Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.3484 din 19.12.2012

pentru modificarea anexei la Decizia nr. 10/2012 privind modificările contractuale aferente rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor care se află în implementare finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 2.330/2012
ACT EMIS DE: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 10 din 07 ianuarie 2013

SmartCity1

Având în vedere:• Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, aprobat prin Decizia CE nr. 5.811/2007;• Regulamentul (CE) nr. 1.081/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul Social European şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.784/1999;• Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, cu modificările şi completările ulterioare;• Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională;• Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 1.605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene;Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare;Hotărârea Guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă;Hotărârea Guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ulterioare;Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare;Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse nr. 600/2008 pentru aprobarea unor acorduri de delegare de funcţii privind implementarea Programului operaţional sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013“, cu modificările şi completările ulterioare;• Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice nr. 1.117/2.170/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operaţiunilor finanţate prin Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013“; Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 31/2010 privind aprobarea Manualului de identitate vizuală pentru instrumentele structurale 2007-2013 în România;Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare;Hotărârea Guvernului nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare;Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare;Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 1.995/2011 pentru aprobarea modificărilor aplicabile contractelor de finanţare de tip strategic şi contractelor de finanţare de tip grant semnate de beneficiarii de finanţare nerambursabilă din Programul operaţional sectorial „Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013“ (POSDRU) ca urmare a intrării în vigoare a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.359/2011 pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.548/2009, şi a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.370/2011 privind modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.548/2009;• celelalte reglementări comunitare şi naţionale aplicabile,ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale emite următorul ordin: Articolul I Punctul 1 din anexa la Decizia nr. 10/2012 privind modificările contractuale aferente rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor care se află în implementare finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 2.330/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 7 septembrie 2012, va avea următorul cuprins: 1. În cazul proiectelor pentru care beneficiarii depun la AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat cereri de rambursare finale, se vor aplica prevederile prezentei notificări la contractul de finanţare, care vor avea ca obiect următoarele modificări/completări:

La articolul 7 - Rambursarea cheltuielilor efectuate în cadrul Proiectului şi rambursarea finală, alineatul (10) şi/sau alineatul (12) vor avea următorul cuprins: Cererea de rambursare finală va fi transmisă la AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat, în termen de 180 de zile de la finalizarea perioadei de implementare a Proiectului aşa cum a fost definită în cadrul art. 2.

La capitolul II - Aspecte privind implementarea proiectelor, articolul 9 din Instrucţiunea nr. 44 privind clarificarea unor aspecte privind implementarea proiectelor finanţate prin POSDRU 2007-2013, se modifică şi va avea următorul cuprins: Cheltuielile angajate pe perioada de implementare a Proiectului pot fi plătite de către Beneficiar/Partener într-o perioadă de maximum 180 de zile de la data finalizării implementării Proiectului. Articolul IIDecizia prevăzută la art. I va fi adaptată corespunzător de către organismele intermediare la nivelul tuturor contractelor de finanţare în implementare şi pentru toate proiectele care au finalizat implementarea la 31 iulie 2012 şi ulterior acestei date. Articolul IIIMinisterul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin Direcţia generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, precum şi organismele intermediare responsabile cu implementarea Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul IVPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Mariana Câmpeanu

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 3484/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 3484 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 3484/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu