Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 1454 din 25 septembrie 2006

privind forma, dimensiunile si continutul certificatului de inmatriculare si ale celui de inregistrare

ACT EMIS DE: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 822 din 5 octombrie 2006

Având în vedere prevederile art. 15 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată,

în temeiul art. 9 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul administraţiei şi internelor emite următorul ordin:

Art. 1. - Forma, dimensiunile şi conţinutul noului model al certificatului de înmatriculare sunt cele prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2. - Forma, dimensiunile şi conţinutul noului model al certificatului de înregistrare sunt cele prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 3. - Punerea în circulaţie a noului model al certificatului de înmatriculare se face de la data aderării României la Uniunea Europeană.

Art. 4. - (1) Certificatele de înmatriculare model 1997 aflate în circulaţie la data intrării în vigoare a prezentului ordin se eliberează în continuare, până la data aderării României la Uniunea Europeană.

(2) Certificatele de înmatriculare prevăzute la alin. (1) rămân valabile după data aderării României la Uniunea Europeană.

Art. 5. - Certificatele de înregistrare eliberate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin rămân valabile.

Art. 6. - Instituţiile prefectului, Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, Direcţia management logistic din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv Ministerul Apărării, Serviciul Român de Informaţii şi consiliile locale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art.7. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 8. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data intrării în vigoare a Legii nr. 49/2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Ministrul administraţiei şi internelor,

Vasile Blaga

ANEXA Nr. 1

FORMA,   DIMENSIUNILE   Şl   CONŢINUTUL

certificatului de înmatriculare model 2007 (comunitar)

1.   Forma dreptunghiulară, din 3 părţi Suportul este din hârtie. Elemente de securizare:

-   reacţie la UV (pe cele trei file din interior se observă stema României);

-   fibre încorporate în hârtie vizibile în UV;

-   scris pretipărit în relief;

-   hârtie filigran;

-   microscriere;

-   seria imprimatului este tipărită pe toate cele trei file;

-   background rezistent la contrafacere prin scanare, tipărire sau copiere, care să nu cuprindă culorile primare, cu cel puţin două culori speciale;

-   elemente vizibile şi opace fluorescente.

2.  Dimensiunea documentului este de:

-   neîmpăturit: 114 x 210 mm;

-   împăturit: 114 x 70 mm.

3.  Conţinutul

Prima pagină conţine următoarele înscrisuri:

-   România;

-   Codul rutier „RO";

-   Certificat de înmatriculare;

-   Ministerul Administraţiei şi Internelor;

-   Direcţia regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor;

-   cuvintele „certificat de înmatriculare", precum şi traducerea acestora în celelalte limbi ale Comunităţii Europene, cu litere mici;

-   cuvintele „comunitatea europeană";

-   numărul documentului.

Paginile 1  şi 2 din interior conţin următoarele rubrici:

(A)  numărul de înmatriculare;

(B)  data primei înmatriculări a vehiculului;

(C)  datele personale:

(C.1) posesorul certificatului de înmatriculare;

(C.1.1) numele de familie sau denumirea firmei;

(C.1.2) prenumele sau iniţiala (iniţialele) (acolo unde este cazul);

(C.1.3) adresa de domiciliu/sediu;

(C.2) proprietarul vehiculului:

(C.2.1) numele de familie sau denumirea firmei;

(C.2.2) prenumele sau iniţiala (iniţialele) (acolo unde este cazul);

(C.2.3) adresa de domiciliu/sediu;

(C.3) persoana fizică sau juridică care poate folosi vehiculul în virtutea unui drept legal, altul decât cel de proprietate:

(C.3.1) numele de familie sau denumirea firmei;

(C.3.2) prenumele sau iniţiala (iniţialele) (acolo unde este cazul);

(C.3.3) adresa de domiciliu/sediu;

(C.4) atunci când se face referire la faptul că posesorul certificatului de înmatriculare:

a)  este proprietarul vehiculului;

b)  nu este proprietarul vehiculului;

c)  nu este indentificat prin certificatul de înmatriculare ca fiind proprietarul vehiculului;

(D)  vehicul:

(D.1) marca;

(D.2) tipul:

-  varianta (dacă este disponibilă);

-  versiunea (dacă este disponibilă);

(D.3) descrierea comercială;

(E)  numărul de identificare al vehiculului;

(F)  masa:

(F.1) masa încărcată maxim admisă din punct de vedere tehnic, cu excepţia motocicletelor;

(G)   masa vehiculului în serviciu cu caroseria şi cu dispozitiv de cuplare în cazul unui vehicul de tractare în exploatare, din orice altă categorie în afară de M1;

(H) perioada de valabilitate, dacă nu este nelimitată;

(I) data înmatriculării la care se referă acest certificat:

(I.1) data emiterii certificatului de înmatriculare;

(J) categoria vehiculului;

(K) numărul omologării de tip (dacă este disponibil);

(P) motorul:

(P.1) capacitatea (în cm3);

(P.2) puterea netă maximă (în kW) (dacă este disponibilă);

(P.3) tipul de combustibil sau de sursă de putere;

(Q) raportul putere/greutate (în kW/kg) (numai pentru motociclete);

(R) culoarea vehiculului;

(S) numărul de locuri:

(5.1)  număr de locuri, inclusiv locul şoferului;

(5.2)   număr de locuri în picioare (acolo unde este cazul);

(X) seria cărţii de identitate a vehiculului;

(Z) autoritatea emitentă.

In partea de jos a filelor 2 şi 3 se înscrie numărul documentului.

Pagina 2 faţă conţine un text pretipărit cu recomandări din legislaţia în domeniu, precum şi un cod de bare.

Pagina 3, atât faţa cât şi versoul, este destinată înscrierii inspecţiilor tehnice periodice.

ANEXA Nr. 2

FORMA,   DIMENSIUNILE   Şl   CONŢINUTUL

certificatului de înregistrare

1.   Formă dreptunghiulară Suportul este din hârtie, cu elemente grafice anticopiere

2.  Dimensiunea documentului nu trebuie să depăşească formatul A5 (210 x 149 mm).

3.  Conţinutul:

1.  România;

2.  certificat de înregistrare;

3.  autoritatea emitentă;

4.   titularul certificatului de înregistrare, împreună cu adresa de domiciliu/sediu (obligatoriu doar pentru certificatele emise de autorităţile administraţiei publice locale);

5.  numărul de înregistrare;

6.  data înregistrării;

7.   numărul de identificare al vehiculului (de regulă seria saşiului);

8.  categoria, marca şi tipul vehiculului;

9.  seria şi numărul documentului.

Fiecare emitent poate introduce, opţional, şi alte rubrici, respectiv:

10.   masele vehiculului (totală maxim autorizată, proprie, pe axe);

11.  numărul de locuri;

12.  cilindreea motorului;

13.  culoarea;

14.  seria cărţii de identitate;

15.  anul fabricaţiei;

16.  observaţii;

17.   restricţii privind traseele şi intervalele orare permise/interzise circulaţiei vehiculului respectiv.

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1454/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1454 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 1454/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu