Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.3206 din 11.09.2014

privind aprobarea normelor metodologice de acordare a majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale, precum şi stabilirea condiţiilor şi activităţilor în vederea acordării majorării pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, pentru funcţionarii publici cu statut special şi personalul civil din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
ACT EMIS DE: Ministerul Justitiei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 701 din 24 septembrie 2014

SmartCity1

Având în vedere dispoziţiile art. 13 alin. (3), (4), (5) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. art. 15 din cap. II secţiunea a 2-a din anexa nr. VII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională“ la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul justiţiei emite următorul ordin: Articolul 1Se aprobă Normele metodologice de acordare a majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale, pentru funcţionarii publici cu statut special şi personalul civil din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Condiţiile şi activităţile în vederea acordării majorării pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, pentru funcţionarii publici cu statut special şi personalul civil din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, se stabilesc potrivit anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 3Drepturile reglementate în prezentul ordin se aplică cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Ministrul justiţiei, Robert Marius Cazanciuc
ANEXA Nr. 1NORME METODOLOGICE de acordare a majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale, pentru funcţionarii publici cu statut special şi personalul civil din Administraţia Naţională a Penitenciarelor Articolul 1Funcţionarii publici cu statut special şi personalul civil din Administraţia Naţională a Penitenciarelor care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorii acestora, beneficiază de o majorare de până la 50% din salariul de bază prevăzut de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009, denumită în continuare majorare. Articolul 2Sunt considerate lucrări de excepţie acele lucrări care: a)conduc la realizarea unor obiective cu impact deosebit asupra organizării şi funcţionării structurilor din sistemul administraţiei penitenciare; b)necesită efectuarea unor activităţi cu un grad ridicat de specializare; c)sunt realizate în grupuri de lucru înfiinţate în vederea elaborării unor proiecte importante, specifice sistemului administraţiei penitenciare; d)contribuie, identifică sau obţin noi surse de venituri. Articolul 3Sunt considerate misiuni speciale acele activităţi care: a)au un grad de complexitate mai mare decât atribuţiile prevăzute în fişa postului; b)implică existenţa unor riscuri deosebite pentru siguranţa personalului sau pentru funcţionarea în bune condiţii a sistemului administraţiei penitenciare. Articolul 4(1) Majorarea se acordă individual, pe o perioadă de maximum 6 luni, pentru cel mult 5% din numărul total de posturi prevăzute în statele de organizare, în limita a 30% din suma salariilor de bază, a salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, cumulat pe totalul bugetului ordonatorului principal de credite.(2) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), majorarea se poate acorda aceloraşi persoane, în acelaşi procent sau într-un procent diferit, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale şi dacă se respectă procedura reglementată la art. 5. Articolul 5 (1) Majorarea se acordă la propunerea motivată în scris a superiorului ierarhic, care va cuprinde şi procentul majorării, stabilit în funcţie de lucrările de excepţie sau misiunile speciale, precum şi perioada de acordare.(2) Propunerea de acordare a majorării se analizează în consiliul de conducere al unităţii respective, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative. În urma analizei se emite un aviz motivat.(3) Competenţa de acordare a majorării, inclusiv stabilirea procentului majorării şi a perioadei de acordare, pe baza propunerii şi a avizului, este următoarea:a)ministrul justiţiei, pentru directorul general şi directorii generali adjuncţi ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; b)directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru directorii şi directorii adjuncţi din unităţile subordonate, pentru personalul din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi pentru personalul din Subunitatea de pază şi escortare deţinuţi transferaţi; c)directorii unităţilor subordonate, pentru restul personalului din subordine. (4) Repartizarea pe unităţi a numărului beneficiarilor majorării se stabileşte o dată la 6 luni de Consiliul de conducere al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative, astfel încât să se asigure distribuirea echitabilă pe unităţi şi categorii de personal. (5) Administraţia Naţională a Penitenciarelor ţine evidenţa persoanelor care beneficiază de majorare, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea procentelor prevăzute la art. 4 alin. (1). Articolul 6(1) Majorarea nu se acordă:a)în toate situaţiile în care nu se acordă salariul de bază; b)în situaţia punerii la dispoziţie ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale sau a trimiterii în judecată; c)când nu mai sunt îndeplinite criteriile de acordare. (2) Prevederile art. 5 se aplică în mod corespunzător şi pentru cazurile prevăzute la alin. (1). ANEXA Nr. 2CONDIŢIILE ŞI ACTIVITĂŢILE în vederea acordării majorării pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, pentru funcţionarii publici cu statut special şi personalul civil din Administraţia Naţională a Penitenciarelor Articolul 1Funcţionarii publici cu statut special şi personalul civil din Administraţia Naţională a Penitenciarelor care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care nu se pot compensa cu timp liber corespunzător, beneficiază de o majorare de 75% din salariul de bază prevăzut de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009, proporţional cu timpul efectiv lucrat în aceste zile. Articolul 2 (1) Centralizatorul lunar al activităţii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează se întocmeşte de către un responsabil desemnat de şeful compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea salariatul, se aprobă de directorul unităţii şi se comunică compartimentului financiar din unitate, după expirarea termenului legal de 30 de zile pentru compensarea cu timp liber corespunzător.(2) Centralizatorul lunar al activităţii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează va avea următoarea formă:MINISTERUL JUSTIŢIEI Administraţia Naţională a Penitenciarelor Unitatea ........ ........... Aprob Directorul unităţii, ........ ................ ............ CENTRALIZATOR LUNAR al activităţii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează de către personalul din ........ ................ ................ .......... (denumirea structurii) în luna ........ ........ ..........

Nr. crt. Numele şi prenumele Activitatea desfăşurată Cine a dispus desfăşurarea activităţii Data şi intervalul de timp Nr. de ore Semnătura persoanei care a prestat activitatea Semnătura şefului compartimentului Observaţii
0 1 2 3 4 5 6 7 8

Întocmit Numele, prenumele, data şi semnătura ........ ................ ................ ........ ..........

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 3206/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 3206 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 3206/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu