ORDIN Nr. 1995
din 12 octombrie 2007
privind constituirea
Comisiei de proceduri fiscale
ACT EMIS DE:
AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 725 din 26 octombrie 2007
In temeiul art. 6 coroborat cu art. 12 alin. (3) din
Hotărarea Guvernului nr.
495/2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 4 din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală emite următorul ordin:
Art. 1. - Se constituie Comisia de proceduri fiscale,
denumită în continuare Comisia, în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Componenţa
comisiei este cea prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul
ordin.
Art. 2. - Comisia îşi desfăşoară activitatea în mod
independent şi are următoarele atribuţii:
a) emiterea deciziilor pentru aplicarea unitară la
nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţilor sale
subordonate, în cazul în care au fost emise puncte de vedere neunitare de către
direcţiile (generale) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
şi/sau organele fiscale în aplicarea Codului de procedură fiscală şi a
legislaţiei care intră în sfera de competenţă a Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală, cu excepţia cazului cand prin
lege se prevede altfel;
b) emiterea deciziilor în ceea ce priveşte aplicarea
legislaţiei, în situaţia în care sunt aplicabile prevederile art. 45 alin. (2)
şi (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici,
republicată;
c) soluţionarea conflictelor de competenţă pentru
care preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală are calitatea de
organ ierarhic superior, în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (1) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) soluţionarea problemelor cu care este învestită de
către preşedintele sau vicepreşedinţii Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală.
Art. 3. - (1) Deciziile Comisiei se aprobă prin ordin
al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se publică în
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2) Deciziile adoptate de Comisie sunt opozabile şi obligatorii faţă de întreg personalul Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală şi al organelor sale subordonate, de la data publicării.
Art. 4. - (1) Preşedintele, vicepreşedintele şi membrii
Comisiei au drept de vot. în cazul absenţei temeinic justificate
a unuia dintre membrii Comisiei, la lucrările Comisiei
va participa înlocuitorul de drept al acestuia.
(2) In cazul în care Comisia este sesizată în legătură
cu soluţionarea unor probleme legate de activitatea unor organe fiscale, la
lucrările Comisiei vor participa, în calitate de invitaţi, conducătorii
acestora.
Art. 5. - (1) In cadrul Comisiei funcţionează un
secretariat format din două persoane, una din Direcţia generală juridică, iar
cealaltă din Direcţia generală legislaţie şi proceduri fiscale.
(2) Lucrările Comisiei, în original, se arhivează de
către Direcţia generală juridică.
Art. 6. - (1) Membrii Comisiei, în funcţie de atribuţiile
direcţiilor generale sau ale compartimentelor pe care le coordonează,
selectează problematica rezultată din corespondenţa primită care este de
competenţa Comisiei şi pot propune spre dezbatere probleme de natura celor
prevăzute la art. 2, în vederea adoptării unor decizii unitare.
(2) Membrii Comisiei asigură elaborarea notei de
prezentare şi a soluţiei propuse pentru problemele pe care le supun spre
dezbatere. Inscrierea pe ordinea de zi a notelor de prezentare şi a soluţiilor
propuse se supune aprobării preşedintelui Comisiei.
Art. 7. - (1) Comisia se
întruneşte ori de cate ori este nevoie.
(2) Comisia analizează notele de prezentare înscrise
pe ordinea de zi şi adoptă decizii unitare de aplicare a prevederilor legale.
(3) Deciziile unitare se adoptă cu votul a cel puţin
jumătate plus unu din numărul membrilor acesteia.
(4) La lucrările Comisiei pot fi invitaţi în calitate
de participanţi fără drept de vot specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală sau din cadrul organelor sale subordonate.
Art. 8. - (1) Secretariatul va
ţine un registru al proceselor-verbale pentru şedinţele Comisiei, în care se
vor consemna:
a) data şedinţei;
b) participanţii (nominal);
c) ordinea de zi;
d) dezbaterile care au precedat adoptarea deciziei
unitare;
e) numărul voturilor pentru sau împotriva soluţiei
propuse;
f) numărul ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale
de Administrare Fiscală prin care se aprobă decizia.
(2) Cu cel puţin 3 zile înaintea şedinţei, secretariatul
distribuie membrilor Comisiei şi invitaţilor nota de prezentare a problemelor
supuse dezbaterii, sub semnătura membrilor Comisiei care propun problema spre
dezbatere.
(3) Procesul-verbal al şedinţei Comisiei se redactează
de secretariat şi va fi semnat de membrii Comisiei, participanţi la dezbateri.
(4) In termen de 3 zile de la
data şedinţei, secretariatul Comisiei redactează proiectul de ordin, pe care îl
va înainta spre aprobare preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală, precum şi decizia unitară, care va conţine numai soluţiile aprobate de
Comisie.
(5) Prin grija secretariatului şi a membrilor,
ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prevăzut la
alin. (4) se comunică părţilor interesate şi se publică pe pagina de internet a
Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Art. 9. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală,
Daniel Chiţoiu
ANEXA
COMPONENŢA COMISIEI DE PROCEDURI FISCALE
în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
Nr. crt.
|
Componenţa
|
Calitatea în cadrul comisiei
|
1.
|
Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care
coordonează activitatea de administrare fiscală
|
Preşedinte
|
2.
|
Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care
coordonează activitatea de inspecţie fiscală şi control
|
Vicepreşedinte
|
3.
|
Directorul general al Direcţiei generale legislaţie şi proceduri
fiscale
|
Membru
|
4.
|
Directorul general al Direcţiei de inspecţie fiscală
|
Membru
|
5.
|
Directorul general al Direcţiei generale
proceduri pentru administrarea veniturilor
|
Membru
|
6.
|
Directorul general al Direcţiei generale de reglementare a
colectării creanţelor bugetare
|
Membru
|
7.
|
Directorul general al Direcţiei generale de soluţionare a
contestaţiilor
|
Membru
|
8.
|
Directorul general al Direcţiei generale
juridice
|
Membru
|
9.
|
Directorul Direcţiei de îndrumare şi asistenţă a contribuabililor
|
Membru
|