Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.2515 din 28.06.2018

privind stabilirea cuantumului tarifelor pentru emiterea avizelor de specialitate necesare pentru intervenţiile asupra imobilelor aflate în zonele de protecţie a monumentelor istorice şi în zonele construite protejate
ACT EMIS DE: Ministerul Culturii si Identitatii Nationale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 614 din 17 iulie 2018

SmartCity1

În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) pct. 11 şi art. 26 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) pct. 16 şi art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul culturii şi identităţii naţionale emite următorul ordin: Articolul 1Tariful pentru eliberarea avizelor de specialitate necesare pentru intervenţiile asupra imobilelor aflate în zonele de protecţie a monumentelor istorice şi în zonele construite protejate este de 3 lei/m2 suprafaţă desfăşurată, pentru toate categoriile de lucrări de intervenţii, indiferent de beneficiar, finalitatea sau destinaţia imobilului, şi nu poate depăşi 15.000 lei. Articolul 2
(1) Suprafeţele care stau la baza calculului tarifelor prevăzute la art. 1 sunt cele precizate în documentaţia prezentată spre avizare, întocmită şi asumată conform prevederilor legale în vigoare.
(2) Atunci când suprafeţele intervenţiilor supuse avizării nu sunt clar precizate în documentaţia prezentată spre avizare, la solicitarea emitentului avizului de specialitate se vor depune completările necesare, care să indice suprafeţele care stau la baza calculului tarifului.
Articolul 3
(1) Tarifele se percep, indiferent de emitentul avizului, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, la care se depun solicitările de avize, precum şi contestaţiile, care verifică şi analizează conţinutul documentaţiei, în a căror rază teritorială se află imobilul. Eliberarea avizelor se face doar în baza dovezii achitării tarifului.
(2) Veniturile obţinute din încasarea tarifelor stabilite prin prezentul ordin se gestionează în regim extrabugetar de către instituţia care le percepe, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 387/2003 privind înfiinţarea pe lângă Ministerul Culturii şi Cultelor, direcţiile pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi Administraţia Fondului Cultural Naţional a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, cu modificările şi completările ulterioare.
Articolul 4
(1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.
(2) Cuantumul tarifelor pentru emiterea avizelor de specialitate, care au fost solicitate înainte de data intrării în vigoare a prezentului ordin, se stabileşte potrivit dispoziţiilor Ordinului ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr. 2.664/2010 privind stabilirea cuantumului tarifelor pentru eliberarea avizelor de specialitate necesare autorizării lucrărilor de construire sau de desfiinţare pentru imobilele aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice şi în zonele construite protejate, pentru care nu există regulamente de construcţie avizate.
(3) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr. 2.664/2010 privind stabilirea cuantumului tarifelor pentru eliberarea avizelor de specialitate necesare autorizării lucrărilor de construire sau de desfiinţare pentru imobilele aflate în zona de protecţie a monumentelor istorice şi în zonele construite protejate, pentru care nu există regulamente de construcţie avizate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 2 decembrie 2010, se abrogă.
p. Ministrul culturii şi identităţii naţionale, Alexandru Pugna, secretar de stat

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 2515/2018

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 2515 din 2018
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 313 2005
    Bună ziua, Caută un împrumut autentic? aveți datorii și aveți nevoie de bani pentru a vă plăti facturile, aveți nevoie de un împrumut urgent pentru a începe o afacere nouă sau pentru a vă îmbunătăți afacerea? aveți nevoie de un împrumut pentru a cumpăra o mașină sau o casă? aveți un proiect neterminat la îndemână datorită finanțării inadecvate? Aveți un scor de credit scăzut și vă este greu să obțineți servicii de capital de la băncile locale și alte institute financiare? Aveți nevoie de împrumut de investiții pentru a investi în anumite domenii ale specializare, sunteți la locul potrivit pentru soluțiile dvs. de împrumut chiar aici! Oferim tot felul de împrumuturi de orice sumă pentru companii și persoane fizice, cu o dobândă scăzută și accesibilă de 3%. Procesul nostru de capital și creditare este sigur, autentic și garantat 100%. Interesat va rugam sa ma contactati prin e-mail; (carmelapedro24@gmail.com) Număr WhatsApp: +1 585-326-2165 Număr Viber: +1 585-326-2165
ANONIM a comentat Hotărârea 67 2018

ANONIM a comentat Hotărârea 737 2018
    Salut, Ai nevoie de un împrumut confortabil pentru satisfacția ta? Oferim un împrumut accesibil la rata dobânzii de 3% pentru debitorii locali și internaționali. Suntem certificate, de încredere, de încredere, eficiente, rapide și dinamice și lucrăm împreună. acordăm un împrumut pe termen lung de la 2 la 50 de ani cel mult. Aveți nevoie de un împrumut direct, ușor și accesibil pentru a plăti datoriile, pentru a începe o afacere sau pentru un alt motiv? Dacă da, vă rugăm să ne contactați pentru a vă solicita împrumutul. Această ofertă este destinată persoanelor serioase. Vă rugăm să ne contactați: accessloanfirm2030@gmail.com WhatsApp: +79265038734 Suntem certificate, fiabil, fiabil, eficient, rapid și dinamic. Toate cele bune, Domn scott Trimiteți-ne un e-mail la: accessloanfirm2030@gmail.com
ANONIM a comentat Legea 166 2014
    Atenţie! Sunt un creditor privat care acordă împrumuturi private și corporative persoane fizice. Ai fost refuzat de atâtea bănci? Aveți nevoie de finanțare pentru a vă stabili afacerea? Ai nevoie de finanțare pentru extinderea afacerii tale? Sau aveți nevoie de un împrumut personal? Împrumutul meu variază de la împrumut personal la afaceri. Ofer împrumut cu 3% dobândă în termen de 1 an până la 30 de ani durata rambursării. Sunt foarte dispus să fac din toate problemele tale financiare un lucru din trecut. Satisfacția dvs. financiară este obiectivul meu, iar colaborarea cu mine va fi o experiență bună, vă rugăm să contactați astăzi pentru întrebări suplimentare dacă sunteți interesat să obțineți orice fel de împrumuturi: cheryltinleyfinancialaid@gmail.com Toate cele bune, Dna Cheryl Tinley (CEO / Președinte) E-mail: cheryltinleyfinancialaid@gmail.com
ANONIM a comentat OUG 185 1999

ANONIM a comentat Ordin 1103 2019
    Bună ziua tuturor Aveți nevoie de un împrumut instantaneu? Aplicați cu compania mea prin (capitalfunding.usa.org@gmail.com) dacă aveți nevoie de un împrumut urgent, pentru că oferim cel mai bun serviciu de împrumut din toată lumea. Ai nevoie de bani pentru a plăti facturile? Aveți nevoie de un împrumut pentru a începe o afacere nouă? Aveți la dispoziție un proiect neterminat din cauza finanțării proaste? Aveți nevoie de bani pentru a investi într-o anumită zonă de specializare care vă va aduce profit? și nu știi ce să faci. Redăm toate tipurile de servicii de împrumut, cum ar fi; Împrumuturi pentru afaceri (până la 20 de milioane) Împrumuturi personale (până la 5 milioane) Consolidarea datoriilor Împrumuturi internaționale Împrumut pentru familie și multe altele. Obținerea unui împrumut legitim a fost întotdeauna o problemă uriașă Pentru persoanele care au o problemă financiară și au nevoie de soluție pentru aceasta, o mulțime de oameni le este atât de dificil să obțină împrumuturi de capitaluri de la băncile locale sau de la alte institute financiare, datorită ratei dobânzii ridicate, insuficiente. garanția, raportul datoriei / veniturile, scorul creditului scăzut și multe alte motive Dacă v-a fost îngrijorat cu privire la obținerea unui împrumut, nu vă mai faceți griji, deoarece vă putem oferi împrumutul de care aveți nevoie. Pentru detalii suplimentare despre cumpărarea unui împrumut, vă rugăm să răspundeți imediat la acest e-mail: (capitalfunding.usa.org@gmail.com) Rețineți că împrumutul este acordat cu o dobândă de 3%, vă rugăm să ne reveniți acum, dacă sunteți interesat. Denumirea companiei: Elements Capital Funding Adresa de e-mail: capitalfunding.usa.org@gmail.com Număr de telefon (WhatsApp): +4915758108767
ANONIM a comentat Ordin 150 2019

ANONIM a comentat Acord 0 1997
    Salut, Căutați un împrumut autentic? aveți datorii și aveți nevoie de bani pentru a vă plăti facturile, aveți nevoie de un împrumut urgent pentru a începe o afacere nouă sau pentru a vă îmbunătăți afacerea? aveți nevoie de un împrumut pentru a cumpăra o mașină sau o casă? aveți un proiect neterminat la îndemână datorită finanțării inadecvate? Aveți un scor de credit scăzut și vă este greu să obțineți servicii de capital de la băncile locale și alte institute financiare? Aveți nevoie de împrumut de investiții pentru a investi în anumite domenii ale specializare, sunteți la locul potrivit pentru soluțiile dvs. de împrumut chiar aici! Oferim tot felul de împrumuturi de orice sumă pentru companii și persoane fizice, cu o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3%. Procesul nostru de capital și creditare este sigur, autentic și garantat 100%. Interesat va rugam sa ma contactati prin e-mail; (carmelapedro24@gmail.com) Număr WhatsApp: +1 585-326-2165 Număr Viber: +1 585-326-2165
ANONIM a comentat OUG 81 2005
    Atenţie! Sunt un creditor privat care acordă împrumuturi private și corporative persoane fizice. Ai fost refuzat de atâtea bănci? Aveți nevoie de finanțare pentru a vă stabili afacerea? Ai nevoie de finanțare pentru extinderea afacerii tale? Sau aveți nevoie de un împrumut personal? Împrumutul meu variază de la împrumut personal la afaceri. Ofer împrumut cu 3% dobândă în termen de 1 an până la 30 de ani durata rambursării. Sunt foarte dispus să fac din toate problemele tale financiare un lucru din trecut. Satisfacția dvs. financiară este obiectivul meu, iar colaborarea cu mine va fi o experiență bună, vă rugăm să contactați astăzi pentru întrebări suplimentare dacă sunteți interesat să obțineți orice fel de împrumuturi: cheryltinleyfinancialaid@gmail.com Toate cele bune, Dna Cheryl Tinley (CEO / Președinte) E-mail: cheryltinleyfinancialaid@gmail.com
ANONIM a comentat Ordin 1320 2012
    Salutările formează firma de împrumut cu pășune verde. Ai nevoie de un credit pentru realizarea proiectelor tale Ai fost respins de multe bănci Aveți nevoie de finanțare pentru consolidarea datoriilor? Aveți nevoie de finanțare care să vă ajute afacerea să revină pe drum. Știți că suntem cea mai bună soluție pentru dvs. în domeniul obținerii unui împrumut personal. Contactați-ne prin: {Greenpastureloanfirm@gmail.com} Acordăm credite la o rată generală anuală de 3% cu Posibilități. Pentru mai multe informații despre ofertele noastre de credit Vă rugăm să ne contactați: Greenpastureloanfirm@gmail.com Greenpastureloanfirm@gmail.com Greenpasturelanfirm @ gmail .com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu