ORDIN Nr. 3203
din 18 noiembrie 2009
privind prospectul de
emisiune al certificatelor de trezorerie cu dobanda denominate în euro lansate
în luna noiembrie 2009
ACT EMIS DE:
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 795 din 20 noiembrie 2009
In temeiul:
- art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr.
34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu
modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007
privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
109/2008, cu modificările ulterioare, ale Normelor metodologice de aplicare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică,
aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Regulamentului privind operaţiunile cu titluri de
stat emise în formă dematerializată, aprobat prin Ordinul ministrului economiei
şi finanţelor publice nr. 2.509/2008, al Regulamentului Băncii Naţionale a
României nr. 11/2005 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de
Banca Naţională a României şi al Regulamentului Băncii Naţionale a României nr.
12/2005 privind piaţa secundară a titlurilor de stat administrată de Banca
Naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare, şi al
Convenţiei nr. 184.575/13/2005, încheiată între Ministerul Finanţelor Publice
si Banca Naţională a României,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
Art. 1. -In vederea refinanţării datoriei publice şi
finanţării deficitului bugetar, se aprobă prospectul de emisiune al
certificatelor de trezorerie cu dobândă denominate în euro, în valoare nominală
totală de 500.000.000 euro, prevăzut în anexa care face parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 2. - Direcţia generală de trezorerie şi datorie
publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul finanţelor publice,
Bogdan Alexandru Drăgoi,
secretar de stat
ANEXA
PROSPECT DE EMISIUNE
al certificatelor de trezorerie cu dobândă
denominate în euro lansate în luna noiembrie 2009
Art. 1. -In vederea refinanţării datoriei publice şi
finanţării de certificate de trezorerie cu dobândă denominate în euro,
deficitului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice anunţă lansarea astfel:
Codul ISIN
|
Data licitaţiei
|
Data emisiunii
|
Data scadenţei
|
Nr. de zile
|
Valoare emisiune
- euro -
|
RO0910CTE016
|
26 noiembrie 2009
|
30 noiembrie 2009
|
29 noiembrie 2010
|
364
|
500.000.000
|
Art. 2. -Valoarea nominală individuală a unui
certificat de trezorerie cu dobândă este de 100.000 euro.
Art. 3. - Metoda de vânzare este licitaţia şi va avea
loc la data menţionată în tabelul de mai sus, iar adjudecarea se va efectua
după metoda cu preţ uniform.
Art. 4. - (1) Ofertele de cumpărare sunt competitive şi
necompetitive.
(2) In cadrul ofertei de cumpărare competitive se vor
indica elementele cuprinse în anexa nr. 6 la Normele Băncii Naţionale a
României nr. 13/2005 în aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României
nr. 11/2005 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca
Naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Numărul de tranşe valorice la rate diferite ale
randamentului nu este restricţionat.
(4) Ofertele de cumpărare necompetitive pot fi depuse
de persoane fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor de credit, astfel cum
sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind
instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,
în calitate de clienţi ai dealerilor primari.
(5) In cadrul ofertei de cumpărare necompetitive se vor
indica elementele cuprinse în anexa nr. 5 la Normele Băncii Naţionale a
României nr. 13/2005 în aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României
nr. 11/2005 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca
Naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare. Executarea
acestora se va efectua la rata dobânzii finale a licitaţiei. Se admit oferte de
cumpărare necompetitive într-o pondere de 25% din totalul emisiunilor anunţate.
(6) Fiecare tranşă a ofertei de cumpărare competitive
sau necompetitive va fi de minimum 100.000 euro.
Art. 5. - Dobânda se plăteşte în data de 29 noiembrie
2010, prin creditarea conturilor de corespondent în euro ale dealerilor primari
şi/sau ale instituţiilor de credit, aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de
clienţi ai dealerilor primari, deţinători înregistraţi, comunicate oficial de
către aceştia Băncii Naţionale a României cu cel puţin două zile lucrătoare
anterior datei plăţii dobânzii.
Dobânda se va determina conform formulei:
D = VN x r x z
360
în care:
D - dobânda;
VN - valoarea nominală;
r- rata dobânzii
(exprimată cu două zecimale);
z = număr de zile pentru care se calculează dobânda.
Art. 6. - Certificatele de trezorerie cu dobândă
denominate în euro pot fi cumpărate de către dealerii primari, care vor depune
oferte atât în cont propriu, cât şi în contul clienţilor, persoane fizice şi
juridice.
Art. 7. - Ofertele de cumpărare se depun la Banca
Naţională a României, ce acţionează în calitate de administrator al pieţei
primare şi secundare a titlurilor de stat şi al sistemului de
înregistrare/depozitare, în ziua licitaţiei, până la ora 12,00.
Art. 8. - Rezultatul licitaţiei se va stabili în
aceeaşi zi la sediul Băncii Naţionale a României de către comisia de licitaţie
constituită în acest scop şi va fi dat publicităţii.
Art. 9. - Plata certificatelor de trezorerie cu dobândă
denominate în euro se va efectua la data emisiunii, până cel târziu la ora
15,00 - ora României, prin transferarea de către dealerul primar şi/sau de
către instituţiile de credit, aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în
calitate de clienţi ai dealerilor primari, deţinători înregistraţi, în contul
de euro număr 0D al Băncii Naţionale a României (BIC: NBORROBU), deschis la
Bank for International Settlements, Basle (BIC: BISBCHBB), via Banque de France
Paris (Safire) Paris (BIC: BDFEFRPPCCT), IBAN: FR7630001000640000005532338, a
sumei reprezentând valoarea nominală a certificatelor de trezorerie cu dobândă
denominate în euro adjudecate.
Art. 10. - Răscumpărarea certificatelor de trezorerie
cu dobândă denominate în euro se va efectua la data scadenţei, prin creditarea
conturilor corespondente în euro ale dealerilor primari şi/sau ale
instituţiilor de credit, aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de clienţi ai
dealerilor primari, deţinători înregistraţi, comunicate oficial Băncii
Naţionale a României cu cel puţin două zile lucrătoare anterior datei
scadenţei, cu suma reprezentând valoarea nominală a certificatelor de
trezorerie cu dobândă denominate în euro.
Art. 11. - Evenimentele de plată aferente
certificatelor de trezorerie cu dobândă denominate în euro se gestionează în
conformitate cu Regulile Sistemului de înregistrare şi decontare a
operaţiunilor cu titluri de stat - SaFIR.
Art. 12. - Dacă data la care trebuie efectuată una
dintre plăţile aferente titlului de stat este o zi de sărbătoare sau o zi
nelucrătoare, plata se va face în următoarea zi lucrătoare, fără obligarea la
dobânzi moratorii. Titlurile de stat care se regăsesc în această situaţie rămân
în proprietatea deţinătorului înregistrat şi nu pot fi tranzacţionate.
Art. 13. - Regimul fiscal al titlurilor de stat
prevăzute la art. 1 este reglementat de legislaţia în vigoare.