Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDONANTA URGENTA Nr

ORDONANTA URGENTA   Nr. 86 din 24 iunie 2008

pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 474 din 27 iunie 2008

Având în vedere prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit cărora persoanele adulte cu handicap grav şi accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziţionarea unui singur mijloc de transport şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces,

ţinând cont de Memorandumul cu tema „Credite cu dobândă suportată din bugetul de stat pentru persoanele adulte cu handicap care achiziţionează mijloace de transport conform Legii nr. 448/2006", aprobat în şedinţa Guvernului din data de 26 martie 2008, în care se arată că aplicarea prevederilor art. 27 creează, pe termen lung, dificultăţi bugetului de stat în ceea ce priveşte finanţarea măsurilor menţionate mai sus,

în vederea asigurării unei utilizări superioare a fondurilor publice, din punctul de vedere al eficienţei şi economicităţii şi în scopul depistării de rezerve care să asigure echilibrul bugetului de stat, astfel încât sumele alocate să fie acordate în mod echitabil unui număr cât mai mare de persoane cu handicap grav şi accentuat, iar măsura să fie sustenabilă pe termen lung,

având în vedere necesitatea reglementării şi a altor prevederi ale Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările ulterioare, astfel încât persoanele cu handicap să beneficieze pe deplin de condiţii prin care să li se asigure atât îngrijirea şi asistenţa la standarde de calitate, cât şi punerea în valoare a potenţialului lor creativ,

ţinând seama de importanţa deosebită a categoriei de persoane ale căror drepturi sunt reglementate, precum şi de faptul că neadoptarea de măsuri imediate, pe calea ordonanţei de urgenţă a Guvernului, ar conduce la afectarea intereselor persoanelor cu handicap, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I. - Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 27, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 27. - (1) Persoanele adulte cu handicap grav şi accentuat pot beneficia de credit a cărui dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, în baza unui contract privind angajamentul de plată a dobânzii pentru achiziţionarea unui singur autoturism şi pentru adaptarea unei locuinţe conform nevoilor individuale de acces, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului, dar şi cu condiţia ca valoarea creditului să nu depăşească 10.000 euro, iar returnarea creditului să nu depăşească 5 ani."

2. La articolul 51, alineatul (6) va avea următorul cuprins:

„(6) Centrele private pentru persoanele cu handicap se înfiinţează şi funcţionează ca structuri cu sau fără personalitate juridică, cu avizul şi sub îndrumarea metodologică a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap."

3. La articolul 78 alineatul (3), litera b) va avea următorul cuprins:

,,b) să achiziţioneze produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, în condiţiile prevăzute la lit. a)."

Art. II. -In termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse va supune aprobării, potrivit competenţelor prevăzute de lege, modificarea şi completarea în mod corespunzător a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,

Paul Păcuraru

p. Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap,

Elena Roxana Badea

p. Ministrul economiei şi finanţelor,

Eugen Teodorovici,

secretar de stat

SmartCity5

COMENTARII la OUG 86/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 86 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu