Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordonanţa urgenta Nr.69 din 31.08.2011

pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 625 din 02 septembrie 2011

SmartCity1

Având în vedere necesitatea eficientizării sistemelor centralizate de producere şi distribuţie a energiei termice şi a îmbunătăţirii actului managerial al operatorilor prestatori ai serviciului public de alimentare a localităţilor cu energie termică,ţinând cont de faptul că diminuarea dezechilibrelor existente şi menţinerea deficitului bugetar în limite sustenabile creează premisele relansării economice, impunându-se creşterea disciplinei financiare, predictabilităţii şi transparenţei execuţiei bugetare la nivelul unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, diminuarea arieratelor înregistrate ca urmare a managementului financiar imprudent şi reducerea cheltuielilor bugetare ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale,fiind necesară adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare şi de întărire a disciplinei financiare, astfel încât să se reducă deficitele dintre veniturile şi angajamentele legale de cheltuieli publice locale,luând în considerare necesitatea imperioasă ca operatorii economici implicaţi în această activitate să aibă în vedere în timp util aceste prevederi pentru a-şi stabili strategiile de pregătire a sezonului de încălzire 2011-2012, în funcţie de fondurile disponibile, eliminând astfel eventuale blocaje şi întreruperi în asigurarea serviciului public,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IOrdonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 14 august 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 483/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Titlul ordonanţei va avea următorul cuprins: ORDONANŢĂ privind unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei 2. Articolul 1 va avea următorul cuprins: Articolul 1Prin prezenta ordonanţă se instituie unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei. 3. Articolul 2 se abrogă. 4. La articolul 3, alineatele (2), (4) şi (5) vor avea următorul cuprins:(2) Autorităţile administraţiei publice locale pot aproba preţuri locale ale energiei termice facturate populaţiei mai mici decât preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei. ........ ................ ................ ................ ................ ........ ............(4) În situaţia în care autorităţile administraţiei publice locale aprobă preţuri locale ale energiei termice facturate populaţiei mai mici decât preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei, acestea asigură din bugetele locale sumele necesare acoperirii diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei.(5) În cazul în care autorităţile administraţiei publice locale nu cuprind în bugetul local sumele stabilite potrivit alin. (4) sau nu efectuează plata acestor sume către furnizorii de energie termică potrivit programului aprobat prin buget, furnizorii de energie termică sesizează Ministerul Administraţiei şi Internelor. În baza ordinului comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice, direcţiile generale ale finanţelor publice alocă bugetelor locale cotele defalcate din impozitul pe venit, cuvenite acestora potrivit legii, numai pentru plata obligaţiilor către furnizorii de energie termică, până la lichidarea obligaţiilor respective. 5. Articolul 4 se abrogă. 6. La articolul 5, alineatul (1) va avea următorul cuprins: Articolul 5(1) Sumele prevăzute în bugetele locale, conform art. 3 alin. (4), se pot acorda în avans de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale furnizorilor de energie termică pentru populaţie, în vederea finanţării constituirii de către producător a stocurilor de cărbune, păcură şi de combustibil lichid uşor pentru sezonul rece, inclusiv pentru cheltuielile de transport aferente constituirii acestor stocuri. 7. Articolul 51 va avea următorul cuprins: Articolul 51 Sumele acordate furnizorilor de energie termică, prevăzute la art. 3 alin. (4), inclusiv sumele acordate în avans conform prevederilor art. 5 alin. (1), sunt virate de către autorităţile administraţiei publice locale furnizorilor de energie termică în termen de 15 zile de la prezentarea deconturilor justificative, în conturi de tip ESCROW, deschise la bănci de către furnizorii de energie termică. 8. La articolul 52, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins: Articolul 52 (1) Pierderile induse de prestarea serviciilor publice de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat, înregistrate de operatorii economici din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, pot fi acoperite din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. (2) Prin derogare de la prevederile art. 58 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, pierderile prevăzute la alin. (1) pot fi acoperite şi din excedentul anual al bugetului local înregistrat la încheierea exerciţiului bugetar. Articolul IIPrezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul administraţiei şi internelor, Constantin-Traian Igaş Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu

SmartCity5

COMENTARII la OUG 69/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 69 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu