LEGE Nr. 248
din 12 iulie 2007
pentru modificarea si
completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea
Sistemului de sustinere si promovare a exportului cu finantare de la bugetul de
stat
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 498 din 25 iulie 2007
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Art. I. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea
Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de
stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 25 ianuarie 2005, cu
modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, după
alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) Propunerile de fonduri bugetare pentru programele de susţinere şi promovare a exportului se fac de instituţiile
care administrează programele respective, cu acordul Consiliului de
Export."
2. La articolul 2, după
alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
„(3) Se autorizează Ministerul
Economiei şi Finanţelor să încheie angajamente legale în anul bugetar curent,
pentru contractarea acţiunilor necesare organizării de târguri, expoziţii şi misiuni economice în străinătate, care
se desfăşoară şi au termen de plată în anul bugetar următor."
3. La articolul 3, alineatul
(2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Utilizarea sumelor prevăzute la art. 2 se aprobă
de către ordonatorii principali de credite, cu acordul
Consiliului de Export."
Art. II. - Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi
promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 25 ianuarie 2005, cu modificările ulterioare, precum şi
cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica în
Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se texteloro nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PRESEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU