Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.114 din 15.11.2011

privind aprobarea Programului pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de cinstire şi comemorare a eroilor-martiri decedaţi în Revoluţia Română din Decembrie 1989, precum şi de aniversare a 22 de ani de la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, desfăşurate de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 în perioada 14-23 decembrie 2011 şi finanţate din bugetul propriu
ACT EMIS DE: Secretariatul de Stat pentru Problemele Revolutionarilor
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 882 din 13 decembrie 2011



SmartCity1

În conformitate cu:– anexa nr. 3/39 la Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, cu modificările şi completările ulterioare

– prevederile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 760/2003 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu modificările ulterioare;

– Referatul nr. 18/9.071 din 15 noiembrie 2011 al Serviciului monitorizare, programe şi proiecte ale revoluţionarilor din decembrie 1989, precum şi relaţia cu autorităţile centrale şi locale privind programul de desfăşurare a acţiunilor comemorative şi aniversare dedicate Victoriei Revoluţiei Române din Decembrie 1989, desfăşurate de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi finanţate din bugetul propriu,având în vedere: – declararea zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România prin Legea nr. 198/2011 privind declararea zilei de 23 august Ziua Comemorării Victimelor Fascismului şi Comunismului şi a zilei de 21 decembrie Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România;

– declararea zilei de 22 decembrie Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii prin Legea nr. 258/2002, cu modificările ulterioare,potrivit art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 760/2003, cu modificările ulterioare, secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 emite prezentul ordin. Articolul 1Se aprobă Programul pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de cinstire şi comemorare a eroilor-martiri decedaţi în Revoluţia Română din Decembrie 1989, precum şi de aniversare a 22 de ani de la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, desfăşurate de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 în perioada 14-23 decembrie 2011, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Resursele financiare necesare derulării programului prevăzut la art. 1 se vor asigura din bugetul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, prevăzut la capitolul 57.02.01, programul „Acţiuni comemorative“. Articolul 3Serviciul monitorizare, programe şi proiecte ale revoluţionarilor din decembrie 1989, precum şi relaţia cu autorităţile centrale şi locale, Serviciul financiar-contabilitate, achiziţii şi administrativ şi Cabinetul demnitarului vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, George Costin ANEXĂPROGRAM pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor de cinstire şi comemorare a eroilor-martiri decedaţi în Revoluţia Română din Decembrie 1989, precum şi de aniversare a 22 de ani de la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 Capitolul ICoordonator: Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 Capitolul IIPerioada: 14 decembrie 2011 - 23 decembrie 2011 Capitolul IIIPrecizări ale cadrului constituţional şi legislativ Constituţia României Articolul 1: Statul român(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. Legea nr. 258/2002, cu modificările ulterioare Articolul 1: Se declară ziua de 22 decembrie Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii. Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, în aplicarea atribuţiilor legale care îi revin conform Hotărârii Guvernului nr. 760/2003 privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu modificările ulterioare, respectiv: Articolul 1Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, denumit în continuare SSPR, funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, şi asigură şi coordonează la nivel central aplicarea reglementărilor legale în vigoare referitoare la revoluţionarii din decembrie 1989. ........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... Articolul 3(1) În realizarea obiectului său de activitate SSPR îndeplineşte următoarele funcţii:a)funcţia de strategie şi reglementare, prin care asigură fundamentarea, elaborarea şi supunerea spre aprobare Guvernului a actelor normative cu privire la revoluţionarii din decembrie 1989; b)funcţia de autoritate de stat, prin care monitorizează modul în care sunt respectate şi promovate de către instituţiile publice centrale şi locale şi de alte persoane juridice drepturile acordate revoluţionarilor din decembrie 1989; c)funcţia de reprezentare, prin care asigură, în domeniul său de activitate, reprezentarea pe plan intern şi extern a statului român......... ................ ................ ................ ................ ........ ........... Articolul 4(1) Pentru realizarea obiectivelor sale SSPR îndeplineşte următoarele atribuţii principale:........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... b)organizează, coordonează şi controlează aplicarea prevederilor legale cu privire la revoluţionarii din decembrie 1989;........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... d)finanţează şi cofinanţează programe şi proiecte ale asociaţiilor revoluţionarilor sau ale revoluţionarilor din decembrie 1989;........ ................ ................ ................ ................ ........ ........... j)sprijină activitatea organizaţiilor neguvernamentale ale revoluţionarilor din decembrie 1989 pentru rezolvarea obiectivelor propuse şi a problemelor importante ale acestora, precum şi pentru organizarea unor manifestări la nivel naţional sau local; k)elaborează şi propune Guvernului spre aprobare programe proprii privind cinstirea eroilor-martiri şi sprijinirea revoluţionarilor din decembrie 1989. Capitolul IVStructura activităţilor - manifestărilor ce se vor desfăşura: 1. Data desfăşurării 2. Activităţile ce se vor desfăşura 3. Loc de desfăşurare 4. Program 5. Responsabilităţi Capitolul VProgram de desfăşurare activităţi - manifestări organizate Data: 14 decembrie 2011 ACTIVITATEA: – ora 10.00 - Slujba de pomenire a eroilor-martiri căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989 - Catedrala Mitropolitană Iaşi– ora 12.00 - Şedinţa solemnă comemorativă pentru evocarea evenimentelor din data de 14 decembrie 1989 - sediul Primăriei Iaşi– ora 14.00-16.00 - Masă rotundă 14 decembrie 1989 - Iaşi, începutul Revoluţiei Române - cu participarea membrilor Asociaţiei 14 Decembrie 1989 IaşiRESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia Moldovei– Prefectura Iaşi– Consiliul Judeţean Iaşi– Primăria Iaşi– Asociaţia 14 Decembrie 1989 IaşiCOORDONATOR: domnul Casian Maria Spiridon - preşedinte Asociaţia 14 Decembrie 1989 Iaşi, domnul Proţăilă Anton - Asociaţia 22 Decembrie 1989, domnul Doru Nechifor - Federala Revoluţiei Române Participă din partea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 domnul Ilie Drăgulin, director monitorizare. Data: 16 decembrie 2011 1. ACTIVITATEA: Şedinţa solemnă dedicată comemorării eroilor-martiri din Timişoara LOC DE DESFĂŞURARE: Timişoara (oraş-martir): sala va fi asigurată de către autorităţile locale, respectiv: Prefectura Timiş, Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Timişoara. PROGRAM: – ora 10.00-12.00RESPONSABILITĂŢI: – Prefectura Timiş– Consiliul Judeţean Timiş– Primăria Timişoara– Organizaţiile de revoluţionari din municipiul TimişoaraCOORDONATOR: domnii Virgil Hosu şi Ioan Cin - preşedinte A.L.T.A.R. Timişoara, respectiv preşedinte Forumul Revoluţiei Timişoara Manifestări omagiale - lansare de carte, expoziţie de pictură şi artă fotografică, spectacol omagial, aprindere de candele în Piaţa Operei COORDONATOR: domnii Virgil Hosu şi Ioan Cin - preşedinte A.L.T.A.R. Timişoara, respectiv preşedinte Forumul Revoluţiei Timişoara PROGRAM: – ora 12.00-19.002. ACTIVITATEA: Slujba de pomenire a eroilor-martiri căzuţi în Revoluţia Română din Decembrie 1989 LOC DE DESFĂŞURARE: Constanţa (oraş-martir): Placa comemorativă a cinstirii eroilor-martiri din Constanţa (clădirea Prefecturii Judeţului Constanţa): – slujba de pomenire pentru eroii din Timişoara;– ceremonie de depunere de coroane de flori la placa comemorativă.PROGRAM: – ora 10.00-10.30RESPONSABILITĂŢI: – Arhiepiscopia Tomisului– Prefectura Constanţa– Consiliul Judeţean Constanţa– Primăria Constanţa– Organizaţiile de revoluţionari din municipiul ConstanţaCOORDONATOR: domnii Gheorghe Turcu şi Constantin Vasilescu - preşedinţi de asociaţii de revoluţionari Data: 17 decembrie 2011 ACTIVITATEA: – Slujba de pomenire a eroilor-martiri căzuţi în Revoluţia Română din Decembrie 1989LOC DE DESFĂŞURARE: A. Timişoara (oraş-martir): Catedrala Mitropolitană (Piaţa Operei): – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere de coroane de flori la troiţa din faţa catedralei.PROGRAM: – ora 10.00RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia Banatului– Prefectura Timiş– Consiliul Judeţean Timiş– Primăria Timişoara– Organizaţiile de revoluţionari din municipiul TimişoaraCOORDONATOR: doamna Corina Untilă - preşedinte Asociaţia 17 Decembrie a Răniţilor şi a Familiilor Îndoliate - Timişoara B. Timişoara (oraş-martir): Biserica Martirilor din Timişoara: – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere de coroane de flori.PROGRAM: – ora 12.00-13.00RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia Banatului– Prefectura Timiş– Consiliul Judeţean Timiş– Primăria Timişoara– Organizaţiile de revoluţionari din municipiul TimişoaraCOORDONATOR: doamna Corina Untilă - preşedinte Asociaţia 17 Decembrie a Răniţilor şi a Familiilor Îndoliate - Timişoara C. Timişoara (oraş-martir): Cimitirul Eroilor (Calea Lipovei) – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere de coroane de flori la monumentul din incinta cimitirului, depunere de coroniţe de flori la mormintele eroilor-martiri;– gardă de onoare, sonorizare, trompet, purtător de coroane şi prezentator (asigură Garnizoana Timiş).PROGRAM: – ora 13.30-14.30RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia Banatului– Prefectura Timiş– Consiliul Judeţean Timiş– Primăria Timişoara– Garnizoana Timiş– Organizaţiile de revoluţionari din municipiul TimişoaraCOORDONATOR: doamna Corina Untilă - preşedinte Asociaţia 17 Decembrie a Răniţilor şi a Familiilor Îndoliate - Timişoara D. Timişoara (oraş-martir): Concert aniversar de muzică sacră la Catedrala Mitropolitană din Timişoara PROGRAM: – ora 17.00-19.00RESPONSABILITĂŢI: – Catedrala Mitropolitană– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul TimişoaraCOORDONATOR: doamna Corina Untilă - preşedinte Asociaţia 17 Decembrie a Răniţilor şi a Familiilor Îndoliate - Timişoara Data: 20 decembrie 2011: ACTIVITATEA: 1. Comemorarea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 din Timişoara, arşi la Crematoriul uman, iar cenuşa acestora aruncată la canal în localitatea Popeşti-Leordeni LOC DE DESFĂŞURARE: A. Bucureşti (oraş-martir): Crematoriul uman – slujba de pomenire;– ceremonia de depunere de coroane de flori.PROGRAM: – ora 08.30:Gara de Nord - preluarea delegaţiei urmaşilor eroilor-martiri timişoreni de către un autocar (autobuz) al Jandarmeriei Române şi transportarea acesteia la Crematoriul uman – ora 10.00:Crematoriul uman - preluarea delegaţiei urmaşilor eroilor- martiri timişoreni de către un autocar (autobuz) al Jandarmeriei Române şi transportarea acesteia în localitatea Popeşti- Leordeni - Biserica eroilor-martiri – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere de coroane de flori;– garda la monument, purtător de coroane.B. Popeşti-Leordeni: Biserica eroilor-martiri timişoreni – slujba de pomenire;– ceremonia de depunere de coroane de flori la monumentul eroilor-martiri aflat în faţa bisericii– gardă de onoare, sonorizare, trompet, purtător de coroane şi prezentator (asigură Garnizoana Bucureşti).PROGRAM: – ora 12.00-13.00RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia Bucureşti– Ministerul Apărării Naţionale– Garnizoana Bucureşti– Prefectura Municipiului Bucureşti– Prefectura Judeţului Ilfov– Primăria Municipiului Bucureşti– Primăria Popeşti-Leordeni– Jandarmeria Română– Inspectoratul General de Poliţie– Poliţia Municipiului Bucureşti– Poliţia Judeţului IlfovCOORDONATOR: domnul Traian Orban, preşedinte Memorialul Revoluţiei - Timişoara şi domnul Teodor Mărieş, preşedinte Asociaţia 21 Decembrie 1989 - Bucureşti 2. Participarea la şedinţa solemnă a Parlamentului României pentru aniversarea zilei de 22 decembrie 1989 - Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii LOC DE DESFĂŞURARE: Bucureşti (oraş-martir): Palatul Parlamentului, sala de şedinţe a Camerei Deputaţilor - şedinţă solemnă Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 transmite lista de invitaţi din partea revoluţionarilor: – membrii Colegiului Revoluţionarilor– delegaţia urmaşilor eroilor-martiri din TimişoaraMesaje - luări de cuvânt: – Mesaje din partea invitaţilor:– mesaje de la 4 (patru) revoluţionari nominalizaţi prin grija Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989RESPONSABILITĂŢI - Parlamentul României Data: 21 decembrie 2011 ACTIVITATEA: – Slujbe de pomenire a eroilor-martiri căzuţi în Revoluţia Română din Decembrie 1989LOC DE DESFĂŞURARE: A. Bucureşti (oraş-martir): Cimitirul Eroilor-Martiri ai Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (zona Cuţitul de Argint) – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere de coroane de flori la monumentul din curtea cimitirului;– gardă de onoare, gardă la monument, sonorizare, fanfară, purtător de coroane şi prezentator (asigură Garnizoana Bucureşti).PROGRAM: – ora 10.00-11.00RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia Bucureştiului– Ministerul Apărării Naţionale– Garnizoana Bucureşti– Prefectura Bucureşti– Primăria Bucureşti– Primăria Sectorului 4 Bucureşti– Jandarmeria Română– Poliţia Municipiului Bucureşti– Asociaţia pentru Cinstirea Eroilor-Martiri din Decembrie 1989 Bucureşti - preşedinte doamna Adriana BalalauCOORDONATOR: Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 – Asociaţia pentru Cinstirea Eroilor Martiri din Decembrie 1989 Bucureşti - preşedinte doamna Adriana BalalauB. Bucureşti: Troiţa ridicată în memoria eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 - Spitalul Colţea – ceremonie de depunere de coroane de flori la troiţă;– slujbă religioasă;– gardă la monument, purtător de coroane, trompet.PROGRAM: – ora 11.30-12.00RESPONSABILITĂŢI: – Garnizoana Bucureşti– Prefectura Bucureşti– Primăria Municipiului Bucureşti– Jandarmeria Română– Poliţia Municipiului Bucureşti– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul Bucureşti - Asociaţia Revoluţionari - Jilava 89 Răniţi şi Reţinuţi - preşedinte Gadina C-tin.COORDONATOR: Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 C. Bucureşti: Monumentul ridicat în memoria eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 - Troiţa de la Universitate – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere de coroane de flori la monumentul situat în Piaţa Universităţii;– gardă de onoare, sonorizare, fanfară, purtător de coroane şi prezentator (asigură Garnizoana Bucureşti).PROGRAM: – ora 12.30-13.00RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia Bucureştiului– Garnizoana Bucureşti– Prefectura Bucureşti– Primăria Municipiului Bucureşti– Jandarmeria Română– Poliţia Municipiului Bucureşti– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul BucureştiCOORDONATOR: Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 D. Bucureşti: Placă comemorativă închinată memoriei eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 - Sala Dalles – ceremonie de depunere de coroane de flori la monument;– 2 militari gardă la monument, trompet.PROGRAM: – ora 13.00-13.15RESPONSABILITĂŢI: – Garnizoana Bucureşti– Prefectura Bucureşti– Primăria Municipiului Bucureşti– Jandarmeria Română– Poliţia Municipiului Bucureşti– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul BucureştiCOORDONATOR: Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 E. Bucureşti: Troiţa ridicată în memoria eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 - Piaţa Romană – ceremonie de depunere de coroane de flori la monument;– 2 militari gardă la troiţă.PROGRAM: – ora 13.30-14.00RESPONSABILITĂTI: – Garnizoana Bucureşti– Prefectura Bucureşti– Primăria Municipiului Bucureşti– Jandarmeria Româ– Poliţia Municipiului Bucureşti– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul BucureştiCOORDONATOR: Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 ACTIVITATEA ÎN TERITORIU (ORAŞE-MARTIR): – Slujbe de pomenire a eroilor-martiri căzuţi în Revoluţia Română din Decembrie 1989LOC DE DESFĂŞURARE: A. Municipiul Timişoara (oraş-martir): Monumentul ridicat în memoria eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989: – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;– gardă de onoare, sonorizare, trompet, purtător de coroane şi prezentator (asigură Garnizoana Timiş).PROGRAM: – ora 09.00-10.00RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia Banatului– Garnizoana Timiş– Prefectura Judeţului Timiş– Consiliul Judeţean Timiş– Primăria Municipiului Timişoara– Jandarmeria Judeţului Timiş– Poliţia Municipiului Timişoara– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul TimişoaraCOORDONATOR: domnul Virgil Hosu şi domnul Ioan Cin - preşedinte A.L.T.A.R. Timişoara, respectiv preşedinte Forumul Revoluţiei Timişoara B. Municipiul Arad (oraş-martir): Monumentul ridicat în memoria eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989: – slujbă de pomenire;– ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;– gardă de onoare, sonorizare, trompet, purtător de coroane şi prezentator (asigură Garnizoana Arad).PROGRAM: – ora 09.00-10.00RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia Banatului– Garnizoana Arad– Prefectura Judeţului Arad– Consiliul Judeţean Arad– Primăria Municipiului Arad– Jandarmeria Judeţului Arad– Poliţia Municipiului Arad– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul Arad.COORDONATOR: doamna Doina Nan - preşedinte asociaţie de revoluţionari C. Municipiile Reşiţa şi Caransebeş (oraş-martir): Monumentul ridicat în memoria eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989: – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;– gardă de onoare, sonorizare, trompet, purtător de coroane şi prezentator (asigură Garnizoana Caraş-Severin).PROGRAM: – ora 09.00-10.00RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia Banatului– Garnizoana Judeţului Caraş-Severin– Prefectura Judeţului Caraş-Severin– Consiliul Judeţean Caraş-Severin– Primăria Municipiului Caransebeş– Primăria Municipiului Reşiţa– Jandarmeria Judeţului Caraş-Severin– Poliţia Municipiului CaransebeşCOORDONATOR: asociaţiile de revoluţionari din municipiul Caransebeş şi Caraş-Severin D. Municipiul Cluj (oraş-martir): Monumentul ridicat în memoria eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989: – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;– gardă de onoare, sonorizare, trompet, purtător de coroane şi prezentator (asigură Garnizoana Cluj).PROGRAM: – ora 9.00-10.00RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia Clujului– Garnizoana Cluj– Prefectura Judeţului Cluj– Consiliul Judeţean Cluj– Primăria Municipiului Cluj-Napoca– Jandarmeria Cluj– Poliţia Municipiului Cluj-Napoca– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul Cluj-NapocaCOORDONATOR: domnul Ioan Gurzău şi domnul Nicolae Cotae E. Municipiul Târgu Mureş (oraş-martir): Monumentul ridicat în memoria eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;– gardă de onoare, sonorizare, trompet, purtător de coroane şi prezentator (asigură Garnizoana Mureş).PROGRAM: – ora 9.00-10.00RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia teritorială– Garnizoana Mureş– Prefectura Judeţului Mureş– Consiliul Judeţean Mureş– Primăria Municipiului Târgu Mureş– Jandarmeria Mureş– Poliţia Municipiului Târgu Mureş– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul Târgu MureşCOORDONATOR: domnul Sorin Moldovan şi domnul Alpar Hamar F. Municipiul Hunedoara (oraş-martir): monumentul ridicat în memoria eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989: – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;– gardă de onoare, sonorizare, trompet, purtător de coroane şi prezentator (asigură Garnizoana Hunedoara).PROGRAM: – ora 9.00-10.00RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia teritorială– Garnizoana Hunedoara– Prefectura Judeţului Hunedoara– Consiliul Judeţean Hunedoara– Primăria Municipiului Hunedoara– Jandarmeria Hunedoara– Poliţia Municipiului Hunedoara– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul HunedoaraCOORDONATOR: domnul Gheorghe Firkzac G. Municipiul Alba Iulia (oraş-martir) şi Cugir (oraş-martir): Monumentul ridicat în memoria eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989: – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;– gardă de onoare, sonorizare, trompet, purtător de coroane şi prezentator (asigură Garnizoana Alba).PROGRAM: – ora 9.00-10.00RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia teritorială– Garnizoana Alba– Prefectura Alba– Consiliul Judeţean Alba– Primăria Municipiului Alba Iulia– Primăria Municipiului Cugir– Jandarmeria Alba– Poliţia Municipiului Alba– Poliţia Municipiului Cugir– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul AlbaCOORDONATOR: Domnul Liviu Bulzan H. Municipiul Sibiu (oraş-martir): Monumentul ridicat în memoria eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989: – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;– gardă de onoare, sonorizare, trompet, purtător de coroane şi prezentator (asigură Garnizoana Sibiu).PROGRAM: – ora 9.00-10.00RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia Teritorială– Garnizoana Sibiu– Prefectura Judeţului Sibiu– Consiliul Judeţean Sibiu– Primăria Municipiului Sibiu– Jandarmeria Sibiu– Poliţia Municipiului Sibiu– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul SibiuCOORDONATOR: domnul Niculae Sucuturdean I. Municipiul Braşov (oraş-martir): Monumentul ridicat în memoria eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989: – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;– gardă de onoare, sonorizare, trompet, purtător de coroane şi prezentator (asigură Garnizoana Braşov).PROGRAM: – ora 9.00-10.00RESPONSABILITĂŢI: – Patriarhia Română– Mitropolia teritorială– Garnizoana Braşov– Prefectura Judeţului Braşov– Consiliul Judeţean Braşov– Primăria Municipiului Braşov– Jandarmeria Braşov– Poliţia Municipiului Braşov– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul BraşovCOORDONATOR: domnul Ioan Demi Data: 22 decembrie 2011 ACTIVITATEA: – Slujbe de pomenire a eroilor-martiri căzuţi în Revoluţia Română din Decembrie 1989– Aniversarea a 22 de ani de la Victoria Revoluţiei Române şi a LibertăţiiLOC DE DESFĂŞURARE: A. Bucureşti (oraş-martir): Piaţa Revoluţiei: – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;– gardă de onoare, sonorizare, fanfară, purtător de coroane şi prezentator (asigură Garnizoana Bucureşti).PROGRAM: – ora 9,00-9,30RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia Bucureştiului– Ministerul Apărării Naţionale– Garnizoana Bucureşti– Prefectura Municipiului Bucureşti– Primăria Municipiului Bucureşti– Primăria Sectorului 1 Bucureşti– Jandarmeria Română– Poliţia Municipiului Bucureşti– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul BucureştiCOORDONATOR: Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 B. Bucureşti (oraş-martir): Radiodifuziunea Română: – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;– garda de onoare, muzică militară, purtător coroane, gardă monument;– sonorizare asigurată de Radiodifuziunea Română.PROGRAM: – ora 10.00-10.30RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia Bucureştiului– Ministerul Apărării Naţionale– Garnizoana Bucureşti– Prefectura Municipiului Bucureşti– Primăria Municipiului Bucureşti– Primăria Sectorului 1 Bucureşti– Jandarmeria Română– Poliţia Municipiului Bucureşti– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul Bucureşti -Asociaţia 22 Decembrie - Radio - preşedinte Ghe. IvascuCOORDONATOR: Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 C. Bucureşti - Televiziunea Română a)Troiţa ridicată în memoria eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 - ora 11.00 b)Troiţa paraşutiştilor - ora 11.30– slujba de pomenire;– ceremonie de depunere coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;– garda de onoare, muzică militară, purtător coroane, gardă monument;– sonorizare asigurată de Televiziunea Română.PROGRAM: – ora 11.00-12.00RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia Bucureştiului– Ministerul Apărării Naţionale– Garnizoana Bucureşti– Prefectura Municipiului Bucureşti– Primăria Municipiului Bucureşti– Primăria Sectorului 1 Bucureşti– Jandarmeria Română– Poliţia Municipiului Bucureşti– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul Bucureşti - Asociaţia 22 Decembrie TV - preşedinte Cugler DanD. Activitatea în teritoriu, respectiv: ACTIVITATEA: – slujba de pomenire;– ceremonie de depunere coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989.LOC DE DESFĂŞURARE: – Oraşe-martir: Timişoara; Lugoj; Arad; Cluj-Napoca; Târgu Mureş; Braşov; Sibiu; Caransebeş; Cugir; Alba Iulia; Reşiţa; Hunedoara; Buzău; Brăila; Constanţa; Târgovişte, Craiova– Municipiile capitale de judeţ - la monumentele eroilor-martiriPROGRAM: – ora 12.08-13.00– 12.08: Intonarea Imnului de Stat al României RESPONSABILITĂŢI: – Mitropoliile teritoriale– Ministerul Apărării Naţionale– Garnizoanele judeţene– Prefecturile judeţene– Primăriile municipiilor capitale de judeţ– Jandarmeria Română– Inspectoratele judeţene de poliţie– Asociaţiile de revoluţionari din fiecare judeţCOORDONATORI: Preşedinţii de organizaţii de revoluţionari din judeţe Data: 23 decembrie 2011 ACTIVITATEA: – Slujba de pomenire a eroilor-martiri căzuţi în Revoluţia Română din Decembrie 1989LOC DE DESFĂŞURARE: – Otopeni: Aeroport - Monumentul eroilor-martiri:– slujba de pomenire;– ceremonie de depunere coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989;– gardă de onoare, sonorizare, fanfară, purtător de coroane şi prezentator (asigură Ministerul Administraţiei şi Internelor - Jandarmeria Română).PROGRAM: – ora 10.00-11.00RESPONSABILITĂŢI: – Mitropolia Bucureştiului– Ministerul Administraţiei şi Internelor– Garnizoana Ilfov– Prefectura Ilfov– Primăria Otopeni– Jandarmeria Română– Asociaţiile de revoluţionari din municipiul BucureştiCOORDONATOR: Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 114/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 114 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 114/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu