Ordinul Nr.139 din 19.02.2014

pentru publicarea unor instrucţiuni şi linii directoare necesare punerii în aplicare a anexei VI la MARPOL, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.182(59) şi Rezoluţia MEPC.184(59)
ACT EMIS DE: Ministerul Transporturilor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 153 din 03 martie 2014

În temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 2 pct. 20 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite următorul ordin: Articolul 1Se publică următoarele instrucţiuni şi linii directoare necesare punerii în aplicare a anexei VI la MARPOL, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională: a)Rezoluţia MEPC.182(59) din 17 iulie 2009 - Instrucţiunile din 2009 pentru prelevarea eşantioanelor de combustibil lichid pentru determinarea conformităţii cu anexa VI revizuită la MARPOL, prevăzută în anexa nr. 1; b)Rezoluţia MEPC.184(59) din 17 iulie 2009 - Liniile directoare din 2009 pentru instalaţiile de epurare a gazelor arse evacuate, prevăzută în anexa nr. 2. Articolul 2Atribuţiile prevăzute în documentele menţionate la art. 1 care revin statului sub titulatura „Administraţia“ sunt atribuţii care se duc la îndeplinire, conform competenţelor acesteia, de către Autoritatea Navală Română. Articolul 3Autoritatea Navală Română va lua măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin. Articolul 4Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 5– Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul transporturilor, Constantin Matei, subsecretar de stat
ANEXA Nr. 1 REZOLUŢIA MEPC.182(59) adoptată la 17 iulie 2009 Instrucţiunile din 2009 pentru prelevarea eşantioanelor de combustibil lichid pentru determinarea conformităţii cu anexa VI revizuită la MARPOL Comitetul pentru protecţia mediului marin, amintind articolul 38(a) al Convenţiei privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţiile Comitetului pentru protecţia mediului marin conferite acestuia prin convenţiile internaţionale pentru prevenirea şi controlul poluării marine, amintind, de asemenea, că anexa VI la MARPOL a intrat în vigoare la 19 mai 2005, amintind în continuare Rezoluţia MEPC.96(47) prin care Comitetul a adoptat Instrucţiunile pentru prelevarea eşantioanelor de combustibil lichid pentru determinarea conformităţii cu anexa VI la MARPOL 73/78, luând notă de faptul că anexa VI revizuită la MARPOL a fost adoptată prin Rezoluţia MEPC.176(58) care este aşteptată să intre în vigoare la 1 iulie 2010, luând notă, de asemenea, de faptul că regula 18.8.1 referitoare la calitatea combustibilului lichid, în cadrul anexei VI revizuite la MARPOL, cere ca nota de livrare a buncherului să fie însoţită de un eşantion reprezentativ din combustibilul lichid livrat luând în considerare instrucţiunile care urmează a fi elaborate de către organizaţie, recunoscând necesitatea de a amenda Instrucţiunile pentru prelevarea eşantioanelor de combustibil lichid pentru determinarea conformităţii cu anexa VI la MARPOL 73/78, în conformitate cu prevederile anexei VI revizuite la MARPOL, luând în considerare amendamentele la Instrucţiunile pentru prelevarea eşantioanelor de combustibil lichid pentru determinarea conformităţii cu anexa VI la MARPOL 73/78 pregătite de către Subcomitetul pentru lichide şi gaze în vrac la cea dea treisprezecea sa sesiune, 1. adoptă Instrucţiunile din 2009 pentru prelevarea eşantioanelor de combustibil lichid pentru determinarea conformităţii cu anexa VI revizuită la MARPOL, al căror text este prezentat în anexa la prezenta rezoluţie; 2. invită guvernele să aplice instrucţiunile, astfel cum sunt amendate, începând de la 1 iulie 2010; 3. anulează instrucţiunile adoptate prin Rezoluţia MEPC.96(47) începând cu aceeaşi dată. ANEXĂla Rezoluţia MEPC.182(59) Instrucţiunile din 2009 pentru prelevarea eşantioanelor de combustibil lichid pentru determinarea conformităţii cu anexa VI revizuită la MARPOL 1 Prefaţă Obiectivul primordial al acestor instrucţiuni este de a stabili o metodă agreată pentru obţinerea unui eşantion reprezentativ din combustibilul lichid destinat combustiei care este livrat pentru a fi utilizat la bordul navelor. 2 Introducere Baza pentru aceste instrucţiuni este regula 18.5 din anexa VI la MARPOL 73/78, astfel cum a fost amendată prin Rezoluţia MEPC.176(58), care prevede că pentru fiecare navă, ce se supune regulilor 5 şi 6 ale acelei anexe, detaliile privind combustibilul lichid destinat combustiei, livrat navelor şi utilizat la bordul acestora, trebuie să fie înregistrate prin intermediul unei note de livrare a buncherului, care trebuie să conţină cel puţin informaţiile specificate în apendicele V la acea anexă. În conformitate cu regula 18.8.1 din anexa VI, nota de livrare a buncherului trebuie să fie însoţită de un eşantion reprezentativ de combustibil lichid livrat. Acest eşantion trebuie să fie folosit numai pentru determinarea conformităţii cu anexa VI la MARPOL 73/78. 3 Definiţii În scopul acestor instrucţiuni: 3.1 Reprezentantul furnizorului este persoana de la bordul tancului de buncherare responsabilă de livrare şi de documente sau, în cazul livrării directe de la uscat la navă, persoana responsabilă de livrare şi de documente. 3.2 Reprezentantul navei este comandantul navei sau ofiţerul responsabil însărcinat cu primirea combustibilului de buncherare şi a documentelor. 3.3 Eşantionul reprezentativ este un specimen din produs ale cărui caracteristici fizice şi chimice sunt identice cu caracteristicile medii ale volumului total care face obiectul prelevării de eşantioane. 3.4 Eşantionul primordial este eşantionul reprezentativ de combustibil lichid livrat navei, prelevat de-a lungul perioadei buncherării prin echipamentul de prelevare amplasat la intrarea în manifoldul de buncherare al navei care se alimentează. 3.5 Eşantionul conservat este eşantionul reprezentativ în conformitate cu regula 18.8.1 din anexa VI la MARPOL 73/78, din combustibilul lichid livrat navei, şi care provine din eşantionul primordial. 4 Metode de prelevare a eşantioanelor 4.1 Eşantionul primordial ar trebui obţinut prin una dintre următoarele metode: .1 cu valvulă de eşantionare manuală de curgere continuă; sau .2 cu valvulă de eşantionare automată cu reglare proporţională cu timpul; sau .3 cu valvulă de eşantionare automată cu reglare proporţională cu debitul. 4.2 Echipamentul de eşantionare ar trebui să fie utilizat în conformitate cu instrucţiunile producătorului sau cu prezentele instrucţiuni, după caz. 5 Prelevarea eşantioanelor şi integritatea acestora 5.1 Ar trebui prevăzut un mijloc prin care să se realizeze sigilarea echipamentului de eşantionare pe întreaga perioadă de furnizare a buncherului. 5.2 Ar trebui acordată atenţie la: .1 montarea valvulei de eşantionare; .2 tipul de recipient destinat a primi eşantionul primordial; .3 starea curată şi uscată a valvulei de eşantionare şi a recipientului pentru eşantionul primordial înainte de utilizarea lor; .4 calibrarea mijlocului utilizat pentru reglarea debitului lichidului primit în recipientul pentru eşantionul primordial; şi .5 metoda utilizată pentru a se asigura că eşantionul nu poate fi falsificat sau contaminat în timpul operaţiunii de buncherare. 5.3 Recipientul pentru eşantionul primordial ar trebui să fie fixat de echipamentul de prelevare a eşantioanelor şi ar trebui să fie sigilat pentru a preveni orice falsificare sau orice fel de contaminare a eşantionului în timpul operaţiunii de buncherare. 6 Punctul de prelevare a eşantioanelor În scopul prezentelor instrucţiuni, un eşantion de combustibil lichid livrat unei nave ar trebui prelevat la intrarea în manifoldul de buncherare al navei care se alimentează şi prelevarea ar trebui să fie făcută încontinuu în timpul întregii operaţiuni de buncherare.*)_____*) La paragraful 6 din prezentele instrucţiuni prin sintagma „prelevarea ar trebui să fie făcută încontinuu în timpul întregii operaţiuni de buncherare“ ar trebui înţeles că este vorba despre o colectare continuă a picăturilor eşantion de-a lungul întregului proces de livrare a combustibilului de buncherare, care corespunde fiecărei note de livrare a buncherului. Dacă nava primeşte o cantitate de combustibil de buncherare care necesită două note de livrare sau mai multe, munca de prelevare a eşantioanelor poate fi temporar întreruptă în scopul de a schimba recipientul destinat a primi eşantionul primordial şi poate fi reluată imediat ce este nevoie. 7 Manipularea eşantioanelor conservate 7.1 Recipientul destinat să conţină eşantionul conservat ar trebui să fie curat şi uscat. 7.2 Imediat înainte de a umple recipientul destinat să conţină eşantionul conservat, întreaga cantitate de eşantion primordial ar trebui să fie bine agitată pentru a asigura omogenitatea acestuia. 7.3 Eşantionul conservat ar trebui să fie într-o cantitate suficientă pentru a realiza încercările cerute, dar ar trebui să nu fie mai puţin de 400 ml. Recipientul ar trebui să fie umplut în proporţie de 90%±5% din capacitate şi să fie sigilat. 8 Sigilarea eşantionului conservat 8.1 Imediat după ce a fost colectat eşantionul conservat, ar trebui pus un sigiliu pentru a asigura securitatea privind inviolabilitatea, prevăzut cu un mijloc de identificare unic, de către reprezentantul furnizorului în prezenţa reprezentantului navei. O etichetă care conţine informaţiile de mai jos ar trebui să fie fixată pe recipientul care conţine eşantionul conservat: .1 locul de unde şi metoda prin care a fost prelevat eşantionul; .2 data la care a început livrarea; .3 numele tancului/instalaţiei de buncheraj; .4 numele şi numărul IMO ale navei alimentate; .5 semnătura şi numele reprezentantului furnizorului şi ale reprezentantului navei; .6 detalii privind identificarea sigiliului; şi .7 calitatea buncherului. 8.2 Pentru a facilita verificările, detaliile care permit identificarea sigiliului ar trebui, de asemenea, înregistrate şi pe nota de livrare a buncherului. 9 Depozitarea eşantioanelor conservate 9.1 Eşantionul conservat ar trebui să fie păstrat într-un loc sigur, în afara locurilor în care se locuieşte de la bordul navei, în care personalul nu riscă să fie expus la vaporii care ar putea fi degajaţi de eşantion. Ar trebui să fie luate măsuri de precauţie înainte de a intra în locul în care este păstrat eşantionul. 9.2 Eşantionul conservat ar trebui să fie depozitat într-un loc acoperit unde nu va fi expus la temperaturi ridicate, de preferinţă la temperatură joasă/la temperatura ambientului, şi unde nu este expus direct luminii soarelui. 9.3 În conformitate cu regula 18.8.1 din anexa VI la MARPOL 73/78, eşantionul ar trebui să fie păstrat sub controlul navei până când combustibilul lichid este consumat în mod substanţial, dar în orice caz pe o perioadă de cel puţin 12 luni de la data livrării. 9.4 Comandantul navei ar trebui să stabilească şi să menţină un sistem pentru trasabilitatea eşantioanelor conservate. ANEXA Nr. 2 REZOLUŢIA MEPC.184(59) adoptată la 17 iulie 2009 Liniile directoare din 2009 pentru instalaţiile de epurare a gazelor arse evacuate Comitetul pentru protecţia mediului marin, amintind articolul 38(a) al Convenţiei privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţiile Comitetului pentru protecţia mediului marin conferite acestuia prin convenţiile internaţionale pentru prevenirea şi controlul poluării marine, amintind, de asemenea, că anexa VI la MARPOL a intrat în vigoare la 19 mai 2005, amintind în continuare Rezoluţia MEPC.170(57), prin care Comitetul a adoptat Liniile directoare pentru instalaţiile de epurare a gazelor arse evacuate, luând notă de faptul că anexa VI revizuită la MARPOL a fost adoptată prin Rezoluţia MEPC.176(58), care este aşteptată să intre în vigoare la 1 iulie 2010, luând notă, de asemenea, de faptul că regula 4 din anexa VI revizuită la MARPOL permite utilizarea unor metode alternative de conformitate cel puţin la fel de eficace, din punctul de vedere al reducerii emisiilor, ca acelea prevăzute în anexa VI revizuită la MARPOL, inclusiv oricare dintre standardele specificate în regula 14, luând în considerare liniile directoare elaborate de către Organizaţie, recunoscând necesitatea de a se revizui liniile directoare pentru instalaţiile de epurare a gazelor arse evacuate, în conformitate cu dispoziţiile anexei VI revizuite la MARPOL, luând în considerare Liniile directoare din 2009 pentru instalaţiile de epurare a gazelor arse evacuate, care au fost dezvoltate de Subcomitetul pentru lichide şi gaze în vrac la a treisprezecea sa sesiune, 1. adoptă Liniile directoare din 2009 pentru instalaţiile de epurare a gazelor arse evacuate, al căror text este prezentat în anexa la prezenta rezoluţie; 2. invită guvernele să aplice Liniile directoare din 2009 de la 1 iulie 2010; 3. solicită administraţiilor să prevadă colectarea datelor necesare în conformitate cu apendicele III; şi 4. anulează Liniile directoare adoptate prin Rezoluţia MEPC.170(58) începând cu 1 iulie 2010. ANEXĂla Rezoluţia MEPC.184(59) Liniile directoare din 2009 pentru instalaţiile de epurare a gazelor arse evacuate 1 Introducere 1.1 Regula 14 a anexei VI la MARPOL 73/78 prevede ca navele să utilizeze combustibil lichid cu un conţinut de sulf ce nu depăşeşte limitele stipulate în regula 14.1 sau 14.4. Regula 4 permite, sub rezerva aprobării Administraţiei, utilizarea unor metode alternative de conformitate cel puţin la fel de eficace, din punct de vedere al reducerii emisiilor, ca acelea prevăzute în anexă, inclusiv oricare dintre standardele specificate în regula 14. Administraţia unei părţi ar trebui să ţină cont de orice informaţie relevantă din liniile directoare elaborate de Organizaţie referitoare la alte metode alternative prevăzute în regula 4. 1.2 Similar cu o instalaţie de reducere a emisiilor de NO_x, o instalaţie EGC poate fi aprobată sub rezerva ca parametrii şi emisiile să fie verificaţi/verificate periodic sau instalaţia poate fi echipată cu un sistem de monitorizare continuă a emisiilor. Aceste linii directoare au fost elaborate pentru a fi obiective şi bazate pe performanţă. În plus, utilizarea raportului de SO₂ (ppm)/CO₂ (%) va simplifica controlul emisiilor de SO_x şi facilita aprobarea unei instalaţii EGC. A se vedea apendicele II, unde se explică utilizarea raportului SO₂(ppm)/CO₂(%) ca bază a sistemului de monitorizare. 1.3 Conformitatea ar trebui să fie demonstrată pe baza valorilor raportului SO₂(ppm)/CO₂(% v/v). Tabelul 1 Limitele conţinutului de sulf din combustibilul lichid specificate în regulile 14.1 şi 14.4 şi valorile emisiilor corespunzătoare

Conţinutul de sulf din combustibilul lichid (% m/m)	Raportul SO2(ppm)/CO2(% v/v)
4,50	195,0
3,50	151,7
1,50	65,0
1,00	43,3
0,50	21,7
0,10	4,3

NOTĂ: Rapoartele limitelor emisiilor sunt aplicabile numai atunci când se utilizează combustibil lichid distilat sau reziduuri derivate din petrol. A se vedea apendicele II pentru aplicarea metodei raportului (SO₂/CO₂). 1.4 Aceste linii directoare au valoare de recomandare; totuşi, administraţiile sunt invitate ca la implementare să se bazeze pe aceste linii directoare. 2 Generalităţi 2.1 Scop 2.1.1 Scopul prezentelor linii directoare este de a specifica cerinţele aplicabile pentru încercare, inspecţii, certificare şi verificare a instalaţiilor de epurare a gazelor arse evacuate (EGC), în conformitate cu regula 4, pentru a asigura că acestea oferă un grad de eficacitate echivalent cu cerinţele regulilor 14.1 şi 14.4 din anexa VI la MARPOL 73/78. 2.1.2 Liniile directoare permit două scheme; schema A (certificarea instalaţiei prin verificări de parametri şi de emisii) şi schema B (monitorizarea continuă a emisiilor prin verificări de parametri). 2.1.3 Navele care trebuie să utilizeze o instalaţie de epurare a gazelor arse evacuate în parte sau în totalitate pentru îndeplinirea cerinţelor regulilor 14.1 şi/sau 14.4 din Anexa VI la MARPOL ar trebui să dispună de un Plan de conformitate privind emisiile de SO_x (SECP), aprobat. 2.2 Aplicare 2.2.1 Prezentele linii directoare se aplică instalaţiilor EGC care echipează maşinile cu combustie de combustibil lichid, cu excepţia incineratoarelor de bord, instalate la bordul unei nave. 2.3 Definiţii şi documente necesare

Unitate de combustie cu combustibil lichid	Orice motor, caldarină, turbină cu gaz sau altă unitate de combustie cu combustibil lichid, cu excepţia incineratoarelor de bord
EGC	Epurare a gazelor arse evacuate
SOx	Oxizi de sulf
SO2	Bioxid de sulf
CO2	Bioxid de carbon
UTC	Timp universal coordonat
Valoare certificată	Raportul SO2/CO2 specificat de către producător, pentru care este certificată instalaţia EGC că îl respectă, atunci când funcţionează în mod continuu, dacă conţinutul de sulf din combustibilul lichid nu depăşeşte conţinutul maxim specificat de către producător
In situ	Prelevarea de eşantioane efectuată direct din fluxul de gaze arse evacuate
MCR	Puterea maximă continuă
Gama de încărcare	Puterea nominală maximă a motorului diesel sau rata de vaporizare a caldarinei
SECP	Plan de conformitate privind emisiile de SOx
SECC	Certificat de conformitate privind emisiile de SOx
ETM-A	Instalaţia EGC - Manual tehnic pentru schema A
ETM-B	Instalaţia EGC - Manual tehnic pentru schema B
OMM	Manual de monitorizare la bord
Registrul EGC	Registrul în care sunt înregistraţi parametrii de exploatare a instalaţiei EGC în funcţionare, setările componentelor sale, fişe de întreţinere şi revizie, după caz

Document	Schema A	Schema B
SECP	X	X
SECC	X
ETM schema A	X
ETM schema B		X
OMM	X	X
Registru EGC sau dispozitiv de înregistrare electronică	X	X

3 Notă referitoare la siguranţă 3.1 O atenţie deosebită trebuie să fie acordată aspectelor legate de siguranţă referitoare la manipularea şi apropierea de gazele arse evacuate, echipamentele de măsurare şi de depozitare şi de utilizare a recipientelor sub presiune pentru gazele de calibrare şi gazele pure. Locaţiile de prelevare a eşantioanelor şi platformele de acces permanente ar trebui să fie dispuse astfel încât această monitorizare să poată fi efectuată în condiţii de siguranţă. La alegerea locului de amplasare a orificiului de evacuare a apei uzate utilizată în instalaţia EGC, ar trebui să se ţină seama în mod corespunzător de amplasarea intrării apei de mare în navă. În toate condiţiile de exploatare, pH-ul ar trebui să fie menţinut la un nivel care să evite deteriorarea sistemului antivegetativ, elicei, cârmei şi altor elemente ale navei ce ar putea fi vulnerabile la evacuările acide, care pot provoca o coroziune accelerată a componentelor metalice esenţiale. 4 Schema A - Aprobarea, inspecţiile şi certificarea instalaţiilor de epurare a gazelor arse evacuate prin verificări de parametri şi de emisii 4.1 Aprobarea instalaţiilor EGC 4.1.1 Generalităţi Opţiunile din cadrul schemei A ale prezentelor linii directoare includ următoarele: a)Aprobarea instalaţiei b)Instalaţii produse în serie c)Aprobarea unei serii de instalaţii4.1.2 Aprobarea instalaţiei 4.1.2.1 O instalaţie EGC ar trebui să fie certificată ca fiind capabilă să respecte valoarea limită (valoarea certificată) specificată de către producător (de exemplu, nivelul emisiei pe care instalaţia este capabilă să îl menţină în permanenţă) cu combustibili lichizi care respectă conţinutul în sulf, în % m/m, maxim specificat de către producător şi pentru o serie de parametri de exploatare enumeraţi la paragraful 4.2.2.1 (b) pentru care aceasta trebuie să fie aprobată. Valoarea certificată ar trebui cel puţin să fie potrivită pentru operaţiunile navei în conformitate cu cerinţele prevăzute la regulile 14.1 şi/sau 14.4 din anexa VI la MARPOL. 4.1.2.2 Dacă instalaţia de epurare nu poate să fie pusă la încercare cu un combustibil lichid care respectă conţinutul de sulf, în % m/m, maxim specificat de producător, pot fi utilizaţi 2 combustibili lichizi cu un conţinut mai mic de sulf în % m/m. Cei 2 combustibili selectaţi ar trebui să aibă o diferenţă în % m/m de conţinut în sulf suficientă pentru a demonstra comportamentul în operare al instalaţiei EGC şi pentru a demonstra că valoarea certificată ar putea fi respectată dacă instalaţia ar fi fost exploatată cu un combustibil lichid care respectă conţinutul de sulf, în % m/m, maxim specificat de producător. În astfel de cazuri, ar trebui să fie efectuate cel puţin două încercări în conformitate cu secţiunea 4.3. Nu este necesar ca aceste încercări să fie succesive şi ar putea fi efectuate pe două instalaţii EGC diferite, dar identice. 4.1.2.3 Ar trebui să se indice debitul masic maxim şi, dacă este cazul, cel minim al gazelor arse evacuate ale instalaţiei. Producătorul echipamentului ar trebui să demonstreze efectul pe care l-ar putea avea o variaţie a altor parametri definiţi în paragraful 4.2.2.1 (b). Efectul variaţiei acestor factori ar trebui să fie determinat prin încercări sau prin orice alte mijloace potrivite. O variaţie a acestor factori sau combinaţie de variaţii ale acestor factori nu ar trebui în niciun fel să dea naştere la o valoare a emisiilor instalaţiei EGC care să depăşească valoarea certificată. 4.1.2.4 Datele obţinute conform prezentei secţiuni, împreună cu ETM-A, ar trebui să fie supuse spre aprobare Administraţiei. 4.1.3 Instalaţii produse în serie În cazul instalaţiilor EGC similare având acelaşi debit masic ca şi instalaţiile certificate în temeiul secţiunii 4.1.2, şi pentru a evita încercarea fiecărei instalaţii EGC, producătorul de echipamente poate solicita Administraţiei să accepte un acord privind conformitatea producţiei. Certificarea fiecărei instalaţii EGC în virtutea acestui acord ar trebui condiţionată şi de toate inspecţiile pe care Administraţia le poate considera necesare pentru a se asigura că fiecare instalaţie EGC are o valoare a emisiilor ce nu depăşeşte valoarea certificată atunci când aceasta este exploatată în conformitate cu parametrii stabiliţi în paragraful 4.2.2.1 (b). 4.1.4 Aprobarea unei serii de instalaţii 4.1.4.1 În cazul instalaţiilor EGC de proiecte identice, dar neavând acelaşi debit masic maxim, Administraţia poate accepta, în loc de încercarea tuturor instalaţiilor EGC cu debite diferite, conform dispoziţiilor secţiunii 4.1.2, încercarea instalaţiei de epurare la 3 debite diferite, cu condiţia ca aceste trei încercări să fie efectuate pe instalaţii care au debitul cel mai mare, cel mai mic şi intermediar din seria în cauză. 4.1.4.2 În cazul în care există diferenţe semnificative în proiectarea instalaţiilor EGC de debite diferite, această procedură nu ar trebui aplicată, în afară de cazul când se poate demonstra, spre satisfacţia Administraţiei, că, în practică, acele diferenţe nu afectează în mod apreciabil performanţa diferitelor tipuri de instalaţii EGC. 4.1.4.3 Pentru instalaţiile EGC de debite diferite, ar trebui să se descrie sensibilitatea lor la tipul maşinii cu combustie pe care acestea sunt montate atunci când acesta variază, precum şi la variaţiile parametrilor enumeraţi în paragraful 4.2.2.1 (b). Acest lucru ar trebui să fie demonstrat cu ajutorul încercărilor sau al altor date corespunzătoare. 4.1.4.4 Ar trebui să se descrie în detaliu efectul pe care modificările în debitul instalaţiilor EGC le-ar putea avea asupra caracteristicilor apei de spălare. 4.1.4.5 Toate datele justificative obţinute în conformitate cu prezenta secţiune, împreună cu ETM-A pentru fiecare instalaţie de debit special, ar trebui să fie supuse spre aprobare Administraţiei. 4.2 Inspecţii şi certificare 4.2.1 Procedurile de certificare a unei instalaţii EGC 4.2.1.1 În scopul îndeplinirii prevederilor paragrafului 4.1, fiecare instalaţie EGC ar trebui, fie înainte, fie după instalarea acesteia la bordul navei, să fie certificată că respectă valoarea certificată specificată de către producător (de exemplu, nivelul emisiei pe care instalaţia este capabilă să îl menţină continuu) în condiţiile de exploatare şi ţinând cont de restricţiile indicate în manualul tehnic al instalaţiei EGC (ETM-A) aprobat de către Administraţie. 4.2.1.2 Valoarea certificată a emisiilor ar trebui să fie determinată în conformitate cu dispoziţiile prezentelor linii directoare. 4.2.1.3 Administraţia ar trebui să emită un SECC pentru fiecare instalaţie EGC care satisface prescripţiile paragrafului 4.2.1.1. Modelul de SECC se găseşte în apendicele I. 4.2.1.4 Solicitarea de obţinere a unui SECC ar trebui făcută de producătorul instalaţiei EGC, de proprietarul navei sau o altă parte. 4.2.1.5 Administraţia poate emite un SECC pentru toate instalaţiile EGC având acelaşi proiect şi aceeaşi putere ca a celei care a fost certificată în conformitate cu paragraful 4.2.1.1 fără a fi nevoie să fie puse la încercare în conformitate cu paragraful 4.2.1.1, sub rezerva dispoziţiilor de la secţiunea 4.1.3 din prezentele linii directoare. 4.2.1.6 Instalaţiile EGC de acelaşi proiect ca a celei care a fost certificată în conformitate cu paragraful 4.2.1.1, dar de puteri diferite, pot fi acceptate de către Administraţie sub rezerva secţiunii 4.1.4 din prezentele linii directoare. 4.2.1.7 Administraţia ar trebui să acorde o atenţie specială instalaţiilor EGC care tratează doar o parte din fluxul de gaze arse evacuate provenind de la conducta de evacuare în care sunt instalate pentru a se asigura că în toate condiţiile de exploatare definite, valoarea totală a emisiilor de gaze arse evacuate în aval de instalaţie nu depăşeşte valoarea certificată. 4.2.2 Manualul tehnic al instalaţiei EGC „Schema A“ (ETM-A) 4.2.2.1 Fiecare instalaţie EGC ar trebui să fie însoţită de către un ETM-A furnizat de producător. Acest ETM-A ar trebui să conţină cel puţin următoarele informaţii: (a) identificarea instalaţiei (producător, model/tip, număr serie şi alte detalii necesare), inclusiv o descriere a instalaţiei, şi a oricăror sisteme auxiliare eventual necesare; (b) limitele de exploatare sau gama de valori de funcţionare pentru care instalaţia este certificată. Acestea ar trebui, cel puţin, să includă:

	(i)	debitul masic maxim şi, dacă este cazul, debitul masic minim al gazelor arse evacuate;
	(ii)	puterea, tipul şi alţi parametri relevanţi ai unităţii de combustie cu combustibil lichid pe care instalaţia EGC
trebuie să fie montată. În cazul caldarinelor ar trebui, de asemenea, indicat raportul maxim aer/combustibil pentru o încărcare de 100%. Cu privire la motoarele diesel, ar trebui să se indice dacă motorul este în 2 sau 4 timpi;
	(iii)	valorile maxime şi minime ale debitului apei de spălare şi ale presiunii de alimentare, precum şi alcalinitatea minimă a apei la intrare (ISO 9963-1-2);
	(iv)	gama temperaturilor de intrare a gazelor arse evacuate şi temperaturile maxime şi minime la ieşirea gazelor arse evacuate când instalaţia EGC este în funcţiune;
	(v)	gama diferenţelor de presiune a gazelor arse evacuate şi presiunea maximă de intrare a gazelor arse evacuate când unitatea de combustie cu combustibil lichid funcţionează la puterea maximă continuă (MRC) sau la 80% din puterea sa nominală, după caz;
	(vi)	nivelurile de salinitate sau elementele apei dulci necesare pentru aportul de neutralizare adecvat; şi
	(vii)	alţi factori legaţi de proiectarea şi funcţionarea instalaţiei EGC care contribuie la obţinerea unei valori maxime a emisiilor ce nu depăşeşte valoarea certificată;

(c) orice cerinţe sau restricţii aplicabile la instalaţia EGC sau la echipamentul conex care sunt necesare pentru ca emisiile maxime ale instalaţiei să nu depăşească valoarea certificată; (d) întreţinerea, reviziile sau reglările necesare pentru ca instalaţia EGC să continue să menţină o valoare maximă a emisiilor ce nu depăşeşte valoarea certificată. Întreţinerea, revizia şi reglările ar trebui să fie înregistrate în Registrul EGC; (e) măsurile corective în cazul în care se depăşeşte raportul SO₂/CO₂ maxim admisibil aplicabil sau criteriile aplicabile de evacuare a apei de spălare; (f) procedura de verificare ce urmează să fie utilizată pentru inspecţia instalaţiei EGC pentru a se asigura că performanţa sa este menţinută şi că este utilizată în modul stabilit (a se vedea secţiunea 4.4); (g) variaţiile în caracteristicile apei de spălare în funcţie de performanţa gamei de dispozitive; (h) criteriile de proiectare a circuitului apei de spălare; şi (i) certificatul de conformitate privind emisiile de SO_x (SECC). 4.2.2.2 Manualul tehnic pentru schema A (ETM-A) ar trebui să fie aprobat de către Administraţie. 4.2.2.3 ETM-A ar trebui să fie păstrat la bordul navei pe care instalaţia este montată şi ar trebui să fie disponibil în timpul inspecţiilor la cerere. 4.2.2.4 Amendamentele la ETM-A, ce reflectă modificările instalaţiei EGC care afectează performanţa sa în ceea ce priveşte emisiile în aer şi/sau apă, ar trebui să fie aprobate de către Administraţie. În cazul în care adăugările, ştersăturile sau modificările nu sunt încorporate în ETM-A care a fost aprobat iniţial, acestea ar trebui să fie păstrate cu ETM-A şi ar trebui să fie considerate ca făcând parte din ETM-A. 4.2.3 Inspecţii în timpul funcţionării 4.2.3.1 Instalaţia EGC ar trebui să fie inspectată de către Administraţie după instalare, apoi în timpul inspecţiilor iniţiale, anuale/intermediare şi de reînnoire. 4.2.3.2 Conform regulii 10 din anexa VI la MARPOL, instalaţia EGC poate, de asemenea, să fie inspectată şi în cadrul controlului statului portului. 4.2.3.3 Înainte de a fi dată în folosinţă, orice instalaţie EGC ar trebui să obţină de la Administraţie un SECC. 4.2.3.4 La finalul inspecţiei după instalarea prevăzută la paragraful 4.2.3.1, ar trebui să fie completată corespunzător secţiunea 2.6 din Suplimentul la Certificatul internaţional de prevenire a poluării atmosferei al navei. 4.3 Limite de emisii 4.3.1 Fiecare instalaţie EGC ar trebui să fie capabilă să reducă emisiile de SO_x la un nivel egal sau mai mic decât valoarea certificată, în orice punct de încărcare, atunci când aceasta este exploatată în conformitate cu cerinţele prevăzute în paragraful 4.2.2.1. (b), conform indicaţiilor paragrafelor 4.3.2-4.3.5 ale acestor linii directoare, cu excepţia celor prevăzute la paragraful 4.3.7. 4.3.2 Instalaţiile EGC instalate pe motoarele diesel principale de propulsie ar trebui să îndeplinească cerinţele de la paragraful 4.3.1 la toate încărcările cuprinse între 25% şi 100% din gama de încărcări ale motoarelor pe care sunt instalate. 4.3.3 Instalaţiile EGC instalate pe motoarele diesel auxiliare ar trebui să satisfacă cerinţele prevăzute la paragraful 4.3.1 la toate încărcările cuprinse între 10% şi 100% din gama de încărcări ale motoarelor pe care sunt instalate. 4.3.4 Instalaţiile EGC instalate pe motoarele diesel principale de propulsie şi cele auxiliare ar trebui să îndeplinească cerinţele de la paragraful 4.3.3. 4.3.5 Instalaţiile EGC instalate pe caldarine ar trebui să satisfacă cerinţele paragrafului 4.3.1 la toate încărcările cuprinse între 10% şi 100% din gama de încărcări (rata de vaporizare) sau, dacă raportul de reducere este mai mic, pe toată gama reală de încărcări ale caldarinelor pe care sunt instalate. 4.3.6 Pentru a demonstra performanţa, ar trebui să fie măsurate emisiile cu acordul Administraţiei, la cel puţin 4 puncte de încărcare. Un punct de încărcare ar trebui să se situeze la 95-100% din debitul masic maxim al gazelor arse evacuate pentru care instalaţia trebuie să fie certificată. Un punct de încărcare ar trebui să se situeze la ± 5% din debitul masic minim al gazelor arse evacuate pentru care instalaţia trebuie să fie certificată. Celelalte două puncte de încărcare ar trebui să fie situate la o distanţă egală între debitele masice maxime şi minime ale gazelor arse evacuate. În cazul în care există discontinuităţi în funcţionarea sistemului numărul de puncte de încărcare ar trebui să fi crescut, cu acordul Administraţiei, pentru a demonstra că instalaţia îşi păstrează performanţa sa în gama prevăzută de debitele masice ale gazelor arse evacuate. Încercări suplimentare la puncte de încărcare intermediare ar trebui să fie efectuate, în cazul în care s-a constatat un vârf de emisie mai jos a debitului masic maxim al gazelor arse evacuate şi mai sus, dacă este cazul, a debitului masic minim al gazelor arse evacuate. Aceste încercări suplimentare ar trebui să fie în număr suficient pentru a stabili valoarea de vârf a emisiei. 4.3.7 Pentru încărcările mai mici decât cele menţionate la paragrafele 4.3.2-4.3.5, instalaţia EGC ar trebui să continue să funcţioneze. În cazurile în care maşinile cu combustie cu combustibil lichid pot fi puse să funcţioneze la ralanti, concentraţia emisiilor de SO₂ (în ppm) la concentraţia de O₂ standardizată (15,0% pentru motoarele diesel şi 3,0% pentru caldarine) nu ar trebui să depăşească 50 ppm. 4.4 Procedurile de urmat la bord pentru a demonstra conformitatea 4.4.1 ETM-A al fiecărei instalaţii EGC ar trebui să conţină o procedură de verificare pentru utilizare la inspecţii după cum este necesar. Această procedură nu ar trebui să solicite utilizarea unui echipament specializat sau o cunoaştere aprofundată a instalaţiei. Dacă un anume echipament este necesar, acesta ar trebui să fie furnizat şi menţinut ca parte integrantă a instalaţiei. Instalaţia EGC ar trebui să fie concepută în aşa fel încât să faciliteze inspecţia atunci când este necesar. Principiul de bază al acestei proceduri de verificare este că, dacă toate componentele relevante şi valorile de funcţionare sau setările sunt asemănătoare cu cele care au fost aprobate, atunci performanţa instalaţiei EGC este asigurată fără a fi nevoie de măsurători actualizate pentru emisiile gazelor arse evacuate. Este de asemenea necesar să se asigure faptul că instalaţia EGC este montată pe o unitate cu combustie cu combustibil lichid pentru care este adaptată - aceasta face parte din SECP. Un dosar tehnic referitor la un certificat EIAPP, dacă este disponibil, sau o declaraţie privind gazele arse evacuate emisă de producătorul ori proiectantul motorului sau de către altă parte competentă ori o declaraţie a gazelor de ardere emisă de către producătorul sau proiectantul caldarinei ori de către altă parte competentă serveşte acestui scop, spre satisfacţia Administraţiei. 4.4.2 Ar trebui să fie incluse în procedura de verificare toate componentele şi valorile de funcţionare sau toate setările care pot afecta funcţionarea instalaţiei EGC şi capacitatea sa de a satisface valoarea certificată. 4.4.3 Procedura de verificare ar trebui să fie prezentată de producătorul instalaţiei EGC şi ar trebui aprobată de către Administraţie. 4.4.4 Procedura de verificare ar trebui să includă atât o verificare a documentaţiei, cât şi un control real al instalaţiei EGC. 4.4.5 Inspectorul ar trebui să verifice dacă fiecare instalaţie EGC este instalată în conformitate cu ETM-A şi are un SECC necesar. 4.4.6 Dacă Administraţia consideră potrivit, inspectorul ar trebui să aibă opţiunea de a verifica una sau toate componentele, valorile de funcţionare sau setările identificate. În cazul în care există mai mult de o instalaţie EGC, Administraţia poate, dacă doreşte, să reducă durata sau întinderea inspecţiei la bord; cu toate acestea, cel puţin una dintre instalaţiile EGC de fiecare tip instalată la bord ar trebui să facă obiectul unei inspecţii complete, cu condiţia ca şi celelalte instalaţii EGC să fie considerate la fel de performante. 4.4.7 Instalaţia EGC ar trebui să includă un mijloc pentru a înregistra în mod automat atunci când instalaţia este în funcţionare. Acesta ar trebui să înregistreze în mod automat, cel puţin la frecvenţa specificată la paragraful 5.4.2, la minim, presiunea şi debitul apei de spălare la racordul de intrare în instalaţia EGC, presiunea gazelor arse evacuate la intrarea în instalaţia EGC şi pierderea de presiune în instalaţia EGC, încărcarea unităţii de combustie a combustibilului lichid şi temperatura gazelor arse evacuate la intrarea şi ieşirea din instalaţia EGC. Dispozitivul de înregistrare a datelor ar trebui să respecte cerinţele secţiunilor 7 şi 8. În cazul unei instalaţii consumatoare de produse chimice de un debit cunoscut, cum este indicat în ETM-A, înregistrarea acestui consum în registrul EGC serveşte de asemenea acestui scop. 4.4.8 În schema A, dacă niciun sistem de monitorizare continuă a gazelor arse evacuate nu este instalat, este recomandat să se facă zilnic un control al calităţii gazelor arse evacuate, exprimate prin raportul SO₂(ppm)/CO₂ (%), pentru a verifica conformitatea concomitent cu verificarea parametrilor prevăzuţi la paragraful 4.4.7. Dacă un sistem de monitorizare continuă a gazelor arse evacuate este instalat, atunci ar putea fi necesar să se verifice numai prin controale zilnice parametrii indicaţi în paragraful 4.4.7 pentru a verifica buna funcţionare a instalaţiei EGC. 4.4.9 În cazul în care producătorul EGC nu este în măsură să dea o asigurare că instalaţia EGC respectă limita certificată sau o valoare mai mică între inspecţii folosind procedura de verificare prevăzută la paragraful 4.4.1 sau dacă aceasta necesită echipamente specializate sau o cunoaştere aprofundată a instalaţiei, este recomandat să se monitorizeze continuu gazele arse evacuate de fiecare instalaţie EGC în cadrul schemei B pentru a se asigura respectarea regulilor 14.1 şi/sau 14.4. 4.4.10 Proprietarul de navă ar trebui să ţină un registru EGC în care să înregistreze operaţiile de întreţinere şi revizie a instalaţiei, inclusiv înlocuirea acesteia cu una identică. Un model de registru ar trebui prezentat de către producătorul instalaţiei EGC şi aprobat de Administraţie. Acest registru EGC ar trebui să poată fi disponibil la inspecţiile prevăzute şi să poată fi citit concomitent cu jurnalul maşinii şi cu alte date necesare pentru a confirma că instalaţia EGC funcţionează în mod corespunzător. Aceste informaţii ar trebui, de asemenea, să fie înregistrate în dispozitivul de înregistrare al întreţinerii planificate a navei, care a fost aprobat de către Administraţie. 5 Schema B - Aprobarea, inspecţiile şi certificarea instalaţiilor de epurare a gazelor arse evacuate folosind o monitorizare continuă a emisiilor de SO_X 5.1 Generalităţi Această schemă ar trebui să fie utilizată pentru a demonstra că emisiile provenite de la o unitate de combustie cu combustibil lichid echipată cu o instalaţie EGC vor fi, dacă această instalaţie este în funcţiune, mai mici sau egale cu valoarea emisiei cerută (de exemplu, după cum se menţionează în SECP) în orice punct de încărcare, inclusiv în exploatarea tranzitorie, şi prin urmare, îndeplinesc cerinţele regulilor 14.1 şi/sau 14.4 din anexa VI la MARPOL. 5.2 Aprobare Conformitatea demonstrată în timpul funcţionării prin folosirea unei monitorizări continue a gazelor arse evacuate. Sistemul de monitorizare ar trebui să fie aprobat de către Administraţia căreia ar trebui să i se să comunice rezultatele acestor monitorizări, dacă este necesar, pentru a-i demonstra că instalaţia respectă limitele cerute ale emisiilor. 5.3 Inspecţii şi certificare 5.3.1 Sistemul de monitorizare al instalaţiei EGC ar trebui să fie inspectat de către Administraţie la instalarea sa, apoi în timpul inspecţiilor iniţiale, anuale/intermediare şi de reînnoire. 5.3.2 În conformitate cu regula 10 din anexa VI la MARPOL, sistemul de monitorizare a instalaţiei EGC poate de asemenea să fie inspectat şi în cadrul controlului statului portului. 5.3.3 În acele cazuri în care este montată o instalaţie EGC, secţiunea 2.6 din Suplimentul la Certificatul internaţional de prevenire a poluării atmosferei al navei ar trebui să fie completat corespunzător. 5.4 Calculul ratei de emisie 5.4.1 Compoziţia gazelor arse evacuate, exprimată sub forma raportului SO₂ (ppm)/CO₂ (%), ar trebui măsurată într-o poziţie corespunzătoare în aval de instalaţia EGC şi valoarea măsurată ar trebui să respecte cerinţele aplicabile din secţiunea 6. 5.4.2 Concentraţiile de SO₂ (ppm) şi CO₂ (%) ar trebui să fie monitorizate şi înregistrate în permanenţă la o frecvenţă care să nu fie mai mică de 0,0035 Hz pe un dispozitiv de înregistrare şi de prelucrare a datelor. 5.4.3 Dacă trebuie să fie utilizate mai multe analizoare pentru a determina raportul SO₂/CO₂, acestea ar trebui să fie reglate pentru a preleva eşantioane şi a face măsurători în aceleaşi perioade, iar intrările de date ar trebui să fie aliniate, astfel încât raportul SO₂/CO₂ să fie pe deplin reprezentativ pentru compoziţia gazelor arse evacuate. 5.5 Proceduri privind demonstrarea la bordul navelor a conformităţii cu limitele emisiilor 5.5.1 Dispozitivul de înregistrare date ar trebui să satisfacă cerinţele secţiunilor 7 şi 8. 5.5.2 Controalele zilnice ale parametrilor enumeraţi la paragraful 4.4.7 sunt necesare pentru a verifica buna funcţionare a instalaţiei EGC şi ar trebui să fie înregistrate în registrul EGC sau în sistemul de înregistrare folosit în compartimentul de maşini. 5.6 Manualul tehnic al instalaţiei EGC „Schema B“ (ETM-B) 5.6.1 Fiecare instalaţie EGC ar trebui să fie însoţită de către un ETM-B furnizat de producător. Acest ETM-B ar trebui să conţină, cel puţin, următoarele informaţii: (a) identificarea instalaţiei (producător, model/tip, număr serie şi alte detalii necesare), inclusiv o descriere a instalaţiei, şi a oricăror sisteme auxiliare eventual necesare; (b) limitele de exploatare, sau gama de valori de funcţionare, pentru care instalaţia este certificată. Acestea ar trebui, cel puţin, să includă:

	(i)	debitul masic maxim şi, dacă este cazul, debitul masic minim al gazelor arse evacuate;
	(ii)	puterea, tipul şi alţi parametri relevanţi ai unităţii de combustie cu combustibil lichid pe care instalaţia EGC trebuie să fie montată. În cazul caldarinelor ar trebui, de asemenea, indicat raportul maxim aer/combustibil pentru o încărcare de 100%. Cu privire la motoarele diesel, ar trebui să se indice dacă motorul este în 2 sau 4 timpi;
	(iii)	valorile maxime şi minime ale debitului apei de spălare şi ale presiunii de alimentare, precum şi alcalinitatea minimă a apei la intrare (ISO 9963-1-2);
	(iv)	gama temperaturilor de intrare a gazelor arse evacuate şi temperaturile maxime şi minime la ieşirea gazelor arse evacuate când instalaţia EGC este în funcţiune;
	(v)	gama diferenţelor de presiune a gazelor arse evacuate şi presiunea maximă de intrare a gazelor arse evacuate când unitatea de combustie cu combustibil lichid funcţionează la puterea maximă continuă (MRC) sau la 80% din puterea sa nominală, după caz;
	(vi)	nivelurile de salinitate sau elementele apei dulci necesare pentru aportul de neutralizare adecvat; şi
	(vii)	alţi parametri privind funcţionarea instalaţiei EGC, dacă este necesar;

(c) orice cerinţe sau restricţii aplicabile la instalaţia EGC sau la echipamentul conex; (d) măsurile corective în cazul depăşirii raportului SO₂/CO₂ maxim admisibil aplicabil sau criteriile aplicabile de evacuare a apei de spălare; (e) variaţiile în caracteristicile apei de spălare în funcţie de performanţele gamei de dispozitive; (f) criteriile de proiectare a circuitului apei de spălare. 5.6.2 ETM-B ar trebui să fie aprobat de Administraţie. 5.6.3 ETM-B ar trebui să fie păstrat la bordul navei pe care instalaţia este montată şi ar trebui să fie disponibil în timpul inspecţiilor la cerere. 5.6.4 Amendamentele la ETM-B, care reflectă modificările instalaţiei EGC care afectează performanţa sa în ceea ce priveşte emisiile în aer şi/sau apă ar trebui să fie aprobate de către Administraţie. În cazul în care adăugirile, ştergerile sau modificările nu sunt încorporate în ETM-B care a fost aprobat iniţial, acestea ar trebui să fie păstrate cu ETM-B şi ar trebui să fie considerate ca făcând parte din ETM-B. 6 Încercarea privind emisiile 6.1 Metoda de încercare de urmat pentru măsurarea emisiilor ar trebui să respecte cerinţele din capitolul 5 din Codul tehnic NO_x, 2008 şi apendicele său, cu excepţia celor prevăzute în prezentele linii directoare. 6.2 Ar trebui să se măsoare CO₂ în fază uscată cu ajutorul unui analizor cu absorbţie nedispersiv în infraroşu (NDIR). Ar trebui să se măsoare SO₂ în fază uscată sau în fază umedă cu ajutorul unui analizor cu absorbţie nedispersiv în infraroşu (NDIR) sau cu absorbţie în ultraviolet (NDUV), precum şi cu echipamente suplimentare, cum ar fi uscătoarele, dacă este necesar. Alte sisteme sau analizoare pot fi utilizate, sub rezerva aprobării de către Administraţie, cu condiţia ca acestea să ducă la rezultate echivalente cu aceste echipamente menţionate mai sus. 6.3 Analizorul ar trebui să funcţioneze în conformitate cu cerinţele secţiunilor 1.6 la 1.10 din apendicele III din Codul tehnic NO_x, 2008. 6.4 Ar trebui prelevat un eşantion din gazele arse evacuate pentru a măsura SO₂ de la un punct de eşantionare reprezentativ situat în aval de instalaţia EGC. 6.5 SO₂ şi CO₂ ar trebui să fie monitorizate, fie in situ, fie pe un eşantion prelevat. 6.6 Ar trebui să se păstreze eşantionul gazului ars evacuat prelevat pentru a măsura SO₂ la o temperatură suficientă pentru a evita condensarea apei în circuitul de prelevare de eşantioane şi, prin urmare, pierderea de SO₂. 6.7 Dacă eşantionul prelevat pentru măsurarea SO₂ trebuie să fie uscat înainte de analiză, uscarea ar trebui să fie astfel făcută încât să nu existe nicio pierdere de SO₂ din eşantionul analizat. 6.8 În cazul în care SO₂ este măsurat cu ajutorul unui sistem in situ, conţinutul de apă din fluxul de gaz ars evacuat în acel punct trebuie, de asemenea, să fie determinat pentru a corecta situaţia SO₂, pentru a obţine o măsurare în fază uscată. 6.9 În cazul în care se demonstrează că instalaţia EGC a redus concentraţia de CO₂, această concentraţie poate fi măsurată la intrarea în instalaţia EGC, cu condiţia să fie demonstrat în mod clar că această metodă este corectă. 7 Dispozitivul de înregistrare şi prelucrare a datelor 7.1 Dispozitivul de înregistrare şi de prelucrare ar trebui să fie de o concepţie robustă, să fie inviolabil şi să aibă o funcţie doar de citire. 7.2 Dispozitivul de înregistrare şi de prelucrare ar trebui să înregistreze datele cerute la paragrafele 4.4.7 şi 5.4.2 şi la secţiunea 10.3 având în vedere timpul universal coordonat (UTC) şi poziţia navei dată printr-un sistem global de navigaţie prin satelit (GNSS). 7.3 Dispozitivul de înregistrare şi de prelucrare ar trebui să fie capabil să pregătească rapoarte pe perioade de timp specificate. 7.4 Datele ar trebui să fie păstrate pentru o perioadă de cel puţin 18 luni de la data de înregistrare. În cazul în care unitatea este schimbată în perioada respectivă, proprietarul navei ar trebui să se asigure că datele necesare sunt păstrate la bord şi disponibile la cerere. 7.5 Dispozitivul ar trebui să fie capabil să descarce o copie a datelor înregistrate şi rapoartele într-un format uşor de utilizat. Această copie de date şi rapoarte ar trebui să fie disponibile pentru Administraţie sau pentru autoritatea statului portului, la cerere. 8 Manualul de monitorizare la bord (OMM) 8.1 Un OMM ar trebui să fie elaborat pentru a monitoriza fiecare instalaţie EGC montată pe o unitate de combustie a combustibilului lichid, care ar trebui să fie identificată şi a cărei conformitate trebuie să fie demonstrată. 8.2 Manualul de monitorizare la bord ar trebui să includă, cel puţin: (a) senzorii utilizaţi pentru a evalua performanţa instalaţiei EGC şi monitorizarea apei de spălare, precum şi cerinţele lor pentru revizie, întreţinere şi calibrare; (b) poziţiile la care măsurătorile emisiilor de gaze arse evacuate şi monitorizarea apei de spălare trebuie să fie efectuate, precum şi detaliile oricăror servicii auxiliare necesare, cum ar fi conductele de transfer de eşantioane şi unităţile de prelucrare a eşantioanelor, şi orice cerinţe conexe pentru revizie sau întreţinere; (c) analizoarele utilizate şi cerinţele referitoare la revizia, întreţinerea şi calibrarea acestora; (d) procedurile de verificare la zero şi de calibrare a analizorului; şi (e) alte informaţii sau date relevante pentru funcţionarea corectă a sistemului de monitorizare sau pentru utilizarea lui pentru a demonstra conformitatea. 8.3 Manualul de monitorizare la bord ar trebui să indice cum trebuie să fie inspectat sistemul de monitorizare. 8.4 Manualul de monitorizare la bord ar trebui să fie aprobat de către Administraţie. 9 Conformitatea navei 9.1 Plan de conformitate privind emisiile de SO_x (SECP) 9.1.1 Toate navele care vor folosi o instalaţie EGC, în parte, sau în totalitate, pentru satisfacerea cerinţelor regulilor 14.1 şi 14.4 din anexa VI la MARPOL ar trebui să deţină un SECP aprobat de către Administraţie. 9.1.2 SECP ar trebui să enumere toate elementele unităţii de combustie a combustibilului lichid, care trebuie să satisfacă criteriile cerute pentru ca nava să poată fi exploatată în conformitate cu prevederile regulilor 14.1 şi/sau 14.4 din anexa VI la MARPOL. 9.1.3 În cadrul schemei A, SECP ar trebui să explice modul în care monitorizarea continuă va demonstra că parametrii de la paragraful 4.4.7 se încadrează în limitele specificaţiilor recomandate de către producător. În cadrul schemei B, acest fapt ar trebui să fie demonstrat prin intermediul înregistrărilor zilnice ale parametrilor esenţiali. 9.1.4 În cadrul schemei B, SECP ar trebui să explice modul în care monitorizarea continuă va demonstra că raportul total SO₂ (ppm)/CO₂(%) al navei este comparabil cu cerinţele regulilor 14.1 şi/sau 14.4 sau este mai mic, astfel cum este prevăzut la paragraful 1.3. În cadrul schemei A, acesta ar trebui să fie demonstrat prin intermediul înregistrărilor zilnice ale emisiilor de gaze arse evacuate. 9.1.5 Se poate ca unele echipamente, cum ar fi motoarele şi caldarinele de dimensiuni mici, nu ar putea, în practică, să fie echipate cu o instalaţie EGC, mai ales dacă acestea sunt situate la distanţă faţă de compartimentul maşinilor principale. Toate aceste unităţi cu combustie cu combustibil lichid ar trebui să fie enumerate în SECP. Pentru aceste unităţi de combustie a combustibilului lichid, care nu sunt echipate cu o instalaţie EGC, conformitatea poate fi realizată, dacă acestea respectă regulile 14.1 şi/sau 14.4 din anexa VI la MARPOL. 9.2 Demonstrarea conformităţii 9.2.1 Schema A 9.2.1.1 SECP ar trebui să menţioneze, dar să nu reproducă, ETM-A, Registrul EGC sau dispozitivul de înregistrare din compartimentul maşinilor şi Manualul de monitorizare la bord prevăzute în cadrul schemei A. Ar trebui remarcat, ca o alternativă, că fişele de întreţinere pot fi consemnate în sistemul de înregistrare a întreţinerii planificate a navei care a fost aprobat de către Administraţie. 9.2.1.2 Pentru toate echipamentele unităţii de combustie a combustibilului lichid enumerate conform paragrafului 9.1.2, ar trebui furnizate detalii care să demonstreze că regimul instalaţiei EGC aprobate şi restricţiile la care este supusă sunt respectate [4.2.2.1 (b)]. 9.2.1.3 Parametrii necesari ar trebui să fie monitorizaţi şi înregistraţi în conformitate cu cerinţele paragrafului 4.4.7 atunci când instalaţia EGC este în exploatare pentru a demonstra conformitatea. 9.2.2 Schema B 9.2.2.1 SECP ar trebui să menţioneze, dar să nu reproducă, ETM-B, Registrul EGC sau sistemul de înregistrare din compartimentul de maşini şi Manualul de monitorizare la bord prevăzute în cadrul schemei B. 10 Apa de spălare 10.1 Criterii aplicabile la evacuarea apei de spălare¹ 10.1.1 Când instalaţia EGC este exploatată în porturi sau în estuare, monitorizarea şi înregistrarea apei de spălare ar trebui să fie continue. Valorile monitorizate şi înregistrate ar trebui să includă pH-ul, PAH, turbiditatea şi temperatura. În alte zone, echipamentul de monitorizare şi de înregistrare continuă ar trebui, de asemenea, să fie în funcţiune ori de câte ori instalaţia EGC este utilizată, cu excepţia unor perioade scurte de întreţinere şi curăţare a echipamentului. Apa evacuată ar trebui să respecte următoarele limite: 10.1.2 Criteriul pH 10.1.2.1 pH-ul apei de spălare ar trebui să îndeplinească una dintre cerinţele de mai jos, care ar trebui să fie înregistrată în ETM-A sau ETM-B, după caz:

	(i)	Apa de spălare evacuată trebuie să aibă un pH de cel puţin 6,5, măsurat la locul de deversare din navă în mare, totuşi, în timpul manevrelor şi al traversării, o diferenţă maximă de 2 unităţi pH este autorizată între intrare şi ieşire, acesta din urmă fiind măsurat la intrarea şi la evacuarea în mare a apei de spălare din navă;
	(ii)	În timpul punerii în funcţiune a unităţii/unităţilor sau după instalare, volumul evacuat de apă de spălare ar trebui să fie măsurat în exteriorul navei (staţionare în port) şi pH-ul apei evacuate la punctul de monitorizare a pH-lui din afara bordului ar trebui să fie înregistrat când volumul evacuat, la o distanţă de 4 m faţă de punctul de evacuare, are un pH egal sau mai mare de 6,5. pH-ul apei evacuate care atinge o valoare minimă de 6,5 va fi limita pH-lui apei la evacuarea în mare înregistrată în ETM-A sau ETM-B.

10.1.3 PAH (hidrocarburi aromatice policiclice) 10.1.3.1 Conţinutul de PAH al apei de spălare ar trebui să îndeplinească cerinţele de mai jos. Limita corespunzătoare ar trebui să fie înregistrată în ETM-A sau ETM-B. 10.1.3.2 Concentraţia maximă continuă de PAH în apa de spălare nu ar trebui să depăşească cu mai mult de 50 µg/l PAH_phe (echivalenţă fenantren) concentraţia de PAH a apei de intrare. În sensul acestui criteriu, concentraţia de PAH în apa de spălare ar trebui să fie măsurată în aval de echipamentul de tratare a apei, dar în amonte de orice diluţie a apei de spălare sau altă unitate de dozare de reactivi, dacă este utilizată, înainte de evacuare. 10.1.3.3 Limita de 50 µg/l dată mai sus este standardizată pentru un debit de apă de spălare ce trece prin instalaţia EGC de 45 t/MWh, unde MW corespunde la puterea maximă continuă (MRC) sau la 80% din puterea nominală a unităţii de combustie a combustibilului lichid. Această limită ar trebui să fie revizuită în ¹ Criteriile aplicabile la evacuarea apei de spălare ar trebui să fie revizuite în viitor, pe măsură ce noi date privind conţinutul evacuărilor şi efectele lor vor fi disponibile, luând în considerare orice aviz dat de GESAMP. creştere pentru debite ale apei de spălare mai mici de MWh, şi viceversa, în conformitate cu tabelul de mai jos.

Debit (t/MWh)	Limita concentraţiei evacuate (µg/l echivalenţi PAH phe)	Tehnica de măsurare
0-1	2250	Ultraviolete
2,5	900	-“-
5	450	Fluorescenţă*
11,25	200	-“-
22,5	100	-“-
45	50	-“-
90	25	-“-

______* La orice debit mai mare de 2,5 t/MWh, ar trebui să se utilizeze tehnica de măsurare prin fluorescenţă.10.1.3.4 În timpul unei durate de 15 minute în cursul unei perioade de 12 ore, limita concentraţiei continue de PAH _phe poate depăşi limita descrisă mai sus până la 100%. Acest lucru ar putea permite o pornire anormală a instalaţiei EGC. 10.1.4 Turbiditate/Particule în suspensie 10.1.4.1 Turbiditatea apei de spălare ar trebui să îndeplinească cerinţele de mai jos. Limita corespunzătoare ar trebui să fie înregistrată în ETM-A sau ETM-B. 10.1.4.2 Sistemul de tratare a apei de spălare ar trebui să fie conceput pentru a reduce la minim particulele în suspensie, inclusiv metalele grele şi cenuşa. 10.1.4.3 Turbiditatea maximă continuă în apa de spălare nu ar trebui să depăşească cu mai mult de 25 FNU (unităţi nefelometrice formazină) sau 25 NTU (unităţi de turbiditate nefelometrice) sau unităţi echivalente, turbiditatea apei de intrare. Cu toate acestea, în timpul perioadelor de turbiditate ridicată la intrare, precizia aparatului de măsurare şi perioada de timp dintre măsurarea de la intrare şi măsurarea de la ieşire sunt astfel încât utilizarea unei limite de diferenţe nu este fiabilă. Prin urmare, toate citirile de diferenţă de turbiditate ar trebui să fie o medie pe o perioadă de 15 minute până la maxim de 25 FNU. În sensul acestui criteriu, turbiditatea apei de spălare ar trebui să fie măsurată în aval de echipamentul de tratare a apei, dar în amonte de orice diluţie a apei de spălare (sau altă dozare de reactivi), înainte de evacuare. 10.1.4.4 În timpul unei durate de 15 minute în cursul unei perioade de 12 ore, limita turbidităţii continue a apei de spălare evacuate poate fi depăşită cu 20%. 10.1.5 Nitraţi 10.1.5.1 Sistemul de tratare a apei de spălare ar trebui să împiedice evacuarea de nitraţi dincolo de ceea ce corespunde evacuării de 12% NO_x din gazele arse evacuate sau dincolo de 60 mg/l standardizat la un debit de evacuare de apă de spălare de 45 de tone/MWh, dacă această valoare este mai mare. 10.1.5.2 La fiecare inspecţie de reînnoire datele privind evacuarea de nitraţi trebuie să fie disponibile pentru eşantioanele din apa de spălare evacuată în mare, prelevate de la fiecare instalaţie EGC în timpul ultimelor trei luni înainte de inspecţie. Cu toate acestea, Administraţia poate cere ca un eşantion suplimentar să fie prelevat şi analizat la discreţia sa. Datele privind evacuarea de nitraţi şi certificatul analizei trebuie să fie păstrate la bordul navei ca parte integrantă a Registrului EGC şi să fie disponibile pentru inspecţie, în conformitate cu Controlul statului portului sau al altor părţi. Cerinţele aplicabile în materie de prelevare de eşantioane, de depozitare, manipulare şi de analiză ar trebui să fie detaliate în ETM-A sau ETM-B, după caz. Pentru a asigura o evaluare comparabilă a ratei de evacuare a nitraţilor, procedurile de prelevare de eşantioane ar trebui să ţină cont de paragraful 10.1.5.1, care indică faptul că este necesar să se standardizeze debitul de apă de spălare. Metoda de încercare pentru analiza nitraţilor ar trebui să fie în conformitate cu analiza standardizată a apei de mare, aşa cum este descrisă de Grasshoff et al. 10.1.5.3 Toate sistemele ar trebui încercate pentru a detecta nitraţii în apa evacuată. În cazul în care cantităţile tipice de nitraţi depăşesc cu 80% limita superioară, acestea ar trebui să fie înregistrate în ETM-A sau ETM-B. 10.1.6 Aditivi pentru apa de spălare şi alte substanţe 10.1.6.1 Este necesar să se efectueze o evaluare a apei de spălare pentru tehnologiile EGC care folosesc produse chimice, aditivi sau preparate active sau creează produse chimice relevante in situ. Evaluarea ar putea lua în considerare liniile directoare relevante, cum ar fi Rezoluţia MEPC.126(53), intitulată „Procedura de aprobare a sistemelor de management al apei de balast care utilizează substanţe active (G9)“ şi, dacă este necesar, ar trebui să se stabilească criterii suplimentare privind evacuarea apei de spălare. 10.2 Monitorizarea apei de spălare 10.2.1 pH-ul, conţinutul în hidrocarburi (măsurat prin niveluri de PAH) şi turbiditatea ar trebui să fie monitorizate în permanenţă şi înregistrate aşa cum se recomandă în secţiunea 7 din aceste linii directoare. Echipamentul de monitorizare, de asemenea, ar trebui să îndeplinească criteriile de performanţă, descrise mai jos: pH 10.2.2 Electrodul pH-ului şi pH-metrul ar trebui să aibă o rezoluţie de 0,1 unităţi pH şi un compensator de temperatură. Electrodul ar trebui să satisfacă cerinţele definite în BS 2586 sau într-un alt standard echivalent sau să aibă o performanţă mai bună şi pH-metrul ar trebui să îndeplinească sau să depăşească cerinţele din BS EN ISO 60746-2: 2003. PAH 10.2.3 Echipamentul de monitorizare al PAH ar trebui să poată monitoriza prezenţa PAH în apă într-un interval de cel puţin de două ori limita concentraţiei de evacuare indicată în tabelul de mai sus. Ar trebui să se demonstreze că echipamentul funcţionează corect şi nu prezintă abateri mai mari de 5% în apa de spălare cu turbiditatea situată în intervalul de funcţionare a instalaţiei. 10.2.4 Pentru evacuările de un debit mai mic şi o concentraţie mai mare de PAH, ar trebui să se utilizeze tehnica de monitorizare cu ultraviolete sau o tehnică echivalentă datorită fiabilităţii gamei sale de funcţionare. Turbiditate 10.2.5 Echipamentul de monitorizare a turbidităţii ar trebui să satisfacă cerinţele definite în ISO 7027:1999 sau USEPA 180.1. Înregistrarea temperaturii 10.3 Înregistrarea datelor privind monitorizarea apei de spălare 10.3.1 Dispozitivul de înregistrare a datelor ar trebui să respecte cerinţele de la secţiunile 7 şi 8 şi ar trebui să înregistreze în mod continuu pH-ul, PAH şi turbiditatea specificate în criteriile referitoare la apa de spălare. 10.4 Reziduuri din apa de spălare 10.4.1 Reziduurile generate de instalaţia EGC ar trebui să fie livrate la ţărm la instalaţiile de primire adecvate. Aceste reziduuri nu ar trebui să fie deversate în mare sau incinerate la bord. 10.4.2 Fiecare navă echipată cu o instalaţie EGC ar trebui să înregistreze depozitarea şi eliminarea reziduurilor din apa de spălare într-un registru EGC, indicând data, ora şi locul unor astfel de depozitări şi eliminări. Registrul EGC poate face parte dintr-un registru existent sau dintr-un dispozitiv de înregistrare electronic aprobat de către Administraţie. APENDICE I MODEL DE CERTIFICAT DE CONFORMITATE PRIVIND EMISIILE DE SO_X Siglă sau monogramă Numele administraţiei Certificat de conformitate privind emisiile de SO_x Certificat de aprobare a instalaţiilor de epurare a gazelor arse evacuate Emis în conformitate cu prevederile Protocolului din 1997, astfel cum a fost modificat prin Rezoluţia MEPC.176(58) în 2008, privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, sub autoritatea Guvernului: ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........... (denumirea oficială completă a ţării) de către ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ............... (titlul oficial complet al persoanei competente sau organizaţiei autorizate în conformitate cu prevederile Convenţiei) Se certifică prin prezentul că instalaţia de epurare a gazelor arse evacuate (instalaţia EGC), indicată mai jos, a fost inspectată în conformitate cu cerinţele din specificaţiile cuprinse în Schema A din Liniile directoare pentru instalaţiile de epurare a gazelor arse evacuate - adoptate prin Rezoluţia MEPC.184(59). Acest certificat este valabil numai pentru instalaţia EGC menţionată mai jos:

Producătorul instalaţiei	Model/Tip	Numărul seriei	Numărul de aprobare a instalaţiei EGC şi a manualului tehnic

O copie a prezentului certificat şi manualul tehnic al instalaţiei EGC trebuie să se găsească în permanenţă la bordul navei echipate cu această instalaţie EGC. Prezentul certificat este valabil pe durata de viaţă utilă a instalaţiei EGC montate pe navele aflate sub autoritatea Guvernului sus-menţionat, sub rezerva inspecţiilor efectuate conform secţiunii 4.2 din Liniile directoare şi regulii 5 din anexa VI revizuită la MARPOL. Emis la ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ (locul de emitere a certificatului) La ........ ................ ................ ................ ............. ........ ................ ................ ................ ................ ............. (data emiterii) (semnătura persoanei autorizate pentru emiterea certificatului) (sigiliul sau ştampila autorităţii, după caz) APENDICE II Dovada metodei bazate pe raportul SO₂/CO₂ 1 Metoda bazată pe raportul SO₂/CO₂ permite monitorizarea directă a emisiilor gazelor arse evacuate pentru a se verifica faptul că acestea respectă limitele specificate în tabelul 1 din secţiunea 1.3 din prezentele linii directoare. În cazul instalaţiilor EGC care absorb CO₂ în timpul procesului de epurare a gazelor arse evacuate, este necesar să se măsoare concentraţia de CO₂ înainte de procesul de epurare şi să se folosească această concentraţie înainte de epurare şi concentraţia de SO₂ după epurare. În cazul instalaţiilor de epurare convenţionale cu conţinut scăzut în alcalii, deoarece practic CO₂ nu este absorbit în timpul procesului de epurare a gazelor arse evacuate, aceste două gaze pot fi monitorizate după procesul de epurare. 2 Corespondenţa între rapoartele SO₂/CO₂ poate fi determinată prin simpla examinare a conţinutului de carbon respectiv pe unitatea de masă a combustibilului distilat şi a celui rezidual. Aceşti combustibili hidrocarbonaţi au un conţinut în carbon, exprimat sub forma unui procent de masă, ce este foarte asemănător, în timp ce conţinutul lor în hidrogen este diferit. Astfel, se poate concluziona că, pentru o cantitate de carbon utilizată pentru combustie, cantitatea de sulf utilizată pentru combustie va fi proporţională cu cantitatea în sulf a combustibilului, cu alte cuvinte, raportul dintre carbon şi sulf este constant după ajustare pentru a ţine seama de greutatea moleculară a oxigenului din combustie. 3 Iniţial s-a planificat să se utilizeze raportul SO₂/CO₂ pentru a verifica faptul că emisiile provenite de la utilizarea unui combustibil cu un conţinut în sulf de 1,5% respectă limitele. Poate fi demonstrat că limita de 65 (²ppm%) a raportului SO₂/CO₂ corespunde unui conţinut de sulf al combustibilului lichid de 1,5%, calculându-se mai întâi raportul dintre masa de sulf şi masa de carbon, conţinute în combustibil; acest raport este prevăzut în tabelul 1 din prezentul apendice pentru diverşi combustibili şi diverse concentraţii în sulf, inclusiv combustibili distilaţi şi combustibili reziduali la care conţinutul de sulf este de 1,5%. Acest raport a permis obţinerea concentraţiilor corespunzătoare în SO₂ şi CO₂ a gazului ars evacuat prezentate în tabelul 2 din prezentul apendice. Au fost luate în considerare masele moleculare pentru transformarea fracţiilor de masă în fracţii molare. Pentru combustibilii din tabelul 2 cu conţinut de sulf de 1,5%, cantitatea de CO₂ este mai întâi stabilită la 8%, apoi la 0,5% pentru a arăta că o variaţie a aerului în exces nu are niciun efect. Aşa cum era de aşteptat, concentraţia de SO₂ în termeni absoluţi se schimbă, dar raportul SO₂/CO₂ rămâne acelaşi, ceea ce arată că raportul SO₂/CO₂ este independent de raportul combustibil/aer. Raportul SO₂/CO₂ poate fi deci folosit cu încredere în orice moment al funcţionării, chiar şi atunci când nicio putere de frânare nu este produsă. Ar trebui notat faptul că raportul SO₂/CO₂ variază puţin de la un combustibil lichid distilat la un combustibil rezidual. Această variaţie se datorează diferenţei mari care există între raporturile atomice hidrogen/carbon (H/C) ale acestor două feluri de combustibil. Figura 1 ilustrează măsura în care raportul SO₂/CO₂ este afectat de raportul H/C pe o gamă largă de raporturi H/C şi de concentraţii de sulf. Din figura 1 este posibil să se concluzioneze că pentru concentraţiile de sulf mai mici de 3,00%, diferenţa între rapoartele S/C pentru combustibili distilaţi şi combustibili reziduali este mai mică de 5,0%. În cazul în care se utilizează combustibili lichizi care nu sunt derivaţi din petrol, raportul SO₂/CO₂ adecvat aplicabil la valorile date în regulile 14.1 şi/sau 14.4 va fi supus aprobării de către Administraţie. Tabelul 1 - Proprietăţi pentru distilaţi marini şi combustibili reziduali*

	Carbon	Hidrogen	Sulf	Altele	C	H	S	Raportul S/C al combustibilului	Raportul SO2/CO2 al gazelor arse evacuate
Tip combustibil lichid	% (m/m)	% (m/m)	% (m/m)	% (m/m)	mol/kg	mol/kg	mol/kg	mol/mol	ppm/% (v/v)
Distilat	86,20	13,60	0,17	0,03	71,8333	136	0,0531	0,00074	7,39559
Rezidual	86,10	10,90	2,70	0,30	71,7500	109	0,8438	0,01176	117,5958
Distilat	85,05	13,42	1,50	0,03	70,8750	134,2	0,4688	0,006614	66,1376
Rezidual	87,17	11,03	1,50	0,30	72,6417	110,3	0,4688	0,006453	64,5291

Tabelul 2 - Calcularea emisiilor pentru un conţinut de sulf de 1,5%

	CO2	SO2	Raportul SO2/CO2 al gazelor arse evacuate	Raportul S/C al gazelor arse evacuate
	%	2ppm	2ppm/%	m/m
Distilat 0,17% S	8	59,1	7,4	0,00197
Rezidual 2,70% S	8	939,7	117,5	0,03136
Distilat 1,5% S	8	528,5	66,1	0,01764
Rezidual 1,5% S	8	515,7	64,5	0,01721
Distilat 1,5% S	0,5	33,0	66,1	0,01764
Rezidual 1,5% S	0,5	32,2	64,5	0,01721

^{2 ppm} înseamnă „părţi per milion“. Se consideră că ppm este măsurată cu ajutorul analizoarelor de gaz pe o bază molară, presupunând un comportament al gazului ideal. Unităţile tehnice corecte sunt, în realitate, micromoli de substanţă per mol de cantitate totală (µ mol/mol), dar este utilizat ppm în scopul de a fi uniformitate cu unităţile utilizate în Codul tehnic NO_x. * Pe baza proprietăţilor indicate în Liniile directoare ale OMI privind monitorizarea NOx [Rezoluţia MEPC.103(49)]. Relaţia între raportul SO₂/CO₂ şi conţinutul de sulf al combustibilului (în %) 4 Poate fi demonstrat că raportul SO₂/CO₂ (²ppm/%) de 65 corespunde valorii de 6,0 g/kWh arătând că raporturile lor S/C sunt similare. Pentru a face acest lucru, trebuie, de asemenea, făcută ipoteza că consumul specific de combustibil la frânare (BSFC) este de 200 g/kWh. Este o valoare medie satisfăcătoare pentru motoarele diesel navale. Calculul se efectuează după cum urmează: Nota 1: Raporturile masice S/C calculate mai sus pe baza unei emisii de SO₂ de 6,0 g/kWh şi a unui BSFC de 200 g/kWh, sunt ambele în cadrul a 0,10% din raporturile masice S/C indicate în tabelul 2. Prin urmare, raportul SO₂/CO₂ (²ppm/%) de 65 corespunde bine la 6,0 g/kWh. Nota 2: Valoarea de 6,0 g/kWh şi, prin urmare, consumul specific de combustibil la frânare de 200 g/kWh sunt luate din anexa VI la MARPOL adoptată prin Conferinţa MARPOL din anul 1997. SO₂ specific la frânare = 6,0 g/kW-h MW_S = 32,065 g/mol MW_SO2 = 64,064 g/mol BSFC = 200 g/kW-h Concentraţia carbonului (%) în combustibil având un conţinut în sulf de 1,5% (1,5% S) (conform tabelului 1) = 85,05% (distilat) şi 87,17% (combustibil rezidual). S/C_{comb. rezidual} = 0,01723 S/C_distilat = 0,01765 5 În practică, formulele de lucru sunt după cum urmează:

* Notă: Concentraţiile de gaze trebuie să fie eşantionate sau convertite la acelaşi conţinut de apă reziduală (de exemplu, complet umed, complet uscat) 6 Mai jos este o listă cu avantajele utilizării raportului SO₂/CO₂ (²ppm/%) ca limită pentru a determina conformitatea cu regula 14.1 sau 14.4: (a) Această limită poate fi utilizată pentru a determina conformitatea pentru arzătoarele cu combustibil lichid, care nu produc putere mecanică. (b) Această limită poate fi utilizată pentru a determina conformitatea indiferent de puterea de ieşire a motorului, inclusiv la ralanti. (c) Această limită necesită doar să se efectueze două măsurători ale concentraţiilor de gaze la un punct de prelevare de eşantioane. (d) Nu este necesar să se măsoare orice parametru al motorului, cum ar fi viteza, cuplul motorului, debitul de gaze arse evacuate sau debitul de combustibil al motorului. (e) Dacă ambele măsurători ale concentraţiilor de gaze sunt efectuate pentru acelaşi conţinut de apă reziduală al eşantionului (de exemplu, complet umed, complet uscat), niciun factor de conversie fază uscată - fază umedă nu trebuie să fie utilizat în calcule. (f) Această limită elimină orice relaţie între eficienţa termică a unităţii de combustie a combustibilului lichid şi instalaţia EGC. (g) Nu este necesar să se cunoască proprietăţile combustibilului. (h) Pentru că numai două măsurători sunt efectuate la un singur punct, este posibil să se reducă la minimum efectele tranzitorii la care sunt supuse motorul şi instalaţia EGC prin alinierea semnalelor doar de la aceste două analizoare. (A se reţine că punctele optime de utilizat pentru această aliniere sunt punctele în care fiecare analizator răspunde la o variaţie a emisiilor la sonda de prelevare a eşantioanelor de 50% din valoarea în regim constant). (i) Această limită este independentă de cantitatea de gaze arse evacuate diluate. Diluţia poate să se producă din cauza evaporării apei în instalaţia EGC şi în timpul precondiţionării unui dispozitiv de prelevare a gazului ars evacuat. ^{2 ppm} înseamnă „părţi per milion“. Se consideră că ppm este măsurată cu ajutorul analizoarelor de gaz pe o bază molară, presupunând un comportament al gazului ideal. Unităţile tehnice corecte sunt în realitate micromoli de substanţă per mol de cantitate totală (µ mol/mol), dar este utilizat ppm în scopul de a fi uniformitate cu unităţile utilizate în Codul tehnic NO_x. APENDICE III Colectarea datelor privind apa de spălare Generalităţi Criteriile aplicabile la evacuarea apei de spălare sunt menite să servească drept ghid iniţial pentru punerea în aplicare a proiectelor instalaţiilor EGC. În viitor, aceste criterii ar trebui să fie revizuite pe măsură ce noi date privind conţinutul evacuărilor şi efectele acestora devin disponibile, luând în considerare orice aviz dat de GESAMP. Administraţiile ar trebui astfel să colecteze datele dorite. În acest scop, proprietarii de nave, în colaborare cu producătorul instalaţiei EGC, sunt solicitaţi pentru a preleva şi analiza eşantioanele de:

– apă la intrare (pentru referinţă);

– apă după spălare (dar înainte de orice sistem de tratare); şi

– apă evacuată.Această prelevare de probe ar trebui să fie efectuată în timpul încercării de aprobare sau imediat după punerea în funcţiune şi la intervale de aproximativ 12 luni pe perioada de 2 ani de funcţionare (un minim de 3 eşantioane). Recomandările privind prelevarea de probe şi analiză a probelor ar trebui efectuate de laboratoarele care folosesc proceduri de încercare EPA sau ISO pentru următorii parametri:

– pH

– PAH şi hidrocarburi [analize detaliate prin cromatografie în gaz (GC) şi spectrometrie de masă (MS)]

– Nitraţi

– Nitriţi

– Cd

– Cu

– Ni

– Pb

– Zn

– As

– Cr

– VGradul de încercare în laborator poate fi modificat sau îmbunătăţit în funcţie de noile cunoştinţe. Atunci când se transmit datele încercării Administraţiei ar trebui să li se adauge şi informaţii cel puţin privind debitele de evacuare a apei de spălare, diluţia amestecului evacuat, dacă este cazul, şi puterea motorului, precum şi caracteristicile combustibilului utilizat extrase din nota de livrare a buncherului. Se recomandă a acorda navei care a furnizat aceste informaţii, spre satisfacţia Administraţiei, o derogare pentru conformitatea instalaţiei sau instalaţiilor existente cu eventualele norme viitoare mai stricte privind evacuarea apei de spălare. Administraţia ar trebui să ofere informaţiile prezentate pe această temă Organizaţiei pentru difuzare prin intermediul unor mecanisme adecvate.