Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 2559 din 6 octombrie 2010

privind modificarea si completarea Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 101/2008 pentru aprobarea modelului si continutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor si contributiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau retinere la sursa

ACT EMIS DE: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 692 din 15 octombrie 2010

Având în vedere prevederile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, cu modificările ulterioare, ale art. 81 şi ale art. 228 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile referitoare la obligaţiile declarative prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile legislaţiei specifice privind contribuţiile sociale,

în temeiul prevederilor art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 101/2008 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La anexa nr. 10 „Instrucţiuni de completare a formularului 102 «Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale», cod 14.13.01.40", la capitolul I, punctul 1, subpunctul 1.1, după litera e) se introduc două noi litere, literele f) şi g), cu următorul cuprins:

,,f) contribuţia individuală de asigurări sociale datorată de persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele de natură salarială;

g) contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj datorată de persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele de natură salarială."

2. In anexa nr. 10 la capitolul II, secţiunea B, punctul 4, primul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:

„4. Pentru contribuţiile prevăzute la poziţiile nr. 1-3, 6-15, 18, 20-28 din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale prevăzut în anexa nr. 16, formularul se completează de către angajatori sau entităţi asimilate acestora şi de către plătitorii de venit, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 609/2003, cu modificările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, cu modificările ulterioare, ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.644/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor secţiunii a 5-a din cap. I din Ordonanţa Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în'materie financiar-fiscală, referitoare la activităţile de declarare şi colectare a creanţelor bugetare reprezentând contribuţii sociale şi ale legislaţiei specifice."

3. La anexa nr. 16 „Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale", după poziţia nr. 26 se introduc două noi poziţii, poziţiile nr. 27 şi 28, cu următorul cuprins:

Nr. crt.

Denumire creanţă fiscală

Temei legal

„27.

Contribuţia individuală de asigurări sociale datorată de persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele de natură salarială

Art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, cu modificările ulterioare

28.

Contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj datorată de persoanele care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele de natură salarială

Art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010, cu modificările ulterioare"

Art. II. - Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu obligaţiile de plată cu termen de declarare 25 octombrie 2010.

Art. III. - Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. IV. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Sorin Blejnar

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 2559/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 2559 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 2559/2010
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu