LEGE Nr. 62
din 22 martie 2006
privind completarea Legii
locuintei nr. 114/1996
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 268 din 24 martie 2006
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Articol unic. - Legea
locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se
completează după cum urmează:
1. După articolul 5 se
introduce un nou articol, articolul 51, cu următorul cuprins:
„Art. 51. - (1)
Pentru stimularea construcţiei de locuinţe, persoanele fizice care construiesc
pentru prima dată o locuinţă prin credit ipotecar pot beneficia de o subvenţie
de 20% din valoarea unei locuinţe de până la 100. 000 euro, dacă îndeplinesc
următoarele condiţii:
a) să aibă un drept real asupra terenului pe care
urmează să realizeze construcţia;
b) să nu fi beneficiat de o altă formă de subvenţie
sau sprijin de la bugetul de stat pentru construirea ori cumpărarea unei
locuinţe;
c) să nu deţină în proprietate o locuinţă cu o
suprafaţă construită mai mare de 100 m2;
d) construcţia să se
încadreze în noi ansambluri de locuinţe şi să respecte întocmai documentaţiile
de urbanism aprobate;
e) construcţia să fie executată de o societate de
construcţii autorizată, care să asigure calitatea execuţiei impuse de
legislaţia în vigoare;
f) societatea de construcţii să prezinte toate
condiţiile de eligibilitate impuse de lege.
(2) Suma reprezentând subvenţia de 20% va fi virată
societăţii de construcţii după recepţia lucrărilor şi predarea către beneficiar
a construcţiei în stare normală de folosinţă, după ce aceasta face dovada
achitării la zi a taxelor şi impozitelor datorate.
(3) Resursele financiare necesare pentru acordarea
subvenţiei de 20% se asigură prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în limita
sumelor alocate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului
Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. "
2. După alineatul (2) al
articolului 63 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul
cuprins:
„(3) Prevederile art. 51 intră în vigoare începând cu semestrul II
al anului 2006. "
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României,
cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia
României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
DANIELA
POPA
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU