ORDIN Nr. 1398
din 14 noiembrie 2006
pentru aprobarea modalitatii
de remunerare a expertilor medicali
ACT EMIS DE:
MINISTERUL SANATATII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 956 din 28 noiembrie 2006
Văzând prevederile art. 669 alin. (3) din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările
ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice, având în vedere
Referatul de aprobare al Direcţiei juridice nr. E.N. 6.617 din 14 noiembrie
2006,
ministrul sănătăţii publice emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se aprobă modalitatea de remunerare a
experţilor medicali cuprinşi în lista naţională, conform metodologiei prevăzute
în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. - Autorităţile de sănătate publică judeţene şi
a municipiului Bucureşti, unităţile sanitare, experţii medicali,precum şi
persoanele fizice sau juridice implicate vor duce la îndeplinire prevederile
prezentului ordin.
Art. 3. - Prezentul ordin se va publica în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii publice,
Gheorghe Eugen Nicolăescu
ANEXA
METODOLOGIE
de stabilire a modalităţii de remunerare a experţilor
cuprinşi în lista naţională
Art. 1. - Experţii medicali cuprinşi în lista naţională
sunt desemnaţi prin tragere la sorţi de către comisia de monitorizare şi
competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, organizată potrivit
reglementărilor legale, denumită în continuare comisia.
Art. 2. - (1) Desemnarea experţilor potrivit art. 1 se
face în situaţia în care comisia consideră necesară o expertiză, pentru
elaborarea deciziei asupra cazului.
(2) Comisia stabileşte onorariul care trebuie achitat
de partea interesată, potrivit ordinului ministrului sănătăţii publice privind
onorariile experţilor medicali, punctele asupra cărora trebuie să se pronunţe
expertul, precum şi termenul până la care trebuie să se efectueze expertiza.
Art. 3. - Comisia colectează de
la experţii medicali datele cu privire la numărul de cont şi unitatea bancară
la care este deschis acesta şi va întocmi o listă ce va fi actualizată când
intervin date noi.
Art. 4. - In vederea achitării onorariului pentru
serviciile expertului, preşedintele comisiei comunică, în scris, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire, persoanei care a făcut sesizarea cu
privire la cazul de malpraxis şi îi pune în vedere să achite onorariul stabilit în termen de 5 zile
lucrătoare de la data primirii acesteia.
Art. 5. - In vederea achitării onorariului de către
partea interesată, stabilit conform art. 2 alin. (2), comisia indică numărul de
cont în care acest onorariu va trebui achitat.
Art. 6. - De îndată ce partea interesată a achitat
onorariul cuvenit expertului, acesta va depune la comisie chitanţa care
dovedeşte efectuarea plăţii.
Art. 7. - Comisia trimite expertului desemnat o copie
de pe actul ce atestă efectuarea plăţii şi îi pune în vedere acestuia să efectueze
expertiza în cazul respectiv.
Art. 8. - (1) In situaţia în care partea interesată nu
face dovada achitării onorariului potrivit prevederilor art. 6, comisia are
dreptul să respingă sesizarea.
(2) O sesizare nouă poate fi făcută pentru acelaşi caz
în situaţia în care nu a expirat termenul de prescripţie pentru introducerea
sesizării.
Art. 9. - Persoanele desemnate ca experţi vor efectua
toate demersurile legale în vederea achitării obligaţiilor ce rezultă din
încasarea sumelor cu titlu de onorariu. Neîndeplinirea acestor obligaţii atrage
răspunderea persoanelor vinovate, potrivit legii.