Ordinul Nr.211 din 12.03.2012pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 146/2011 privind aprobarea condiţiilor contractuale speciale ale contractelor pentru echipamente şi construcţii, inclusiv proiectare, şi ale contractelor pentru construcţii clădiri şi lucrări inginereşti proiectate de către beneficiar ale Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor (FIDIC), pentru obiectivele de investiţii din domeniul infrastructurii rutiere de transport de interes naţional, finanţate din fonduri publice ACT EMIS DE: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 191 din 23 martie 2012
În temeiul art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.405/2010 privind aprobarea utilizării unor condiţii contractuale ale Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor (FIDIC) pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii de transport de interes naţional, finanţate din fonduri publice, şi al art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin: Articolul IOrdinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 146/2011 privind aprobarea condiţiilor contractuale speciale ale contractelor pentru echipamente şi construcţii, inclusiv proiectare, şi ale contractelor pentru construcţii clădiri şi lucrări inginereşti proiectate de către beneficiar ale Federaţiei Internaţionale a Inginerilor Consultanţi în Domeniul Construcţiilor (FIDIC), pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii rutiere de transport de interes naţional, finanţate din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 şi 188 bis din 17 martie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La anexa nr. 1, după subclauza 1.6 „Acordul Contractual“ se introduce o nouă subclauză, subclauza 1.7 „Cesiunea“, cu următorul cuprins: 1.7. Cesiunea În prezentul contract de achiziţie publică este permisă doar cesiunea creanţelor născute din acest contract, obligaţiile născute rămânând în sarcina părţilor contractante, astfel cum au fost stipulate şi asumate iniţial. 2. La anexa nr. 1 la Condiţiile speciale ale contractului pentru echipamente şi construcţii, inclusiv proiectare, subclauza 13.8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
|
Subclauze ale Condiţiilor Generale sau Condiţiilor Speciale |
Informaţii |
„Procent pentru ajustarea costurilor |
13.8 |
A se vedea «Tabelul datelor de actualizare şi sursele indicilor» menţionat mai jos“ |
3. În anexa nr. 1 la Condiţiile speciale ale contractului pentru echipamente şi construcţii, inclusiv proiectare, după tabelul „Anexa la ofertă“ se introduce un nou tabel, „Tabelul datelor de actualizare şi sursele indicilor“, cu următorul cuprins: „Tabelul datelor de actualizare şi sursele indicilor
Coeficienţii şi numele indicilor (1) |
Moneda indicelui (2) |
Sursa şi definiţia indicelui (3) |
Valoarea orientativă a indicelui în octombrie 2011*) (4) |
Valoarea indicelui**) (5) |
a = 0,1 - fix |
- |
- |
- |
- |
b = 0,2 B - Forţa de muncă |
RON |
Institutul Naţional de Statistică. Buletin Statistic Lunar nr. 10/2011. Tabelul 55, Câştigul salarial mediu brut. Construcţii |
B = 1.678 |
|
c = 0,1 C - Bitum |
RON |
Institutul Naţional de Statistică. Buletin Statistic de Preţuri nr. 10/2011. Indicii preţurilor producţiei industriale pe total pe activităţi (clase). Cod CAEN Rev. 2, 1920 Fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului |
C = 226,65 |
|
d = 0,15 D - Combustibil |
RON |
Institutul Naţional de Statistică. Buletin Statistic de Preţuri nr. 10/2011. Indicii armonizaţi ai preţurilor de consum pe grupele de mărfuri şi servicii conform clasificării COICOP. Cod 4.5.3. Combustibil lichid |
D = 155,10 |
|
Coeficienţii şi numele indicilor (1) |
Moneda indicelui (2) |
Sursa şi definiţia indicelui (3) |
Valoarea orientativă a indicelui în octombrie 2011*) (4) |
Valoarea indicelui**) (5) |
e = 0,1 E - Agregate |
RON |
Institutul Naţional de Statistică. Buletin Statistic de Preţuri nr. 10/2011. Indicii preţurilor producţiei industriale pe total pe activităţi (clase). Cod CAEN Rev. 2, 0812 Extracţia pietrişului şi nisipului; extracţia argilei şi caolinului |
E = 135,04 |
|
f = 0,05 F - Energie |
RON |
Institutul Naţional de Statistică. Buletin Statistic de Preţuri nr. 10/2011. Indicii preţurilor producţiei industriale pe total pe activităţi (diviziuni). Cod CAEN Rev. 2, 35 Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat |
F = 136,28 |
|
g = 0,1 G - Maşini şi echipamente |
RON |
Institutul Naţional de Statistică. Buletin Statistic de Preţuri nr. 10/2011. Indicii preţurilor producţiei industriale pe total pe activităţi (diviziuni). Cod CAEN Rev. 2, 28 Fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente neclasificate în altă parte |
G = 150,72 |
|
h = 0,1 H - Construcţii metalice |
RON |
Institutul Naţional de Statistică. Buletin Statistic de Preţuri nr. 10/2011. Indicii preţurilor producţiei industriale pe total pe activităţi (diviziuni). Cod CAEN Rev. 2, 25 Industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii |
H = 164,64 |
|
i = 0,1 I - Ciment |
RON |
Institutul Naţional de Statistică. Buletin Statistic de Preţuri nr. 10/2011. Indicii preţurilor producţiei industriale pe total pe activităţi (clase). Cod CAEN Rev. 2, 2351 Fabricarea cimentului |
I = 108,55 |
|
*) Valoarea fiecărui indice prezentat mai sus este orientativă, cu titlu de exemplu. Aceste valori confirmă definiţia fiecărui indice, dar nu definesc valoarea indicilor la Data de Bază. «Dată de Bază» înseamnă data anterioară cu 28 de zile faţă de ultima dată de depunere a ofertei. **) Ofertantul va introduce valoarea indicelui exprimată în lei.“ 4. La anexa nr. 2, după subclauza 1.6 „Acordul Contractual“ se introduce o nouă subclauză, subclauza 1.7 „Cesiunea“, cu următorul cuprins: 1.7. Cesiunea În prezentul contract de achiziţie publică este permisă doar cesiunea creanţelor născute din acest contract, obligaţiile născute rămânând în sarcina părţilor contractante, astfel cum au fost stipulate şi asumate iniţial. 5. La anexa nr. 1 la Condiţiile speciale ale contractului pentru construcţii clădiri şi lucrări inginereşti proiectate de către beneficiar, în „Tabelul datelor de actualizare şi sursele indicilor“, poziţia nr. 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Coeficienţii şi numele indicilor (1) |
Moneda indicelui (2) |
Sursa şi definiţia indicelui (3) |
Valoarea provizorie a indicelui în luna/an (vezi nota) (4) |
„c = 0,15 C - Bitum |
RON |
Institutul Naţional de Statistică. Buletin Statistic de Preţuri nr. 10/2011. Indicii preţurilor producţiei industriale pe total pe activităţi (clase). Cod CAEN Rev. 2, 1920 Fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului |
C = 226,65“ |
Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Alexandru Nazare
|
ANONIM a comentat
Decretul 770 1966
Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

Raport 1937 2021

Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Decretul 441 2020
Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

Decretul 226 2006
Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
|
ANONIM a comentat
Decretul 226 2006
Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

Hotărârea 1475 2004
Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
|
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 211/2012
|