Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Legea Nr.199 din 16.07.2015

pentru înfiinţarea Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi“
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 539 din 20 iulie 2015

SmartCity1

Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1Se înfiinţează la Târgu Jiu Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi“, denumit în continuare Muzeul, instituţie publică de importanţă naţională, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii. Articolul 2Muzeul are ca principale obiective: a)reunirea tuturor lucrărilor marelui artist într-o expunere de tip virtual cu imagini 3D de tip digital; b)iniţierea şi elaborarea de lucrări şi programe de cercetare asupra operei şi vieţii lui Constantin Brâncuşi; c)identificarea lucrărilor şi alcătuirea unui repertoriu al lucrărilor marelui artist aflate pe teritoriul României şi în străinătate şi organizarea de expoziţii temporare, prin expunerea acestora în Muzeu, cu acordul deţinătorilor; d)acordarea de sprijin de specialitate autorităţilor locale şi entităţilor cu drept de administrare în vederea protejării şi conservării Ansamblului Monumental „Calea Eroilor“; e)organizarea unei secţiuni - ambient Atelier Brâncuşi; f)organizarea unui departament de documentare - bibliotecă, deţinătoare de colecţii de cărţi, publicaţii şi cataloage ilustrând bibliografia exhaustivă privind viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi - studii de specialitate, monografii, studii de istoria artelor, albume, fotografii, alte documente; g)publicarea de studii, cataloage şi albume, ca rezultat al cercetărilor întreprinse; h)achiziţionarea de documente, obiecte cu caracter documentar, lucrări pentru colecţia Muzeului; i)crearea unei secţii de activităţi de pedagogie muzeală pentru copii şi tineret cu scopul stimulării creativităţii acestora; j)iniţierea de tabere de sculptură în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici. Articolul 3În vederea realizării obiectivelor prevăzute la art. 2, Muzeul are următoarele atribuţii principale: a)colecţionarea de documente şi mărturii cu privire la biografia şi personalitatea sculptorului Constantin Brâncuşi; b)elaborarea, coordonarea, precum şi participarea, prin reprezentanţi, la programe şi/sau proiecte de cercetare, stagii de pregătire şi instruire în domeniul specific; c)stabilirea de relaţii de tip parteneriat public-privat cu persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, organizaţii neguvernamentale etc.; d)efectuarea de studii şi cercetări, în ţară şi în străinătate, pentru aprofundarea cunoaşterii fenomenului Constantin Brâncuşi; e)organizarea de activităţi de cercetare ştiinţifică, conferinţe, expoziţii sau seminare cu caracter informativ-educativ; f)editarea şi publicarea de studii, cărţi, articole, corespondenţă, memorie fotografică şi video, colecţii de documente, albume fotografice privind personalitatea lui Constantin Brâncuşi; g)organizarea de schimburi de experienţă, reuniuni şi colocvii consacrate marelui artist şi participarea, prin reprezentanţi, la evenimente culturale naţionale şi internaţionale; h)achiziţionarea ori acceptarea cu titlu de donaţie de opere de artă, obiecte, fotografii, documente, cărţi sau publicaţii ce au aparţinut lui Constantin Brâncuşi ori constituie materiale documentare privind viaţa sau creaţia marelui artist. Articolul 4Muzeul acordă sprijin material şi de specialitate pentru reabilitarea şi conservarea Casei memoriale „Constantin Brâncuşi“ de la Hobiţa, judeţul Gorj, în limita fondurilor alocate prin bugetul Ministerului Culturii sau provenite din venituri proprii. Articolul 5 (1) Activitatea Muzeului este finanţată din subvenţii acordate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Culturii şi din venituri proprii, obţinute conform legii. (2) Muzeul este condus de un manager desemnat prin ordin al ministrului culturii, în urma unui concurs de proiecte de management, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 269/2009, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 6 (1) Organizarea şi funcţionarea Muzeului sunt reglementate de prevederile Legii muzeelor şi colecţiilor publice nr. 311/2003, republicată, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 269/2009, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Organigrama şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Muzeului sunt avizate de către Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor şi se aprobă prin ordin al ministrului culturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 7Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA PREŞEDINTELE SENATULUI CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

SmartCity5

COMENTARII la Legea 199/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 199 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Legea 199/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu