Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDONANTA URGENTA Nr

ORDONANTA URGENTA   Nr. 128 din 8 octombrie 2008

privind unele masuri de reorganizare a sectorului energetic prin preluarea de catre Societatea Comerciala de Distributie si Furnizare a Energiei Electrice „Electrica" - S.A. a unor pachete de actiuni

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 730 din 28 octombrie 2008



Având în vedere că obiectivul general al dezvoltării sectorului energetic îl constituie acoperirea integrală a consumului intern de energie în condiţii de creştere a securităţii energetice a ţării, de dezvoltare durabilă şi cu asigurarea unui nivel corespunzător de competitivitate,

ţinând seama de necesitatea atragerii în regim de urgenţă a fondurilor necesare pentru investiţiile de mediu şi de retehnologizare fără de care continuarea activităţii complexurilor energetice este periclitată, fiind ştiut că un grup mai mare de firme este mult mai credibil şi deci eligibil la atragerea unor fonduri de la instituţiile financiare de credit,

luând în considerare posibilele consecinţe ale actualei crize financiare înregistrate la nivelul unor ţări dezvoltate şi necesitatea creării unor entităţi economice stabile la nivel naţional, apte să acţioneze atât pe piaţa regională de energie, cât şi pe piaţa unică europeană,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează un interes public, constituind o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se transferă din administrarea Ministerului Economiei şi Finanţelor în administrarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, denumită în continuare A.V.A.S., întregul pachet de acţiuni nominative deţinut de stat la Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice „Hidroelectrica" - S.A., denumită în continuare „Hidroelectrica"- S.A.

(2) In termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei de autorizare a concentrării economice prevăzute la art. 6, Consiliul de administraţie al „Hidroelectrica" - S.A. va proceda la înregistrarea acestui transfer în registrul acţionarilor, precum şi la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Art. 2. - (1) Se autorizează A.V.A.S. să mandateze reprezentanţii săi în Adunarea generală extraordinară a acţionarilor Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice „Electrica"- S.A., denumită în continuare „Electrica"- S.A, să aprobe toate operaţiunile şi demersurile necesare pentru:

a) majorarea capitalului social al „Electrica" - S.A. cu aportul statului prin A.V.A.S., evaluat conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentând întregul pachet de acţiuni nominative deţinute de stat la „Hidroelectrica" - S.A.;

b) majorarea capitalului social al „Electrica" - S.A. cu aportul statului prin A.V.A.S., evaluat conform prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentând întregul pachet de acţiuni nominative deţinute de stat la Societatea Comercială „Complexul Energetic Rovinari" - S.A.;

c) majorarea capitalului social al „Electrica" - S.A. cu aportul statului prin A.V.A.S., evaluat conform prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentând întregul pachet de acţiuni nominative deţinute de stat la Societatea Comercială „Complexul Energetic Turceni" - S.A.;

d)  emiterea de noi acţiuni ale „Electrica" - S.A. care revin statului prin A.V.A.S., în schimbul aporturilor prevăzute la lit. a), b) şi c).

(2) A.V.A.S. va efectua toate demersurile necesare în vederea evaluării aporturilor la capitalul social al „Electrica" - S.A., menţionate la alin. (1) lit. a), b) şi c).

Art. 3. - In termen de 30 de zile de la data majorării capitalului social al „Electrica" - S.A. consiliile de administraţie ale „Hidroelectrica" - S.A., Societăţii Comerciale „Complexul Energetic Rovinari" - S.A. şi Societăţii Comerciale „Complexul Energetic Turceni" - S.A. vor proceda, în mod corespunzător, la înregistrarea transferurilor acţiunilor nominative de la A.V.A.S. către „Electrica" - S.A.

Art. 4. - Mandatul pentru reprezentanţii în adunările generale ale „Electrica" - S.A. se acordă prin ordin comun al ministrului economiei şi finanţelor şi al preşedintelui A.V.A.S.

Art. 5. - (1) Se autorizează A.V.A.S. să constituie în favoarea „Electrica" - S.A. un drept de uzufruct asupra pachetelor de acţiuni prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-c). „Electrica" - S.A. va exercita dreptul de uzufruct asupra acestor pachete de acţiuni potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Dreptul de uzufruct prevăzut la alin. (1) încetează la data înregistrării „Electrica" - S.A. în registrul comerţului ţinut de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în calitatea sa de titular al dreptului de proprietate asupra fiecăruia dintre pachetele de acţiuni prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-c), în mod corespunzător.

(3) Transmiterea dreptului de uzufruct se realizează cu titlu oneros reprezentat de contravaloarea dividendelor aferente pachetelor de acţiuni ce fac obiectul dreptului de uzufruct, calculate până la data încetării acestui drept conform alin. (2).

(4)  In termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, consiliile de administraţie ale „Hidroelectrica" - S.A., Societăţii Comerciale „Complexul Energetic Rovinari" - S.A. şi Societăţii Comerciale „Complexul Energetic Turceni" - S.A. vor proceda la înregistrarea dreptului de uzufruct al „Electrica" - S.A. în registrele acţionarilor respectivelor societăţi comerciale, precum şi în registrul comerţului ţinut de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Art. 6. - Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică după emiterea deciziei de autorizare a concentrării economice, în condiţiile legii, prin derogare de la prevederile Ordonanţei de  urgenţă  a Guvernului  nr.  88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.  137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului,

Teodor Atanasiu

Şeful Cancelariei Primului-Ministru,

Marian Marius Dorin

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian


COMENTARII la OUG 128/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 128 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 1355 2012
    Nu exista notiunea de aviz sau aprobare in Ord. MMDD 410/2008! Ordinul respectiv la art. 5 se refera la autorizarea unei activitati, cea de capturare animale din fauna salbatica. Deci, Ordinul acesta practic scoate vanatoarea din activitatile autorizabile cf. Ord 337 al INS, lasand-o la mana directiilor silvice, care ele vaneaza, ele controleaza, ele isi dau sg. aprobari si avize. Ce s-o ascunde in spatele acestui ordin, doar dl. demis ne poate spune...mai ales ca a fost demis chiar in ziua in care a fost semnat Ord. 1355/2012!! Oare ce se ascunde pe aici?
ANONIM a comentat Hotărârea 1223 1990
    Daca am fost programator la Oficiul de calcul la o intreprindere de constructii, se acorda grupa II? Din partea societatii am primit o adeverinta in acest sens, dar la Casa de pensii mi s-a spus ca "nu am lucrat in intemperii, ci la birou!!", deci NU. Ma poate ajuta cineva?
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat OUG 16 2012
    DAR CU PERSONALUL DAT AFARA ABUZIV DE PDL IN URMA 'REORGANIZARII DIN DECEMBRIE A INSPECTORATULUI IN CONSTRUCTII CE SE INTIMPLA? AU VRE-O SANSA SA REVINA INAPOI IN SISTEM?
ANONIM a comentat Decizia 1555 2011
    in mod normal, intr-un stat de drept, nu ar trebui sa existe un astfel de organ jurisdictional.
ANONIM a comentat Ordin 577 2002
    In luna in care se efectueaza revizia generala se executa si intretinerea lunara?
ANONIM a comentat Legea 283 2011
    O mizerie de tara
ANONIM a comentat Protocol 429312 2010
    Poate biroul de carte funciara sa-mi ceara mie ca persoana fizica/juridica autorizata in domeniul topografiei, geodeziei si cadastrului ca la receptia unei lucrari de prima inscriere a unui imobil pentru care am certificat de atestare a proprietatii (HG 834) sa depun la dosar si anexele 1 si 2 emise de primarie???
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    pe noi ne ocoleste ,numai cu munca, unde sunt sporurile noastre?la noi au disparut si la didactic -auxiliar au aparut toate.unde este dreptatea?noi suntem prostii tarii?
Business Directory Directories Codul fiscal actualizat 2012 Coduri postale Coduri postale din Romania