Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.32 din 04.06.2014

pentru modificarea şi completarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 198/2005 privind constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 422 din 06 iunie 2014

SmartCity1

Având în vedere:necesitatea evitării neutilizării fondurilor nerambursabile şi dezangajării automate a fondurilor alocate României de către Comisia Europeană;

necesitatea asigurării unui flux financiar adecvat beneficiarilor, care să le permită asigurarea continuităţii în condiţii de eligibilitate ale contractelor de finanţare aflate în derulare;

faptul că o prioritate majoră a Guvernului o constituie îmbunătăţirea gradului de absorbţie a fondurilor UE;

prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999 din 11 iulie 2006, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 210 din 31 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;

faptul că, începând cu trimestrul II al acestui an, operatorii regionali vor fi în situaţia generală de a face plăţi ale investiţiilor din sursele rambursabile;

faptul că neadoptarea măsurilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, care să asigure implementarea corespunzătoare a proiectelor de investiţii, poate conduce la neîndeplinirea obiectivelor proiectelor, la blocarea proiectelor, la rezilierea contractelor de finanţare şi implicit la dezangajarea automată a sumelor alocate Programului operaţional sectorial Mediu de către Comisia Europeană, la grevarea bugetului de stat cu sumele necesare finalizării proiectelor contractate, precum şi la neîndeplinirea obligaţiilor de mediu asumate de România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, fapt ce va aduce României, ca stat membru, penalităţi de neconformare,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. ARTICOL UNICAnexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 198/2005 privind constituirea, alimentarea şi utilizarea Fondului de întreţinere, înlocuire şi dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 1.193 din 30 decembrie 2005, aprobată prin Legea nr. 108/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 1Prezentele norme stabilesc principiile, cadrul general şi procedurile privind constituirea, alimentarea şi utilizarea fondurilor necesare pentru întreţinerea, înlocuirea şi dezvoltarea investiţiilor realizate prin proiecte care beneficiază de asistenţa financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene pentru dezvoltarea infrastructurii serviciilor publice, precum şi pentru asigurarea fondurilor necesare pentru plata serviciului datoriei publice/datoriei aferente împrumuturilor destinate cofinanţării acestor proiecte. 2. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins: (21) În cazul în care Fondul IID este creat şi gestionat la nivelul operatorului/operatorului regional al serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, sursele prevăzute la alin. (2) sunt considerate alte surse proprii de finanţare ale operatorului/operatorului regional. 3. La articolul 4, partea introductivă a alineatului (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:(4) În cazul în care sursele datorate potrivit alin. (2) nu sunt suficiente pentru a acoperi serviciul datoriei publice/datoriei constând în rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente împrumutului datorat pentru următorul an al fiecărui exerciţiu financiar, operatorul contribuie la Fondul IID, până la concurenţa sumei necesare acoperirii serviciului datoriei publice/datoriei pe baza situaţiilor sale financiare anuale, cu sume repartizate din profitul net la fondul de rezervă, care pot fi: 4. La articolul 5, literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins: a)plata serviciului datoriei publice guvernamentale constând în rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente împrumuturilor contractate sau garantate de stat, destinate cofinanţării proiectelor care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene; b)plata serviciului datoriei publice locale constând în rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente împrumuturilor contractate sau garantate de autoritatea administrativ-teritorială, destinate cofinanţării proiectelor care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene; 5. La articolul 5, după litera b) se introduce o nouă literă, litera b1), cu următorul cuprins: b1) plata serviciului datoriei constând în rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente împrumuturilor contractate de operatorul/operatorul regional, destinate cofinanţării proiectelor care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene; 6. La articolul 9, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)cel puţin serviciul datoriei publice/datoriei constând în rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente împrumutului datorat pentru următorul an al fiecărui exerciţiu financiar până când împrumutul sau împrumuturile pentru cofinanţarea proiectelor finanţate prin asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene sunt lichidate sau anulate pentru cazul în care proiectele sunt finanţate/cofinanţate prin împrumuturi; PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea Ministrul mediului şi schimbărilor climatice, Attila Korodi

SmartCity5

COMENTARII la OUG 32/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 32 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 32/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu