Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.211 din 19.04.2017

privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, precum şi a componenţei nominale a acestuia
ACT EMIS DE: Ministerul Cercetarii si Inovarii
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 287 din 24 aprilie 2017



SmartCity1

În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,în temeiul prevederilor art. 9 şi art. 10 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 13/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Cercetării şi Inovării,ministrul cercetării şi inovării emite prezentul ordin. Articolul 1Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Se aprobă componenţa nominală a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 3Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Cercetării şi Inovării, Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, precum şi membrii Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 4La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.712/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 17 noiembrie 2016, precum şi Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.693/2016 privind aprobarea componenţei Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 17 noiembrie 2016. Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul cercetării şi inovării, Şerban-Constantin Valeca Bucureşti, 19 aprilie 2017. Nr. 211. ANEXA Nr. 1REGULAMENT de organizare şi funcţionare al Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1(1) Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, denumit în continuare CNECSDTI, este organism consultativ, fără personalitate juridică, al Ministerului Cercetării şi Inovării, denumit în continuare MCI.(2) CNECSDTI îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 2CNECSDTI se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit prevederilor prezentului regulament, aprobat în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare. Articolul 3(1) Întreaga activitate a CNECSDTI se va baza pe corectitudine, principialitate şi responsabilitate.(2) În derularea activităţilor sale, CNECSDTI va respecta reglementările legale în vigoare privind incompatibilităţile şi conflictele de interese.(3) Constituie conflict de interese situaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi situaţia în care o persoană, membru al CNECSDTI sau al unui grup de lucru al acestuia, analizează o sesizare ori o contestaţie ce implică persoane care se află în una dintre următoarele relaţii cu membrul CNECSDTI sau al grupului de lucru al acestuia:a)sunt soţi, afini sau rude până la gradul al III-lea inclusiv; b)sunt angajate în aceeaşi unitate sau instituţie; c)au colaborat în ultimii 5 ani, având publicaţii sau proiecte de cercetare-dezvoltare dezvoltate în comun; d)furnizează sau au furnizat membrului CNECSDTI sau unui grup de lucru al acestuia, în ultimii 5 ani anteriori analizei, servicii ori foloase de orice natură. (4) Membrii CNECSDTI şi ai grupurilor de lucru ale acestuia au obligaţia de a raporta preşedintelui CNECSDTI orice situaţie în care consideră că se află într-un conflict de interese, imediat după ce constată existenţa conflictului de interese, şi de a se recuza de la luarea hotărârilor sau deciziilor supuse direct conflictului de interese.(5) Membrii CNECSDTI nu pot fi în acelaşi timp membri ai altor organisme consultative ale MCI. Capitolul IIAtribuţii Articolul 4CNECSDTI are următoarele atribuţii: a)elaborează şi propune spre aprobare conducerii MCI regulamentul de organizare internă al CNECSDTI, denumit în continuare ROI; b)monitorizează aplicarea şi respectarea dispoziţiilor legale referitoare la normele de etică şi deontologie în cercetare de către unităţile şi instituţiile din sistemul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, denumit în continuare sistemul CDI, precum şi de către personalul de cercetare-dezvoltare; c)elaborează rapoarte cu analize, opinii şi recomandări în legătură cu problemele de natură etică ridicate de evoluţia ştiinţei şi a cunoaşterii şi cu etica şi deontologia profesională în activitatea de cercetare-dezvoltare, pe care le supune spre aprobare conducerii MCI; d)analizează cazurile referitoare la încălcarea normelor de bună conduită, în urma sesizărilor/contestaţiilor primite sau prin autosesizare; e)emite hotărâri cu privire la cazurile pe care le analizează şi în cazul în care au fost constatate abateri, numeşte persoana sau persoanele fizice şi/sau juridice vinovate de respectivele abateri şi stabileşte sancţiunile ce urmează a fi aplicate, conform legii; f)propune modificări ale Codului de etică şi deontologie profesională al personalului din cercetare-dezvoltare; g)elaborează şi face propuneri cu privire la coduri de etică pe domenii ştiinţifice, cu privire la cele mai bune practici internaţionale pentru depistarea şi combaterea plagiatului, pe care le propune spre aprobare conducerii MCI; h)propune MCI reglementări pentru evaluarea plagiatelor, pe baza experienţei şi a cazuisticii/legislaţiei etc.; i)elaborează anual un raport de activitate pe care îl supune spre aprobare conducerii MCI; j)colaborează cu structuri şi organisme naţionale şi internaţionale cu responsabilităţi similare; k)colaborează în realizarea atribuţiilor sale cu alte organisme consultative ale MCI şi ale Ministerului Educaţiei Naţionale; l)îndeplineşte şi alte atribuţii din domeniul său de competenţă, stabilite de către MCI. Articolul 5Raportul anual de activitate al CNECSDTI, hotărârile CNECSDTI, precum şi alte documente cuprinzând analize, opinii şi recomandări se publică pe pagina de internet a acestuia, administrată de către MCI. Capitolul IIIOrganizare şi funcţionare Articolul 6(1) CNECSDTI este format din 19 membri, inclusiv preşedintele şi cei 2 vicepreşedinţi, numiţi prin ordin al ministrului cercetării şi inovării.(2) Membrii CNECSDTI, inclusiv cei care vor ocupa funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte, sunt numiţi în urma aplicării metodologiei de selecţie a membrilor organelor consultative.(3) Metodologia de selecţie şi componenţa comisiei de selecţie se stabilesc prin ordin al ministrului cercetării şi inovării.(4) Preşedintele şi vicepreşedinţii formează biroul executiv al CNECSDTI.(5) Membrii CNECSDTI nu pot fi reprezentaţi sau substituiţi în activităţile CNECSDTI de către alte persoane. Articolul 7(1) Preşedintele CNECSDTI are următoarele atribuţii:a)conduce şedinţele de lucru în plen ale CNECSDTI şi ale biroului executiv. b)stabileşte ordinea de zi a şedinţelor CNECSDTI, pe baza propunerilor biroului executiv, ordinea de zi putând fi modificată prin votul membrilor CNECSDTI, la cererea oricărui membru al CNECSDTI; c)asigură comunicarea hotărârilor, avizelor, recomandărilor şi documentelor elaborate de CNECSDTI către ministrul cercetării şi inovării; d)reprezintă CNECSDTI în relaţia cu ministrul cercetării şi inovării; e)reprezintă CNECSDTI în relaţia cu terţii, conform mandatului acordat de către ministrul cercetării şi inovării. (2) În cazul indisponibilităţii sale, preşedintele CNECSDTI poate delega atribuţiile sale unuia dintre vicepreşedinţi, pe baza unei decizii scrise.(3) Membrii CNECSDTI au următoarele obligaţii:a)participarea la şedinţele de lucru şi activităţile din cadrul CNECSDTI; b)respectarea normelor etice şi de deontologie profesională; c)îndeplinirea sarcinilor ce le revin ca urmare a calităţii de membru al CNECSDTI. Articolul 8(1) Mandatul membrilor CNECSDTI este de 4 ani şi poate fi reînnoit o singură dată.(2) În cazul în care un membru al CNECSDTI încalcă normele etice sau de deontologie profesională ori nu se implică în mod sistematic în activităţile CNECSDTI, acesta va fi revocat din calitatea de membru al CNECSDTI. Condiţiile şi procedura de revocare sunt stabilite prin regulamentul de ordine interioară al CNECSDTI, denumit în continuare ROI.(3) În cazul existenţei unui loc vacant în componenţa CNECSDTI sau în situaţia în care un membru este în imposibilitatea de a-şi exercita mandatul sau pentru situaţiile prevăzute la alin. (2), ministrul cercetării şi inovării va numi un alt membru.(4) Mandatul noului membru care este numit în cazurile referite la alin. (2) şi (3) încetează la data finalizării mandatului membrului pe care îl înlocuieşte. Articolul 9(1) În termen de 10 zile de la numire, CNECSDTI elaborează ROI, pe care îl înaintează spre aprobare conducerii MCI.(2) ROI cuprinde, în principal, prevederi referitoare la:a)atribuţiile preşedintelui şi vicepreşedinţilor CNECSDTI; b)procedura de convocare a şedinţelor CNECSDTI; c)procedura de adoptare a hotărârilor CNECSDTI; d)condiţiile şi procedura pentru revocarea unui membru al CNECSDTI; e)regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a grupurilor de lucru ale CNECSDTI. Articolul 10(1) CNECSDTI are un secretariat tehnic care asigură suportul logistic pentru desfăşurarea activităţilor CNECSDTI şi ale grupurilor de lucru ale acestuia.(2) Secretariatul tehnic asigură gestionarea paginii de internet a CNECSDTI. Articolul 11(1) Şedinţele CNECSDTI sunt convocate de către preşedintele CNECSDTI, de către ministrul cercetării şi inovării sau la cererea a cel puţin 7 membri ai CNECSDTI.(2) Cvorumul de lucru al CNECSDTI este de 10 membri. Articolul 12(1) Ministrul cercetării şi inovării sau un reprezentant al acestuia participă de drept la şedinţele CNECSDTI.(2) În cadrul şedinţelor CNECSDTI pot fi cooptaţi, cu aprobarea prealabilă a conducerii MCI, specialişti care nu sunt membri ai CNECSDTI numai pentru anumite puncte de pe ordinea de zi şi numai pe durata discutării acestora. Articolul 13(1) CNECSDTI poate înfiinţa, la propunerea biroului executiv al CNECSDTI, grupuri de lucru, prin cooptarea de specialişti pentru rezolvarea unor probleme apărute pe parcurs.(2) Grupurile de lucru se organizează şi funcţionează pe baza regulamentului-cadru stabilit prin ROI CNECSDTI. Capitolul IVLogistică şi finanţare Articolul 14(1) Suportul tehnic, secretariatul şi resursele materiale necesare funcţionării CNECSDTI sunt asigurate de către MCI.(2) Cheltuielile privind remuneraţia membrilor CNECSDTI şi a specialiştilor din grupurile de lucru, precum şi cheltuielile de transport şi cazare sunt asigurate în baza unui contract-cadru încheiat între Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, denumită în continuare UEFISCDI, şi MCI.(3) Pentru activitatea desfăşurată, membrii CNECSDTI şi specialiştii din grupurile de lucru sunt remuneraţi, în afara activităţii de bază, în funcţie de numărul orelor efectiv lucrate, la nivelul maxim al gradului profesional cel mai mare din activitatea de cercetare-dezvoltare, stabilit pentru unităţile bugetare. Articolul 15(1) În vederea încadrării în bugetul alocat, membrii CNECSDTI şi specialiştii din grupurile de lucru au obligaţia respectării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.860/2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu modificările şi completările ulterioare.(2) În cazul acelor membri ai CNECSDTI sau al acelor specialişti din grupurile de lucru ale acestuia ale căror costuri de transport nu se încadrează în limitele prevăzute, li se asigură participarea la reuniuni prin videoconferinţă sau prin alte modalităţi uzuale de participare la reuniune de la distanţă. Capitolul VNorme de etică şi deontologie profesională Articolul 16(1) Membrii CNECSDTI şi specialiştii din grupurile de lucru ale acestuia au obligaţia să respecte reglementările aplicabile şi normele de etică şi deontologie profesională, conform prevederilor legale cu incidenţă în materie.(2) Membrii CNECSDTI şi specialiştii din grupurile de lucru ale acestuia au obligaţia de a raporta cu celeritate preşedintelui CNECSDTI orice situaţie în care consideră că se află într-un conflict de interese, imediat ce constată existenţa conflictului de interese, şi de a se recuza de la luarea deciziilor afectate de conflictul de interese.(3) Membrii CNECSDTI şi specialiştii din grupurile de lucru, precum şi persoanele care asigură secretariatul CNECSDTI au obligaţia păstrării confidenţialităţii în privinţa documentelor supuse dezbaterii şi poziţiilor exprimate pe parcursul acestora, cu excepţia acelor documente care sunt făcute publice.(4) În momentul nominalizării, atât membrii CNECSDTI, cât şi specialiştii din grupurile de lucru ale acestuia, precum şi persoanele care asigură secretariatul CNECSDTI vor semna o declaraţie de confidenţialitate.(5) Membrii CNECSDTI nu pot face parte din componenţa altui organism consultativ al MCI. Capitolul VIDispoziţii finale Articolul 17(1) Membrii CNECSDTI şi specialiştii din grupurile de lucru ale acestuia răspund, în condiţiile legii, pentru orice hotărâre cu privire la un aviz sau la o recomandare emisă în exercitarea atribuţiilor lor, inclusiv pentru cele care au creat un prejudiciu bugetului public al MCI ori conducătorilor de programe de cercetare-dezvoltare şi inovare care implementează proiecte propuse de CNECSDTI.(2) Orice membru CNECSDTI care a votat împotriva unei hotărâri nu răspunde pentru prejudiciul creat dacă a transmis în scris ministrului cercetării şi inovării motivele votului împotrivă. ANEXA Nr. 2 Componenţa nominală a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării

Nr. crt. Numele şi prenumele Funcţia Instituţia
1. DRĂGUŞIN Mitică Preşedinte Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei" - IFN-HH Bucureşti
2. BOURIAUD Laura Vicepreşedinte Universitatea „Ştefan cel Mare" din Suceava
3. PĂTRAŞCU Vasile Vicepreşedinte Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cercetări Marine „Grigore Antipa" - INCDM Constanţa
4. ALECU Georgeta Membru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică - Cercetări Avansate - ICPE-CA Bucureşti
5. BALC Nicolae Octavian Membru Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
6. BIRTOIU Ion Alin Membru Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
7. DOICIN Cristian Membru Universitatea Politehnica din Bucureşti
8. DUMITRU Sandu Membru Universitatea din Bucureşti
9. FLOREA Silvia Membru Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu
10. GAVRILOVICI Cristina Membru Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa" din Iaşi
11. MĂRĂCINE Virginia Membru Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti
12. MOLDOVANU Alexandru Membru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică şi Tehnica Măsurării - INCDMTM Bucureşti
13. NASTASĂ-KOVACS Lucian Membru Institutul de Istorie „Gh. Bariţiu" Cluj-Napoca
14. OANCEA ANCA Membru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice - INCDSB Bucureşti
15. PACEAGIU Jenica Membru Patronatul Român din Cercetare şi Proiectare
16. FILIP Florin Membru Academia Română
17. RUSU Liliana Celia Membru Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi
18. SIRGHI Nicoleta Membru Universitatea de Vest din Timişoara
19. VRINCEANU Andrei Membru Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare din România


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 211/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 211 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 211/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu