Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 88 din 21 mai 2010

privind aprobarea unor masuri financiare pentru întreprinderile mici si mijlocii din industria berii

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 351 din 27 mai 2010



Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. - (1) Se scutesc la plată obligaţiile fiscale restante la data de 31 decembrie 2008 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând accize, impozit pe profit şi TVA, datorate de întreprinderile mici şi mijlocii din industria berii, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 3, cu excepţia obligaţiilor cu reţinere la sursă şi a TVA datorate în vamă.

(2) Se scutesc la plată obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere aferente obligaţiilor fiscale scutite conform alin. (1), calculate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 2. - (1) Sumele care fac obiectul scutirii la plată, prevăzute la art. 1 alin. (1), sunt cele cuprinse în certificatele de atestare fiscală eliberate de organele fiscale competente.

(2) Sumele care fac obiectul scutirii la plată, prevăzute la art. 1 alin. (2), sunt cele cuprinse în certificatele de obligaţii bugetare eliberate de organele fiscale competente pe baza rapoartelor de inspecţie fiscală, în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării societăţii în cauză.

Art. 3. - (1) Prevederile prezentei legi se aplică întreprinderilor mici şi mijlocii din industria berii care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

a) au declarat până la data de 15 ianuarie 2009 că au capacitate de producţie mai mică de 200 mii hl/an;

b) nu s-au aflat în procedură de faliment până la data intrării în vigoare a prezentei legi;

c) sunt întreprinderi mici şi mijlocii, potrivit prevederilor legale în vigoare;

d) sunt întreprinderi mici şi mijlocii care, potrivit legislaţiei în vigoare, sunt considerate firme în dificultate;

e) au întocmit planurile de restructurare pentru restaurarea viabilităţii pe termen lung, potrivit prevederilor legale în vigoare;

f) se angajează la contribuţii financiare proprii minimale în cadrul planului de restructurare, de cel puţin 40% din valoarea financiară totală a acestuia pentru întreprinderile mijlocii şi, respectiv, de cel puţin 25% pentru întreprinderile mici.

(2) Planurile de restructurare vor fi verificate şi aprobate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în termen de 15 zile de la data depunerii acestora de către întreprinderile mici şi mijlocii din industria berii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1). Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale poate solicita ca planul de restructurare să fie vizat de o persoană fizică sau juridică autorizată în domeniul respectiv, care are în obiectul de activitate servicii de elaborare de studii de evaluare, fezabilitate şi expertize tehnice pentru industria alimentară, în vederea certificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f). Cheltuielile aferente acestei măsuri vor fi suportate de întreprinderile mici şi mijlocii în cauză. Planul de restructurare poate să vizeze o perioadă de maximum 3 ani.

Art. 4. - (1) Facilităţile prevăzute la art. 1 îşi pierd valabilitatea în cazul în care, pe perioada aplicării planului de restructurare, beneficiarii procedează la:

a)  mărirea capacităţii de producţie peste capacitatea prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a);

b) neimplementarea măsurilor din planul de restructurare la termenele stabilite;

c) neachitarea la termen a obligaţiilor fiscale curente. In cazul în care debitorii nu achită la scadenţă obligaţiile fiscale curente, pot efectua plata acestora în cel mult 90 de zile, împreună cu obligaţiile  fiscale  accesorii  aferente.  Până  la  data  de 29 decembrie a fiecărui an fiscal, debitorii trebuie să aibă achitate toate obligaţiile fiscale cu termen scadent în anul fiscal respectiv, împreună cu obligaţiile fiscale accesorii aferente, după caz;

d) schimbarea acţionariatului care deţine controlul, sub orice formă, fără înştiinţarea organului fiscal în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul fiscal;

e) comiterea, de către administratorii întreprinderilor mici şi mijlocii din industria berii, a oricărei infracţiuni cu privire la regimul fiscal, asupra căreia instanţele judecătoreşti competente s-au pronunţat prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, indiferent de data pronunţării;

f) înstrăinarea, sub orice formă, de mijloace fixe, active, fără înştiinţarea organului fiscal în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul fiscal, cu excepţia vânzărilor de active cuprinse în planul de restructurare;

g) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a intra în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii.

(2) In cazul nerespectării a cel puţin uneia dintre condiţiile prevăzute la alin. (1), sumele ce au făcut obiectul scutirii la plată rămân în sarcina debitorului, care trebuie să le achite, împreună cu obligaţiile fiscale accesorii, în termen de 30 de zile de la data constatării acesteia, sau vor fi recuperate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(3) Urmărirea respectării de către întreprinderile mici şi mijlocii din industria berii a condiţiilor în care s-au acordat facilităţile prevăzute la art. 1 revine Ministerului Finanţelor Publice, prin direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale, iar pierderea valabilităţii acestora se comunică şi Consiliului Concurenţei.

Art. 5. - Sumele reprezentând obligaţii de plată scutite în temeiul art. 1 se vor evidenţia în contabilitatea societăţilor comerciale beneficiare, în conturi extrabilanţiere, până la data de 1 ianuarie 2011.

Art. 6. - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va întocmi, anual, un raport asupra modului de operare a schemei de ajutor de stat instituite prin prezenta lege, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în materia ajutorului de stat.

Art. 7. - Orice modificare a planului de restructurare a unei societăţi nu poate fi făcută decât cu aprobarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 8. - (1) Furnizorul şi iniţiatorul ajutorului de stat vor întocmi documentaţia corespunzătoare pentru a notifica schema de ajutor de stat la Comisia Europeană înainte de punerea ei în aplicare conform prevederilor privind procedurile naţionale în domeniu.

(2) Nominalizarea societăţilor care beneficiază de scutirea prevăzută la art. 1 se face prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanţelor publice, după autorizarea ajutorului de stat de către autoritatea competentă, potrivit legii.

(3) Ordinul comun prevăzut la alin. (2) se emite în maximum 30 de zile de la data autorizării ajutorului de stat de către autoritatea competentă, potrivit legii.

Art. 9. - (1) Schema de ajutor de stat nu va putea fi pusă în aplicare decât după notificarea la Comisia Europeană şi obţinerea autorizării schemei de ajutor de stat conform reglementărilor în domeniu ale Uniunii Europene.

(2) Obligaţia notificării schemei de ajutor de stat aparţine Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ


SmartCity5

COMENTARII la Legea 88/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 88 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu