Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.133 din 10.11.2016

pentru modificarea şi completarea Regulamentului onorurilor şi ceremoniilor militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.63/2013
ACT EMIS DE: Ministerul Apararii Nationale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 925 din 17 noiembrie 2016



SmartCity1

Pentru aplicarea prevederilor art. 32 lit. a)-d) din Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 3 lit. d) şi art. 10 lit. d) din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, ale art. 17 alin. 3 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 1.802/2004 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea ceremonialurilor funerare pentru personalul aflat în misiune în străinătate, decedat în teatrele de operaţii, în acţiuni de luptă sau în atentate teroriste,având în vedere prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 96/1998 privind proclamarea Zilei drapelului naţional şi ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 99/1998 pentru proclamarea Zilei imnului naţional al României,în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin. Articolul IRegulamentul onorurilor şi ceremoniilor militare, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.63/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 şi nr. 396 bis din 1 iulie 2013, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 38 alineatul (7), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins: c)garda purtătoare a drapelului de arborat - 7 militari; 2. La articolul 74 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins: e)înhumarea preşedintelui României decedat în timpul exercitării funcţiei, precum şi a foştilor preşedinţi/şefi de stat ai României. 3. La articolul 79, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 79(1) Funeraliile cu onoruri militare se organizează pentru militarii în activitate, în rezervă sau în retragere şi veteranii de război decedaţi, preşedintele României, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi prim-ministrul Guvernului României, în caz de deces pe timpul exercitării funcţiilor, la decesul foştilor preşedinţi/şefi de stat ai României, precum şi pentru persoanele civile decedate decorate cu ordine naţionale, la solicitarea familiei sau autorităţilor locale, adresată comandantului garnizoanei. 4. La articolul 82, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 82(1) Transportarea sicriului se face cu un car mortuar, de regulă un autovehicul, iar pentru generali şi amirali activi, în rezervă sau în retragere, pentru preşedintele României, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi prim-ministrul Guvernului României, în caz de deces în timpul exercitării funcţiei, şi pentru foştii preşedinţi/şefi de stat ai României, pe un afet de tun. 5. Articolul 89 se abrogă. 6. La articolul 91, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 91(1) În cazul decesului unui militar sau civil din Ministerul Apărării Naţionale aflat în misiune în afara graniţelor ţării, funeraliile cu onoruri militare se includ în succesiunea de activităţi prevăzute în Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea ceremonialurilor funerare pentru personalul aflat în misiune în străinătate, decedat în teatrele de operaţii, în acţiuni de luptă sau în atentate teroriste, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.802/2004, şi se organizează conform anexei nr. 10. 7. La anexa nr. 10, după litera b se introduce o nouă literă, litera b1, cu următorul cuprins: b1. personalităţi civile

Categoria Constituirea gărzilor Drapel de luptă Grupă pentru salve Baterie pentru salve Militari pentru transport (portret, medalii, cruce, capac, sicriu) Muzică militară Gardă la sicriu
Gardă de onoare Schimburi de onoare
Preşedinte/ Şef de stat al României 2 companii x 2 plutoane x 15 militari Generali şi ofiţeri cu grade superioare Da - Da 11 militari 1 trompet 4 militari*
Preşedintele Senatului, Camerei Deputaţilor, prim-ministrul României 1 companie x 3 plutoane x 15 militari Ofiţeri cu grade superioare Da Da - 11 militari 1 trompet 4 militari*

Articolul IIÎn tot cuprinsul prezentului regulament, denumirea „Regimentul 30 Gardă «Mihai Viteazul»" se înlocuieşte cu denumirea de „Brigada 30 Gardă «Mihai Viteazul»". Articolul III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul apărării naţionale,Mihnea Ioan Motoc



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 133/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 133 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 133/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu