
21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie
a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de
acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr.
15 din 25 noiembrie 2008 privind propunerea de acordare a acreditării pentru
unităţile de învăţământ preuniversitar particular evaluate în perioada mai -
noiembrie 2008,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se acordă acreditarea pentru unitatea de
învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Funny English Center" din
Iaşi, pentru nivelul de învăţământ „preşcolar", cu sediul în str. Islaz
nr. 48, localitatea Iaşi, judeţul Iaşi.
Art. 2. - Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Grădiniţa „Funny English Center" din Iaşi, acreditată potrivit
dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes
public, parte a sistemului naţional de învăţământ şi beneficiază de toate
drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar 2009-2010.
Art. 3. - (1) Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Grădiniţa „Funny English Center" din Iaşi dispune de patrimoniu
propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în
interesul învăţământului.
(2) In caz de desfiinţare, dizolvare sau lichidare,
patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Funny
English Center" din Iaşi revine fondatorilor.
Art. 4. - Personalul didactic, didactic auxiliar şi
personalul nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la
unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Grădiniţa „Funny
English Center" din Iaşi.
Art. 5. - Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Grădiniţa „Funny English Center" din Iaşi este monitorizată şi
controlată periodic de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Agenţia
Română de Asigurare a Calităţii în Invăţământul Preuniversitar, în colaborare
cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi, în vederea verificării respectării
standardelor care au stat la baza acreditării.
Art. 6. - Societatea Comercială „Funny English" -
S.R.L., unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Grădiniţa
„Funny English Center" din Iaşi, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi
Inovării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Invăţământul
Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Judeţului Iaşi vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
Ecaterina Andronescu