Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.132 din 05.02.2019

privind aprobarea Metodologiei de certificare a consumurilor tehnologice aferente operaţiunilor petroliere în domeniul extracţiei şi înmagazinării petrolului
ACT EMIS DE: Agentia Nationala pentru Resurse Minerale
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 146 din 25 februarie 2019

SmartCity1

În temeiul prevederilor Legii petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, cu modificările ulterioare,preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite următorul ordin: Articolul 1
(1) Se aprobă Metodologia de certificare a consumurilor tehnologice aferente operaţiunilor petroliere în domeniul extracţiei şi înmagazinării petrolului, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.*) Din motive tehnice, anexa nu se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Aceasta se va transmite celor interesaţi în format electronic.
(2) Consumul tehnologic reprezintă cantitatea de gaze naturale, certificată pe baza metodologiei elaborate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, necesară a fi consumată de către un operator economic pentru asigurarea parametrilor tehnologici necesari desfăşurării activităţii de producţie şi înmagazinare.
Articolul 2
(1) Titularii de acorduri petroliere au obligaţia de a disponibiliza întreaga producţie de gaze naturale pentru asigurarea componentelor din producţia internă în structura amestecului de gaze naturale.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1):a)cantităţile de gaze naturale reinjectate în zăcăminte exceptate de la plata redevenţei în condiţiile legii; b)cantităţile de gaze naturale destinate consumurilor tehnologice specifice operaţiunilor petroliere desfăşurate de titularii de acorduri de concesiune petrolieră.
(3) Consumurile tehnologice specifice exceptate conform alin. (2) se stabilesc pe baza unor studii de fundamentare în baza Metodologiei prevăzute la alin. (1), fiind aprobate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. Elaborarea studiilor este în responsabilitatea titularilor de acorduri de concesiune petrolieră.
(4) Titularii de acorduri de concesiune petrolieră vor raporta lunar Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, pentru avizare, consumurile tehnologice realizate, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la terminarea lunii de livrare. Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale avizează consumurile tehnologice ale titularilor de acorduri de concesiune petrolieră în termen de 5 zile lucrătoare şi comunică nivelul acceptat titularilor de acorduri de concesiune petrolieră şi operatorului de piaţă din cadrul Dispeceratului Naţional de Gaze Naturale.
(5) Avizarea consumurilor tehnologice lunare se face pe zăcământ comercial.
Articolul 3Titularii de acorduri de concesiune petrolieră au obligaţia de a întocmi studii de consumuri tehnologice specifice operaţiunilor petroliere pe care le desfăşoară, de producţie sau de înmagazinare, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin. Articolul 4Titularii de acorduri de concesiune petrolieră care desfăşoară activităţi de exploatare au obligaţia să asigure livrările către societăţile comerciale de distribuţie a gazelor naturale, livrările către consumatorii eligibili şi livrările destinate realizării programului de înmagazinare subterană a gazelor naturale. Articolul 5
(1) Nu se consideră consumuri tehnologice specifice gazele naturale care sunt utilizate la producerea de energie electrică (cogenerare).
(2) Excepţie fac gazele naturale utilizate la producerea de energie electrică (cogenerare) pentru platformele situate pe platoul continental al Mării Negre (offshore) şi pentru sondele izolate la care nu există altă posibilitate de alimentare cu energie electrică.
(3) Avizarea consumurilor tehnologice lunare se face pentru fiecare sondă/grup de sonde izolate pe baza unor justificări privind imposibilitatea asigurării energiei electrice necesare bunei funcţionări a acestor sonde, prezentate de către titularul acordului de concesiune petrolieră.
(4) Dacă ulterior sunt create condiţiile pentru asigurarea energiei electrice necesare pentru buna funcţionare a sondelor izolate din alte surse, cogenerarea nu mai este considerată consum tehnologic.
Articolul 6Nerespectarea prevederilor prezentului ordin de către operatorii economici din sectorul producţiei şi înmagazinării subterane a gazelor naturale atrage sancţionarea acestora în condiţiile prevăzute de Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 7Titularii de acorduri petroliere, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi operatorul de piaţă din cadrul Dispeceratului Naţional de Gaze Naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 8Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, titularii acordurilor de concesiune petrolieră vor raporta lunar Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale consumurile tehnologice estimate, până la elaborarea şi avizarea studiilor de consumuri tehnologice specifice operaţiunilor petroliere pe care le desfăşoară. Articolul 9 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,Gigi Dragomir

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 132/2019

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 132 din 2019
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 132/2019
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu