Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

OUG Nr.104 din 25.11.2011

pentru modificarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 857 din 05 decembrie 2011

SmartCity1

Având în vedere prevederile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanţarea politicii agricole comune în ceea ce priveşte autorizarea agenţiilor de plăţi şi a altor entităţi, precum şi lichidarea conturilor FEGA şi FEADR, potrivit cărora Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit este desemnată ca Agenţie de Plăţi pentru Programul SAPARD şi Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, şi, de asemenea, ţinând cont de faptul că Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit îndeplineşte şi funcţiile delegate de către Autoritatea de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 referitoare la implementarea tehnică a măsurilor acestui program, ceea ce presupune, pe de o parte, îndeplinirea etapelor privind verificarea conformităţii proiectelor, evaluarea, selectarea şi contractarea acestora, iar, pe de altă parte, monitorizarea implementării proiectelor pe o perioadă de 5 ani de la data contractării şi, implicit, verificări la faţa locului, fiind astfel necesară asigurarea unui număr suficient de mijloace de transport,luând în considerare faptul că neîndeplinirea obligaţiilor mai sus menţionate va conduce la retragerea acreditării Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit ca agenţie de plată a fondurilor comunitare pe care le gestionează, la blocarea accesului potenţialilor beneficiari la aceste fonduri şi, implicit, la pierderea fondurilor comunitare puse la dispoziţia României pentru agricultură şi dezvoltare rurală,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.ARTICOL UNIC Articolul 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 27 februarie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 198/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 12(1) Agenţia utilizează pentru aparatul propriu, pentru centrele regionale de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit şi pentru oficiile judeţene de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit un număr de 177 de autovehicule, din care un număr de 120 de autoturisme pentru activităţi specifice şi un număr de 57 de autospeciale, cu un consum lunar de carburanţi de 600 l/autovehicul.(2) Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Tulcea utilizează o şalupă, cu un consum lunar de carburanţi de 600 l/şalupă.(3) Cheltuielile privind consumul de carburanţi se suportă din bugetul aprobat anual cu această destinaţie.(4) Prin decizie a directorului general al Agenţiei, autovehiculele prevăzute la alin. (1) se repartizează şi/sau se redistribuie, pentru fiecare dintre structurile acesteia, inclusiv pentru Direcţia pentru coordonarea agenţiilor de plăţi, în funcţie de necesităţi. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu

SmartCity5

COMENTARII la OUG 104/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 104 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu