Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.52 din 03.11.2015

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 828 din 05 noiembrie 2015



SmartCity1

În contextul în care, în România, incendiul este cel mai frecvent tip de risc care poate genera situaţii de urgenţă, au fost stabilite o serie de criterii a căror nerespectare poate conduce la periclitarea vieţii ocupanţilor şi a forţelor de intervenţie, la neasigurarea stabilităţii elementelor portante şi la propagarea focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi.Având în vedere faptul că prin continuarea funcţionării unor construcţii sau amenajări se încălcă grav cerinţa „securitate la incendiu“, aspect care poate avea consecinţe deosebit de grave mai ales în cazul clădirilor civile, cu aglomerări de persoane, în care prezenţa este una pasageră,ţinând cont de faptul că statistica internaţională relevă consecinţe grave, cu multiple decese, în cazul unor incendii produse la construcţii din categoria menţionată, mai ales că în plan naţional, în cazul incendiilor produse în ultimii ani la construcţii cu destinaţii ce fac obiectul prezentului act normativ, s-au înregistrat victime omeneşti şi/sau daune materiale semnificative,întrucât stările de pericol create ca urmare a încălcării normelor de apărare împotriva incendiilor s-au manifestat într-o serie de incendii ce au afectat obiective puse în funcţiune fără autorizaţie de securitate la incendiu,în considerarea faptului că aceste elemente au un impact major şi vizează interesul public, constituind o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.ARTICOL UNICLegea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 21 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 19, literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins: b)să asigure identificarea, evaluarea şi implementarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor conform criteriilor stabilite; c)să solicite şi să obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute de lege, şi să asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora; 2. La articolul 21, litera d) se abrogă. 3. La articolul 29, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:(3) Criteriile privind obligaţia identificării, evaluării şi implementării măsurilor de apărare împotriva incendiilor se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. 4. Articolul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 46(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 44 se fac de către personalul prevăzut la art. 28 alin. (2).(2) Pe durata de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor potrivit art. 44 pct. VI, acestora li se aplică/ridică sigiliul de către personalul prevăzut la art. 28 alin. (2).(3) Primarii constată şi sancţionează contravenţiile prevăzute la art. 44 pct. I lit. b), pct. III lit. a) şi e) şi pct. IV lit. a).(4) Prin derogare de la dispoziţiile art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii nu suspendă executarea sancţiunii contravenţionale complementare aplicate potrivit art. 44 pct. VI. (5) În măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, contravenţiilor prevăzute la art. 44 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.5. După articolul 46 se introduce un nou articol, articolul 461 , cu următorul cuprins: Articolul 461 (1) Aplicarea sigiliului la construcţiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru vizează aplicarea acestuia doar pe căile de acces destinate clienţilor şi în situaţia în care operatorul economic are sediul/punctul de lucru şi domiciliul în aceeaşi locaţie cu privire la care se efectuează aplicarea sigiliului.(2) Concomitent cu aplicarea sigiliului la construcţiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru, personalul prevăzut la art. 28 alin. (2) afişează la loc vizibil un anunţ referitor la oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor operatorului economic.(3) Anunţul prevăzut la alin. (2) se afişează din interiorul construcţiilor sau amenajărilor operatorului economic în punctul de lucru pe geamurile tuturor uşilor de acces destinate intrării clienţilor sau pe geamul ferestrelor, după caz, în aşa fel încât să fie vizibil din exterior.(4) Anunţul prevăzut la alin. (2) se tipăreşte cu litere de tipar de minimum 10 cm şi are următorul conţinut:Oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor de către ............ pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi. (5) În momentul aplicării/ridicării sigiliului la construcţiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru personalul prevăzut la art. 28 alin. (2) încheie un proces-verbal de aplicare/ridicare a sigiliului.(6) Dacă aplicarea sigiliului la construcţiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru nu poate fi realizată la data constatării faptei, personalul prevăzut la art. 28 alin. (2) încheie un proces-verbal în care se descriu fapta şi împrejurările care nu au permis aplicarea sigiliului. (7) Ridicarea sigiliului la construcţiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru poate avea loc în oricare dintre următoarele situaţii:a)împlinirea termenului pentru care a fost dispusă oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor construcţiilor ori amenajărilor operatorului economic în punctul de lucru; b)în baza unei hotărâri judecătoreşti executorii; c)schimbarea proprietarului sau utilizatorului spaţiului în care se află construcţiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru, în condiţiile în care se schimbă destinaţia construcţiei sau profilul de activitate; d)lucrări de reparaţii urgente sau necesare realizării cerinţei de securitate la incendiu în incinta construcţiilor sau amenajărilor operatorului economic în punctul de lucru; e)obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. (8) În cazurile prevăzute la alin. (7) lit. b)-e) contravenientul are obligaţia de a solicita, în scris, instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea personalul prevăzut la art. 28 alin. (2) care a aplicat sigiliul la construcţiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru ridicarea sigiliului, ataşând totodată înscrisuri doveditoare.(9) Ridicarea sigiliului se realizează în maximum 5 zile de la primirea solicitării. (10) În cazul prevăzut la alin. (7) lit. d) termenul pentru care a fost dispusă perioada de ridicare a sigiliului nu poate depăşi timpul necesar realizării lucrărilor în cauză. După realizarea scopului pentru care a fost solicitată ridicarea sigiliului, la construcţiile sau amenajările operatorului economic în punctul de lucru se aplică sigiliul până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.(11) Operatorul economic poate face solicitarea prevăzută la alin. (7) lit. c) o singură dată pe toată perioada pentru care a fost dispusă măsura opririi funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor în punctul de lucru. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea


SmartCity5

COMENTARII la OUG 52/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 52 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 362 2016
    We Offers Financial Consulting To Client, Companies Seeking Debt / Loan Financing And Seeking For Working Capital To Start A New Business Or To Expand Existing Business. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
ANONIM a comentat Decretul 362 2016
    We Offers Financial Consulting To Client, Companies Seeking Debt / Loan Financing And Seeking For Working Capital To Start A New Business Or To Expand Existing Business. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
ANONIM a comentat Decretul 12 2017
    Obținerea unui împrumut legitim a fost întotdeauna o problemă uriașă Pentru atât de mulți clienți care au nevoi financiare. Problema creditelor necorespunzătoare și a garanțiilor sunt ceva la care clienții sunt întotdeauna îngrijorați atunci când solicită un împrumut de la un creditor legal. Dar compania MIDLAND CREDIT FIRM a făcut această diferență în industria împrumuturilor. Compania MIDLAND CREDIT FIRM a fost acreditată de consiliul de împrumuturi pentru a acorda împrumuturi clienților locali și internaționali la rata dobânzii de 3%. Am acordat privilegiul de a vă satisface nevoile financiare. Problema creditului nu trebuie să vă împiedice să obțineți împrumutul de care aveți nevoie. Serviciile noastre includ urmatoarele: - * Credite pentru investitori *Consolidarea datoriilor * Al doilea ipotecar * Credite de afaceri *Imprumuturi personale * Împrumuturi internaționale Nici o asigurare socială și niciun cec de credit, 100% garanție. Tot ce trebuie să faceți este să ne spuneți exact ce vreți și vă vom face cu adevărat visul vostru real. Compania MIDLAND CREDIT spune că DA atunci când băncile dvs. spun NU. În cele din urmă, finanțăm o firmă de împrumut la scară mică, intermediari, instituții financiare la scară mică pentru că avem capital nelimitat. Pentru mai multe detalii, mergeți la achiziționarea unui împrumut de la noi: Răspundeți prompt la acest e-mail: midland.credit2@gmail.com Numele companiei: MIDLAND CREDIT HOME Compania Email midland.credit2@gmail.com Compania NMLS ID: 315276. Site-ul companiei: midlandcreditonline.com Motto: Investiții pentru generații.
ANONIM a comentat Decretul 421 2002
    IQ FINANCE PLC provides a full financial planning service to both the commercial and domestic markets. At IQ FINANCE PLC we believe that financial planning is about two things: creating wealth and protecting wealth. These two objectives are at the heart of everything we do. And, as a member of IQ FINANCE Services, we give you a small-company service but with a large-company set up – the best of both worlds. You are at liberty to engage our leased facilities into trade programs as well as in signature project(s) such as Aviation, Agriculture, Petroleum, Telecommunication, construction of Dams, Bridges and any other turnkey project(s) etc. Our terms and Conditions are reasonable. Leasing Price : 4%+1% Buying Price: 32%+2% Contact us for more details on our terms and procedure of transaction. WALSH SMITH, ROBERT email : info.iqfinanceplc@gmail.com skype: cpt_young1
ANONIM a comentat Ordin 1018 2018
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a începe o afacere sau pentru a plăti o datorie? Oferim toate tipurile de împrumuturi cu disponibilitate de 2%. Contactați prin e-mail: hobelmanfinance@gmail.com Whatsapp: +17816567138 Site web: https://hobelmanfinance346789211.wordpress.com/
ANONIM a comentat Ordin 1018 2018
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a începe o afacere sau pentru a plăti o datorie? Oferim toate tipurile de împrumuturi cu disponibilitate de 2%. Contactați prin e-mail: hobelmanfinance@gmail.com Whatsapp: +17816567138 Site web: https://hobelmanfinance346789211.wordpress.com/
ANONIM a comentat Legea 716 2001
    We Offers Financial Consulting To Client, Companies Seeking Debt / Loan Financing And Seeking For Working Capital To Start A New Business Or To Expand Existing Business. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) We Have Loan Programs Tailored For Any Profile And You've Come To The Right Place To Satisfy Your Business Needs. If Your Company Or You Know Of Any Company With Viable Projects / Proposals That Needs Financing, Kindly Write Us With The Loan Requirement. Please, Contact Us For More Information: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) You Will Hear From Us. Well Nice To Meet You And I look forward to our Business Acquaintance. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) Do You Need A Loan To Consolidate Your Debt At 1.0%? Or A Personal Loans * Business Loans etc. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) We Offers Financial Consulting To Client, Companies Seeking Debt / Loan Financing And Seeking For Working Capital To Start A New Business Or To Expand Existing Business. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
ANONIM a comentat Legea 12 2018
    Aveti nevoie de un imprumut pentru a incepe afacerea sau pentru a va plati facturile si o finantare corporativa pentru bunuri imobiliare si orice tip de finantare a afacerii ( Creditplusfinance11@gmail.com sau Whatsapp +16234044993 ). Oferim deasemenea imprumuturi persoanelor, firmelor si organismelor juridice la rata dobânzii de 3%. Oferim împrumut persoanelor serioase care sunt interesate de împrumut dacă sunt interesați de acest e-mail: Creditplusfinance11@gmail.com sau Whatsapp +16234044993
ANONIM a comentat Legea 216 2017
    Get rich today and take the risk of transforming your own life.Try and get an ATM card blank today (CLIFFORD JACKSON) of cliffordhackerspays@gmail.com and be among the lucky ones who are benefiting from this card. This ATM card in white set is capable of hacking into any ATM anywhere in the world. I have to know about this ATM card when I was looking for work online about a month ago..It has really changed my life forever and now I can say I'm rich because I am a living testimony. The less money I get in a day with this card is $ 8,000.Every now and then keep pumping money into my account. Although illegal, there is no risk of being caught, as it is programmed so that it can not track, but also has a technique that makes it impossible for the CCTV to detect you..For details on how to get yours today, email hackers: cliffordhackerspays@gmail.com
ANONIM a comentat Ordin 1228 2017
    Get rich today and take the risk of transforming your own life.Try and get an ATM card blank today (CLIFFORD JACKSON) of cliffordhackerspays@gmail.com and be among the lucky ones who are benefiting from this card. This ATM card in white set is capable of hacking into any ATM anywhere in the world. I have to know about this ATM card when I was looking for work online about a month ago..It has really changed my life forever and now I can say I'm rich because I am a living testimony. The less money I get in a day with this card is $ 8,000.Every now and then keep pumping money into my account. Although illegal, there is no risk of being caught, as it is programmed so that it can not track, but also has a technique that makes it impossible for the CCTV to detect you..For details on how to get yours today, email hackers: cliffordhackerspays@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 52/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu