Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.218 din 14.04.2016

pentru aprobarea Listei unităţilor sanitare cu paturi acreditate în data de 5 aprilie 2016
ACT EMIS DE: Autoritatea Nationala de Management al Calitatii in Sanatate
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 298 din 19 aprilie 2016

SmartCity1

Având în vedere:Referatul Serviciului juridic şi relaţii externe nr. 68/SJRE din data de 13 aprilie 2016, aprobat cu nr. 948/C.V. din data de 14 aprilie 2016;

prevederile art. 173 alin. (2) şi (3), art. 174 alin. (2) şi art. 175 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

prevederile art. 5 lit. e), art. 9 lit. b) şi art. 16 lit. n) şi o) din Hotărârea Guvernului nr. 629/2015 privind componenţa, atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate;

Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate nr. 85/2016 privind aprobarea categoriilor de acreditare a unităţilor sanitare cu paturi aferente primului ciclu de acreditare şi a modelului certificatului de acreditare a unităţilor sanitare cu paturi,în temeiul art. 10 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 629/2015,preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate emite prezentul ordin. Articolul 1Se aprobă Lista unităţilor sanitare cu paturi acreditate în data de 5 aprilie 2016, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, Vasile Cepoi ANEXĂLISTA unităţilor sanitare cu paturi acreditate în data de 5 aprilie 2016

Nr. crt. Denumirea unităţii sanitare cu paturi Sediul Codul de înregistrare fiscală Raportul de acreditare Ordinul de acreditare Categoria de acreditare Perioada de acreditare
1 Spitalul Orăşenesc „Sfântul Dimitrie" Târgu Neamţ Str. Ştefan cel Mare nr. 35, Târgu Neamţ, judeţul Neamţ 2614341 817/CV/05.04.2016 162/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
2 Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Cuza Vodă" Str. Cuza Vodă nr. 34, Iaşi, judeţul Iaşi 4701320 806/CV/05.04.2016 163/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
3 Spitalul Municipal „Anton Cincu" Tecuci Str. Costache Conachi nr. 35, Tecuci, judeţul Galaţi 4322270 813/CV/05.04.2016 164/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
4 Spitalul Orăşenesc Balş Str. N. Bălcescu nr. 113, 115-121, localitatea Balş, judeţul Olt 4394846 807/CV/05.04.2016 165/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
5 Spitalul de Recuperare Neuromotorie „Dr. Corneliu Bârsan" Dezna Str. Speranţei nr. 5, Dezna, judeţul Arad 3861927 831/CV/05.04.2016 166/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
Nr. crt. Denumirea unităţii sanitare cu paturi Sediul Codul de înregistrare fiscală Raportul de acreditare Ordinul de acreditare Categoria de acreditare Perioada de acreditare
6 Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret Str. 9 Mai nr. 3, Siret, judeţul Suceava 4440969 811/CV/05.04.2016 167/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
7 Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu" Calea Giuleşti nr. 5, sectorul 6, Bucureşti 4316295 809/CV/05.04.2016 168/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
8 Spitalul Orăşenesc Deta Str. Mihai Viteazu nr. 10, Deta, judeţul Timiş 2503408 827/CV/05.04.2016 169/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
9 Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc Str. Sirenei nr. 25, Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava 4674625 829/CV/05.04.2016 170/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
10 Spitalul de Pneumoftiziologie Botoşani Str. Trandafirilor nr. 24, Botoşani, judeţul Botoşani, şi Aleea Eliberării nr. 16, Botoşani, judeţul Botoşani 14835931 820/CV/05.04.2016 171/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
11 Societatea West Eye Hospital - S.R.L. Calea Vitan nr. 137-139, sectorul 3, Bucureşti 24710030 821/CV/05.04.2016 172/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
12 Spitalul Municipal Motru Str. Carol Davila nr. 4, Motru, judeţul Gorj 5632555 823/CV/05.04.2016 173/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
13 Penitenciarul Spital Bucureşti - Rahova Şos. Alexandriei nr. 154, sectorul 5, Bucureşti 15249612 814/CV/05.04.2016 174/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
14 Spitalul Municipal Adjud Str. Republicii nr. 21, Adjud, judeţul Vrancea 4410690 822/CV/05.04.2016 175/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
15 Spitalul Municipal Orşova Str. Porţile de Fier nr. 34, Orşova, judeţul Mehedinţi 4484566 838/CV/05.04.2016 176/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
16 Spitalul Orăşenesc Câmpeni Str. Horea nr. 63, Câmpeni, judeţul Alba 4331074 815/CV/05.04.2016 177/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
17 Spitalul Clinic Colţea Bd. I.C. Brătianu nr. 1-3, sectorul 3, Bucureşti 4192960 824/CV/05.04.2016 178/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
18 Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta" Şos. Viilor nr. 90, sectorul 5, Bucureşti 4316180 830/CV/05.04.2016 179/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
19 Spitalul de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu" Str. Principală nr. 150, Mihăeşti, judeţul Vâlcea 2541878 835/CV/05.04.2016 180/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
20 Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu Str. Sanatoriului nr. 8, Geoagiu, judeţul Hunedoara 5069258 836/CV/05.04.2016 181/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
21 Spitalul de Pediatrie Ploieşti Str. Mihail Eminescu nr. 4-6, Ploieşti, judeţul Prahova 15513888 808/CV/05.04.2016 182/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
22 Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare Str. Gării nr. 40, comuna Poiana Mare, judeţul Dolj 4711561 834/CV/05.04.2016 183/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
23 Spitalul de Boli Pulmonare Breaza Str. Miron Caproiu nr. 42, Breaza, judeţul Prahova 2843469 826/CV/05.04.2016 184/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
24 Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu Sediul central - Str. Aleea Filozofilor nr. 3-5, Sibiu, judeţul Sibiu 4240650 825/CV/05.04.2016 185/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
25 Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca Str. Iuliu Moldovan nr. 23, Cluj-Napoca, judeţul Cluj 4485715 812/CV/05.04.2016 186/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
Nr. crt. Denumirea unităţii sanitare cu paturi Sediul Codul de înregistrare fiscală Raportul de acreditare Ordinul de acreditare Categoria de acreditare Perioada de acreditare
26 Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea Str. Republicii nr. 37, Oradea, judeţul Bihor 4208498 804/CV/05.04.2016 187/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
27 Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian" Huşi Str. 1 Decembrie nr. 40, Huşi, judeţul Vaslui 4359628 842/CV/05.04.2016 188/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
28 Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea Str. 1848 nr. 32, Tulcea, judeţul Tulcea 4026712 840/CV/05.04.2016 189/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
29 Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac" Iaşi - U.M. 02534 Str. Berthelot Henri Mathias nr. 7-9, Iaşi, judeţul Iaşi 4540054 841/CV/05.04.2016 190/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
30 Spitalul Orăşenesc Gura Humorului Bd. Bucovina nr. 17, Gura Humorului, judeţul Suceava 5347770 845/CV/05.04.2016 191/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
31 Spitalul Orăşenesc „Dr. George Trifon" Str. Tudor Vladimirescu nr. 1, Năsăud, judeţul Bistriţa-Năsăud 4347879 828/CV/05.04.2016 192/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
32 Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani Comuna Alexandru cel Bun, satul Bisericani, judeţul Neamţ 2613095 818/CV/05.04.2016 193/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
33 Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan" Galaţi Str. Gheorghe Asachi nr. 2, Galaţi, judeţul Galaţi 3346875 810/CV/05.04.2016 194/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
34 Spitalul de Boli Cronice Crasna P-ţa Cserey Farkas nr. 363, Crasna, judeţul Sălaj 4495050 816/CV/05.04.2016 195/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
35 Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei" Lugoj Str. Gheorghe Doja nr. 36, Lugoj, judeţul Timiş 2501652 833/CV/05.04.2016 196/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
36 Societatea Rur Medical - S.A. - Clinica Eva Str. Păltiniş nr. 15, Braşov, judeţul Braşov 18914329 837/CV/05.04.2016 197/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
37 Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia Str. Revoluţiei 1989 nr. 23, Alba Iulia, judeţul Alba 4613342 803/CV/05.04.2016 198/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
38 Spitalul de Pneumoftiziologie Drajna Str. Castelului nr. 1, Drajna de Jos, judeţul Prahova 2844499 805/CV/05.04.2016 199/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
39 Preventoriul TBC de Copii Ilişua Ilişua nr. 268, judeţul Bistriţa-Năsăud 4548880 832/CV/05.04.2016 200/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
40 Spitalul Clinic de Urgenţă Militar „Dr. Ştefan Odobleja" Craiova - U.M. 02590 Str. Caracal nr. 150, Craiova, judeţul Dolj 5002185 819/CV/05.04.2016 201/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
41 Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă Str. Sf. Varvara nr. 1, Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin 3228195 839/CV/05.04.2016 202/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
42 Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc Str. Dr. Dénes László nr. 2, Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita 4245305 844/CV/05.04.2016 203/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021
43 Spitalul Penitenciar Colibaşi Bd. Dacia nr. 1, Mioveni, judeţul Argeş 11750504 843/CV/05.04.2016 204/05.04.2016 Acreditat 05.04.2016-04.04.2021

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 218/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 218 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 218/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu