Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 1997 din 30 octombrie 2006

pentru aprobarea Reglementarii aeronautice civile romane RACR - LPAN  P/ „Licentierea personalului aeronautic navigant parasutist", editia 1/2006

ACT EMIS DE: MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 997 din 14 decembrie 2006



Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,

în temeiul art. 4 lit. b), e) şi f) şi al art. 66 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 412/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Reglementarea aeronautică civilă română RACR - LPAN P/ „Licenţierea personalului aeronautic navigant paraşutist", ediţia 1/2006, denumită în continuare RACR - LPAN P, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Până la nominalizarea de către Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română" a organismelor recunoscute conform prevederilor prezentei reglementări,   activitatea  de   licenţiere  a  personalului aeronautic navigant paraşutist va fi efectuată în continuare de către Aeroclubul României, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 1.219/2002 privind certificarea unor categorii de tehnică aeronautică şi autorizarea Aeroclubului României pentru atestarea unor categorii de personal aeronautic civil navigant, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 15 octombrie 2002, fără a se depăşi însă data de 1   noiembrie 2006.

Art. 3. - In termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română" va elabora procedurile specifice de aplicare a prevederilor reglementării RACR - LPAN P şi le va publica pe pagina de web: www.caa.ro.

Art. 4. - Direcţia generală aviaţie civilă din Ministerul Transporturilor,Construcţiilor şi Turismului şi Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română" vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 5. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului,

Radu Mircea Berceanu

ANEXA*)

REGLEMENTAREA AERONAUTICA CIVILA ROMANA RACR - LPAN P

„Licenţierea personalului aeronautic navigant paraşutist", ediţia 1/2006

PREAMBUL

(1)     Activitatea aeronautică civilă pe teritoriul şi în spaţiul aerian naţional este reglementată prin Codul Aerian, prin actele normative interne din domeniu, precum şi în conformitate cu prevederile Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, ale altor convenţii şi acorduri internaţionale la care România este parte.

(2)     Reglementările aeronautice civile române sunt elaborate, emise sau adoptate în conformitate cu prevederile Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, cu standardele şi practicile recomandate în anexele la aceasta precum şi cu prevederile convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte, astfel încât să se asigure un caracter unitar, coerent şi modern procesului de elaborare şi dezvoltare a sistemului naţional de reglementări aeronautice civile.

(3)     In conformitate cu prevederile Codului Aerian şi în scopul reglementării domeniului aviaţiei civile, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în calitatea sa de autoritate de stat, emite sau asigură prin autorităţi delegate elaborarea şi/sau emiterea reglementărilor aeronautice civile române, care au un caracter obligatoriu pentru toţi participanţii la activităţile aeronautice civile şi conexe.

REGULI DE AMENDARE / MODIFICARE

Prevederile prezentei reglementări se pot modifica prin amendare sau prin emiterea unei ediţii noi.

Următoarele reguli sunt aplicabile:

(1) Amendamentul   /   ediţia   nouă   se   aprobă   numai   prin   Ordin   al   Ministrului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului; şi

(2) După primirea amendamentului aprobat corespunzător, fiecare deţinător al reglementării va introduce noile pagini emise şi va distruge paginile înlocuite; sau

(3) După primirea ediţiei noi aprobate corespunzător, deţinătorul reglementării va asigura retragerea din uz a ediţiei anterioare.

*) Anexa este reprodusă în facsimil.

CAPITOLUL 1. DEFINIŢII Şl ABREVIERI

RACR-LPAN P.1005 Definiţii

Atunci când următorii termeni sunt folosiţi în prezenta reglementare referitoare la licenţierea personalului aeronautic navigant paraşutist, ei vor avea următorul înţeles:

1. Autoritate de Stat: Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în  calitate de autoritate de stat în domeniul transporturilor.

2. Autoritate de certificare:  Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

3. Aprobat corespunzător: aprobat de Autoritatea de certificare

4.  Certificare:  recunoaşterea faptului că un serviciu, un produs, o piesă sau un echipament, o organizaţie sau o persoană se conformează cerinţelor aplicabile, precum şi eliberarea unui certificat relevant care atestă această conformare; certificarea poate avea ca rezultat şi conferirea unui drept, potrivit reglementarilor în vigoare.

5.  Certificat medical corespunzător: certificat sau fişă medicală tip pe care s-au consemnat rezultatele unei vizite medicale efectuată la unităţile sanitare teritoriale, cu precizarea aptitudinii de zbor de către un medic examinator autorizat.

6. Organism recunoscut: Persoana juridica care licenţiere în numele autorităţii de certificare conform Codului Aerian

7.  Revalidare:   procedeu administrativ, efectuat în interiorul perioadei de valabilitate a unei calificări / autorizări, prin care se permite deţinătorului continuarea exercitării privilegiilor calificării / autorizării respective pentru o perioadă specificată, în urma îndeplinirii cerinţelor din reglementările aplicabile.

8.  Reînnoire:  procedeu administrativ, efectuat după ce o calificare / autorizare a expirat,  prin care se reînnoiesc privilegiile calificării / autorizării respective pentru o perioadă specificată,   în   urma   îndeplinirii cerinţelor din reglementările aplicabile.

9.  Validare:  recunoaşterea unei licenţe emisă de un alt stat, prin emiterea unui document specific, ca urmare a constatării de către Autoritatea de certificare a îndeplinirii tuturor condiţiilor impuse de prezenta reglementare, în vederea alinierii la privilegiile acordate de o licenţă similară emisă în România.

Notă: Sunt acceptate ca „certificat medical corespunzător" următoarele documente: un Certificat Medical Clasa 1 sau Clasa 2, emis în conformitate cu standardele şi practicile OACI specifice aplicabile sau echivalente, precum şi certificate medicale recunoscute/echivalate de către un medic examinator autorizat.

Definiţiile utilizate în prezenta reglementare, suplimentar faţă de cele menţionate mai sus, sunt specificate în Anexa 1 la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago la 7 decembrie 1944, ediţia 9, iulie 2001.

RACR-LPAN P.1010 Abrevieri

Atunci când următoarele abrevieri sunt folosite în prezenta reglementare referitoare la licenţierea personalului aeronautic navigant paraşutist, ele vor avea următorul înţeles:

OACI                       -         Organizaţia Aviaţiei Civile Internationale

CMO                        -         Conţinut Minim Obligatoriu

TPR                          -         Timp de Pregătire Recomandat

LRCL                        -         Lucru Relativ în Cădere Liberă

LRC                          -         Lucru Relativ pe Cupolă

IAD/SL                      -         Instructor pentru Deschidere Asistată/Deschidere Automată

AFF                           -         Cădere Liberă Accelerată

FAI                            -         Federaţia Aeronautică Internaţională

SPAŢIU LĂSAT INTENŢIONAT LIBER

CAPITOLUL 2. LICENŢIEREA PARAŞUTIŞTILOR

I.      Generalităţi

RACR-LPAN P.2000 Aplicabilitate

(a)   Prevederile   prezentului  capitol   se   aplică   personalului   aeronautic  navigant  care desfăşoară activităţi de paraşutism (zboruri / salturi);

(b)   Prezentul capitol conţine cerinţele specifice aplicabile pentru:

(i)        obţinerea, revalidarea şi reînnoirea licenţei de paraşutist şi calificărilor de clasă;

(ii)       obţinerea, revalidarea şi reînnoirea calificării de instructor;

(iii)      obţinerea, revalidarea şi reînnoirea calificării de recepţie şi control;

(iv)      obţinerea, revalidarea şi reînnoirea calificării de încercător;

(v)       obţinerea şi menţinerea autorizărilor speciale specifice licenţei de paraşutist;

(vi)      autorizarea examinatorilor care organizează şi efectuează examinările teoretice şi practice, la sol şi în zbor / salt;

(vii)      obţinerea altor calificări / autorizări / certificate / atestate suplimentare specifice licenţei de paraşutist;

(viii)      validarea licenţelor de paraşutist şi a calificărilor / autorizărilor specifice emise de alte autorităţi străine competente, în vederea desfăşurării activităţilor de paraşutism;

(ix)      recunoaşterea licenţelor de paraşutist şi a calificărilor / autorizărilor specifice emise de autorităţi competente din alte state;

RACR-LPAN P.2005 Certificare

a)  Autoritatea de certificare poate exercita direct sau prin intermediul unor organisme recunoscute atribuţiile ce îi revin în aplicarea prevederilor prezentei reglementari;

b)   Organismele recunoscute care efectuează în numele autorităţii de certificare activităţi în scopul aplicării prezentei reglementări trebuie să îndeplinească cel puţin următoarele condiţii:

(i)   să existe separare distinctă, la nivel funcţional, între componenta organizatorică care efectuează activităţile mai sus menţionate şi componenta organizatorică care este implicată în pregătirea paraşutiştilor;

(ii)   personalul implicat în această activitate trebuie să deţină sau să fi deţinut licenţă şi calificare corespunzătoare.

RACR-LPAN P.2010 Condiţii de conformare

Toate activităţile menţionate în RACR-LPAN P.2000 se desfăşoară numai cu respectarea strictă a prevederilor specifice aplicabile cuprinse în prezenta reglementare.

RACR-LPAN P.2015 Licenţe naţionale de paraşutist

(a)    O persoană este autorizată să acţioneze ca paraşutist în România, numai dacă deţine o licenţă în termen de valabilitate, emisă de autoritatea de certificare în conformitate cu cerinţele specificate în prezenta reglementare şi corespunzătoare atribuţiilor pe care persoana în cauză trebuie să le îndeplinească;

(b)    Deţinătorul unei licenţe de paraşutist este obligat să poarte asupra sa licenţa şi certificatul medical asociat ori de câte ori se află la locul desfăşurării unei activităţi de paraşutism în scopul îndeplinirii atribuţiilor specifice care-i revin;

(c)    Până la obţinerea licenţei de paraşutist, elevul este autorizat să acţioneze ca paraşutist numai sub autoritatea şi supravegherea paraşutistului instructor cu care îşi desfăşoară pregătirea practică de zbor / salt conform prevederilor RACR-LPAN P.2065, dacă:

(i)       are vârsta de 18 ani împliniţi, sau

(ii)      are vârsta  de   16 ani împliniţi  cu  consimţământul  părinţilor sau  al tutorilor;

(iii)     este  deţinătorul  unui  certificat medical corespunzător,  în termen de valabilitate;

(iv)     salturile / zborurile le desfăşoară astfel încât acestea să nu constituie un factor de risc asupra traficului aerian.

RACR-LPAN P.2020  Licenţe străine de paraşutist

(a) O persoană, deţinătoare a unei licenţe de paraşutist emisă de autoritatea naţională competentă dintr-un alt stat, este autorizată să desfăşoare activităţi de paraşutism în România, dacă este îndeplinită una din următoarele condiţii:

(i)       existenţa unei înţelegeri între autorităţile responsabile ale celor doua state sau

(ii)      licenţa este recunoscută de autoritatea de certificare

(iii) persoana deţine un certificat de validare emis de autoritatea de certificare, în termen de valabilitate, care este corespunzător atribuţiilor pe care trebuie să le îndeplinească.

(b) Deţinătorul certificatului de validare specificat în RACR-LPAN P.2020 (a) este obligat să il poarte asupra sa împreună cu licenţa de bază şi certificatul medical asociat, la locul unde desfăşoară activităţi de paraşutism în România.

RACR-LPAN P.2025 Calificări şi autorizări specifice licenţei de paraşutist

(a)    Pentru a avea privilegiul de a opera una din clasele categoriei paraşută, deţinătorul unei licenţe de paraşutist este obligat să fie calificat pentru clasa respectivă de paraşută. Aceste calificări asociate se obţin odată cu licenţa de paraşutist şi sunt următoarele:

(i)    Calificări de clasă:

-  paraşută rotundă;

-  paraşută aripă;

(b)    In plus faţă de calificările de clasă, se pot acorda calificări superioare, precum şi autorizări speciale, după cum urmează:

(i)     Calificări superioare:

-  instructor;

-  recepţie şi control;

-  încercător;

(ii)    Autorizări speciale:

-  lucru relativ în cădere liberă;

-  lucru relativ pe cupolă;

-  instructor IAD/SL (instructor-assisted deployment/static line);

-  instructor TANDEM;

-  instructor AFF (accelerated freefall);

-  instructor turn;

-  lansare din turnul de paraşutism;

-  plior paraşute;

(c) Autoritatea de certificare poate emite şi alte calificări / autorizări / certificate / atestate suplimentare specifice licenţei de paraşutist, acordate conform RACR-LPAN P.2415 şi procedurii dezvoltătoare a prezentei reglementări;

(d) Deţinătorul unei licenţe de paraşutist îşi poate exercita privilegiile conferite de calificările / autorizările / certificatele / atestatele deţinute numai în cazul în care acestea sunt în termen de valabilitate.

RACR-LPAN P.2030 Valabilitate

(a)    Valabilitatea licenţei de paraşutist şi a calificărilor specifice menţionate în RACR-LPAN P.2025 este de 36 luni de la data examinării teoretice sau de la data expirării dacă au fost revalidate în perioada de valabilitate, sub rezerva deţinerii unui certificat medical corespunzător în termen de valabilitate;

(b)    Valabilitatea certificatului de validare sau a recunoaşterii efectuate, emis de autoritatea de certificare, pentru licenţa / calificarea / autorizarea eliberată de o autoritate străină competentă, nu poate depăşi termenul de valabilitate a licenţei / calificării / autorizării de bază şi este condiţionată de perioada de valabilitate a certificatului medical deţinut;

(c)    Valabilitatea examinărilor teoretice şi a testelor de îndemânare şi competenţă în zbor / salt este de 12 luni de la data susţinerii acestora, dacă nu este specificat altfel în cuprinsul prezentei reglementări;

(d)    Autoritatea de certificare poate acorda prelungirea cu 90 zile a termenului de valabilitate a licenţelor / calificărilor / autorizărilor / certificatelor / atestatelor emise în conformitate cu prevederile prezentei reglementări.

RACR-LPAN P.2035 Privilegii

Deţinătorul licenţei de paraşutist, certificatului de validare sau a recunoaşterii efectuate, emis în conformitate cu prevederile prezentei reglementări are dreptul să exercite privilegiile specifice în limita calificărilor şi a autorizărilor deţinute.

RACR-LPAN P.2040 Coerciţie

Autoritatea de certificare poate, în orice moment, să limiteze privilegiile acordate, să suspende sau să revoce orice licenţă de paraşutist, calificare / autorizare / certificare / atestare specifică, orice validare sau recunoaştere efectuată în conformitate cu prevederile prezentei reglementări, dacă se constată că solicitantul sau deţinătorul:

-   nu a îndeplinit sau nu mai îndeplineşte condiţiile relevante menţionate în prezenta reglementare;

-  a încălcat prevederile legale specifice aplicabile sau

-  a fost implicat în acţiuni de natură a afecta siguranţa zborului / saltului.

SPAŢIU LĂSAT INTENŢIONAT LIBER

II.       Obţinerea, revalidarea şi reînnoirea licenţei de paraşutist şi calificărilor de clasă

A. Obţinerea licenţei de paraşutist şi calificărilor de clasă

RACR-LPAN P.2045 Condiţii generale

Pentru   obţinerea   licenţei   de   paraşutist  /  calificării   de  clasă,   solicitantul  trebuie  să îndeplinească următoarele condiţii generale:

(a)    să aibă vârsta de 18 ani împliniţi sau

(b)    să aibă vârsta de 16 ani împliniţi la data începerii pregătirii practice în zbor / salt, cu consimţământul părinţilor sau tutorelui;

(c)    să fie deţinător al unui certificat medical corespunzător, în termen de valabilitate;

RACR-LPAN P.2050 Condiţii specifice

Pentru obţinerea licenţei de paraşutist  / calificării de clasă, suplimentar faţă de condiţiile generale specificate în RACR-LPAN P.2045, solicitantul trebuie să:

(a)    demonstreze că a absolvit, în ultimele 24 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere, un curs (program) de pregătire teoretică specifică, aprobat corespunzător, desfăşurat sub conducerea şi supravegherea unui paraşutist deţinător al calificării de instructor;

(b)    demonstreze că a absolvit, în ultimele 12 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere, un curs (program) de pregătire practică specifică, la sol şi în zbor / salt, aprobat corespunzător, desfăşurat sub conducerea şi supravegherea unui paraşutist deţinător al calificării de instructor;

(c)    obţină minim 75% la examinarea teoretică scrisă la fiecare din disciplinele menţionate în RACR-LPAN P.2060 (a), susţinută cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII;

(d)    fie declarat „ADMIS" în urma testului de îndemânare practică, la sol şi în zbor / salt, de către un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII.

RACR-LPAN P.2055 Examinarea teoretică şi examinarea practică - licenţa de paraşutist şi calificarea de clasă

(a)    Examinarea teoretică şi examinarea practică în vederea obţinerii licenţei de paraşutist şi a calificării de clasă este organizată de autoritatea de certificare ulterior îndeplinirii cerinţelor specificate în RACR-LPAN P.2050, respectiv punctele (a) şi (b);

(b)    Examinarea teoretică se desfăşoară înaintea examinării practice, la sol şi în zbor/ salt;

(c)    Promovarea examinării teoretice condiţionează desfăşurarea examinării practice, la sol şi în zbor/salt.

RACR-LPAN P.2060 Pregătirea teoretică specifică

(a)   Cursul (programul) de pregătire teoretică specifică în vederea obţinerii licenţei de paraşutist cuprinde următoarele discipline corespunzătoare clasei considerate:

(i) Legislaţie aeronautică şi Reglementări

CMO:

(1) reguli şi reglementări relevante pentru deţinătorul unei licenţe de paraşutist;

TPR: 5 ore;

(ii) Cunoaşterea paraşutei

CMO:

(1) principii de funcţionare şi operare a instalaţiilor, sistemelor, echipamentelor, instrumentelor şi aparatelor anexă ale unei paraşute;

(2) limitări operaţionale pentru paraşute;

(3) informaţii operaţionale  relevante din manualele de zbor / salt (utilizare şi întreţinere) sau alte documente similare;

(4) operaţiuni de verificare, întreţinere şi reparaţii curente, periodice şi generale ale paraşutelor;

TPR: 11 ore;

(iii)  Performanţe de zbor /salt şi planificarea zborului / saltului

CMO:

(1) efectele încărcăturii şi distribuţiei maselor asupra caracteristicilor de zbor ale paraşutei;

(2) aplicarea practică a parametrilor privind lansarea, aterizarea şi alte performanţe specifice ale paraşutei;

(3) planificarea zborului / saltului;

(4) operaţiuni în zone cu trafic intens;

TPR: 5 ore;

(iv)  Performanţe umane

CMO :

(1) performanţe şi limitări umane relevante pentru paraşutist;

TPR: 2 ore;

(v)   Meteorologie

CMO :

(1) elemente de meteorologie aeronautică;

(2) proceduri de obţinere şi utilizare a informaţiilor meteorologice;

TPR : 4 ore;

(vi)  Proceduri operaţionale

CMO:

(1) diferite metode de lansare şi proceduri asociate;

(2) proceduri de urgenţă inclusiv măsuri ce trebuie luate pentru a evita condiţiile meteorologice defavorabile, zonele cu turbulenţă ridicată precum şi alte situaţii de hazard operaţional;

TPR: 10 ore;

(vii) Principii de zbor/salt

CMO :

(1)  principiile zborului /saltului aplicabile paraşutelor;

(2) teoria şi tehnica zborului / saltului;

TPR: 5 ore;

(b) Cursul (programul) de pregătire teoretică specifică în vederea obţinerii licenţei de paraşutist, are o durată minimă recomandată de 42 de ore;

(c) Absolvenţii cursului (programului) de pregătire teoretică specifică primesc un certificat / atestat corespunzător, într-o formă stabilită de autoritatea de certificare prin procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări.

RACR-LPAN P.2065 Pregătirea practică specifică

(a)  Cursul (programul) de pregătire practică specifică, la sol şi în zbor / salt, în vederea obţinerii licenţei de paraşutist / calificării de clasă asociate, cuprinde minimum 25 de salturi din care:

(i)     minimum 10 salturi executate prin una din metodele:

- automată

-IAD

-AFF (inclusiv TANDEM);

(ii)    minimum 15 salturi cu cădere liberă;

(b)   Pe  parcursul desfăşurării cursului  (programului),  solicitantul trebuie  să acumuleze experienţă în operarea paraşutei cel puţin în următoarele domenii:

(i)    operaţiuni de verificare a stării tehnice a paraşutelor;

(ii)    operaţiuni premergătoare zborului / saltului, inclusiv plierea şi controlul paraşutei;

(iii)   tehnici   şi   proceduri   specifice   metodei   de   lansare   utilizate,   inclusiv   limitări corespunzătoare ale vitezelor de zbor / salt şi semnale utilizate;

(iv)   tehnici şi stiluri de cădere liberă;

(v)    tehnici şi proceduri de deschidere a paraşutelor;

(vi)   pilotarea paraşutei folosind repere vizuale;

(vii) pilotarea paraşutei în limitele specifice de operare;

(viii) lansări şi aterizări in condiţii deosebite;

(ix)   proceduri de urgenţă;

(c) Absolvenţii cursului (programului) de pregătire practică specifică, la sol şi în zbor / salt, primesc un certificat / atestat corespunzător, într-o formă stabilită de autoritatea de certificare în procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări.

RACR-LPAN P.2070 Credite acordate

(a) Pregătire teoretică

(i)             pentru un solicitant care deţine o licenţă de paraşutist militar în termen de valabilitate, autoritatea de certificare poate credita până la 100% din pregătirea teoretică specifică în vederea obţinerii licenţei de paraşutist;

(ii)            pentru un solicitant care deţine o licenţă de paraşutist în termen de valabilitate pentru altă clasă de paraşută,autoritatea de certificare poate credita până la 100% din pregătirea teoretică specifică în vederea obţinerii licenţei de paraşutist. Solicitantul trebuie să fie examinat teoretic, în scris, la disciplinele menţionate în RACR-LPAN P.2060 (a), punctele (ii), (iii), (vi), (vii), iar baremul de promovare este de 75 %, pentru fiecare disciplină;

(iii)           pentru un solicitant care deţine o licenţă de paraşutist eliberată de o autoritate străină competentă,autoritatea de certificare poate credita până la 100% din pregătirea teoretică specifică în vederea obţinerii licenţei de paraşutist. Solicitantul trebuie să fie examinat teoretic, în scris, în limba română sau engleză, la disciplinele stabilite de autoritatea de certificare funcţie de documentele prezentate privind pregătirea teoretică şi practică deţinută, iar baremul de promovare este 75% pentru fiecare disciplină;

(b) Pregătire practică în zbor/ salt

(i) pentru un solicitant care deţine o licenţă de paraşutist militar în termen de valabilitate, autoritatea de certificare poate credita până la 100% din pregătirea practică la sol şi în zbor / salt specifică în vederea obţinerii licenţei de paraşutist.

(ii) un solicitant care deţine o licenţă de paraşutist în termen de valabilitate pentru altă clasă de paraşută, trebuie să efectueze un curs (program) de pregătire practică în zbor / salt după cum urmează:

- pentru trecerea de la paraşuta rotundă la paraşuta aripă, programul de pregătire este stabilit de autoritatea de certificare, funcţie de experienţa personală dovedită şi cuprinde minim 10 salturi;

- pentru trecerea de la paraşuta aripă la paraşuta rotundă, programul de pregătire este stabilit de autoritatea de certificare, funcţie de experienţa personală dovedită şi cuprinde minim 5 salturi;

(iii) pentru un solicitant care deţine o licenţă de paraşutist eliberată de o autoritate străină competentă, autoritatea de certificare poate credita până la 100% din pregătirea practică specifică, funcţie de experienţa deţinută, în vederea eliberării licenţei de paraşutist.

RACR-LPAN P.2075 Abilităţi

Solicitantul, pentru obţinerea licenţei de paraşutist / calificării de clasă, trebuie să demonstreze abilitatea de a efectua toate procedurile şi manevrele specificate în RACR-LPAN P.2065 (b) cu un grad de competenţă corespunzător privilegiilor acordate deţinătorului acestei licenţe / calificări, operând paraşuta în limitele impuse şi menţinându-i controlul în orice moment, astfel încât să nu existe dubii asupra finalizării cu succes a procedurilor sau manevrelor executate.

RACR-LPAN P.2080 Privilegii

Deţinătorul licenţei de paraşutist are dreptul să exercite, în limita calificărilor şi a autorizărilor deţinute, funcţia de paraşutist comandant al oricărei paraşute.

RACR-LPAN P.2085 Valabilitate

Valabilitatea licenţei de paraşutist şi a calificărilor de clasă este de 36 luni, cu condiţia respectării prevederilor RACR-LPAN P.2030.

B. Revalidarea licenţei de paraşutist şi a calificărilor de clasă

RACR-LPAN P.2090 Condiţii generale

Pentru revalidarea licenţei de paraşutist / calificării de clasă, solicitantul trebuie să deţină certificatul medical corespunzător în termen de valabilitate.

RACR-LPAN P.2095 Condiţii specifice

Revalidarea licenţei de paraşutist / calificării de clasă se face pentru o perioadă de maxim 36 de luni, cu respectarea prevederilor RACR-LPAN P.2030 şi P.2090, dacă solicitantul demonstrează autorităţii de certificare, conform procedurii dezvoltătoare a prezentei reglementări, că:

(a) a efectuat, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii licenţei, minimum 6 salturi cu paraşuta din clasa pentru care se solicită revalidarea;

(b)  a promovat, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii licenţei, examinarea teoretică scrisă la disciplinele menţionate în RACR-LPAN P.2060 (a) punctele (i) şi (vi), susţinută cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII. Baremul de promovare este de 75%, pentru fiecare disciplină;

(c)  a promovat, ulterior îndeplinirii cerinţelor RACR-LPAN P.2095 (b), un test de verificare a competentei în zbor / salt cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII.

RACR-LPAN P.2100 Condiţii echivalente de revalidare a licenţei de paraşutist   şi calificărilor de clasă

(a) Dacă solicitantul nu îndeplineşte cerinţele RACR-LPAN P.2095 (a), pentru revalidarea licenţei de paraşutist, este necesar să efectueze, sub supravegherea unui paraşutist deţinător al calificării de instructor, un program de reantrenare practică, la sol şi în zbor / salt, aprobat corespunzător, care trebuie să cuprindă cel puţin 6 salturi cu paraşuta;

(b) Paraşutistul, deţinător al calificării de instructor, sub a cărui supraveghere s-a finalizat programul de reantrenare practică pentru revalidarea licenţei de paraşutist, eliberează absolvenţilor un certificat / atestat corespunzător, într-o formă stabilită prin procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări;

(c) Testul de verificare a competenţei în zbor / salt specificat în RACR-LPAN P.2095 (c) se desfăşoară numai după finalizarea programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor / salt.

C. Reînnoirea licenţei de paraşutist şi a calificărilor de clasă

RACR-LPAN P.2105 Condiţii generale

Pentru reînnoirea licenţei de paraşutist / calificării de clasă, solicitantul trebuie să deţină certificatul medical corespunzător în termen de valabilitate.

RACR-LPAN P.2110 Condiţii specifice

Reînnoirea licenţei de paraşutist / calificării de clasă solicitate se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor RACR-LPAN P.2030 şi P.2105, dacă solicitantul demonstrează autorităţii de certificare, conform procedurii dezvoltătoare a prezentei reglementări, că:

(a) a parcurs, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, cu un paraşutist, deţinător al calificării de instructor, un curs (program) de pregătire teoretică pentru reîmprospătarea cunoştinţelor, aprobat corespunzător;

(b) a parcurs, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, cu un paraşutist, deţinător al calificării de instructor, un curs (program) de reantrenare practică, la sol şi în zbor / salt, aprobat corespunzător;

(c) a promovat, ulterior îndeplinirii cerinţelor RACR-LPAN P.2110 (a), examinarea teoretică scrisă la disciplinele menţionate în RACR-LPAN P.2060 (a) punctele (i), (vi) şi (vii), susţinută cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII. Baremul de promovare este de 75%, pentru fiecare disciplină;

(d) a promovat, ulterior îndeplinirii cerinţelor RACR-LPAN P.2110 (b) şi (c), un test de verificare a competentei în zbor / salt cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII.

RACR-LPAN P.2115 Cursul (programul) pentru reînnoirea licenţei de paraşutist şi calificărilor de clasă. Durată şi conţinut

(a) Durata şi conţinutul cursului (programului) de reîmprospătare a cunoştinţelor, pentru reînnoirea licenţei de paraşutist / calificării de clasă, sunt stabilite de autoritatea de

certificare, de la caz la caz, funcţie de perioada de întrerupere, fără a depăşi însă durata şi conţinutul cursului (programului) de pregătire teoretică specifică pentru obţinerea acestora, conform cerinţelor RACR-LPAN P.2060;

(b) Durata şi conţinutul cursului (programului) de reantrenare practică, la sol şi în zbor / salt, pentru reînnoirea licenţei de paraşutist / calificării de clasă sunt stabilite de autoritatea de certificare, de la caz la caz, funcţie de perioada de întrerupere şi experienţa în zbor / salt, cuprinzând minim 3, maxim 6 salturi cu paraşuta;

(c)  Paraşutistul, deţinător al calificării de instructor, sub a cărui supraveghere s-a finalizat cursul (programul) de reîmprospătare a cunoştinţelor sau cel de reantrenare practică, pentru reînnoirea licenţei de paraşutist / calificării de clasă, eliberează absolvenţilor un certificat / atestat corespunzător, într-o formă stabilită prin procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări.

SPAŢIU LĂSAT INTENŢIONAT LIBER

III. Obţinerea, revalidarea şi reînnoirea calificării de instructor pentru paraşutişti

A. Obţinerea calificării de instructor

RACR-LPAN P.2120 Condiţii generale

Pentru obţinerea calificării de instructor, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:

(a) să aibă vârsta de 22 ani împliniţi;

(b) să fie deţinător al unui Certificat Medical Clasa 1 sau 2, în termen de valabilitate, emis în conformitate cu standardele şi practicile OACI specifice aplicabile.

RACR-LPAN P.2125 Condiţii specifice

Pentru obţinerea calificării de instructor pentru o clasă de paraşută, suplimentar faţă de condiţiile generale specificate în RACR-LPAN P.2120, solicitantul trebuie să:

(a) deţină licenţă de paraşutist   pentru clasa solicitată, în termen de valabilitate;

(b) aibă o experienţă minimă de 500 salturi în care să fi realizat minim 1 oră de cădere liberă, să execute complexul de figuri acrobatice, să fie deţinătorul autorizaţiei de plior şi a uneia din autorizaţiile de LRC sau LRCL;

(c) demonstreze că a absolvit, în ultimele 24 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere a calificării de instructor, un curs (program) de pregătire teoretică, aprobat corespunzător, specific pentru calificarea de instructor, organizat de autoritatea de certificare sau de o persoană fizică sau juridică română care desfăşoară activităţi de paraşutism şi efectuat sub supravegherea unui instructor stabilit prin documentele de aprobare a cursului (programului) respectiv;

(d) demonstreze că a absolvit, în ultimele 12 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere a calificării de instructor, un curs (program) de pregătire practică, la sol şi în zbor / salt, aprobat corespunzător, specific pentru calificarea de instructor, organizat de autoritatea de certificare sau de o persoană fizică sau juridică română care desfăşoară activităţi de paraşutism şi efectuat sub supravegherea unui instructor stabilit prin documentele de aprobare a cursului (programului) respectiv;

(e)  obţină minim 75% la examinarea teoretică scrisă la disciplinele menţionate în RACR-LPÂN P.2060 (a) punctele (i), (ii), (iii), (vi) şi (vii), la care se adaugă disciplina "Metodologia instruirii la sol şi în zbor / salt", susţinută cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII;

(f)  fie declarat „ADMIS" în urma testului de îndemânare practică, la sol şi în zbor / salt, de către un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII.

RACR-LPAN P.2130 Examinarea teoretică şi examinarea practică - Calificarea de instructor

(a) Examinarea teoretică şi examinarea practică, în vederea obţinerii calificării de instructor, este organizată de autoritatea de certificare ulterior îndeplinirii cerinţelor RACR-LPAN P.2125(c)şi(d);

(b) Examinarea teoretică se desfăşoară înaintea examinării practice, la sol şi în zbor/ salt;

(c)  Promovarea examinării teoretice condiţionează desfăşurarea examinării practice, la sol şi în zbor/salt;

RACR-LPAN P.2135 Pregătirea teoretică specifică

(a) Cursul (programul) de pregătire teoretică specifică în vederea obţinerii calificării de instructor cuprinde:

(i) toate disciplinele, corespunzătoare clasei considerate, specificate în RACR-LPAN P.2060 (a), având pentru fiecare disciplină acelaşi CMO aprofundat corespunzător calificării de instructor şi TPR mărit cu 40%;

(ii)      disciplina "Metodologia instruirii la sol şi în zbor / salt"

CMO:

(1) tehnici în instruirea aplicată;

(2) conceptele antrenării;

(3) procesul de învăţare;

(4) procesul de predare;

(5) evaluarea şi testarea elevilor;

(6) conducerea şi derularea programului de antrenament;

(7) performanţe şi limite umane relevante în procesul de instruire în zbor/ salt;

(8) riscuri existente în cazul cedării sistemelor şi funcţionării defectuoase a paraşutei în zbor / salt;

TPR: 30 ore;

(b) Cursul (programul) de pregătire teoretică specifică în vederea obţinerii calificării de instructor are o durată minimă de 90 de ore;

(c)  Absolvenţii cursului (programului) de pregătire teoretică specifică în vederea obţinerii calificării de instructor primesc un certificat / atestat corespunzător, într-o formă stabilită prin procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări.

RACR-LPAN P.2140 Pregătirea practică specifică

(a) Cursul (programul) de pregătire practică specifică, la sol şi în zbor / salt, în vederea obţinerii calificării de instructor, cuprinde un număr minim de 25 de salturi;

(b) Pe parcursul desfăşurării cursului (programului) de pregătire practică specifică, la sol şi în zbor/ salt, în vederea obţinerii calificării de instructor solicitantul trebuie să acumuleze experienţă cel puţin în următoarele domenii:

(i) practicarea tehnicilor specifice de instruire la sol si în zbor / salt, inclusiv recunoaşterea şi corectarea greşelilor comune ale elevilor paraşutişti;

(ii) practicarea tehnicilor de instruire în timpul executării manevrelor şi procedurilor pentru învăţarea cărora se intenţionează acordarea instruirii în zbor/ salt;

(c) Absolvenţii cursului (programului) de pregătire practică specifică, la sol şi în zbor / salt, în vederea obţinerii calificării de instructor primesc un certificat / atestat corespunzător, într-o formă stabilită prin procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări.

RACR-LPAN P.2145 Credite acordate

(a) Pregătirea teoretică

(i)       pentru un solicitant care deţine o calificare de instructor pentru  alte clase de paraşută sau categorii de aeronave, autoritatea de certificare   poate credita pregătirea   teoretică   specifică   în   vederea   obţinerii   calificării   de   instructor paraşutist;

(ii) un solicitant care deţine o calificare de instructor pentru alte clase de paraşută sau categorii de aeronave trebuie să fie examinat teoretic, în scris, la disciplinele menţionate în RACR-LPAN P.2060 (a) punctele (i), (ii), (iii), (vi), (vii) şi RACR-LPAN P.2135 (a) punctul (ii) sau numai la cele specificate la punctele (ii), (iii), (vi), (vii) din RACR-LPAN P.2060 (a) şi punctul (ii) din RACR-LPAN P.2135 (a), dacă calificarea de instructor deţinută este în termen de valabilitate. Baremul de promovare este de 75%, pentru fiecare disciplină;

(b) Pregătirea practică la sol şi în zbor/ salt

Un solicitant care deţine o calificare de instructor pentru alte clase de paraşută sau categorii de aeronave trebuie să îndeplinească cerinţele de la RACR-LPAN P.2125 (b) şi să efectueze un curs (program) de pregătire practica, la sol şi în zbor / salt, pe clasa de paraşută solicitată, aprobat corespunzător, care cuprinde un număr minim de 6 salturi;

RACR-LPAN P.2150 Abilităţi

Solicitantul pentru obţinerea calificării de instructor trebuie să demonstreze abilitatea de a organiza şi desfăşura instrui rea teoretică şi practică, la sol şi în zbor / salt, în toate etapele conexe procesului de instruire.

RACR-LPAN P.2155 Privilegii

Deţinătorul calificării de instructor are dreptul de a organiza şi desfăşura instruirea teoretică şi practică, la sol şi în zbor / salt, a personalului navigant în vederea obţinerii / revalidării / reînnoirii / validării licenţelor de paraşutist şi a calificărilor / autorizărilor specifice până la nivelul deţinut de el însuşi.

RACR-LPAN P.2160 Valabilitate

Valabilitatea calificării de instructor este de 36 luni cu condiţia respectării prevederilor RACR-LPAN P.2030 şi condiţia ca licenţa de paraşutist şi calificările / autorizările necesare să fie în termen de valabilitate.

B. Revalidarea calificării de instructor

RACR-LPAN P.2165 Condiţii generale

Pentru revalidarea calificării de instructor, solicitantul trebuie să deţină Certificatul Medical Clasa 1 sau 2, emis în conformitate cu standardele şi practicile specifice aplicabile OACI, în termen de valabilitate.

RACR-LPAN P.2170 Condiţii specifice

Revalidarea calificării de instructor pentru clasa de paraşută solicitată se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor RACR-LPAN P.2030 şi P.2165, dacă solicitantul demonstrează autorităţii de certificare, conform procedurii dezvoltătoare a prezentei reglementări, că:

(a) a efectuat, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii calificării, minimum 10 salturi în calitate de instructor paraşutist, din care minimum 5 salturi în calitate de instructor pe clasa solicitată;

(b) a promovat, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii licenţei, examinarea teoretică scrisă la disciplinele menţionate în RACR-LPAN P.2066 (a) punctele (i) şi (vi), susţinută cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII. Baremul de promovare este de 75%, pentru fiecare disciplină;

(c)  a promovat, ulterior îndeplinirii cerinţelor RACR-LPAN P.2170 (b), un test de verificare a competentei în zbor / salt cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII.

RACR-LPAN P.2175 Condiţii echivalente de revalidare a calificării de instructor

(a) Dacă solicitantul nu îndeplineşte condiţia specificată în RACR-LPAN P.2170 (a), pentru revalidarea calificării de instructor este necesar să efectueze, sub supravegherea unui paraşutist, deţinător al calificării de instructor, un curs (program) de pregătire teoretică pentru reîmprospătarea cunoştinţelor, de minim 10 ore, aprobat corespunzător şi un program de reantrenare practică, la sol şi în zbor / salt, care cuprinde cel puţin 4 salturi cu paraşuta din clasa pentru care solicită revalidarea;

(b)  Paraşutistul, deţinător al calificării de instructor, sub a cărui supraveghere s-a finalizat programul de pregătire teoretică şi de reantrenare practică pentru validarea calificării de instructor, eliberează absolvenţilor un certificat / atestat corespunzător, într-o formă stabilită prin procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări;

(c)  Testul de verificare a competenţei în zbor / salt specificat în RACR-LPAN P.2170 (c) trebuie să se desfăşoare numai după îndeplinirea cerinţelor specificate în RACR-LPAN P.2175 (a).

C. Reînnoirea calificării de instructor

RACR-LPAN P.2180 Condiţii generale

Pentru reînnoirea calificării de instructor, solicitantul trebuie să deţină un Certificat Medical Clasa 1 sau 2, în termen de valabilitate, emis în conformitate cu standardele şi practicile specifice aplicabile OACI.

RACR-LPAN P.2185 Condiţii specifice

Reînnoirea calificării de instructor pentru clasa de paraşută solicitată se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor RACR-LPAN P.2030 şi P.2180, dacă solicitantul demonstrează autorităţii de certificare, conform procedurii dezvoltătoare a prezentei reglementări, că:

(a)  a parcurs, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, cu un paraşutist, deţinător al calificării de instructor, un curs (program) de pregătire teoretică pentru reîmprospătarea cunoştinţelor, aprobat corespunzător;

(b)  a parcurs, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, cu un paraşutist, deţinător al calificării de instructor, un curs (program) de reantrenare practică, la sol şi în zbor / salt, aprobat corespunzător;

(c)  a promovat, ulterior îndeplinirii cerinţelor RACR-LPAN P.2185 (a), examinarea teoretică scrisă la disciplinele menţionate în RACR-LPAN P.2060 (a) punctele (i), (vi) şi (vii), la care se adaugă şi punctul (ii) în cazul în care perioada de întrerupere a fost mai mare de 36 de luni, susţinută cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII. Baremul de promovare este de 75%, pentru fiecare disciplină;

(d)  a promovat, ulterior îndeplinirii cerinţelor RACR-LPAN P.2185 (b) şi (c), un test de verificare a competentei în zbor / salt cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII.

RACR-LPAN P.2190 Cursul (programul) pentru  reînnoirea calificării de instructor-Durată şi conţinut

(a) Durata şi conţinutul cursului (programului) de reîmprospătare a cunoştinţelor pentru reînnoirea calificării de instructor sunt stabilite de către autoritatea de certificare, de la caz la caz, funcţie de perioada de întrerupere, dar nu mai puţin de 30 ore şi fără a depăşi durata şi conţinutul cursului (programului) de pregătire teoretică specifică pentru obţinerea calificării de instructor conform cerinţelor RACR-LPAN P.2135 (a);

(b) Durata şi conţinutul cursului (programului) de reantrenare practică, la sol şi în zbor / salt, pentru reînnoirea calificării de instructor sunt stabilite de către autoritatea de certificare, de la caz la caz, funcţie de perioada de întrerupere şi cuprind minimum 4 salturi, incluzând minim 2 salturi pentru fiecare clasă solicitată pentru reînnoire;

(c)  Paraşutistul, deţinător al calificării de instructor, sub a cărui supraveghere s-a finalizat cursul (programul) de reîmprospătare a cunoştinţelor sau cel de reantrenare practică, pentru reînnoirea calificării de instructor, eliberează absolvenţilor un certificat / atestat corespunzător, într-o formă stabilită prin procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări.

SPAŢIU LĂSAT INTENŢIONAT LIBER

IV.      Obţinerea,   revalidarea   şi   reînnoirea   calificării   de   paraşutist   recepţie   şi control

A. Obţinerea calificării de paraşutist recepţie şi control

RACR-LPAN P.2195 Condiţii generale

Pentru obţinerea calificării de paraşutist recepţie şi control, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:

(a) să aibă vârsta de 25 ani împliniţi;

(b) să fie deţinător al unui Certificat Medical Clasa 1 sau 2, în termen de valabilitate, emis în conformitate cu standardele şi practicile OACI specifice aplicabile.

RACR-LPAN P.2200 Condiţii specifice

Pentru obţinerea calificării de paraşutist   recepţie şi control, suplimentar faţă de condiţiile generale specificate în RACR-LPAN P.2195, solicitantul trebuie să:

(a) deţină licenţa de paraşutist pentru clasa de paraşută solicitată, în termen de valabilitate, autorizarea de plior şi una din autorizările de LRC sau LRCL;

(b) aibă o experienţă minimă totală de 1000 salturi;

(c) demonstreze că a absolvit, în ultimele 24 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere a calificării de recepţie şi control, un curs (program) de pregătire teoretică, aprobat corespunzător, specific pentru calificarea de paraşutist recepţie şi control, organizat de autoritatea de certificare sau de o persoană fizică sau juridică română, care desfăşoară activităţi de paraşutism şi efectuat sub supravegherea unui paraşutist instructor, deţinător al calificării de recepţie şi control, stabilit prin documentele de aprobare a cursului (programului) respectiv;

(d) demonstreze că a absolvit, în ultimele 12 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere a calificării de recepţie şi control, un curs (program) de pregătire practică, la sol şi în zbor / salt, aprobat corespunzător, specific pentru calificarea de paraşutist recepţie şi control, organizat de autoritatea de certificare sau de o persoană fizică sau juridică română care desfăşoară activităţi de paraşutism şi efectuat sub supravegherea unui paraşutist instructor, deţinător al calificării de recepţie şi control, stabilit prin documentele de aprobare a cursului (programului) respectiv;

(e) obţină minim 75% la examinarea teoretică scrisă la disciplinele menţionate în RACR-LPÂN P.2060 (a) punctele (i), (ii), (iii), (v), (vi) şi (vii), la care se adaugă disciplina „Metode şi proceduri de recepţie şi control", susţinută cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII;

(f)  fie declarat „ADMIS" în urma testului de îndemânare practică, la sol şi în zbor / salt, de către un examinator autorizat conform RACR-LPAN P,Capitolul 2, VII.

RACR-LPAN P.2205 Examinarea teoretică şi examinarea practică - calificarea de paraşutist recepţie şi control

(a) Examinarea teoretică şi examinarea practică, în vederea obţinerii calificării de paraşutist recepţie şi control, este organizată de autoritatea de certificare ulterior îndeplinirii cerinţelor RACR-LPAN P.2200 (c) şi (d);

(b) Examinarea teoretică se desfăşoară înaintea examinării practice, la sol şi în zbor/ salt;

(c)  Promovarea examinării teoretice condiţionează desfăşurarea examinării practice, la sol şi în zbor/salt;

RACR-LPAN P.2210 Pregătirea teoretică specifică

(a) Cursul (programul) de pregătire teoretică specifică în vederea obţinerii calificării de paraşutist recepţie şi control cuprinde:

(i) toate disciplinele, corespunzătoare clasei considerate, specificate în RACR-LPAN P.2060 (a), având pentru fiecare disciplină acelaşi CMO aprofundat corespunzător calificării de recepţie si control şi acelaşi TPR, exceptând disciplina (v) "meteorologie" al cărei TPR este mărit cu 3 ore;

(ii) disciplina „Metode şi proceduri de recepţie şi control"

CMO:

(1) proceduri de organizare şi desfăşurare a controalelor tehnice;

(2) tehnici de pregătire şi verificare la sol;

(3)  utilizarea instrumentelor şi echipamentelor necesare zborurilor / salturilor de control tehnic intern şi oficial;

(4)  programe de control tehnic oficial;

(5)  metode şi proceduri de recepţie şi control;

(6) tehnici de evaluare a parametrilor în zbor/salt;

(7)  simulare proceduri de urgenţă în procesul de recepţie şi control;

(8)  performante şi limite umane în procesul de recepţie şi control;

TPR:15 ore;

(b)  Cursul (programul) de pregătire teoretică specifică în vederea obţinerii calificării de recepţie şi control are o durată minimă de 60 ore;

(c)  Absolvenţii cursului (programului) de pregătire teoretică specifică in vederea obţinerii calificării de recepţie şi control primesc un certificat / atestat corespunzător, intr-o formă stabilită prin procedura dezvoltătoare prezentei reglementări.

RACR-LPAN P.2215 Pregătirea practică specifică

(a)  Cursul (programul) de pregătire practică specifică, la sol şi în zbor / salt, in vederea obţinerii calificării de paraşutist recepţie şi control, cuprinde un număr minim de 10 salturi;

(b)  Pe parcursul desfăşurării cursului (programului) de pregătire practică specifică, la sol şi în zbor / salt, în vederea obţinerii calificării de paraşutist recepţie şi control solicitantul trebuie să acumuleze experienţă cel puţin în următoarele domenii:

(i)     practicarea tehnicilor specifice de verificare şi pregătire la sol a echipamentului şi aparaturii anexe saltului de recepţie şi control;

(ii)     practicarea tehnicilor specifice de evaluare / verificare / constatare în zbor / salt a caracteristicilor şi parametrilor paraşutelor;

(c) Absolvenţii cursului (programului) de pregătire practică specifică, la sol şi în zbor/ salt, în vederea obţinerii calificării de recepţie şi control primesc un certificat / atestat corespunzător, într-o formă stabilită prin procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări.

RACR-LPAN P.2220 Credite acordate

(a)   Pregătirea teoretică

(i) Pentru un solicitant care deţine o calificare de recepţie şi control pentru altă clasă de paraşută, autoritatea de certificare poate credita până la 100% din pregătirea teoretică specifică în vederea obţinerii calificării de paraşutist recepţie şi control;

(ii) Un solicitant care deţine o calificare de recepţie şi control pentru altă clasă de paraşută trebuie să fie examinat teoretic, în scris, la disciplinele menţionate în RACR-LPAN P.2060 (a) punctele (ii), (vi), (vii) şi în RACR-LPAN P.2210 (a) punctul (ii) dacă calificarea de recepţie şi control deţinută este în termen de valabilitate, de către un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII. Baremul de promovare este de 75%, pentru fiecare disciplină;

(b)  Pregătirea practică la sol şi în zbor / salt

Un solicitant care deţine o calificare de recepţie şi control pentru altă clasă de paraşută trebuie să efectueze un curs (program) de pregătire practică, la sol şi în zbor / salt, pe clasa de paraşută solicitată, aprobat corespunzător, care cuprinde un număr minim de 6 salturi;

RACR-LPAN P.2225 Abilităţi

Solicitantul pentru obţinerea calificării de recepţie şi control trebuie să demonstreze abilitatea de organizare şi desfăşurare a procedurilor de control şi verificare, pentru paraşutele din clasa solicitată, la sol şi în zbor / salt, în toate etapele conexe acestora.

RACR-LPAN P.2230 Privilegii

Deţinătorul calificării de recepţie şi control are dreptul de a efectua, paraşutelor din clasa pentru care deţine calificarea, operaţiunile de control / verificare, la sol şi în zbor / salt în vederea eliberării / prelungirii valabilităţii / validării / recunoaşterii documentelor legate de admisibilitatea la zbor/salt şi navigabilitatea acestora.

RACR-LPAN P.2235 Valabilitate

Valabilitatea calificării de recepţie şi control este de 36 luni cu condiţia respectării prevederilor RACR - LPAN P.2030 şi condiţia ca licenţa de paraşutist şi calificările / autorizările necesare să fie în termen de valabilitate.

B. Revalidarea calificării de recepţie şi control

RACR-LPAN P.2240 Condiţii generale

Pentru revalidarea calificării de recepţie şi control, solicitantul trebuie să deţină un Certificat Medical Clasa 1 sau 2, în termen de valabilitate, emis în conformitate cu standardele şi practicile OACI specifice aplicabile.

RACR-LPAN P.2245 Condiţii specifice

Revalidarea calificării de recepţie şi control pentru clasa de paraşută solicitată se face pentru o perioadă de maximum 36 luni, cu respectarea prevederilor RACR-LPAN P.2240, dacă solicitantul demonstrează autorităţii de certificare, conform procedurii dezvoltătoare a prezentei reglementări, că:

(a)   a efectuat, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii licenţei, minimum 5 salturi de recepţie şi control;

(b)   a promovat, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii licenţei, examinarea teoretică scrisă, la disciplinele menţionate în  RACR-LPAN P.2060 (a) punctele (i), (vi) şi RACR-LPAN P.2210 (a), punctul (ii), cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII. Baremul de promovare este de 75% pentru fiecare disciplină;

(c)   a promovat, ulterior îndeplinirii cerinţelor RACR-LPAN P.2245 (b), un test de verificare a competentei în zbor / salt cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII.

RACR-LPAN P.2250 Condiţii echivalente de revalidare a calificării de recepţie şi control

(a)   Dacă solicitantul nu îndeplineşte condiţia specificată în RACR-LPAN P.2245 (a), pentru revalidarea calificării de paraşutist recepţie şi control este necesar să efectueze cu un paraşutist instructor, deţinător al calificării de recepţie şi control, un program de reantrenare practică, la sol şi în zbor/salt, care cuprinde cel puţin 5 salturi cu paraşuta din clasa pentru care solicită revalidarea;

(b)   Paraşutistul instructor, deţinător al calificării de recepţie şi control, sub a cărui supraveghere s-a finalizat programul de reantrenare practica pentru revalidarea calificării de recepţie şi control, eliberează absolvenţilor un certificat / atestat corespunzător, într-o formă stabilita prin procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări;

(c)  Testul de verificare a competentei în zbor / salt specificat în RACR-LPAN P.2245 (c) trebuie să se desfăşoare numai după finalizarea programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor/salt.

C. Reînnoirea calificării de recepţie şi control

RACR-LPAN P.2255 Condiţii generale

Pentru reînnoirea calificării de recepţie şi control, solicitantul trebuie să deţină un Certificat Medical Clasa 1 sau 2, în termen de valabilitate, emis în conformitate cu standardele şi practicile OACI specifice aplicabile.

RACR-LPAN P.2260 Condiţii specifice

Reînnoirea calificării de recepţie şi control se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor RACR-LPAN P.2030 şi P.2255, dacă solicitantul demonstrează autorităţii de certificare, conform procedurii dezvoltătoare a prezentei reglementări, că:

(a)  a parcurs, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, cu un paraşutist instructor, deţinător al calificării de recepţie şi control, un curs (program) de pregătire teoretică pentru reîmprospătarea cunoştinţelor, aprobat corespunzător;

(b)  a parcurs, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, cu un paraşutist instructor, deţinător al calificării de recepţie şi control, un program de reantrenare practică , la sol şi în zbor/salt, aprobat corespunzător;

(c)  a promovat, ulterior îndeplinirii cerinţelor RACR-LPAN P.2260 (a), examinarea teoretică scrisă la disciplinele menţionate în RACR-LPAN P.2060 (a) punctele (i), (ii), (vi), la care se adaugă punctul (vii) în cazul în care perioada de întrerupere a fost mai mare de 36 de luni şi punctul (ii) din RACR-LPAN P.2210 (a), susţinută cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII. Baremul de promovare este de 75%, pentru fiecare disciplină;

(d)  a promovat, ulterior îndeplinirii cerinţelor RACR-LPAN P.2260 (b) şi (c), un test de verificare a competentei în zbor / salt cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII.

RACR-LPAN P.2265 Cursul (programul) pentru reînnoirea calificării de recepţie şi control - Durata şi conţinut

(a) Durata şi conţinutul cursului (programului) de reîmprospătare a cunoştinţelor pentru reînnoirea calificării de recepţie şi control sunt stabilite de către autoritatea de certificare, de la caz la caz, funcţie de perioada de întrerupere, fără a depăşi însă durata şi conţinutul cursului (programului) de pregătire teoretică specifică pentru obţinerea calificării de recepţie şi control, conform cerinţelor RACR-LPAN P.2210 (a);

(b)  Durata şi conţinutul cursului (programului) de reantrenare practică, la sol şi în zbor/ salt, pentru reînnoirea calificării de paraşutist recepţie şi control sunt stabilite de către autoritatea de certificare, de la caz la caz, funcţie de perioada de întrerupere şi cuprinde minim 5 salturi pentru clasa solicitată;

(c)   Paraşutistul instructor, deţinător al calificării de recepţie şi control sub a cărui supraveghere s-a finalizat cursul (programul) de reîmprospătare a cunoştinţelor sau cel de reantrenare practică, pentru reînnoirea calificării de recepţie şi control, eliberează absolvenţilor un certificat / atestat corespunzător, într-o forma stabilită prin procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări.

SPAŢIU LĂSAT INTENŢIONAT LIBER

V.       Obţinerea, revalidarea şi reînnoirea calificării de paraşutist încercător

A. Obţinerea calificării de paraşutist încercător

RACR-LPAN P.2270 Condiţii generale

Pentru obţinerea calificării de paraşutist încercător, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:

(a) să aibă vârsta de 27 ani împliniţi;

(b) să fie deţinător al unui Certificat Medical Clasa 1 sau 2, în termen de valabilitate, emis în conformitate cu standardele şi practicile OACI specifice aplicabile.

RACR-LPAN P.2275 Condiţii specifice

Pentru obţinerea calificării de paraşutist încercător, suplimentar fată de condiţiile generale specificate în RACR-LPAN P.2270, solicitantul trebuie să:

(a)  deţină licenţa de paraşutist şi calificarea de recepţie şi control pentru clasa solicitată în termen de valabilitate;

(b) aibă o experienţă minimă totală de 1500 salturi;

(c) demonstreze că a absolvit, în ultimele 24 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere a calificării de încercător, un curs (program) de pregătire teoretică, aprobat corespunzător, specific pentru calificarea de paraşutist încercător, organizat de autoritatea de certificare sau de o persoană fizică sau juridică română care desfăşoară activităţi de paraşutism şi efectuat sub supravegherea unui paraşutist instructor deţinător al calificării de încercător, stabilit prin documentele de aprobare a cursului (programului) respectiv;

(d) demonstreze că a absolvit, în ultimele 12 luni faţă de data înregistrării cererii de obţinere a calificării de încercător, un curs (program) de pregătire practică, la sol şi în zbor/salt, aprobat corespunzător, specific pentru calificarea de paraşutist încercător, organizat de autoritatea de certificare sau de o persoană fizică sau juridică română care desfăşoară activităţi de paraşutism şi efectuat sub supravegherea unui paraşutist instructor deţinător al calificării de încercător, stabilit prin documentele de aprobare a cursului (programului) respectiv;

(e)  obţină minim 75% la examinarea teoretică scrisă la disciplinele menţionate în RACR-LPÂN P.2060 (a) punctele (i), (ii), (iii), (vi) şi (vii), la care se adaugă disciplina „Metode şi proceduri de încercare", susţinută cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII;

(f)  fie declarat „ADMIS" în urma testului de îndemânare practică, la sol şi în zbor / salt, de către un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII.

RACR-LPAN P.2280 Examinarea teoretică şi examinarea practică - calificarea de paraşutist încercător

(a)  Examinarea teoretică şi examinarea practică, în vederea obţinerii calificării de paraşutist încercător, este organizată de autoritatea de certificare ulterior îndeplinirii cerinţelor RACR-LPAN P.2275 (c) şi (d);

(b) Examinarea teoretică se desfăşoară înaintea examinării practice, la sol şi în zbor / salt;

(c)  Promovarea examinării teoretice condiţionează desfăşurarea examinării practice, la sol şi în zbor / salt;

RACR-LPAN P.2285 Pregătirea teoretică specifică

(a) Cursul (programul) de pregătire teoretică specifică în vederea obţinerii calificării de paraşutist încercător cuprinde:

(i) toate disciplinele, corespunzătoare clasei / claselor considerate, specificate în RACR-LPAN P.2060 (a), având pentru fiecare disciplină acelaşi CMO aprofundat corespunzător calificării de încercător şi TPR redus cu 50%;

(ii) disciplina „Metode şi proceduri de încercare"

CMO:

(1) proceduri de organizare şi desfăşurare a controalelor tehnice;

(2) tehnici de pregătire şi verificare la sol;

(3) utilizarea instrumentelor şi echipamentelor necesare zborurilor / salturilor de încercare;

(4) programe de control tehnic oficial;

(5) metode şi proceduri de încercare;

(6) tehnici de evaluare a testărilor în zbor / salt;

(7) simulare proceduri de urgenţă în procesul de încercare;

(8) performanţe şi limite umane în procesul de încercare;

TPR: 10 ore

(b)  Cursul (programul) de pregătire teoretică specifică în vederea obţinerii calificării de încercător are o durată minimă de 30 ore;

(c)  Absolvenţii cursului (programului) de pregătire teoretică specifică in vederea obţinerii calificării de încercător primesc un certificat / atestat corespunzător, într-o formă stabilită prin procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări.

RACR-LPAN P.2290 Pregătirea practică specifică

(a) Cursul (programul) de pregătire practică specifică, la sol şi în zbor / salt, în vederea obţinerii calificării de paraşutist încercător, cuprinde un număr minim recomandat de 6 salturi;

(b)  Pe parcursul desfăşurării cursului (programului) de pregătire practică specifică, la sol şi în zbor / salt, în vederea obţinerii calificării de paraşutist încercător solicitantul trebuie să acumuleze experienţă cel puţin în următoarele domenii:

(i) practicarea tehnicilor specifice de verificare şi pregătire la sol a echipamentului şi aparaturii anexe saltului de încercare;

(ii) practicarea tehnicilor specifice de testare / verificare în zbor / salt a caracteristicilor şi parametrilor paraşutelor;

(c)  Absolvenţii cursului (programului) de pregătire practică specifică, la sol şi în zbor/ salt, în vederea obţinerii calificării de încercător primesc un certificat / atestat corespunzător, într-o formă stabilită prin procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări.

RACR-LPAN P.2295 Credite acordate

(a)   Pregătirea teoretică

(i) pentru un solicitant care deţine o calificare de încercător pentru altă clasă de paraşută, autoritatea de certificare poate credita până la 100% din pregătirea teoretică specifică în vederea obţinerii calificării de paraşutist încercător;

(ii) un solicitant care deţine o calificare de încercător pentru altă clasă de paraşută trebuie să fie examinat teoretic, în scris, la disciplinele menţionate în RACR-LPAN P.2060 (a) punctele (ii), (vi), (vii) şi în RACR-LPAN P.2285 (a) punctul (ii), dacă calificarea de încercător deţinută este în termen de valabilitate, de către un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII. Baremul de promovare este de 75%, pentru fiecare disciplină;

(b)  Pregătirea practică la sol şi în zbor / salt

Un solicitant care deţine o calificare de încercător pentru altă clasă de paraşută trebuie să efectueze un curs (program) de pregătire practică, la sol şi în zbor / salt, pe clasa de paraşută solicitată, aprobat corespunzător, care cuprinde un număr minim de 5 salturi;

RACR-LPAN P.2300 Abilităţi

Solicitantul pentru obţinerea calificării de încercător trebuie să demonstreze abilitatea de organizare şi desfăşurare a procedurilor de testare / verificare / control / încercare, pentru paraşutele din clasa solicitată, la sol şi în zbor / salt, în toate etapele conexe acestora.

RACR-LPAN P.2305 Privilegii

Deţinătorul calificării de încercător are dreptul de a efectua, paraşutelor din clasa pentru care deţine calificarea, operaţiunile de testare / verificare / control / încercare, la sol şi în zbor / salt, în vederea omologării / eliberării / prelungirii valabilităţii / validării / recunoaşterii documentelor legate de admisibilitatea la zbor / salt şi navigabilitatea acestora.

RACR-LPAN P.2310 Valabilitate

Valabilitatea calificării de încercător este de 36 luni cu condiţia respectării prevederilor RACR - LPAN.2030 şi condiţia ca licenţa de paraşutist şi calificările / autorizările necesare să fie în termen de valabilitate.

B. Revalidarea calificării de încercător

RACR-LPAN P.2315 Condiţii generale

Pentru revalidarea calificării de încercător, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:

(a) să fie deţinător al unui Certificat Medical Clasa 1 sau 2 , în termen de valabilitate, emis în conformitate cu standardele şi practicile OACI specifice aplicabile.

RACR-LPAN P.2320 Condiţii specifice

Revalidarea calificării de încercător pentru clasa de paraşută solicitată se face pentru o perioadă de maximum 36 luni, cu respectarea prevederilor RACR-LPAN P.2315, dacă solicitantul demonstrează autorităţii de certificare, conform procedurii dezvoltătoare a prezentei reglementări, că:

(a) a efectuat, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii licenţei, minimum 5 salturi de testare / verificare / control / încercare;

(b)  a promovat, în ultimele 12 luni faţă de data expirării valabilităţii licenţei, examinarea teoretică scrisă, la disciplinele menţionate în RACR-LPAN P.2060 (a) punctele (i), (vi) şi RACR-LPAN P.2285 (a), punctul (ii), susţinută cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII. Baremul de promovare este de 75% pentru fiecare disciplină;

(c) a promovat, ulterior îndeplinirii cerinţelor RACR-LPAN P.2320 (b), un test de verificare a competentei în zbor / salt cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII.

RACR-LPAN P.2325 Condiţii echivalente de revalidare a calificării de încercător

(a)   Dacă solicitantul nu îndeplineşte condiţia specificată în RACR-LPAN P.2320 (a), pentru revalidarea calificării de încercător este necesar să efectueze un program de reantrenare practică, la sol şi în zbor / salt, cu un paraşutist instructor, deţinător al calificării de încercător, care cuprinde cel puţin 5 salturi cu paraşuta din clasa pentru care solicită revalidarea;

(b)   Paraşutistul instructor, deţinător al calificării de încercător, sub a cărui supraveghere s-a finalizat programul de reantrenare practică pentru revalidarea calificării de încercător, eliberează absolvenţilor un certificat / atestat corespunzător, într-o formă stabilită prin procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări.

(c)   Testul de verificare a competenţei în zbor / salt specificat în RACR-LPAN P.2320 (c) trebuie să se desfăşoare numai după finalizarea programului de reantrenare practică, la sol şi în zbor /salt.

C. Reînnoirea calificării de încercător

RACR-LPAN P.2330 Condiţii generale

Pentru reînnoirea calificării de încercător, solicitantul trebuie să deţină un Certificat Medical Clasa 1 sau 2, în termen de valabilitate, emis în conformitate cu standardele şi practicile specifice aplicabile OACI.

RACR-LPAN P.2335 Condiţii specifice

Reînnoirea calificării de încercător se face pentru o perioadă de maximum 36 de luni, cu respectarea prevederilor RACR-LPAN P.2030 şi P.2330, dacă solicitantul demonstrează, autorităţii de certificare, conform procedurii dezvoltătoare a prezentei reglementări, că:

(a)  a parcurs, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, cu un paraşutist instructor, deţinător al calificării de încercător, un curs (program) de pregătire teoretică pentru reîmprospătarea cunoştinţelor, aprobat corespunzător;

(b)  a parcurs, cu cel mult 12 luni înainte de data înregistrării cererii de reînnoire, cu un paraşutist instructor, deţinător al calificării de încercător, un program de reantrenare practică, la sol şi în zbor/ salt, aprobat corespunzător;

(c)  a promovat, ulterior îndeplinirii cerinţelor RACR-LPAN P.2335 (a), examinarea teoretică scrisă la disciplinele menţionate în RACR-LPAN P.2060 (a) punctele (i), (ii), (vi), (vii) şi RACR-LPAN P.2285 (a) punctul (ii), susţinută cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII. Baremul de promovare este de 75%, pentru fiecare disciplină;

(d) a promovat, ulterior îndeplinirii cerinţelor RACR-LPAN P.2335 (b) şi (c), un test de verificare a competentei în zbor / salt cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII.

RACR-LPAN P.2340 Cursul (programul) pentru reînnoirea calificării de încercător - Durată şi conţinut

(a)  Durata şi conţinutul cursului (programului) de reîmprospătare a cunoştinţelor pentru reînnoirea calificării de încercător sunt stabilite de către autoritatea de certificare, de la caz la caz, funcţie de perioada de întrerupere, fără a depăşi însă durata şi conţinutul cursului (programului) de pregătire teoretică specifică pentru obţinerea calificării de încercător, conform cerinţelor RACR-LPAN P.2285 (a);

(b)  Durata şi conţinutul cursului (programului) de reantrenare practică, la sol şi în zbor / salt, pentru reînnoirea calificării de paraşutist încercător sunt stabilite de către autoritatea de certificare, de la caz la caz, funcţie de perioada de întrerupere şi cuprind minim 5 salturi pentru clasa solicitată;

(c)  Paraşutistul instructor, deţinător al calificării de încercător, sub a cărui supraveghere s-a finalizat cursul (programul) de reîmprospătare a cunoştinţelor sau cel de reantrenare practică, pentru reînnoirea calificării de încercător, eliberează absolvenţilor un certificat / atestat corespunzător, într-o formă stabilită prin procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări.

VI.      Obţinerea şi menţinerea autorizărilor speciale specifice licenţei de paraşutist

A. Obţinerea autorizărilor speciale specifice licenţei de paraşutist

RACR-LPAN P.2345 Condiţii generale

Pentru obţinerea autorizărilor speciale, solicitantul trebuie să deţină un Certificat Medical Clasa 1 sau 2, în termen de valabilitate, emis în conformitate cu standardele şi practicile specifice aplicabile OACI.

RACR-LPAN P.2350 Condiţii specifice

Pentru obţinerea autorizărilor speciale, suplimentar fată de condiţiile generale specificate în RACR-LPAN P.2345, solicitantul trebuie să:

(a) deţină licenţă de paraşutist în termen de valabilitate;

(b) efectueze sub supravegherea unui paraşutist deţinător al calificării de instructor şi autorizat LRCL, o pregătire specifică teoretică şi practică, la sol şi în zbor / salt, în care să realizeze exerciţii de lucru relativ acumulând minim 40 minute timp de cădere liberă şi să participe la formaţie de cel puţin doi paraşutişti, dacă privilegiile licenţei de paraşutist urmează a fi exercitate în cursul salturilor de lucru relativ în cădere liberă (LRCL);

(c) efectueze sub supravegherea unui paraşutist deţinător al calificării de instructor şi autorizat LRC, o pregătire specifică teoretică şi practică, la sol şi în zbor / salt, care să cuprindă cel puţin 40 salturi de exerciţii de lucru relativ pe cupolă, dacă privilegiile licenţei de paraşutist urmează a fi exercitate pe timpul salturilor de lucru relativ pe cupolă

(d)  efectueze sub supravegherea unui paraşutist deţinător al calificării de instructor şi autorizat IAD/SL (INSTRUCTOR-ASSISTED DEPLOYMENT / STATIC LINE) o pregătire specifică teoretică de minim 10 ore şi practică, la sol şi în zbor / salt, care să cuprindă minim 10 salturi pentru deschidere asistată/deschidere automată (static / line) şi să deţină calificarea de instructor cu o vechime practică de instruire de 2 ani, dacă privilegiile licenţei de paraşutist instructor urmează a fi exercitate în cursul salturilor de instruire IAD/SL;

(e)  efectueze sub supravegherea unui paraşutist deţinător al calificării de instructor şi autorizat TANDEM, o pregătire specifică teoretică de minim 15 ore şi practică, la sol şi în zbor/ salt, care să cuprindă minim 25 salturi, să deţină calificarea de instructor, să fie posesorul licenţei internaţionale FAI "D" sau echivalent şi să fi executat 500 salturi cu paraşuta aripă, dacă privilegiile licenţei de paraşutist instructor urmează a fi exercitate în cursul salturilor în TANDEM;

(f)  efectueze sub supravegherea unui paraşutist deţinător al calificării de instructor şi autorizat AFF (ACCELERATED FREEFALL), o pregătire specifică teoretică de minim 15 ore şi practică, la sol şi în zbor / salt, care să cuprindă minim 20 salturi, să deţină calificarea de instructor, să fie posesorul licenţei internaţionale FAI "D" sau echivalent şi să fi realizat minim 6 ore timp de cădere liberă, dacă privilegiile licenţei de paraşutist instructor urmează a fi exercitate în cursul salturilor AFF;

(g)  efectueze sub supravegherea unui paraşutist, deţinător al calificării de instructor şi autorizat pentru TURNUL de paraşutism, o pregătire specifică teoretică de minim 10 ore şi practică, la sol şi în salt, care să cuprindă minim 5 salturi din turn şi să deţină calificarea de instructor pe clasa de paraşută respectivă, dacă privilegiile licenţei de paraşutist urmează a fi exercitate în cursul activităţii de instruire la TURN;

(h) efectueze, pentru trecerea la o altă metodă de lansare, sub supravegherea unui paraşutist, deţinător al calificării de instructor şi autorizat pentru TURNUL de paraşutism, un curs (program) specific teoretic de minim 15 ore şi practic, la sol şi în salt, care să cuprindă minim 10 salturi din turnul de paraşutism, dacă privilegiile licenţei de paraşutist urmează a fi exercitate pentru executarea de salturi din turnul de paraşutism;

(i) efectueze sub supravegherea unui paraşutist, deţinător al calificării de instructor, autorizat plior, un curs (program) specific, care să cuprindă 70 ore de pregătire teoretică şi practică (pliaje), dacă privilegiile autorizării de plior urmează a fi exercitate numai pentru pliajele paraşutelor principale şi să deţină cel puţin una din calificările superioare de instructor, recepţie şi control sau încercător, daca privilegiile autorizării de plior urmează a fi exercitate şi pentru pliajele paraşutelor de rezervă şi de salvare;

(j) fie deţinătorul unui certificat / atestat corespunzător, eliberat într-o formă stabilită prin procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări, de către paraşutistul deţinător al calificării de instructor, autorizat corespunzător, sub îndrumarea căruia au fost finalizate cursurile (programele) de pregătire specificate în RACR-LPAN P.2350 (b), (c), (d), (e),(0. (g), (h) si (i); (k) fie declarat „ADMIS" în urma testului de îndemânare practică, la sol şi în zbor / salt, de către un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII, moment din care este considerat autorizat corespunzător.

RACR-LPAN P.2355 Abilităţi

Solicitantul pentru obţinerea autorizărilor speciale trebuie să demonstreze abilitatea de a executa toate manevrele / procedurile / tehnicile de lucru specific şi, acolo unde este cazul şi de a organiza şi desfăşura instruirea specifică teoretică şi practică, la sol şi în zbor/ salt, în toate etapele conexe acesteia.

RACR-LPAN P.2360 Privilegii

Deţinătorul autorizărilor speciale are dreptul de a efectua toate activităţile specifice şi acolo unde este cazul, de a organiza şi desfăşura instruirea specifică teoretică şi practică, la sol şi în zbor / salt, până la nivelul calificării / autorizării deţinute de el însuşi.

RACR-LPAN P.2365 Valabilitate

Valabilitatea autorizărilor speciale este condiţionată de valabilitatea licenţei şi de îndeplinirea cerinţelor specifice menţionate în RACR-LPAN P.2375 (b).

B. Menţinerea valabilităţii autorizărilor speciale specifice licenţei de paraşutist

RACR-LPAN P.2370 Condiţii generale

Pentru menţinerea autorizărilor speciale, solicitantul trebuie să deţină un Certificat Medical Clasa 1 sau 2, în termen de valabilitate, emis în conformitate cu standardele şi practicile specifice aplicabile OACI.

RACR-LPAN P.2375 Condiţii specifice

Suplimentar faţă de condiţiile generale specificate în RACR-LPAN P.2370, autorizările speciale specifice licenţei de paraşutist îşi menţin valabilitatea dacă:

(a) licenţa de paraşutist este în termen de valabilitate;

(b) deţinătorul autorizării speciale a efectuat, în cadrul perioadei de valabilitate a licenţei, un minimum de activitate care constă în:

(i) un număr de 4 salturi specifice în ultimele 24 luni faţă de data expirării valabilităţii licenţei, pentru autorizările menţionate în RACR-LPAN P.2350 (b) şi (c);

(ii) un număr de 10 salturi anual, în calitate de instructor IAD/SL, pentru autorizarea menţionată în RACR-LPAN P.2350 (d);

(iii) un număr de 15 salturi în calitate de instructor TANDEM, anual, din care cel puţin unul în ultimele 90 zile, pentru autorizarea menţionată în RACR-LPAN P.2350 (e);

(iv) un număr de 15 salturi cu elevi, anual, în calitate de instructor AFF, pentru autorizarea menţionată în RACR-LPAN P.2350 (f);

(v) un număr de 5 salturi specifice, în ultimele 36 de luni fată de data expirării valabilităţii licenţei, pentru autorizarea menţionată în RACR-LPAN P.2350 (g) şi (h);

(vi) un număr de 10 pliaje ale paraşutelor principale şi respectiv 5 pliaje ale paraşutelor principale, de rezervă şi de salvare, în ultimele 24 de luni faţă de data expirării valabilităţii licenţei, pentru autorizările menţionate în RACR-LPAN P.2350 (i);

RACR-LPAN P.2380 Condiţii echivalente de menţinere a autorizărilor speciale

(a) Dacă deţinătorul autorizărilor speciale menţionate in RACR-LPAN P.2375(b) - (i),(ii),(v) şi (vi) nu îndeplineşte cerinţele specifice pentru menţinerea valabilităţii, este necesar să efectueze, cu un paraşutist deţinător al calificării de instructor, autorizat corespunzător, un program de reantrenare practică, la sol şi în zbor / salt, care trebuie să cuprindă cel puţin 50% din activitatea specifică minimă conform RACR-LPAN P.2375 (b). Deţinătorul autorizărilor speciale care nu a efectuat minim 50% din cerinţele specifice de menţinere a valabilităţii, va efectua un program de reantrenare practică, la sol şi în zbor / salt, de 100% din cerinţele specifice menţionate.

(b) Dacă deţinătorul autorizărilor de instructor TANDEM sau instructor AFF, menţionate în RACR-LPAN P.2375 (b) - (iii) şi (iv), nu îndeplineşte cerinţele specifice pentru menţinerea valabilităţii, este necesar să efectueze un curs (program) de reîmprospătare a cunoştinţelor teoretice, aprobat corespunzător, de minim 15 ore şi un program de reantrenare practică, la sol şi în zbor/ salt, stabilit de către Aeroclubul României, funcţie de perioada de întrerupere şi care cuprinde minim 3 salturi specifice;

(c) Paraşutistul, deţinător al calificării de instructor, autorizat corespunzător, sub a cărui supraveghere s-a finalizat programul de reantrenare practică pentru menţinerea valabilităţii autorizării speciale, eliberează absolvenţilor un certificat / atestat corespunzător, într-o formă stabilită prin procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări.

SPAŢIU LĂSAT INTENŢIONAT LIBER

VII. Autorizarea examinatorilor care efectuează examinările teoretice şi practice, la sol şi în zbor / salt, în vederea obţinerii / revalidării / reînnoirii / validării licenţelor de paraşutist şi a calificărilor / autorizărilor speciale

RACR-LPAN P.2385 Condiţii generale

Pentru autorizarea ca examinator, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale:

(a) să aibă vârsta de 25 ani împliniţi;

(b) să fie deţinător al unui Certificat Medical Clasa 1 sau 2, în termen de valabilitate, emis în conformitate cu standardele şi practicile OACI specifice aplicabile;

RACR-LPAN P.2390 Condiţii specifice

Pentru autorizarea ca examinator, suplimentar fată de condiţiile generale specificate în RACR-LPAN P.2385, solicitantul trebuie să:

(a) deţină licenţă de paraşutist în termen de valabilitate;

(b)  deţină calificarea de instructor în termen de valabilitate şi să-şi fi exercitat privilegiile aferente acesteia în ultimele 36 de luni fără întrerupere;

(c) deţină o experienţă practică totală de minim 800 salturi;

(d) deţină autorizarea de instructor Tandem de cel puţin 3 ani, să fi executat minim 100 de salturi în calitate de instructor Tandem şi să deţină acordul fabricii producătoare a echipamentului tandem utilizat, dacă privilegiile autorizării de examinator urmează a fi exercitate pentru examinarea instructorilor Tandem;

(e)  deţină autorizarea de instructor Tandem de cel puţin 3 ani şi să fi executat minim 300 salturi în calitate de instructor AFF, din care 50 executate în ultimele 12 luni, dacă privilegiile autorizării de examinator urmează a fi exercitate pentru examinarea instructorilor AFF;

(f) să fie nominalizat, de către autoritatea de certificare sau de către organismul recunoscut cu avizul autorităţii de certificare, pe lista examinatorilor autorizaţi, funcţie de pregătirea şi experienţa individuală, gradul de respectare a reglementărilor aeronautice şi operarea paraşutei în siguranţă, disponibilitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, etc.

RACR-LPAN P.2395 Abilităţi

Solicitantul pentru obţinerea autorizării de examinator trebuie să demonstreze abilitatea de a organiza şi desfăşura examinarea teoretică şi practică, la sol şi în zbor / salt, în toate etapele conexe procesului de examinare.

RACR-LPAN P.2400 Privilegii

Deţinătorul autorizării de examinator are dreptul de a organiza şi desfăşura examinarea teoretică şi practică, la sol şi în zbor / salt, a personalului navigant în vederea obţinerii / revalidării / reînnoirii / validării licenţelor / calificărilor / autorizărilor până la nivelul deţinut de el însuşi, cu excepţia cazului când este altfel împuternicit de autoritatea de certificare.

RACR-LPAN P.2405 Valabilitatea autorizării de examinator

Autorizarea de examinator este valabilă de la data aprobării listei cu examinatori de către autoritatea de certificare, cu condiţia ca licenţa de paraşutist şi calificările / autorizările corespunzătoare să fie în termen de valabilitate conform prevederilor RACR-LPAN P.2030 şi RACR LPAN P.2390. Lista cu examinatori se actualizează de autoritatea de certificare în funcţie de necesităţi, recomandat anual.

RACR-LPAN P.2410 Restricţionarea privilegiilor

Deţinătorul autorizării de examinator nu poate efectua examinarea teoretică / practică, la sol şi în zbor / salt, a unui solicitant cu care a efectuat instruirea, cu excepţia cazului în care este împuternicit special de autoritatea de certificare, în acest sens.

VIII.    Obţinerea  altor  calificări  /  autorizări  /  certificate  /  atestate  suplimentare specifice licenţei de paraşutist

RACR-LPAN P.2415 Alte calificări / autorizări / certificate / atestate suplimentare

Autoritatea de certificare poate stabili şi acorda, în funcţie de necesităţi şi alte calificări / autorizări / certificate / atestate suplimentare specifice licenţei de paraşutist. Aceste calificări / autorizări / certificate / atestate suplimentare, precum şi' cerinţele specifice de obţinere, sunt precizate în procedura dezvoltătoare a prezentei reglementări

SPAŢIU LĂSAT INTENŢIONAT LIBER

IX.   Validarea licenţelor de paraşutist şi a calificărilor / autorizărilor specifice emise de autorităţi străine competente

RACR-LPAN P.2420 Condiţii de validare

Pentru ca autoritatea de certificare să valideze, conform procedurii dezvoltătoare a prezentei reglementări, o licenţă de paraşutist sau o calificare / autorizare specifică, emisă de o autoritate străină competentă, solicitantul trebuie să:

(a)  deţină licenţa / calificarea / autorizarea de bază în termen de valabilitate;

(b)   promoveze examinarea teoretică scrisă, susţinută în limba română sau engleză, organizată de un examinator autorizat conform RACR-LPAN.P, Capitol 2, VII. Disciplinele de examinare sunt stabilite de către autoritatea de certificare, de la caz la caz, funcţie de documentele privind pregătirea teoretică, prezentate de solicitant şi experienţa deţinută, iar baremul de promovare este 75% pentru fiecare disciplină;

(c)   promoveze examinarea practică, la sol şi în zbor / salt, desfăşurată cu un examinator autorizat conform RACR-LPAN P, Capitolul 2, VII, funcţie de experienţa în zbor / salt deţinută;

(d) deţină un certificat medical corespunzător, în termen de valabilitate;

RACR-LPAN P.2425 Valabilitatea certificatului de validare

Valabilitatea certificatului de validare, emis de autoritatea de certificare, pentru licenţa de paraşutist sau pentru o calificare / autorizare specifică, emisă de o autoritate străină competentă, nu poate depăşi termenul de valabilitate al licenţei / calificării / autorizării de bază şi este condiţionată de perioada de valabilitate a certificatului medical.

X.       Recunoaşterea licenţelor de paraşutist şi a calificărilor / autorizărilor specifice emise de autorităţi străine competente

RACR-LPAN P.2430 Condiţii generale

a) Autoritatea de certificare poate recunoaşte licenţe de paraşutist şi calificări / autorizări specifice, aflate în termen de valabilitate, emise de autorităţi străine competente, dacă:

(i)       există o înţelegere în acest sens cu autorităţile respective, sau

(ii)      cerinţele în baza cărora acestea au fost obţinute se situează, cel puţin, la nivelul celor din prezenta reglementare.

b) Verificarea acestor licenţe în vederea recunoaşterii conform procedurii dezvoltătoare a prezentei reglementări, se efectuează de către un instructor paraşutist abilitat corespunzător.

RACR-LPAN P.2435 Valabilitate

Deţinătorul licenţei, calificării / autorizării recunoscute de autoritatea de certificare îşi poate exercita privilegiile în termenul de valabilitate al licenţei calificării / autorizării şi certificatului medical deţinut.

SPAŢIU LĂSAT INTENŢIONAT LIBER

XI.   Organizaţii de pregătire RACR-LPAN P.2440 Generalităţi

Organizaţia de pregătire este o persoană fizică sau juridică, autorizată de către autoritatea de certificare, care operează într-un mediu corespunzător şi care oferă instruire teoretică şi practică, la sol şi în zbor, după caz, pe baza unor programe specifice în scopul obţinerii,revalidării   şi   reînnoirii   licenţelor   de   paraşutist şi a calificărilor sau autorizărilor corespunzătoare.

RACR-LPAN P.2445 Condiţii de autorizare

Organizaţia de pregătire care solicită autorizarea va prezenta autorităţii de certificare, spre aprobare, următoarele documente, după caz:

(a) Manualul operaţional/Procedurile operaţionale corespunzătoare;

(b) Programele de instruire (teoretică şi practică); şi

(c) Sistemul de calitate aferente autorizării solicitate.

RACR-LPAN P.2450 Tipuri de organizaţii de pregătire autorizate

Organizaţiile de pregătire pot fi autorizate de către autoritatea de certificare pentru:

(a) pregătire teoretică şi practică, la sol şi în zbor;

(b) pregătire teoretică;

(c)  pregătire practică, la sol şi în zbor.

RACR-LPAN P.2455 Valabilitatea autorizaţiei

(a) Autorizarea iniţială se acordă pentru o perioadă de 12 luni;

(b) Autorizările ulterioare se acordă pentru o perioadă de maxim 36 de luni;

(c) Autorizarea va fi modificată, suspendată sau revocată de către autoritatea de certificare dacă oricare din cerinţele de autorizare sau standardele impuse încetează să mai fie menţinute la nivelul minim aprobat.


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1997/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1997 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 1997/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu