LEGE Nr. 330
din 17 iulie 2006
pentru modificarea
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 104/2002 privind regimul vamal al
marfurilor comercializate in regim duty-free
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 631 din 21 iulie 2006
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. I. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2002 privind regimul
vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 11 septembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea
nr. 132/2003, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 1. - (1) Mărfurile provenite din import, care
se vând în valută, potrivit
legii, în regim duty-free, prin magazinele autorizate, situate în punctele de
control pentru trecerea frontierei de stat terestre, navale şi în aeroporturi
internaţionale, se scutesc de la plata taxelor vamale."
2. La articolul 3,
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 3. - (1) Comercializarea mărfurilor cu
amănuntul,în valută, în regim duty-free se face:
- prin magazinele autorizate
să comercializeze mărfuri în regim duty-free, ce pot fi amplasate numai pe
partea dreaptă a sensului de ieşire din ţară, în punctele de trecere a
frontierei de stat terestre, navale şi în aeroporturi internaţionale, după
locurile stabilite pentru efectuarea controlului vamal;
- la bordul navelor şi aeronavelor care efectuează
curse în trafic extern de pasageri, în exclusivitate pentru persoanele care
călătoresc având o destinaţie internaţională;
- prin magazinele duty-free diplomatice situate în spaţii aflate în incinta complexului Clubul Diplomatic
Bucureşti."
3. Articolul 5 va avea
următorul cuprins:
„Art. 5. - Taxa anuală pentru eliberarea autorizaţiei
de funcţionare a magazinelor duty-free şi de comercializare a mărfurilor în regim duty-free la bordul
aeronavelor este în valoare de 10.000 euro."
4. Articolul 6 va avea
următorul cuprins:
„Art. 6. - Plata integrală a taxei de autorizare se
efectuează în lei de către societăţile comerciale care solicită autorizare.
Valoarea în lei a taxei se determină prin transformarea sumei în euro la cursul
de schimb stabilit şi comunicat de Banca Naţională a României în fiecare zi de
joi. Acest curs de schimb se utilizează pe toată durata săptămânii următoare
pentru taxele plătite în cursul acelei săptămâni."
5. La articolul 8,
alineatul (1) va avea următorul cuprins:
„Art. 8. - (1) Termenul de valabilitate a autorizaţiei
de funcţionare a magazinelor
duty-free situate în punctele de trecere a frontierei de stat terestre, navale
şi în aeroporturi internaţionale şi de comercializare a mărfurilor în regim duty-free
la bordul navelor şi aeronavelor este de 5 ani."
6. La articolul 8, după
alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:
„(9) Magazinele duty-free care
funcţionează în punctele de trecere a frontierei de stat terestre cu state
intracomunitare îşi vor înceta activitatea la data aderării României la Uniunea
Europeană."
7. In tot cuprinsul
ordonanţei de urgenţă, sintagma „dolari S.U.A." se înlocuieşte cu sintagma
„euro".
Art. II. - In termen de
30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al
României, Partea I, Ministerul
Finanţelor Publice va modifica normele de organizare, funcţionare şi control
vamal al activităţii de comercializare a mărfurilor în regim duty-free, în
sensul prezentei legi.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU