Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.77 din 26.10.2017

privind înfiinţarea Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 854 din 30 octombrie 2017



SmartCity1

Având în vedere creşterea frecvenţei evenimentelor negative generate de atacurile informatice care pot genera pierderi importante sistemului financiar-fiscal,întrucât în astfel de situaţii de urgenţă instituţiile vizate trebuie să aplice măsuri de răspuns coerente, unitare în cadrul aceluiaşi sistem şi cu celeritate,având în vedere importanţa informaţiilor gestionate la nivelul sistemului finanţelor publice pentru stabilitatea sistemului financiar-fiscal,luând în considerare beneficiul public generat de implementarea unui sistem unic de management al problematicii din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor de la nivelul sistemului finanţelor publice gestionat de Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate,întrucât neluarea unor măsuri în regim de urgenţă poate conduce în orice moment la apariţia unui incident de securitate cu consecinţa pierderii masive de date, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public general şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1În cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice se înfiinţează Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare, structură fără personalitate juridică organizată la nivel de direcţie generală, prin reorganizarea Direcţiei generale a tehnologiei informaţiei şi preluarea activităţii în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, precum şi a numărului de posturi şi personalului aferent acestei activităţi de la aparatul central al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, de la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, de la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi de la Comisia Naţională de Prognoză. Articolul 2(1) Încadrarea personalului care se preia în condiţiile art. 1 se realizează în termenele şi cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal.(2) Personalul care se preia beneficiază de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcţii din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice. Articolul 3(1) Achiziţiile de echipamente, bunuri şi servicii din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor se realizează centralizat de către Ministerul Finanţelor Publice pentru toate instituţiile prevăzute la art. 1, cu excepţia echipamentelor pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, finanţate în baza Acordului de împrumut (Proiectul de modernizare a administraţiei fiscale) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 8 mai 2013, ratificat prin Legea nr. 212/2013, cu modificările ulterioare, pentru care achiziţia se efectuează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. (2) Echipamentele, bunurile şi serviciile prevăzute la alin. (1) se pun la dispoziţia instituţiilor prevăzute la art. 1 cu titlu gratuit, pe baza unor criterii de utilizare eficientă a funcţiilor sistemului informatic, agreate de Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare şi a instituţiilor beneficiare. Articolul 4(1) Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare asigură, cu titlu gratuit, serviciile de specialitate în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor pentru Ministerul Finanţelor Publice şi instituţiile prevăzute la art. 1, inclusiv suportul de specialitate pentru implementarea proiectului derulat în baza acordului de împrumut ratificat prin Legea nr. 212/2013, cu modificările ulterioare. Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare poate asigura, cu titlu gratuit, pentru alte entităţi publice, anumite servicii din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, în domeniul finanţelor publice, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.(2) Instituţiile prevăzute la art. 1 au obligaţia de a asigura cu titlu gratuit condiţiile tehnice necesare pentru desfăşurarea activităţii în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor de către personalul Centrului Naţional pentru Informaţii Financiare. Articolul 5(1) Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare coordonează în mod direct activitatea din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.(2) Întocmirea fişelor de post, stabilirea indicatorilor de performanţă, precum şi evaluarea activităţilor personalului cu atribuţii în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice se realizează pe baza unei metodologii unitare, elaborată cu respectarea cadrului normativ în vigoare, aprobată prin ordin al ministrului finanţelor publice. Articolul 6În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Finanţelor Publice supune spre aprobare Guvernului hotărârea de modificare a actelor normative de organizare şi funcţionare a Ministerului Finanţelor Publice şi a instituţiilor subordonate. Articolul 7În bugetul Ministerului Finanţelor Publice, începând cu anul 2018, se pot cuprinde programe bugetare pentru dezvoltarea, modernizarea şi mentenanţa sistemelor informatice care deservesc instituţiile prevăzute la art. 1. Articolul 8(1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 6, Ministerul Finanţelor Publice preia de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Comisia Naţională de Prognoză, pe bază de protocol de predare-preluare, numărul de posturi şi personalul, patrimoniul, arhiva şi creditele bugetare corespunzătoare activităţii preluate, în condiţiile aprobate prin hotărârea Guvernului prevăzută la art. 6, cu excepţia sumelor necesare achiziţiei echipamentelor pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, finanţate în baza acordului de împrumut ratificat prin Legea nr. 212/2013, cu modificările ulterioare, pentru care achiziţia se va efectua şi se va reflecta în bugetul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.(2) Pentru litigiile aferente domeniului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată, Ministerul Finanţelor Publice se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile instituţiilor prevăzute la art. 1 şi dobândeşte calitatea procesuală a acestora începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 6.(3) Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc acţiunile, proiectele, programele şi actele juridice în care Ministerul Finanţelor Publice se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile instituţiilor prevăzute la art. 1, decurgând din: acte normative şi administrative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri şi din orice alte acte care produc efecte juridice, care sunt în legătură cu activitatea din domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.(4) Instituţiile prevăzute la art. 1 îşi desfăşoară atribuţiile în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor până la data intrării în vigoare a protocoalelor prevăzute la alin. (1), dar nu mai târziu de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 6. PRIM-MINISTRUMIHAI TUDOSEContrasemnează:Ministrul finanţelor publice,Ionuţ MişaMinistrul muncii şi justiţiei sociale,Lia-Olguţa VasilescuMinistrul comunicaţiilor şi societăţii informaţionale,Lucian Şova



SmartCity5

COMENTARII la OUG 77/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 77 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 77/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu