Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.159 din 10.07.2019

privind modificarea şi completarea Regulamentului de calificare a producţiei de energie electrică în cogenerare de înaltă eficienţă şi de verificare şi monitorizare a consumului de combustibil şi a producţiilor de energie electrică şi energie termică utilă, în cogenerare de înaltă eficienţă, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 114/2013
ACT EMIS DE: Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 603 din 23 iulie 2019



SmartCity1

Având în vedere prevederile art. 72 alin. (2) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 6 lit. b) şi i), art. 10 alin. (51) şi art. 25 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile Hotărârii Guvernului nr. 219/2007 privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi art. 9 alin. (1) lit. x) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin: Articolul IRegulamentul de calificare a producţiei de energie electrică în cogenerare de înaltă eficienţă şi de verificare şi monitorizare a consumului de combustibil şi a producţiilor de energie electrică şi energie termică utilă, în cogenerare de înaltă eficienţă, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 114/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 şi 820 bis din 21 decembrie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 18, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(3) Prin excepţie de la data-limită prevăzută la alin. (1), producătorul de energie electrică şi termică în cogenerare beneficiar al schemei de sprijin are obligaţia de a transmite către ANRE documentaţia de calificare prevăzută la art. 21, astfel:a)dacă instanţa dispune pentru un producător începerea procedurii falimentului, documentaţia va fi transmisă către ANRE în termen de 7 zile de la pronunţarea falimentului; b)dacă producătorul de energie electrică şi termică în cogenerare solicită retragerea licenţei pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere, documentaţia de calificare se transmite concomitent cu această solicitare; c)dacă ANRE iniţiază, în condiţiile reglementărilor în vigoare, procedura de retragere a licenţei producătorului care exploatează comercial capacităţi de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare, documentaţia de calificare se transmite la termenul comunicat de ANRE. 2. La articolul 19 alineatul (1), litera c) se abrogă. 3. La articolul 19, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins: (11) În cazul producătorilor care se încadrează în prevederile art. 18 alin. (3), perioada pentru calculele de autoevaluare pentru calificare este cea pentru care nu a fost efectuată, pe baza unei decizii de calificare emise de ANRE, regularizarea diferenţei dintre cantitatea totală de energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată din centrală care avea dreptul să beneficieze de schema de sprijin şi cantitatea totală de energie electrică livrată din respectiva centrală care a beneficiat efectiv de schema de sprijin. 4. La articolul 21 alineatul (2), după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins: i)energia electrică ce beneficiază de schema de sprijin repartizată pentru fiecare dintre perioadele: 1 ianuarie-30 iunie, 1 iulie-31 octombrie, 1 noiembrie-31 decembrie, pentru fiecare configuraţie, prezentate conform tabelului 7 din anexa nr. 3 la prezentul regulament. 5. La articolul 25, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
(3) Autoevaluarea pentru calificare a unei configuraţii de producţie în cogenerare poate fi invalidată temporar în cazul în care dosarul de autoevaluare pentru calificare al respectivei configuraţii nu este complet constituit în următoarele termene:a)40 de zile de la data-limită prevăzută la art. 18 alin. (1); b)13 zile de la pronunţarea falimentului în cazul producătorilor de energie electrică şi termică în cogenerare care se încadrează în prevederile art. 18 alin. (3) lit. a); c)20 de zile de la data înregistrării la ANRE a cererii producătorului de energie electrică şi termică în cogenerare de retragere a licenţei pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere; d)la termenul comunicat de ANRE în cazul producătorilor de energie electrică şi termică în cogenerare care se încadrează în prevederile art. 18 alin. (3) lit. c). 6. La articolul 27, după litera k) se introduce o nouă literă, litera l), cu următorul cuprins: l)energia electrică ce beneficiază de schema de sprijin pentru perioada 1 ianuarie-30 iunie - ESSprd.I, energia electrică ce beneficiază de schema de sprijin pentru perioada 1 iulie-31 octombrie - ESSprd.II şi, respectiv, energia electrică ce beneficiază de schema de sprijin pentru perioada 1 noiembrie-31 decembrie - ESSprd.III, pentru fiecare configuraţie, după caz. 7. La articolul 29, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 29
(1) Dacă autoevaluarea pentru calificare a unei configuraţii de producţie în cogenerare este invalidată temporar conform prevederilor art. 25 alin. (3), în calculele de regularizare anuală cantitatea ESS de energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă şi livrată din respectiva configuraţie se consideră 0 MWh, în conformitate cu decizia de invalidare temporară a autoevaluării emisă de ANRE. În această situaţie, ANRE comunică solicitantului motivele invalidării.
8. La anexa nr. 3 la regulament, după tabelul 6 se introduce un nou tabel, tabelul 7, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul II
(1) Operatorii economici care deţin sau exploatează comercial unităţi de cogenerare, furnizorii clienţilor casnici şi Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica" - S.A. duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
(2) Entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
Articolul III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Dumitru Chiriţă ANEXӐTabelul 7. Energia electrică ce beneficiază de schema de sprijin



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 159/2019

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 159 din 2019
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 159/2019
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu