Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (1) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 303 din 13 noiembrie 2007

pentru modificarea si completarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 785 din 20 noiembrie 2007

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. - Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 28 octombrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.  La articolul 2, partea introductivă va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - Sunt considerate, de asemenea, veterani de război, persoanele care au participat la primul sau al doilea război mondial, după cum urmează:".

2.  La articolul 5, alineatele 1, 3 şi 4 vor avea următorul cuprins:

„Art. 5. - Calitatea de veteran de război se stabileşte de către Ministerul Apărării, pe baza actelor oficiale solicitate de acest minister, eliberate de către organele in drept, prin care se confirmă situaţiile prevăzute la art. 1 şi 2.

........................................................................................................................................................................ ........................................................

Prizonierii de război îşi dovedesc calitatea pe baza actelor oficiale eliberate de arhivele militare, precum şi prin orice alt document emis de Ministerul Apărării ori de organul la care au fost reţinuţi.

In cazurile în care, din diferite motive, cei îndreptăţiţi nu posedă actele oficiale solicitate ori nu li se poate elibera dovada necesară ca urmare a inexistenţei sau distrugerii arhivelor, confirmată în scris, calitatea de veteran de război se va determina de către comisiile de reconstituire, cu martori, în condiţiile prevăzute de lege şi de metodologia stabilită în acest scop de Ministerul Apărării."

3.  La articolul 13, alineatul 4 va avea următorul cuprins:

„Cuantumul despăgubirilor se suportă din bugetul de stat şi se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului."

4. Articolul 14 va avea următorul cuprins:

„Art. 14. - Veteranii de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. a) şi b), dar cărora le-a fost conferită Medalia «Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945» beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent."

5.  La articolul 15, după alineatul 2 se introduce un nou alineat, alineatul 3, cu următorul cuprins:

„In semn de recunoaştere a meritelor veteranilor de război pe câmpurile de luptă pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României, se instituie Ziua Veteranilor de Război, care se organizează anual pe 29 aprilie."

6.  La articolul 16, literele a), c), e) şi paragraful 2 al literei k) vor avea următorul cuprins:

„a) câte 12 călătorii gratuite, dus-întors, sau 24 călătorii simple, în cursul unui an calendaristic, la clasa I pe calea ferată, la tren de orice rang, pentru marii mutilaţi, pentru invalizii de război, precum şi pentru veteranii de război decoraţi cu ordine şi medalii de război.

Veteranii de război decoraţi cu Medalia «Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945», cei nedecoraţi, precum şi văduvele de război au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 6 călătorii interne gratuite, dus-întors, sau la 12 călătorii simple pe calea ferată, la tren de orice rang. Generalii şi ofiţerii călătoresc la clasa I, iar ceilalţi veterani de război, decoraţi cu Medalia «Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945», cei nedecoraţi, precum şi văduvele de război, la clasa a II-a.

Veteranii de război şi văduvele de război care locuiesc în mediul rural au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată, sau la 12 călătorii interne gratuite, dus-întors, pe căile fluviale, la alegere.

In cadrul numărului de călătorii stabilit pentru titulari, aceştia le pot folosi şi pentru însoţitori. Tichetele de călătorie gratuite pot fi utilizate şi de către soţul/soţia sau alte persoane mandatate de titulari să le reprezinte interesele, pe bază de procură autentificată, nefiind necesară prezenţa titularului la efectuarea călătoriei.

Ministerul Economiei şi Finanţelor va aloca sumele necesare în bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Ministerului Apărării sau Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi Serviciului Român de Informaţii, ca urmare a aplicării prezentei legi;

........................................................................................................................................................................ ........................................................

c) prioritate la repartizarea şi închirierea locuinţelor din fondul locativ de stat.

Se autorizează instituţiile publice să vândă locuinţele din fondul locativ de stat pe care acestea le au în administrare, la cerere, veteranilor de război şi văduvelor de război care le deţin cu contract de închiriere.

Locuinţele închiriate veteranilor de război şi văduvelor de război, aflate în proprietatea publică a statului, pentru care s-a solicitat cumpărarea acestora, se trec în proprietatea privată a statului, prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile legii;

........................................................................................................................................................................ ........................................................

e) scutirea de plata impozitelor şi taxelor locale, precum şi de plata impozitului corespunzător pentru terenurile arabile în suprafaţă de până la 5 ha. Aceste scutiri se aplică şi văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;

........................................................................................................................................................................ ........................................................

Din numărul total de bilete gratuite primite de asociaţiile de veterani de război, 10% vor fi repartizate văduvelor de război şi văduvelor de veterani de război, care nu s-au recăsătorit;".

7.  La articolul 17, alineatul 3 va avea următorul cuprins:

„Veteranilor şi văduvelor de război li se asigură în mod gratuit, după caz, incinerare, locuri de veci în cimitirele civile ori locuri de înhumare în cimitirele militare sau civile. Veteranilor de război li se asigură funeralii cu onoruri militare, potrivit gradului avut la data decesului, conform reglementărilor în vigoare pentru cadrele militare în activitate. Slujbele religioase se asigură gratuit de către capelani în garnizoanele militare."

8.  La articolul 19, litera a) va avea următorul cuprins:

„a) punerea la dispoziţie a fondurilor repartizate de la bugetul de stat pentru plata cheltuielilor curente şi de capital, necesare desfăşurării activităţilor de către structurile asociative ale acestora, a celor determinate de relaţiile cu organizaţiile naţionale şi internaţionale de profil, precum şi pentru plata cotizaţiilor internaţionale anuale în valută către organismele internaţionale la care asociaţiile de veterani de război sunt afiliate;".

9. Articolul 22 va avea următorul cuprins:

„Art. 22. - Suprafeţele de teren necesare împroprietăririlor prevăzute la art. 13 se   asigură prin grija autorităţilor administraţiei publice din municipiile, oraşele sau comunele în care veteranii de război îşi au domiciliul sau din alte localităţi când nu există teren disponibil în cele unde domiciliază, în condiţiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Art. II. - (1) Responsabilitatea coordonării la nivel naţional a problematicii veteranilor de război, invalizilor şi văduvelor de război revine unei autorităţi constituite în cadrul Ministerului Apărării.

(2) Organizarea şi funcţionarea autorităţii prevăzute la alin. (1) se reglementează prin hotărâre a Guvernului.

Art. III. - (1) Prezenta lege intră în vigoare la 1 ianuarie 2008.

(2) In termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, se vor emite norme metodologice pentru vânzarea locuinţelor din fondul locativ de stat veteranilor de război şi văduvelor de război, aprobate prin ordine ale conducătorilor instituţiilor publice care le au în administrare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

SmartCity5

COMENTARII la Legea 303/2007

02.12.2014 16:11:22  Anonim  a scris :
Buna ziua .Va rog sa-mi spuneti conform carei legi orfanii de razboi beneficiaza de ceva despagubiri sau alte drepturi . Va multimesc
   
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 303/2007
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu