Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDONANTA URGENTA Nr

ORDONANTA URGENTA   Nr. 178 din 19 noiembrie 2008

privind aprobarea achizitionarii unui teren de catre Universitatea „Politehnica" din Timisoara

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 858 din 19 decembrie 2008

Având în vedere că singurul acces la terenul propus a se achiziţiona se face prin incinta bazei sportive ce aparţine Universităţii „Politehnica" din Timişoara, ceea ce împiedică, pe de o parte, desfăşurarea în condiţii normale a activităţii sportive, iar pe de altă parte, servitutea impune diminuarea suprafeţelor unor terenuri de sport, ceea ce ar conduce la nerespectarea normativelor în vigoare şi implicit la imposibilitatea desfăşurării acţiunilor sportive competitive,

ţinând cont de faptul că terenul în cauză poate fi achiziţionat şi de alţi beneficiari care ar putea construi clădiri ce impun activităţi intense şi care prin specificul lor ar putea perturba buna desfăşurare a activităţilor sportive,

având în vedere că universitatea a elaborat un proiect de dezvoltare şi modernizare a bazei sportive care include terenuri strict necesare activităţii sportive, proiect care nu s-a finalizat în totalitate din cauza insuficienţei terenului, că proprietarul doreşte vânzarea terenului în regim de urgenţă şi oferă universităţii o ofertă avantajoasă ţinând cont de specificul activităţii şi de faptul că este o instituţie de învăţământ superior, neaprobarea în regim de urgenţă a proiectului de act normativ poate conduce la imposibilitatea desfăşurării activităţilor sportive în condiţii optime.

In temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă achiziţionarea unui teren situat în municipiul Timişoara, str. Păunescu Podeanu nr. 2, în suprafaţă de 12.000 m2, conform Cărţii funciare nr. 117.639, format din parcela 8.572/2/2 în suprafaţă de 7.660 m2, parcela 8.571/2/2 în suprafaţă de 476 m2, parcela 8.572/3/2 în suprafaţă de 382 m2 şi parcela 8.572/1/1/1/2/1/1/1/1/2 în suprafaţă de 3.482 m2, de către Universitatea „Politehnica" din Timişoara, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.

(2) Terenul este achiziţionat din fonduri publice de către Universitatea „Politehnica" din Timişoara, iar plata terenului se face numai după evaluarea acestuia şi în urma negocierii.

Art. 2. -Achiziţionarea terenului prevăzut la art. 1 se face în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în conformitate cu prevederile legale.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului,

Anton Anton

p. Ministrul economiei şi finanţelor,

Eugen Teodorovici,

secretar de stat

ANEXA

DATELE   DE   IDENTIFICARE

a terenului care va fi achiziţionat de către Universitatea „Politehnica" din Timişoara

Locul unde este situat imobilul care se transmite

Persoana juridică de la care se transmite terenul

Persoana juridică la care se transmite terenul

Caracteristicile tehnice ale terenului

Municipiul Timişoara,

str. Păunescu Podeanu nr. 2,

zona Stadionului „Dan Păltinişan", judeţul Timiş

Societatea Comercială GP&Company -S.A. Timişoara

Universitatea „Politehnica" din Timişoara

Total teren = 12.000 m2

Teren intravilan - CF. 117.639

Nr. cadastral - 8.572/2/2 = 7.660 m2;

8.571/2/2 = 476 m2;

8.572/3/2 = 382 m2;

8.572/1/1/1/2/1/1/1/1/2 = 3.482 m2

Vecinătăţi:

Vest - Baza sportivă nr. 2

Nord - Baza sportivă nr. 2

SmartCity5

COMENTARII la OUG 178/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 178 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu