LEGE Nr. 177
din 13 mai 2009
pentru aprobarea Ordonantei
Guvernului nr. 3/2009 privind unele masuri fiscale în domeniul taxelor
consulare
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 334 din 20 mai 2009
Parlamentul României adoptă
prezenta lege.
Articol unic. - Se
aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 3 din 22 ianuarie 2009 privind unele măsuri
fiscale în domeniul taxelor consulare, adoptată în temeiul art. 1 pct. I.14 din
Legea nr. 306/2008 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 30 ianuarie
2009, cu următoarea completare:
- La articolul I, după punctul 3 se introduce un nou
punct, punctul 4, cu următorul cuprins:
„4. In anexă, după punctul 3 din notă se
introduce un nou punct, punctul 4, cu următorul cuprins:
«4. Taxa stabilită la pct. 3 al lit. B din anexa nr. 1
la Ordonanţa Guvernului nr. 24/1992 privind stabilirea serviciilor consulare şi
a taxelor percepute pentru prestarea acestora, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 89/1993, cu modificările şi completările ulterioare, privind
prelungirea dreptului de şedere temporară a cetăţenilor străini, inclusiv în
cazul prelungirii dreptului de şedere temporară a fiecărei persoane incluse în
paşaportul titularului, se percepe în acelaşi cuantum cu cel prevăzut pentru
taxa de la pct. 4 al lit. B din tabel, echivalentul în lei, raportat la cursul
oficial al Băncii Naţionale a României la data efectuării plăţii, fără a se
percepe nicio altă taxă suplimentară.»"
Această lege a fost adoptată de Parlamentul
României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din
Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ