Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.162 din 19.12.2014

pentru aprobarea punctelor relevante ale Sistemului naţional de transport al gazelor naturale
ACT EMIS DE: Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 39 din 16 ianuarie 2015

SmartCity1

Având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condiţiile de acces la reţelele pentru transportul gazelor naturale şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.775/2005, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin: Articolul 1Se aprobă punctele relevante ale Sistemului naţional de transport al gazelor naturale, prevăzute în anexa nr. 1*), care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Criteriile care stau la baza stabilirii punctelor relevante ale Sistemului naţional de transport al gazelor naturale sunt prevăzute în anexa nr. 2*), care face parte integrantă din prezentul ordin._____*) Anexele nr. 1-3 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficialˮ, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1. Articolul 3Corespondenţa punctelor relevante ale Sistemului naţional de transport al gazelor naturale cu punctele fizice de intrare/ieşire în/din Sistemul naţional de transport al gazelor naturale este prevăzută în anexa nr. 3*), care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 4La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgazˮ - S.A. Mediaş are obligaţia de a publica punctele relevante, prevăzute în anexa nr. 1, pe pagina proprie de internet, precum şi pe noua platformă ENTSOG. Articolul 5(1) Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgazˮ - S.A. Mediaş va solicita Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei actualizarea conţinutului anexei nr. 1 în termen de maximum 15 zile de la modificarea acesteia.(2) În situaţia în care capacitatea unui nou punct de ieşire reprezintă mai mult de 2% din capacitatea totală de ieşire a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgazˮ - S.A. Mediaş va solicita Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei actualizarea conţinutului anexei nr. 1 în termen de maximum 5 zile de la punerea în funcţiune a acestuia.(3) Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgazˮ - S.A. Mediaş va solicita Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei actualizarea conţinutului anexelor la prezentul ordin în termen de maximum 15 zile de la punerea în funcţiune a unui nou punct care conectează Sistemul naţional de transport al gazelor naturale cu alte sisteme de transport sau terminale GNL. Articolul 6Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgazˮ - S.A. Mediaş duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar direcţiile de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea acestora. Articolul 7Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 8La data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 66/2013 pentru aprobarea punctelor relevante ale Sistemului naţional de transport al gazelor naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 27 august 2013. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Niculae Havrileţ

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 162/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 162 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 162/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu