Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.31 din 20.04.2017

privind stabilirea unor măsuri necesare organizării de către Parlamentul României a celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO la Bucureşti, în perioada 6-9 octombrie 2017
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 286 din 24 aprilie 2017

SmartCity1

România este ţara gazdă a celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO, denumită în continuare AP NATO, în perioada 6-9 octombrie 2017.AP NATO este o organizaţie interparlamentară formată din delegaţiile parlamentare ale celor 28 de state membre NATO. La adunare participă şi delegaţii din partea a 13 ţări asociate, a Parlamentului European, reprezentanţi din ţările cu statut de membri asociaţi mediteraneeni şi observatori parlamentari, precum şi din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi a Adunării Parlamentare a OSCE.România a mai găzduit de două ori sesiuni anuale ale AP NATO, prima dată în octombrie 1997, când a fost şi prima ţară nemembră care a organizat o sesiune anuală, şi, ulterior, în octombrie 2011. Sesiunile anuale ale AP NATO sunt cele mai importante evenimente din activitatea organizaţiei şi sunt găzduite, prin rotaţie, de statele membre şi asociate.Sesiunea de la Bucureşti presupune participarea unui număr de aproximativ 800 de persoane şi, atât din perspectiva anvergurii participării - preşedintele AP NATO, secretarul general al NATO, înalţi oficiali ai Alianţei, cât şi din cea a tematicilor abordate, cu accent special pe problemele acute ale securităţii, reprezintă un reper important în calendarul evenimentelor politice la nivel internaţional.Membrii Adunării vor adopta rezoluţii adresate guvernelor şi parlamentelor statelor membre, care ulterior vor fi înaintate Consiliului Nord-Atlantic sub formă de recomandări de politică generală. Cele cinci comisii ale Adunării, Comisia pentru dimensiunea civilă a securităţii, Comisia pentru apărare şi securitate, Comisia pentru economie şi securitate, Comisia politică şi Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie, vor dezbate rapoarte pe teme specifice împreună cu reprezentanţi ai NATO, ai guvernelor din ţările membre, din lumea academică şi din societatea civilă şi vor fi alese funcţiile de conducere.În vederea stabilirii detaliilor tehnice ale organizării, o delegaţie a Secretariatului Internaţional al AP NATO a efectuat o vizită la Palatul Parlamentului, ocazie cu care, în ceea ce priveşte securitatea, a subliniat că va depinde în mare măsură de capacitatea, expertiza şi resursele umane ale gazdelor pentru a asigura un mediu securizat pentru participanţi pe perioada şederii lor.În cadrul şedinţei din 1 martie 2017 a fost aprobat de către birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului Memorandumul intern care stabileşte îndeplinirea condiţiilor interne de aprobare a organizării sesiunii.Ţinând cont de evenimentele din ultima perioadă în plan internaţional, cât şi de frecvenţa acestora, este necesară adoptarea de măsuri menite să asigure siguranţa şi securitatea participanţilor la sesiunea anuală a AP NATO.Având în vedere acest lucru şi importanţa organizării în România a sesiunii anuale a AP NATO, precum şi necesitatea respectării standardelor de reprezentare specifice unor asemenea evenimente, se impune stabilirea unor normative de cheltuieli derogatorii de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare.Ţinând seama de amploarea evenimentului şi de complexitatea gestionării fondurilor necesare organizării sesiunii anuale a AP NATO, precum şi de capacitatea de asumare a obligaţiilor,luând în considerare calitatea României de organizator al celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO, precum şi imaginea şi credibilitatea instituţiei Parlamentului,în scopul respectării standardelor de reprezentare specifice evenimentului şi cu referire la timpul limitat rămas până la derularea acţiunii pentru parcurgerea tuturor etapelor necesare bunei desfăşurări şi având în vedere necesitatea adoptării imediate a cadrului pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate la nivel organizatoric de către Parlamentul României, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia România, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.ARTICOL UNIC Normativele de cheltuieli pentru organizarea de către Parlament a celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO la Bucureşti, în perioada 6-9 octombrie 2017, se exceptează de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi se aprobă de birourile permanente ale fiecărei Camere a Parlamentului. PRIM-MINISTRU SORIN MIHAI GRINDEANU Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc Ministrul finanţelor publice, Viorel Ştefan

SmartCity5

COMENTARII la OUG 31/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 31 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu OUG 31/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu