Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.798 din 08.05.2019

privind modificarea Schemei de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în infrastructura energetică în scopul preluării energiei produse din resurse regenerabile în condiţii de siguranţă a SEN, precum şi implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la consumatorii casnici, aferentă Programului operaţional Infrastructură mare (POIM 2014-2020), axa prioritară 6, obiectivul specific 6.1 „Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), sectorul distribuţie" şi obiectivul specific 6.3. „Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor", aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, nr. 2.586/2017
ACT EMIS DE: Ministerul Fondurilor Europene
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 392 din 20 mai 2019

SmartCity1

Având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului,luând în considerare Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea art. 107 şi 108 din tratat, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de Regulamentul (UE) nr. 1.084/2017 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 651/2014 în ceea ce priveşte ajutoarele pentru infrastructurile portuare şi aeroportuare, pragurile de notificare pentru ajutoarele pentru cultură şi pentru conservarea patrimoniului, ajutoarele pentru infrastructurile sportive şi pentru infrastructurile de agrement multifuncţionale, precum şi schemele de ajutoare regionale de exploatare pentru regiunile ultraperiferice şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 702/2014 în ceea ce priveşte calcularea costurilor eligibile,având în vedere prevederile Programului operaţional Infrastructură mare 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei Europene nr. C (2015) 4.823 din 9.07.2015,în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare,potrivit dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020, cu modificările ulterioare,luând în considerare prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu Avizul Consiliului Concurenţei nr. 2.324 din 13.03.2019 referitor la proiectul de Ordin privind modificarea Ordinului viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, nr. 2.586/2017 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în infrastructura energetică în scopul preluării energiei produse din resurse regenerabile în condiţii de siguranţă a SEN, precum şi implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la consumatorii casnici, aferentă Programului operaţional Infrastructură mare (POIM 2014-2020), axa prioritară 6, obiectivul specific 6.1 „Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), sectorul distribuţie" şi obiectivul specific 6.3. „Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor",în temeiul art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Fondurilor Europene, cu modificările ulterioare,ministrul fondurilor europene, interimar, emite următorul ordin: Articolul ISchema de ajutor de stat pentru realizarea de investiţii în infrastructura energetică în scopul preluării energiei produse din resurse regenerabile în condiţii de siguranţă a SEN, precum şi implementarea sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice la consumatorii casnici, aferentă Programului operaţional Infrastructură mare (POIM 2014-2020), axa prioritară 6, obiectivul specific 6.1 „Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), sectorul distribuţie" şi obiectivul specific 6.3 „Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor", aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, nr. 2.586/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 26 aprilie 2017, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează: La articolul 17, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 17
(1) Ajutorul de stat acordat în cadrul obiectivului specific 6.1. «Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), sectorul distribuţie» nu poate depăşi 15.000.000 EUR/proiect de investiţii.
(2) Ajutorul de stat acordat în cadrul obiectivului specific 6.3 «Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuinţelor» nu poate depăşi 15.000.000 EUR/proiect de investiţii.
Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.p. Ministrul fondurilor europene, interimar,Mihaela Virginia Toader,secretar de stat

SmartCity5

COMENTARII la Legea 798/2019

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 798 din 2019
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 798/2019
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu