Legea Nr.205 din 07.11.2011pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 813 din 17 noiembrie 2011
Parlamentul României adoptă prezenta lege.ARTICOL UNICLegea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 1Prezenta lege stabileşte cadrul juridic pentru luarea măsurilor necesare executării: lucrărilor de construcţie, reabilitare şi modernizare a drumurilor de interes naţional, judeţean şi local, lucrărilor de construcţie, reabilitare şi extindere a infrastructurii feroviare publice, lucrărilor necesare dezvoltării reţelei de transport cu metroul şi de modernizare a reţelei existente, lucrărilor de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, precum şi a infrastructurii de transport naval, lucrărilor din domeniul gospodăririi apelor, respectiv construcţiile hidrotehnice şi lucrările anexe, acumulările de apă permanente şi nepermanente, cantoanele de exploatare, digurile de apărare împotriva inundaţiilor, construcţiile şi instalaţiile hidrometrice, instalaţiile de determinare automată a calităţii apei, lucrările de amenajare, regularizare sau consolidare a albiilor, canalelor şi derivaţiilor hidrotehnice, staţiile de pompare, precum şi altor construcţii hidrotehnice realizate pe ape, lucrări de renaturare, reabilitare zone umede şi de asigurare a conectivităţii laterale, lucrărilor de construcţie, reabilitare, modernizare şi dezvoltare a staţiunilor turistice de interes naţional, lucrărilor de construcţie, reabilitare, modernizare, dezvoltare şi ecologizare a zonei litorale a Mării Negre, lucrărilor de amenajare, dezvoltare sau reabilitare a pârtiilor de schi, cu instalaţiile de transport pe cablu aferente, cu lucrările de amenajare, instalaţiile şi echipamentele de producere a zăpezii şi gheţii artificiale şi de întreţinere a pârtiilor, instalaţiile pentru iluminatul pârtiilor de schi şi alte echipamente necesare dezvoltării domeniului schiului, amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor destinate practicării celorlalte sporturi de iarnă - biatlon, bob, sanie, sărituri de la trambulină -, a patinoarelor şi echiparea cu instalaţii şi echipamente corespunzătoare, cuprinse în Programul naţional de dezvoltare a turismului «Schi în România», aprobat prin Legea nr. 526/2003, cu modificările şi completările ulterioare, lucrărilor de interes naţional pentru realizarea, dezvoltarea şi producerea de energie electrică, transportului şi distribuţiei de gaze naturale, de extracţie a gazelor naturale, lucrărilor de dezvoltare, modernizare şi reabilitare a Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, etanului, condensatului şi gazelor naturale şi lucrărilor miniere de interes naţional pentru exploatarea zăcămintelor de lignit, care se execută în baza unei licenţe de exploatare, lucrărilor pentru realizarea Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie, lucrărilor pentru împădurirea terenurilor degradate, precum şi, în situaţia în care nu există o altă soluţie tehnică, lucrărilor de interes public de construcţie, reabilitare şi modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă, a infrastructurii de apă uzată şi lucrărilor de construcţie, reabilitare şi modernizare a staţiilor de epurare. 2. La articolul 2 alineatul (1), literele d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins: d)lucrările de interes naţional pentru realizarea, dezvoltarea şi producerea de energie electrică, transport şi distribuţie de gaze naturale, extracţiei de gaze naturale, precum şi lucrările de dezvoltare, modernizare şi reabilitare a Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, etanului, condensatului; e)lucrările miniere de interes naţional pentru exploatarea zăcămintelor de lignit, care se execută în baza unei licenţe de exploatare de către operatorii economici aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri; 3. La articolul 2 alineatul (1), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins: h)lucrările de interes public de construcţie, reabilitare şi modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă, a infrastructurii de apă uzată şi lucrările de construcţie, reabilitare şi modernizare a staţiilor de epurare. 4. La articolul 2 alineatul (3), literele d) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins: d)Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin societăţile comerciale care funcţionează sub autoritatea sa, pentru lucrările miniere de interes naţional pentru exploatarea zăcămintelor de lignit, care se execută în baza unei licenţe de exploatare, şi prin societăţile comerciale producătoare de energie electrică aflate sub autoritatea sa, pentru lucrările de producere a energiei electrice, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale «Transgaz» - S.A. Mediaş şi Societatea Naţională de Gaze Naturale «Romgaz» – S.A. Mediaş, pentru extracţia gazelor naturale, şi Societatea Comercială «Conpet» S.A. Ploieşti pentru lucrările de dezvoltare, modernizare şi reabilitare a Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, etanului şi condensatului, precum şi societăţile de proiect care au acţionari companii/societăţi naţionale/societăţi comerciale cu capital majoritar de stat; e)unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale sau de aeroporturile de interes local pentru lucrările de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare proprii, precum şi de autorităţile administraţiei publice locale pentru lucrările de interes public de construcţie, reabilitare şi modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă, a infrastructurii de apă uzată şi pentru lucrările de construcţie, reabilitare şi modernizare a staţiilor de epurare. 5. La articolul 6, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins: (21) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru fâşia de teren lată de maximum 300 m măsuraţi pe orizontală de la linia cea mai înaintată a mării în direcţia uscatului sau până la limita falezelor care sunt în contact cu marea ori cu proprietatea publică a statului, respectiv până la 10 m în spatele crestei falezei, exproprierea pentru cauză de utilitate publică se face conform coridorului de expropriere stabilit în baza documentaţiilor topocadastrale întocmite în Sistemul naţional de proiecţie Stereografic 1970, care conţine şi lista imobilelor ce urmează a fi expropriate, aprobate prin hotărâre a Guvernului. 6. La articolul 8, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) În termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligaţia prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri. 7. La articolul 8, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (21) şi (22), cu următorul cuprins: (21) În cazul exproprierii pentru realizarea obiectivelor de ecologizare şi de reabilitare a zonei litorale a Mării Negre, proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligaţia prezentării la sediul expropriatorului în termen de 20 de zile lucrătoare de la data notificării prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii unei juste despăgubiri. (22) Prin notificarea prevăzută la alin. (1) se va stabili şi termenul de eliberare a imobilului, care nu poate fi mai mic de 30 de zile lucrătoare. 8. La articolul 9, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 9(1) În termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenelor prevăzute la art. 8, expropriatorul are obligaţia emiterii deciziei de expropriere. ........ ................ ................ ................ ........ .........(3) Decizia de expropriere se emite şi îşi produce efectele şi în situaţia în care proprietarii imobilelor cuprinse în listă nu se prezintă în termenele stabilite la art. 8, nu prezintă un titlu valabil sau nu sunt cunoscuţi proprietarii, precum şi în situaţia succesiunilor nedeschise ori a succesorilor necunoscuţi sau în care nu se ajunge la o înţelegere privind valoarea despăgubirii. 9. La articolul 28, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 28
(1) Bunurile imobile, proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec, în condiţiile legii, în proprietatea publică a statului şi în administrarea reprezentanţilor expropriatorilor în termen de 30 de zile de la înştiinţarea unităţii administrativ-teritoriale. Fac excepţie de la prevederile prezentului alineat lucrările de construcţie de drumuri de interes judeţean şi cele aferente dezvoltării aeroporturilor de interes local, precum şi lucrările de interes public de construcţie, reabilitare şi modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă, a infrastructurii de apă uzată şi lucrările de construcţie, reabilitare şi modernizare a staţiilor de epurare. 10. La articolul 28, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins: (11) Prin derogare de la prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) bunurile imobile care sunt afectate de lucrările de utilitate publică trec de drept din proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale în proprietatea publică a statului şi în administrarea reprezentanţilor expropriatorilor. 11. La articolul 28, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:(3) În cazul bunurilor imobile aflate în proprietatea publică sau privată a statului şi în administrarea instituţiilor publice, institutelor de cercetare-dezvoltare, regiilor autonome, precum şi a oricăror altor autorităţi publice, al căror regim a fost stabilit prin legi speciale, în vederea realizării obiectivelor de importanţă naţională prevăzute în prezenta lege, transferul dreptului de administrare se efectuează prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 15 zile de la data aprobării indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor. 12. Articolul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 31Expropriatorul poate folosi orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR ROBERTA ALMA ANASTASE PREŞEDINTELE SENATULUI MIRCEA-DAN GEOANĂ
|
ANONIM a comentat
Decretul 770 1966
Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Decretul 770 1966
Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Raport 1937 2021
Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Decretul 441 2020
Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
|
ANONIM a comentat
Decretul 441 2020
Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
|
ANONIM a comentat
Decretul 226 2006
Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
|
ANONIM a comentat
Decretul 226 2006
Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Decretul 226 2006
Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
|
ANONIM a comentat
Hotărârea 1475 2004
Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
|
Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 205/2011
|