Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.64 din 13.09.2017

pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 738 din 13 septembrie 2017

SmartCity1

Având în vedere: analiza execuţiei bugetare pe primul semestru al anului, respectiv a gradului de utilizare a fondurilor bugetare alocate;

necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi cu gradul de colectare a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului asigurărilor pentru şomaj pe primele luni ale anului;

necesitatea asigurării plăţii integrale şi la timp a pensiilor din sistemul public de pensii;

asigurarea fondurilor necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi caselor judeţene de pensii până la finele anului;

prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare,şi ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar avea drept consecinţe negative următoarele: neachitarea în totalitate a drepturilor de pensie pe anul 2017;

riscul unui impact negativ determinat de imposibilitatea desfăşurării corespunzătoare a activităţii agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi caselor judeţene de pensii, care nu îşi vor putea îndeplini rolul, atribuţiile şi responsabilităţile stabilite prin actele normative de organizare şi funcţionare,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1 Bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2017, aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017 nr. 7/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 17 februarie 2017, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 2 Influenţele asupra veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, detaliate pe capitole şi subcapitole, şi asupra cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului fondurilor externe nerambursabile detaliate pe capitole şi titluri sunt prevăzute în anexa nr. 1. Articolul 3(1) Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2017 se majorează la venituri cu suma de 606.949 mii lei prin majorarea veniturilor curente cu suma de 1.203.512 mii lei şi diminuarea subvenţiei acordată de la bugetul de stat cu suma de 596.563 mii lei, iar la cheltuieli se majorează cu suma de 606.949 mii lei.(2) Sistemul de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale pe anul 2017 se majorează la venituri cu suma de 10.310 mii lei, iar la cheltuieli se diminuează cu suma de 17.649 mii lei, excedentul majorându-se cu suma de 27.959 mii lei. Articolul 4 Influenţele asupra veniturilor bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2017, detaliate pe capitole şi subcapitole, şi asupra cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj şi bugetului fondurilor externe nerambursabile detaliate pe capitole şi titluri sunt prevăzute în anexa nr. 2. Articolul 5(1) Bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2017 aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj se majorează la venituri cu suma de 44.695 mii lei şi se diminuează la cheltuieli cu suma de 139.000 mii lei, excedentul majorându-se cu suma de 183.695 mii lei.(2) Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale instituit prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, se majorează la venituri cu suma de 883 mii lei, excedentul majorându-se cu aceeaşi sumă. Articolul 6(1) Se autorizează Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale să introducă în bugetul fondurilor externe nerambursabile credite bugetare aferente sumelor primite de bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj, după caz, reprezentând fonduri externe nerambursabile, alţi donatori şi din alte facilităţi postaderare.(2) Se autorizează Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale să introducă în anexe la bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj, după caz, creditele bugetare conform prevederilor alin. (1), precum şi creditele de angajament necesare implementării proiectelor la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele de finanţare şi să le comunice, în termen de 10 zile lucrătoare, Ministerului Finanţelor Publice.(3) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice ca, pe baza comunicărilor transmise de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, să aprobe repartizarea pe trimestre a sumelor prevăzute la alin. (1). Articolul 7 Se autorizează Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale să introducă modificări în volumul şi structura bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 ale instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, inclusiv la şi de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanţare externă nerambursabilă (FEN) şi cheltuieli de capital, şi între bugetele acestora, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj la alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituţii publice". Articolul 8(1) Se autorizează ordonatorul principal de credite să detalieze influenţele aprobate şi să introducă modificările prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în bugetul asigurărilor sociale de stat, în bugetul asigurărilor pentru şomaj şi în bugetele fondurilor externe nerambursabile, precum şi să efectueze virări de credite bugetare în bugetele aprobate şi în anexele la acestea pe anul 2017 şi să comunice Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 5 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, detalierea influenţelor aprobate.(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se repartizează sumele reţinute în proporţie de 10% în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 9 Prin derogare de la prevederile art. 12, lit. b) şi c), art. 17 alin. (2), art. 24 şi art. 26 alin. (5) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi ale art. 3 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 5/2017 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2017: a)pentru anul 2017, plafonul nominal al cheltuielilor, exclusiv asistenţa financiară din partea Uniunii Europene şi a altor donatori pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, este de 57.394,8 milioane lei şi pentru bugetul asigurărilor pentru şomaj este de 1.002,0 milioane lei; b)plafonul nominal al soldului bugetului asigurărilor de stat este de 309,6 milioane lei, al bugetului asigurărilor pentru şomaj este de 1.226,1 milioane lei; c)pentru anul 2017, plafonul nominal al cheltuielilor de personal din bugetul asigurărilor sociale de stat este de 211,5 milioane lei şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj este de 108,0 milioane lei. Articolul 10 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE Contrasemnează: Ministrul finanţelor publice, Ionuţ Mişa p. Ministrul muncii şi justiţiei sociale, Adrian Marius Rîndunică, secretar de stat ANEXA Nr. 1*) *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. ANEXA Nr. 2*) *) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.

SmartCity5

COMENTARII la OUG 64/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 64 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 64/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu